ICCJ. Decizia nr. 3228/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3228/2010
Dosar nr. 3918/63/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1102 din 16 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Craiova în contradictor cu pârâta D.V., dispunând, în consecinţă, rezoluţiunea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat de părţi la 12 iulie 2007, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 15963 euro cu titlu de avans.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Judecătorul fondului a reţinut că, prin cererile formulate ambele părţi au solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare – cumpărare a terenului în suprafaţă de 540 m.p.
Cum antecontractul, în speţă, a fost încheiat sub condiţia rezolutorie a schimbării destinaţiei terenului, teren pentru construire de locuinţe iar această condiţie nu s-a îndeplinit, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 1019 C. civ. şi a dispus rezoluţiunea antecontractului. Constatând că modificarea Puz-ului şi prezentarea la notar sunt obligaţii de diligenţe iar consecinţa nerealizării condiţiei schimbării destinaţiei terenului, neimplicând culpa reclamantei, cererea reconvenţională a fost respinsă.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 281 din 15 decembrie 2009, a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
Instanţa de apel a înlăturat criticile apelantei cu privire la nesoluţionarea de instanţele de fond a ambelor capete din cererea reclamantei cu motivarea că apelanta – pârâtă nu justifică un interes procesual în a invoca o atare nepronunţare nefiind titulara cererii de chemare în judecată.
A înlăturat, de asemenea, şi critica cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi aprecierea probelor în stabilirea culpei contractuale a reclamantei susţinând că judecătorul fondului a făcut o corectă apreciere a probelor, obligaţia asumată de reclamantă fiind o obligaţie de rezultat.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs pârâta D.V. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în căror dezvoltare arată că:
- în mod greşit prin Decizia sa instanţa de apel a reţinut lipsa interesului şi a invoca nepronunţarea instanţei de fond pe unul din capetele de cerere; aceasta admiţând acţiunea fără a face referire la vreunul din cele două capete de cerere, admiterea ambelor fiind imposibilă deoarece se exclud reciproc.
- motivarea deciziei este străină de probele de la dosar şi cererile formulate, ignorând obligaţia asumată de reclamantă prin contract, reţinând denaturat situaţia de fapt.
Recursul nu este fondat.
Dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea acestora numai în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304.7 şi 9 C. proc. civ.
Deşi recurenta a menţionat ce temei al recursului său şi prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că ipotezele pe care acest text de lege le conţine nu au suport în criticile formulate, modul de apreciere a probelor de către instanţa devolutivă şi stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul exclusiv al acesteia, controlul instanţei de recurs fiind limitat conform art. 304 C. proc. civ., partea introductivă numai la nelegalitatea hotărârii atacate.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., verificând Decizia atacată prin prisma ipotezei pe care o invocă recurenta, se constată că aceasta nu conţine motive străine de natura pricinii ci, răspunde argumentat la cele două motive de apel invocate de apelanta pârâtă. Stabilind că obligaţia contractuală a reclamantei este o obligaţie de diligenţă, aspect necontestat de recurentă, culpa trebuie dovedită iar modul de apreciere a probelor în stabilirea acesteia excede controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Critica privind greşita reţinere a lipsei de interes în invocarea nepronunţării primei instanţe asupra ambelor capete de cerere se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Critica este neîntemeiată însă, deoarece, cum corect reţine instanţa de apel, fiind vorba de cererea formulată de partea adversă, aceasta, în măsura în care s-ar fi considerat prejudiciată, ar fi avut interes în semnalarea unei atari carenţe, în aplicarea principiului disponibilităţii.
De altfel, instanţa de fond s-a pronunţat admiţând acţiunea sub aspectul cererii iniţial formulate, în rezoluţiune, cererea ulterioară de constatare a nulităţii fiind tratată ca o cerere subsidiară în raport de faptul că motivul de nulitate invocat ar fi privit contractul translativ de vânzare – cumpărare dacă s-ar fi încheiat iar nu antecontractul de vânzare în speţă, cerere faţă de care recurenta – pârâtă nu şi-a exprimat acordul astfel încât să poată susţină că are un interes procesual, solicitând chiar respingerea acesteia.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul de faţă, ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.V. împotriva deciziei nr. 281 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3227/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Comercial → |
|---|
