ICCJ. Decizia nr. 3232/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3232/2010
Dosar nr. 47470/3/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6200 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea promovată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictor cu pârâta SC L.C. SRL pe care, în consecinţă, a obligat-o la plata sumei de 454.898,2 lei reprezentând contravaloare situaţii de lucrări de chepeng precum şi la plata sumei de 22.367,3 lei reprezentând penalităţi de întârziere fiind respinsă cererea reconvenţională promovată de pârâtă.
Instanţa de fond a reţinut că părţile au încheiat un contract de subantrepriză, reclamanta în calitate de subantreprenor având ca obiect predarea la cheie în ceea ce priveşte componenţa de instalaţii a depozitului pentru corpuri de iluminat, showroom şi birouri SC E.R. SRL părţile convenind ca executantul să întocmească situaţii de lucrări care să fie aprobate de beneficiar şi predate personal reprezentantului beneficiarului care în patru zile trebuia să-şi spună punctul de vedere.
Pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza, judecătorul fondului a apreciat ca întemeiate pretenţiile reclamantei cu privire la contravaloare lucrări şi chepeng şi constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 1066 şi 1073 C. civ., a apreciat că pârâta datorează şi penalităţi calculate conform clauzei penale stipulate prin art. 10.3 din contract până la data introduceri acţiunii.
Totodată, s-a considerat, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională faţă de faptul că termenele prevăzute la pct. 2 şi 3 au fost condiţionate de predarea frontului de lucru de către executant, cu cel puţin 10 zile calendaristice anterior termenului de finalizare şi că probele de la dosar nu au făcut dovada culpei executantului, nefiind întrunite condiţiile răspunderii contractuale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 166 din 25 martie 2010, a admis apelul declarat de pârâta SC L.C. SRL BUCUREŞTI împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 46.189,5 euro în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 21 noiembrie 2007.
Instanţa de apel a apreciat, ca neîntemeiate, criticile apelantei cu privire la admiterea acţiunii principale, pretenţiile reclamantei fiind dovedite cu probele administrate în cauză şi ca întemeiate criticile cu privire la cererea sa reconvenţională.
În considerentele deciziei se arată că probele de la dosar fac dovada faptului că reclamanta nu a predat lucrarea la termenele contractate, susţinerea acesteia cu privire la predarea frontului de lucru şi finalizarea lucrărilor de structură la corpul administrativ fiind nereală.
În atare situaţie instanţa de apel a făcut aplicarea art. 10 pct. 2 din contractul de subantrepriză şi a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 46.189,6 euro cu titlu de penalităţi de întârziere apreciind ca incidente în cauză prevederile art. 1066 – 1072 C. civ.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.C. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare arată că:
- Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi reţine motive străine de natura pricinii deoarece la dosar nu sunt probe concludente privind culpa sa iar pe de altă parte, nu analizează faptul că neexecutarea obligaţiilor contractuale s-a datorat culpei pârâtei; din actele de la dosar rezultă când a fost predat frontul de lucru conform art. 5 alin. (2) din contract, depoziţiile martorilor audiaţi în cauză fiind contradictorii;
- Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii în sensul că instanţa nu a analizat faptul că sistarea executării contractului s-a datorat culpei exclusive a intimatei – pârâte şi nici obligaţiile părţilor încălcând astfel prevederile art. 969 C. civ.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Verificând Decizia atacată sub aceste aspecte de legalitate, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu au suport faptic. Decizia atacată este motivată în fapt şi în drept arătând într-o succesiune coerentă atât considerentele prin care criticile apelantei cu privire la admiterea acţiunii au fost înlăturate cât şi argumentele având ca bază prevederile contractuale şi probele de la dosar care au condus instanţa la admiterea în parte a cererii reconvenţionale.
De fapt, nemulţumirea recurentei constă în analiza şi aprecierea probelor de la dosar în stabilirea culpei sale contractuale, aspect pe care-l dezvoltă şi sub motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la art. 969 C. civ.
În acest context trebuie precizat ca analiza probelor şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţei de fond şi al instanţei de apel ca instanţă de control devolutivă, instanţa de recurs limitându-şi controlul la aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.C. SRL BUFTEA împotriva deciziei nr. 166 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Comercial → |
|---|
