ICCJ. Decizia nr. 3273/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3273/2010
Dosar nr. 133/42/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 26 iunie 2006 reclamanţii N.N. şi N.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.R. SRL şi P.F.A., pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună: 1) obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 429 m.p., situate în judeţul Buzău; 2) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 1348 din 18 decembrie 2008 Tribunalul Buzău a respins excepţiile insuficienţei timbrării a acţiunii, de inadmisibilitate şi prematuritate invocate de pârâte şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta P.F.A. şi excepţia de autoritate de lucru judecat/putere de lucru judecat, invocate de pârâta P.F.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii N.N. şi N.D. în contradictoriu cu pârâţii SC E.R. SRL, prin lichidator judiciar C.M., P.F.A. şi chemata în garanţie V.M. şi au fost obligaţi reclamanţii la 3.310,10 lei cheltuieli de judecată sătre pârâta P.F.A. şi respinsă cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţa a reţinut că în ce priveşte excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, instanţa a constatat că este neîntemeiată şi a respins-o ca atare, reclamanţii timbrând corespunzător acţiunea formulată, conform chitanţelor şi timbrului judiciar depuse la dosar nr. 6202/2006 al Judecătoriei Buzău şi dosarului 3549/2006 vol. 1, în ce priveşte excepţiile de inadmisibilitate şi de prematuritate, instanţa a constatat că sunt neîntemeiate, din însuşi modul de redactare al acţiunii rezultând că între părţi au existat numeroase litigii, ca urmare a respingerii recursului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei, prin care a fost admisă cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat din 20 noiembrie 1996, imobilele în discuţie au fost din nou vândute reclamanţilor şi pârâtei P.F.A., reclamanţii apreciind că numai prin acţiunea în revendicare îşi pot apăra dreptul de proprietate şi nu sunt incidente dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta P.F.A., tribunalul a constatat neîntemeiată excepţia şi a respins-o ca atare, întrucât pârâta a încheiat cu reclamanta N.D. contractul de societate autentificat din 2 iunie 1997 privind înfiinţarea pârâtei SC E.R. SRL, astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză, respingând şi excepţia autorităţii lucrului judecat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., întrucât între părţi nu a mai fost soluţionat în fond, un proces cu obiect - acţiune în revendicare imobil casă şi teren, situate în comuna Merei, jud.Buzău.
Pe fondul cauzei, se reţine prin sentinţă că potrivit considerentelor sentinţei nr. 216/28 ianuarie 2002 pronunţată de Tribunalul Prahova, coroborat cu constatările şi concluziile expertizelor contabile şi tehnice, efectuate în cauză şi răspunsul dat la interogatoriu de N.D., rezultă că reclamanţii nu au un drept de proprietate asupra imobilului casă de locuit, construcţie care nu mai există aşa cum rezultă din expertiza tehnică, în fapt existând un hotel pensiune, construit din împrumutul acordat de numitul P.F.S., pârâtei SC E.R. SRL, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 216/2002 a Tribunalului Prahova, iar cu privire la teren deasemenea, reclamanţii nu deţin un drept de proprietate întrucât acesta a fost adus ca aport în natură la capitalul social al societăţii pârâte, considerente pentru care a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Prin Decizia nr. 106 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.N. şi N.D. şi cererea de aderare la apel formulată de P.F.A. împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut în esenţă:
Cu privire la apelul declarat de reclamanţii N.N. şi N.D.
Prin compararea titlului de proprietate al apelanţilor cu titlul de proprietate al intimatelor pârâte, pentru aplicarea principiului qui prior tempore potior jure si nemo dat quod non habet, rezultă că titlul de proprietate al intimatelor pârâte este mai vechi, anterior titlului de proprietate al apelanţilor, având astfel un titlul de proprietate preferabil, apelanţii reclamanţi se pot prevala de titlul lor numai ex nunc de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Totodată, terenul de 429,6 m.p. a fost adus ca aport în natură la SC E.R. SRL, pe acest teren edificându-se o nouă construcţie, hotel pensiune, aşa cum se constată prin expertiza tehnică efectuată în cauză, unde se arată că vechea construcţie nu mai există, considerente pentru care în mod corect şi legal a reţinut că nu au un drept real de proprietate asupra imobilului.
Pentru toate aceste considerente, apelul declarat de reclamanţi se priveşte ca nefondat şi în temeiul art 296 C. proc.civ., va fi respins ca atare.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de intimata pârâta P.F.A., Curtea de Apel a constatat că este nefondată cererea de aderare.
Astfel în ce priveşte, critica adusă sentinţei primei instanţe, că în mod greşit s-a respins excepţia de nulitate a cererii introductive pentru insuficientă timbrare, critica este nefondată.
Corect şi legal s-a respins excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, deoarece acţiunea a fost timbrată corespunzător conform chitanţelor şi timbrului judiciar, depuse la dosar nr. 6202/2006 al Judecătoriei Buzău şi la dosarul 3549/2006 vol.1.
Cu privire la greşita respingerea a excepţiei de prematuritate a cererii decurgând din lipsa procedurii prealabile a concilierii directe, critica adusă sentinţei, este nefondată.
Prin acţiunea formulată, reclamanţii au solicitat să le fie lăsată în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din casă de locuit şi terenul în suprafaţă de 429,6 m.p., situate în judeţul Buzău, deci o acţiune în revendicare pentru care nu sunt incidente, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., cu privire la concilierea directă a litigiului, pentru că este un litigiu comercial, neevaluabil în bani, astfel că legal prima instanţă a respins excepţia ca nefondată.
Şi ultima critică adusă sentinţei prin cererea de aderare la apel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei pârâte P.F.A., critica este nefondată, această intimată a încheiat cu apelanta N.D. contractul de societate autentificat din 2 iunie 1997, privind înfiinţarea societăţii pârâte, SC E.R. SRL, astfel încât intimata pârâtă are calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs reclamanţii N.N. şi N.D., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. (coroborat cu art. 480 – art. 481 C. civ.) şi solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a celor două hotărâri pronunţate în cauză şi, pe fond, admiterea acţiunii în revendicare, aşa cum a fost formulată.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii arată că la termenul din 24 iunie 2009, când s-a şi soluţionat cauza, reprezentantul convenţional al recurenţilor a solicitat instanţei de judecată să amâne judecarea cauzei, motivat de faptul că la acea dată era angajat într-o altă cauză aflată pe rolul unei instanţe din Cluj şi această cerere a fost respinsă, deşi a fost probată, încălcându-se drepturile procesuale ale recurenţilor, nefiind respectate principiile oralităţii, disponibilităţii şi contradictorialităţii, principii consacrate de Codul de procedură civilă.
În baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii susţin că Decizia Curţii de Apel Ploieşti nu cuprinde motivele, atât în fapt cât şi în drept, pe care se sprijină şi care să conducă la concluzia respingerii apelului.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii critică hotărârea Curţii de Apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din apel.
Arată astfel în esenţă că imobilul casă de locuit a fost incorporat în noua construcţie şi, prin compararea titlurilor de proprietate rezultă că reclamanţii au un drept real asupra construcţiei şi terenului mai bine consolidat şi anterior pretinsului titlu al pârâţilor, terenul nu a ieşit niciodată valabil din patrimoniul comun al reclamanţilor, iar prin faptul realizării noii construcţii dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a fost desfiinţat, deoarece construcţia nu a dispărut, ci a fost încorporată în noua construcţie, ce a căpătat o nouă înfăţişare, astfel încât greşit s-a concluzionat că reclamanţii nu au un drept de proprietate asupra casei de locuit.
Mai arată că hotărârea este dată cu interpretarea eronată a probelor administrate şi aplicarea greşită a legii, deoarece dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit şi teren a fost consfiinţit prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recursul în anulare, hotărâre irevocabilă prin care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanţii au dobândit un drept real de proprietate asupra imobilelor anterior societăţii comerciale, de altfel, pârâţii nu au decât un drept de creanţă opozabil doar între părţi.
La data de 14 mai 2010 şi la 13 octombrie 2010, prin care au invocat motive de ordine publică, respectiv excepţia necompetenţei materiale a secţiei comerciale şi de contencios administrativ a Tribunalului Buzău şi Curţii de Apel Ploieşti, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E.R. SRL, solicitând admiterea lor, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria Buzău, având în vedere că se revendică numai parterul clădirii şi suprafaţa de teren aferentă.
În legătură cu excepţiile invocate, Înalta Curte constată următoarele:
În ce priveşte excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, astfel cum a fost invocată de recurenţi, se constată că nu este întemeiată, întrucât prin sentinţa civilă nr. 3951 din 18 septembrie 2006, Judecătoria Buzău, în mod corect şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Buzău, reţinând că în conformitate dispoziţiile art. 56 C. com. litigiul dedus judecăţii este comercial, iar obiectul cauzei priveşte revendicarea unor imobile cu o valoare de peste 1.000.000.000 lei, aşa încât competenţa soluţionării acestuia revine Tribunalului Buzău, secţia comercială. Prin urmare, normele de competenţă materială au fost respectate atât timp cât, faţă de valoarea bunurilor revendicate tribunalul a fost competent să judece cauza, ca primă instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate nu este întemeiată, întrucât în cauză a fost stabilit cadrul procesual, iar reclamanţii au precizat cu cine înţeleg să se judece.
Asupra recursului declarat de reclamanţi, din examinarea criticilor formulate, în raport de actele dosarului, de hotărârile pronunţate în cauză, precum şi de dispoziţiile legale incidente speţei, se constată următoarele:
Critica recurenţilor formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiată, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ. instanţa poate acorda un singur termen pentru lipsa părţilor temeinic motivată, aşa încât acordarea termenului solicitat este un apanaj al instanţei, în funcţie de justeţea şi motivarea cererii, şi nu o obligaţie. Pe de altă parte, se constată că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ., întrucât instanţa, refuzând amânarea judecării cauzei, a amânat pronunţarea dând posibilitatea părţilor să dispună concluzii scrise, împrejurare în care nu se confirmă susţinerile recurenţilor privind încălcarea drepturilor procesuale şi a unor principii, de bază ale Codului de procedură civilă.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită de vreme ce Decizia Curţii de Apel cuprinde motivele pe care se sprijină, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar instanţa nu este ţinută să răspundă tuturor argumentelor utilizate de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale, ci să-şi motiveze convingător soluţia adoptată, prin admiterea sau respingerea argumentată a tuturor apărărilor formulate în cauză.
Susţinerile întemeiate de reclamante pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, întrucât ambele instanţe au reţinut judicios că în raport de considerentele sentinţei nr. 216 din 28 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova coroborate cu constatările şi concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, precum şi cu răspunsul la interogatoriu dat de reclamanta N.D. acţiunea în revendicare nu este întemeiată, pentru că reclamanţii nu au un drept de proprietate asupra imobilului, casă de locuit, care nu mai există, pe terenul adus ca aport în natură la societate existând un hotel construit din împrumut acordat de P.F.S. societăţii pârâte SC E.R. SRL.
Din compararea titlurilor de proprietate a rezultat că titlul de proprietate al pârâţilor este anterior titlului de proprietate al reclamanţilor şi, prin urmare, preferabil.
Corect s-a reţinut şi că reclamanţii nu deţin un drept de proprietate nici asupra terenului, de vreme ce acesta a fost adus ca aport în natură la capitalul social al pârâtei SC E.R. SRL.
În fine, corect s-a stabilit şi că nu sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. civ., prin invocarea unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât între părţile din prezentul litigiu nu a mai fost soluţionat pe fond un alt proces având ca obiect o acţiune în revendicare imobil casă şi teren, situate în comuna Merei, judeţul Buzău.
În consecinţă, reţinându-se că recurenţii reclamanţi nu au formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute să conducă la casarea sau modificarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamanţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii N.N. şi N.D. împotriva deciziei nr. 106 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3249/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3277/2010. Comercial → |
|---|
