ICCJ. Decizia nr. 3236/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3236/2010
Dosar nr. 1884/110/2008
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, sub nr. 13/2006, reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC U. SA, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor SC U. SA pentru majorarea capitalului social al acestei societăţi, reclamanta invocând nerespectarea prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, aceasta apreciind caracterul imperativ al dispoziţiei legale sub aspectul stabilirii majorării capitalului social până la un nivel maxim.
În cauză a fost formulată o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei de către SC B.K.P. T.I. SRL BUCUREŞTI, aceasta invocând calitatea de acţionar şi creditor al pârâtei. Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 19 octombrie 2006, judecătorul fondului a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei şi a respins acţiunea reclamantei SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL împotriva pârâtei SC C. SA ca inadmisibilă.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut, faţă de precizarea reclamantei în sensul că acţiunea a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, că cererea este inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 25 şi 80 din lege. A apreciat că acţiunea formulată de lichidator nu se încadrează în prevederile legale invocate, nefiind vorba de o fraudă şi de prejudicierea creditorilor. A mai apreciat că cererea trebuia să fie judecată de către judecătorul sindic.
Această sentinţă de fond a fost apelată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, iar completul de judecată din cadrul Curţi de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 47 din 19 aprilie 2007 a respins excepţia de inadmisibilitate a apelului, a admis apelul declarata de reclamantă, a desfiinţat sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Completul de apel a apreciat netemeinicia excepţiei de inadmisibilitate, invocată de pârâta SC U. SA, motivat de faptul că apelul este admisibil pentru că vizează o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990, invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 fiind făcută doar pentru a justifica formularea acţiunii de către lichidatorul judiciar. Şi pe fondul cauzei s-a reţinut că invocarea prevederilor Legii nr. 85/2006 a avut drept scop justificarea calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar al societăţii aflate în insolvenţă, precum şi temeiul de drept al acţiunii introductive este reprezentat de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, cererea fiind admisibilă şi de competenţa instanţelor de drept comun.
Decizia completul de apel a rămas irevocabilă, prin respingerea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului declarat de pârâta SC U. SA (Decizia nr. 3772 din 21 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 3322/110/2006).
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, sub nr. 1884/110/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 30 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1884/110/2008, judecătorul fondului, în rejudecare după casare, a admis excepţia de tardivitate şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC U. SA şi intervenienta accesorie SC. B.K.P. T.I. SRL BUCUREŞTI ca tardiv formulată.
Judecătorul fondului a reţinut că prin precizările şi completările succesive, reclamanta a indicat temeiurile de drept ale cererile sale ca fiind art. 113, 114 şi 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 236 din Legea nr. 297/2004.
În raport de aceste precizări, pârâta a invocat excepţia de tardivitate a cererii de chemare în judecată.
Analizând cu prioritate excepţia invocat, judecătorul a apreciat temeinicia acesteia, cu următoarele considerente: art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede că hotărârile adunării generale a acţionarilor contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării hotărârii în M. Of. al României Partea a IV-a de oricare din acţionari care nu au participat la adunarea respectivă sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal; în speţă, hotărârea contestată (M. Of. nr. 3433/25.10.2005), iar acţiunea reclamantei a fost depusă la instanţa de fond la data de 23 decembrie 2005, după expirarea termenului legal de 15 zile, respectiv după 60 de zile de la publicarea în M. Of.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, aceasta solicitând admiterea apelului, respingerea excepţiei de tardivitate, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că prevederile art. 236 alin. (2) invocate sunt norme imperative, astfel că sunt supuse regimului nulităţii absolute.
Prin Decizia civilă nr. 3/ CC din data de 13 aprilie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă, ca nefondat, reţinând, în esenţă, următoarele: s-a apreciat că pentru soluţionarea apelului este necesar să se stabilească regimul nulităţii invocate de reclamantă. S-a reţinut că doar alin. (1) al art. 236 stabileşte o obligaţie imperativă, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol, are caracter dispozitiv prevederea legală fiind consacrată pentru protejarea interesului personal al acţionarilor de eventualele abuzuri ale administratorilor cărora li s-au delegat astfel de atribuţii. În consecinţă, s-a apreciat că omiterea de către acţionari a stabilirii prin hotărârea de majorare a capitalului social şi delegarea de atribuţii în acest sens administratorilor, a nivelului maxim de majorare este sancţionată cu nulitatea relativă. S-a constatat, deci, legalitatea şi temeinicia sentinţei de fond prin care s-a respins acţiunea reclamantei ca tardiv formulată.
Completul de apel a mai reţinut că reclamanta a invocat direct în calea de atac încălcarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 297/2004 şi art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, ele nefiind, deci, analizate de judecătorul fondului. În raport de art. 294 C. proc. civ., şi apreciind că dispoziţiile legale pretins încălcate au fost invocate direct în calea de atac, completul de judecată a reţinut imposibilitatea analizării lor, ele reprezentând temeiuri noi pentru care ar putea fi promovată o nouă acţiune în anularea hotărârii A.G.A.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar SC F.C. SRL, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii în fond.
Criticile reclamantei, subsumate prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., au vizat greşita stabilire a regimului juridic aplicabil pentru încălcarea prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004. În acest context, reclamanta a apreciat că nerespectarea dispoziţiei legale invocate este sancţionată cu nulitatea absolută, arătând că în lipsă de dispoziţie contrară a legii, neindicarea nivelului maxim de autorizare a majorării capitalului social atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii de majorare a capitalului social. În consecinţă, a apreciat că acţiunea formulată este imprescriptibilă.
Reclamanta a mai arătat că în mod ilegal a aprobat Consiliul de Administraţie al pârâtei SC U. SA majorarea capitalului social, cu încălcarea art. 236 din Legea nr. 297/2004, iar preluarea de către intervenienta SC B.K.P. T.I. SRL BUCUREŞTI a peste 33 % din acest capital reprezintă fraudă la lege, fiind eludate prevederile art. 196 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006.
Pârâta SC U. SA a formulat cerere de amânare a cauzei în vederea angajării uni apărător, cererea respinsă în şedinţa publică din data de 12 octombrie 2010, constatându-se neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 156 C. proc. civ.
Nu au fost administrate probe noi în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se reţine, astfel, legala stabilire de către completul de apel a caracterului de nulitate relativă, aplicabilă pentru eventuala încălcare a prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
Pentru a fi în prezenţa unei nulităţi absolute este necesar ca o dată cu stabilirea obligaţiei, prin chiar actul normativ care o stabileşte să se menţioneze şi sancţiunea de nulitate absolută în cazul încălcării acelei obligaţii (nulitate absolută expresă) ori din modul de redactare al obligaţiei impusă legal să rezulte un caracter imperativ al acelei obligaţii (nulitate absolută virtuală). În acest ultim caz, intenţia legiuitorului de stabilire a unei obligaţii imperative este analizată prin raportare la tipul de verb utilizat în redactarea textului legal: verb impersonal imperativ – „trebuie", sau verb personal de obligaţie „este obligat să", etc.
În speţă, legiuitorul a folosit în redactarea textului alin. (2) al art. 236 din Legea nr. 297/2004 sintagma „pot autoriza". În raport de precizările anterioare, se deduce intenţia legiuitorului de a nu stabili o normă imperativă, o obligaţie imperativă în sarcina adunării generale a acţionarilor, ci una dispozitivă, lăsată la latitudinea, la aprecierea acestei adunări.
În consecinţă, nu poate fi reţinută critica reclamantei în sensul greşitei stabiliri a regimului nulităţii, ca sancţiune aplicabilă pentru eventuala încălcare a prevederilor art. 236 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
Criticile vizând încălcarea prevederilor art. 196 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 58 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 nu vor fi analizate, reţinându-se că aceste textele legale nu au fost invocate în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi completată. Aşa cum a reţinut şi completul de apel, aceste texte legale au fost invocate pentru prima dată în cursul soluţionării apelului, ele fiind înlăturate de judecători din analiză în conformitate cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ele reprezentând temeiuri noi, respectiv cereri noi. Reiterarea lor în cadrul cererii de recurs nu implică obligaţia completului de judecată de a le analiza, prin raportare la dispoziţiile art. 316 C. proc. civ., ce fac trimitere la regulile de judecată în apel, aplicabile în egală măsură şi la judecata recursului, dacă sunt compatibile. Or, criticile reprezentând cereri noi, nu pot fi supuse analizei direct în calea de atac a recursului.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se legalitatea deciziei pronunţate de completul de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SA ONEŞTI prin lichidator judiciar F.C. SPRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 3/ CC din camera de consiliu de la 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Comercial → |
|---|
