ICCJ. Decizia nr. 3233/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3233/2010
Dosar nr. 2149/99/2008
Şedinţa publică de la 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 32/ CC din 18 noiembrie 2009 dată în camera de consiliu, Tribunalul Iaşi, secţia comercială, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis cererea în anulare formulată de reclamantă, dispune anularea Hotărârii nr. 3 din 22 mai 2005 ale Adunării Generale a Asociaţilor societăţii pârâte, cu 3.012 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei şi dispune a se face menţiune în registrul comerţului şi a se publica în M. Of. al României partea a IV-a prezenta hotărâre de la momentul rămânerii irevocabile.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că prevederile art. 196 cu referire la art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată, când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, astfel încât excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată este neîntemeiată.
Pe fond s-a reţinut că prin hotărârea nr. 3 din 22 mai 2005 s-a decis modificarea art. 6 pct. 6.2 din contractul de societate, ipoteză în care numirea administratorului unic prin hotărârea sus menţionată reprezintă o modificare a actului constitutiv şi poate fi decisă numai cu unanimitate de voturi, respectiv prin votul asociatei I.C. şi nu cu unanimitate prin votul ambelor asociate - C.A. şi I.C. - tribunalul a constatat că această hotărâre a fost adoptată cu majoritatea absolută de voturi şi nu cu unanimitate, situaţie în care nu a fost valabil exprimată voinţa socială, motiv pentru care hotărâre nr. 3 din 22 mai 2005 este lovită de nulitate absolută.
Împotriva sentinţei nr. nr. 32/ CC din 18 noiembrie 2009 dată în camera de consiliu de Tribunalul Iaşi - Secţia comercială, pârâta SC A. SRL prin administrator I.C. a formulat apel.
În susţinerea apelului său apelanta reproşează instanţei de apel nemotivarea în fapt şi în drept cu privire la apărarea invocată prin întâmpinare şi neexaminare a probelor administrate în cauză. A precizat apelanta că societatea nu a fost niciodată administrată de un consiliu de administraţie, iar reclamanta intimată, participantă la AGA din 22 mai 2005, nu a făcut referire la existenţa unui consiliu de administraţie şi la completarea lui cu un nou membru ca urmare a revocării sale: Or, obiecţiunile formulate, consemnate în registrul de şedinţă, nu face referire la nerespectarea unanimităţii de voturi şi la revocarea administratorului I.C. Dispoziţiile art. 15 din statutul societăţii sunt lipsite de eficacitate ca urmare a modificării statutului şi contractul de societate în anul 2000. S-a invocat şi greşita aplicare a prevederilor art. 196 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora dispoziţiile prevăzute de lege pentru societăţile pe acţiuni nu se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.
De asemenea, apelanta invocă excepţiile lipsei interesului legitim în promovarea cererii, lipsa dovezii prejudiciului suferit prin adoptarea A.G.A. nr. 3/2005 şi exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Intimata depune întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea apelului ca nefondat. Se depune la dosarul cauzei încheierea nr. 881 din 17 august 2000 dată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului prin care s-a efectuat cererea de menţiuni formulată de C.A.
Prin decizia nr. 36 din 10 mai 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins apelul formulat de SC A. SRL prin reprezentantul său legal cu obligarea intimatei la 5.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că reclamanta a fost revocată din funcţia de administrator prin hotărârea A.G.A. nr. 2/2005, când pârâta avea, potrivit dispoziţiilor statutare, posibilitatea completării locului rămas vacant, sau opţiunea modificării statutului în sensul prevederii în cuprinsul acestuia a compunerii consiliului de administraţie dintr-un singur administrator.
În cauză pârâta a înţeles să opteze pentru modificarea statutului în sensul administrării societăţii de către un administrator unic, însă hotărârea nu a fost luată cu unanimitate de voturi, conform art. 11 din statutul societăţii, ci doar cu votul numitei I.C. care a fost desemnată administrator unic, fapt pentru care, pârâta a adoptat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor statutare, ipoteză sancţionată cu nulitatea ei absolută, cum corect a apreciat tribunalul.
De asemenea, s-a mai reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 196 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 invocată de apelantă nu sunt aplicabile în speţă şi nu înlătură obligaţia acesteia de a-şi respecta propriul statut.
Referitor la excepţiile invocate s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, reţinându-se în considerente că reclamanta - în calitate de asociat - este îndreptăţită să atace hotărârile societăţii, interesul său fiind ocrotit de prevederile art. 132 alin. (2) din legea societăţilor comerciale, la care face trimitere art. 196 din aceeaşi lege, fără a mai fi ţinută să facă dovada prejudiciului, sens în care chiar apelanta recunoaşte că intimata a votat împotriva respectivei hotărâri şi a formulat obiecţiuni, în cauză cerinţele legii fiind îndeplinite; exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale invocată de apelantă a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că hotărârea adoptată s-a făcut cu încălcarea legii, ceea ce a condus la nulitatea absolută a acesteia.
S-a respins şi critica apelantei vizând nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei tribunalului, întrucât aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CEDO, obligaţia instanţelor de a motiva hotărârea nu trebuie înţeleasă în sensul de a răspunde detaliat fiecărui argument.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâta a declarat recurs, invocând ca temei de drept pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenta arată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, a dispoziţiilor art. 15 din statutul societăţii, articol care a fost modificat prin art. V din actul adiţional şi articolele 6.2 şi 8.2 din contractul de societate - ambele fiind autentificate în anul 2000. Potrivit articolului articolul V din actul adiţional şi art. 6.2. din contractul societăţii administrarea societăţii este încredinţată doamnei C.A. şi doamnei I.C., cu drepturi egale şi depline, iar art. 8.2 din contractul societăţii conţine voinţa unanimă a celor două asociate de modificare a statutului societăţii, prin urmare art. 15 din statutul societăţii a fost modificat cu voinţa ambelor asociate, fapt dovedit cu încheierea judecătorului delegat nr. 881 din 31 august 2000, depus la dosarul cauzei.
În continuare, recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor 11 din statut privind nerespectarea votului unanim în adoptarea hotărârii AGA nr. 3 de modificare a art. 6.2 din contractul de societate, în argumentarea căreia arată că prin această hotărâre nu a fost desemnat un administrator unic, cum greşit au reţinut instanţele anterioare, ci recurenta alături de C.A. sunt administratori ai societăţii din anul 2000, aspect dovedit cu actul adiţional la contractul de societate autentificat sub nr. 2133 din 7 august 2000, contractul de societate autentificat sub nr. 2134 din 7 august 2000, încheierea nr. 881 din 31 august 2000 pronunţată de judecătorul delegat pe lângă Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, precum şi certificatele constatatoare eliberate de acelaşi oficiu.
O altă critică formulată de recurentă - de altfel sunt aceleaşi critici pe care le-a formulat şi în apel - vizează greşita aplicarea a legii, conform principiului norma specială exclude norma generală, în sensul că regula generală privind alegerea membrilor consiliului de administraţie pe locurile devenite vacante este aplicabilă numai societăţilor pe acţiuni, şi nu poate fi extinsă la societatea cu răspundere limitată, conform dispoziţiilor art. 196 alin. (4) din legea societăţilor comerciale, iar instanţa de judecată nu poate interveni în voinţa statutară a asociaţilor. În opinia recurentei dacă hotărârea nr. 2 din 22 mai 2005 ar fi privit numai revocarea reclamantei din funcţia de administrator, modificarea art. 6.2 din contract şi art. V din actul adiţional în sensul reducerii numărului de administratori s-ar fi produs implicit.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, conform decontului depus la dosarul cauzei.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arata în continuare:
Prin decizia nr. 1626 din 03 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 5788/99/2005 s-a admis recursul declarat de pârâta SC A. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 83 din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o schimbă în sensul că s-a admis şi apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei nr. 4 din 23 februarie 2006 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială, pe care o schimbă, în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamantei C.A. ca inadmisibilă, având ca obiect anularea hotărârilor nr. 2 din 22 mai 2005 şi nr. 3 din 22 mai 2005 ale societăţii pârâte.
Prin decizia menţionată instanţa supremă a dezlegat problema de drept privitoare la inadmisibilitatea acţiunii reclamantei prin care a solicitat anularea hotărârii AGA de revocare a sa din funcţia de administrator al societăţii pârâte.
În prezenta speţă, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute tot a Hotărârilor AGA nr. 2 şi 3 din 22 mai 2005, renunţând la judecata cu privire la hotărârea nr. 2, motivat de nerespectarea condiţiilor legale referitoare la numărul de voturi necesar pentru exprimarea valabilă a voinţei sociale.
Prin şedinţa din 22 mai 2005 adunarea generală a adoptat două hotărâri: hotărârea AGA nr. 2 prin care C.A. a fost schimbată din funcţia de administrator şi hotărârea nr. 3 care a avut drept consecinţă modificarea art. 6.2 din contractul de societate sub raportul numărului de administratori, hotărâri ce au constituit obiectul Dosarului nr. 2364/45/2006 - soluţionat irevocabil prin decizia nr. 1626 din 03 mai 2007 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în sensul constatării că acţiunea reclamantei este inadmisibilă.
Deşi nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat, hotărârea dată în acţiunea în anulare a aceloraşi hotărâri AGA fiind dată pe excepţia de inadmisibilitate iar nu pe fond, se reţine că acţiunea în cauza pendinte în constatarea nulităţii absolute a aceloraşi hotărâri AGA este de asemenea inadmisibilă faţă de faptul că efectele nulităţii indiferent de natura ei relativă sau absolută sunt aceleaşi, iar cu privire la acestea prin hotărâre irevocabilă s-a constatat inadmisibilitatea promovării unei acţiuni în nulitate cu privire la cele două hotărâri AGA în raport de prevederile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL Iaşi împotriva deciziei nr. 36 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, şi va modifica decizia atacată în sensul că admite apelul formulat de pârâta SC A. SRL IAŞI împotriva sentinţei. 32 din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială, pe care o schimbă în tot şi respinge acţiunea reclamantei C.A. ca inadmisibilă.
Având în vedere că apărătorul recurentei a solicitat cheltuieli de judecată în recurs conform actelor justificative depuse la dosarul cauzei - fila 22 dosar recurs - Înalta Curte urmează să oblige partea adversă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5355, în temeiul art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC ANY SRL IAŞI împotriva deciziei nr. 36 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială.
Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul formulat de pârâta S.C. A. SRL Iaşi împotriva sentinţei. 32 din 18 noiembrie 2009 A Tribunalului Iaşi, secţia comercială, pe care o schimbă în tot şi respinge acţiunea reclamantei C.A. ca inadmisibilă.
Obligă intimata reclamantă C.A. să plătească recurentei suma de 5.355 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3198/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 324/2010. Comercial → |
|---|
