ICCJ. Decizia nr. 3242/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3242/2010
Dosar nr. 3435/30/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 29 mai 2009, SC P. SA Timişoara a chemat în judecată pe pârâţii M. Timişoara şi C.L.M. Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 114.924,66 lei, din care 89.052,67 lei contravaloare prestaţii şi 25.871,66 lei dobânzi de întârziere.
Pârâţii au depus întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, şi invocând în apărare excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Prin sentinţa nr. 1115/ PI din 13 noiembrie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile invocate şi a admis acţiunea reclamantei, obligând pârâta la plata sumei de 89.052,67 lei debit restant şi a sumei de 30.055,28 lei cu titlu de dobânzi calculate până la data de 1 iunie 2009, precum şi, în continuare, până la plata efectivă a debitului. Totodată, tribunalul a obligat pârâţii la plata sumei de 3.551 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat este nefondată având în vedere că litigiile purtate între părţi având ca obiect cererea de emitere a somaţiei de plată conform OG nr. 5/2001, nu au caracter de putere de lucru judecat.
Cât priveşte excepţia prescripţiei extinctive, aceasta a fost respinsă în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât debitul a fost recunoscut de către pârâţi prin procesul - verbal de conciliere din data de 12 februarie 2008.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 969 – art. 970 C. civ., raportat la art. 43 C. com., având în vedere contractul de antrepriză încheiat de părţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, pârâtele, apel soluţionat prin Decizia civilă nr. 69/ A din 12 aprilie 2010 de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul respingerii, ca nefondat, şi obligării apelanţilor la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că în baza contractului de antrepriză nr. 11 din 21 decembrie 1998, pârâţii, în calitate de beneficiari, au solicitat efectuarea unor lucrări suplimentare, lucrări ce au fost efectuate în perioada martie – aprilie 2005, aspect ce rezultă din situaţiile de lucrări, lucrări întocmite de intimata - antreprenor şi acceptate de părţi, prin semnătura reprezentanţilor acestora, necontestată de beneficiari.
Întrucât prin procesul - verbal de conciliere din 12 februarie 2008, părţile au recunoscut debitul, susţinerile acestora privind prescripţia extinctivă fiind respinse de instanţa de apel ca nefondate.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că neîndeplinirea formalităţilor privind recepţia finală a lucrărilor este fără relevanţă, întrucât reprezentanţii părţilor nu au contestat efectuarea şi finalizarea lucrărilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii, criticând Decizia recurată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenţii au arătat că în evidenţele acestora nu figurează recepţia la terminarea lucrărilor executate de intimată şi nici recepţia finală, în absenţa cărora nu s-a putut face o înscriere a acestor lucrări în evidenţa mijloacelor fixe ale Municipiului Timişoara. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că procesul - verbal de conciliere din 12 februarie 2008 nu poate fi considerat ca fiind un astfel de proces - verbal de recepţie.
Recurenţii au arătat că toate înscrisurile depuse de intimata - reclamantă nu poartă semnătura şi ştampila recurenţilor - pârâţi, astfel încât pretenţiile nu au fost probate.
Recurenţii au reiterat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune faţă de dispoziţiile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 întrucât lucrările a căror contravaloare a fost solicitată au fost efectuate în anul 1999, iar termenul de execuţie a expirat la 15 aprilie 1999.
Totodată, recurenţii au reiterat excepţia puterii de lucru judecat întrucât prin sentinţa civilă pronunţată la data de 27 noiembrie 2007 în dosarul nr. 15487/325/2007, a fost respinsă cererea intimatei - reclamante pentru emiterea somaţiei de plată, pentru aceleaşi pretenţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitatea invocate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost corect soluţionată de instanţele de fond, întrucât hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor de somaţie de plată întemeiate pe dispoziţiile OG nr. 5/2001, nu se bucură de autoritatea de lucru judecat, dată fiind natura specială a procedurii somaţiei de plată.
Cât priveşte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantei, Înalta Curte reţine că prin contractul părţilor termenul de finalizare a lucrărilor nu a fost strict determinat la data de 15 aprilie 1999, contrar susţinerilor recurenţilor ci s-a prevăzut declararea acesteia, pe durată neprecizată în contract, în ipoteza solicitării unor lucrări suplimentare, cazul în speţă. Ca atare, nu poate fi reţinută susţinerea recurenţilor relativă la invocarea unei creanţe născute în urmă cu peste 10 ani. Pretenţiile reclamanţilor s-au născut în martie - aprilie 2005, astfel cum au reţinut şi instanţele de fond, rezultând din situaţiile de lucrări suplimentare acceptate de către recurente şi recunoscute expres şi neechivoc prin procesul - verbal de conciliere din 12 februarie 2008, inclusiv sub aspectul semnăturii aplicate pe situaţiile de lucrări şi dispoziţiile de plată, condiţie contractuală pentru efectuarea plăţii de către beneficiari.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că excepţia prescripţiei extinctive a fost corect soluţionată de instanţele de fond, prin reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, ca urmare a recunoaşterii debitului principal, făcută de către beneficiari.
În ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate relativ la absenţa recepţiei finale a lucrărilor şi neînregistrarea acestor lucrări în patrimoniul Municipiului Timişoara, precum şi relativ la absenţa semnăturii şi ştampilei recurenţilor pe înscrisurile depuse de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine că această critică vizează aspecte de netemeinicie a soluţiei dată de instanţa de fond, întrucât priveşte modul de administrare şi interpretare a probelor, aspecte ce nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs. În plus, se reţine că invocarea lipsei semnăturii pe anumite înscrisuri invocate de reclamantă vine în contradicţie cu probele administrate şi cu recunoaşterea expresă a părţilor, necontestată, de altfel, în nicio cale de atac, făcută prin procesul - verbal de recepţie din data de 12 februarie 2008.
Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenţii la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M. TIMIŞOARA prin P. şi C.L.M. TIMIŞOARA împotriva deciziei nr. 69/ A din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenţii să plătească intimatei reclamante SC P. SA Timişoara la plata sumei 4900 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3244/2010. Comercial → |
|---|
