ICCJ. Decizia nr. 3231/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3231/2010
Dosar nr. 39661/3/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3888 din data de 11 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 39661/3/2007, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii I.A., T.C.L., B.M. şi N.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.I.I. SA (fostă SC B.P. SA).
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunări Generale nr. 1 din data de 08 octombrie 2007 a SC B.P. SA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parţială al societăţii, apreciind că această hotărâre încalcă drepturile acţionarilor minoritari, cauza divizării este ilicită, scopul urmărit fiind ca pârâta să rămână cu activele valoroase (imobile) şi să înlăture acţionarii minoritari.
Judecătorul a reţinut că prin hotărârea atacată s-a decis aprobarea proiectului de divizare al societăţii şi implicit divizarea SC B.P. SA, precum şi reducerea capitalului social prin anularea unui număr de 900.000 acţiuni, structura acţionariatului fiind: B.I.L. cu o cotă de participare la capitalul social de 99,99998 % şi D.T. cu o cotă de participare la capitalul social de 0,00002 %.
Judecătorul fondului a înlăturat critica reclamanţilor referitoare la încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari, reţinând că divizarea urma a se realiza prin desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii vizate şi transmiterea acesteia către o societate înfiinţată în acest scop, SC A.B. SA, iar în proiectul de divizare s-a precizat că fiecare acţionar care era de acord cu divizarea avea dreptul de a-şi exprima opţiunea sa cu privire la modul de alocare a numărului de acţiuni deţinute la societatea divizată, condiţiile dealocare fiind prevăzute la art. 8.1 şi 8.2. Din aceste clauze contractuale, s-a concluzionat că proiectul de divizare a stabilit regulile de repartizare a acţiunilor societăţii beneficiare către acţionarii societăţii divizate, aceştia având dreptul de a stabili numărul de acţiuni primite de la societatea beneficiară prin transmiterea unei declaraţii către societatea divizată; această opţiune trebuia să respecte însă regulile referitoare la numărul minim de acţiuni ce se alocă la societatea beneficiară fiecăruia acţionar care şi-a exprimat opţiunea de a dobândi acţiuni la societatea beneficiară, cele privind egalitatea dintre numărul total de acţiuni pe care acţionarul le-a deţinut la societatea divizată şi numărul total de acţiuni deţinut atât la societatea divizată cât şi la societatea beneficiară (în măsura în care există opţiune în acest sens), precum şi regulile referitoare la data limită de depunere a declaraţiilor privitoare la modul de alocare. În consecinţă, a fost înlăturată susţinerea reclamanţilor în ce priveşte caracterul ambiguu al expresiei „valid", exprimarea validă a opţiunii însemnând întocmirea unei declaraţii privind modul de alocare a acţiunilor cu respectarea regulilor enunţate.
A fost înlăturată şi susţinerea privind nulitatea dispoziţiei din proiectul de divizare prin care un acţionar al societăţii divizate pierde calitatea de acţionar la societatea divizată şi este trecut acţionar la societatea beneficiară, câtă vreme fiecare acţionar are dreptul de a decide prin declaraţia transmisă societăţii divizate să rămână acţionar la ambele societăţi, dispoziţia vizând doar situaţia în care acţionarul nu valorifică acest drept de opţiune.
A fost înlăturată şi susţinerea privind nulitatea hotărârii, cauza ilicită a operaţiunii de divizare, probele administrate nedemonstrând că scopul urmărit la realizarea divizării l-ar fi constituit eliminarea asociaţilor minoritari din societatea divizată. Susţinerea referitoare la faptul că în urma divizării singurul imobil din patrimoniul societăţii a rămas în patrimoniul societăţii divizate, ulterior fiind vândut nu a fost reţinută, probele dovedind că la data aprobării divizării bunul nu se mai afla în patrimoniul societăţii, fiind vândut anterior acestei date.
S-a mai reţinut că divizarea este fundamentată economic, proiectul de divizare precizând că scopul economic al operaţiunii îl constituie separarea activităţii de administrare a imobilelor societăţii divizate într-o societate care să presteze aceste servicii contra cost, atât către societatea divizată, cât şi faţă de terţe societăţi.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată. Reclamantul a criticat sentinţa de fond, apreciind că judecătorul a făcut o apreciere superficială cu privire la încălcarea drepturilor acţionarilor minoritari, respectiv dreptul acţionarului de a rămâne în societate şi că acesta nu poate fi obligat la prestaţii suplimentare.
Prin Decizia comercială nr. 197 din 23 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul declarat de reclamant, reţinând că potrivit proiectului de divizare, au fost acordate acţionarilor care sunt de acord cu divizarea dreptul de a-şi exprima opţiunea cu privire la modul de alocare a numărului de acţiuni deţinute la societatea divizată şi respectiv dreptul acţionarilor care nu sunt de acord cu divizarea de a se retrage din societate. S-a apreciat că proiectul nu stabileşte nici un fel de diferenţe între drepturile acordate acţionarilor, şi nici discriminări faţă de acţionarii minoritari.
Au fost înlăturate criticile reclamantului vizând încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, convocarea fiind făcută cu respectarea prevederilor legale, precum şi criticile referitoare la lipsa cauzei licite a divizării, acesta cauză fiind prevăzută în art. 2.3 din proiect.
Decizia de apel a fost recurată de reclamantul I.A., acesta solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii.
Criticile reclamantului, subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., s-au referit la.
- nemotivarea deciziei de apel, completul de judecată neanalizând criticile sale referitoare la ignorarea de către pârâtă a opţiunii sale de a rămâne acţionar la societatea divizată, precum şi cele referitoare la încălcarea prevederilor art. 2432 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 (privind faptul că între data întocmirii proiectului de divizare şi data adunării generale care a decis asupra divizării au intervenit modificări substanţiale ale singurului activ imobiliar);
- pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii, judecătorii nepronunţându-se pe susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu aplicarea art. 966 – art. 968 C. civ., ale art. 5 C. civ. şi ale art. 1361 din Legea nr. 31/1990, aspecte ce au fost invocate atât la judecata în fond, cât şi prin cererea de apel.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta SC S.I.I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind temeinic motivată Decizia de apel; cu privire la celelalte critici, arată că reclamantul nu a invocat asemenea aspecte în apelul declarat împotriva sentinţei de fond, iar încălcarea prevederilor art. 2432 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a fost invocată doar prin cererea de recurs.
Nu au fost administrate probe în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Este înlăturată critica reclamantului referitoare la nemotivarea deciziei recurate, completul de apel răspunzând tuturor criticilor formulate în cererea cu care a investit instanţa. Caracterul concis al motivării nu are valoarea unei nemotivări, aşa cum susţine reclamantul, astfel încât critica nu poate fi reţinută. Se reţine totodată că reclamantul nu a investit completul de apel cu o critică vizând ignorarea opţiunii sale de a rămâne acţionar la societatea divizată, astfel că susţinerea reclamantului că nu ar fi fost analizată o asemenea critică este nefondată.
De asemenea, reclamantul nu a criticat faptul că s-au produs modificări substanţiale cu privire la singurul activ imobiliar între data întocmirii proiectului de divizare şi data adunării generale care a decis asupra divizării, ci a susţinut că fundamentarea divizării a vizat buna administrare a acestui imobil, el fiind vândut anterior datei aprobării proiectului de divizare. În consecinţă, nu se poate reţine o nemotivare a deciziei de apel, reclamantul neformulând o solicitare în acest sens prin criticile aduse sentinţei de fond
Cu privire la celelalte critici formulate de reclamant şi subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii, prin neanalizarea susţinerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 pct. 5, cu aplicarea art. 966 – 968 C. civ., ale art. 5 C. civ. şi ale art. 1361 din Legea nr. 31/1990, se reţine că aceste aspecte nu au fost indicate în cererea de apel, ca motive de netemeinicie ale sentinţei de fond. În consecinţă, nu poate fi reţinută aplicarea greşită a legii, în lipsa unor critici în faţa completului de apel pe aceste considerente. Concret nu se poate reţine aplicarea greşită a legii de către completul de apel, dacă reclamantul nu a formulat critici pe aspectele semnalate în recurs, completul de apel fiind ţinut a verifica situaţia de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă în limitele cererii de apel, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele reţinute şi apreciindu-se legalitatea deciziei pronunţate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamantul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimata pârâtă SC S.I.I. SA, constând în plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 197 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentul la plata sumei de 4.300 lei, cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC S.I.I. BUCUREŞTI cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3230/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3232/2010. Comercial → |
|---|
