ICCJ. Decizia nr. 3267/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3267/2010
Dosar nr. 2269/117/2008
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul D.V.M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 334.741 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a activităţii de concurenţă neloială, desfăşurată cu începere de la 1 iunie 2005.
În motivarea acţiunii, s-a arătat, că pârâtul care a avut iniţial diferite funcţii în cadrul societăţii reclamante, în prezent are calitatea de asociat unic al SC M.D.I. SRL şi intermediază comenzile de transport ale D.T.C.L.D.D., funcţie în care acesta a trimis societăţii reclamante numai comenzi cu privire la care cunoştea faptul că nu vor putea fi onorate, creându-i acesteia prejudiciul sus-menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 443/2008 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.
Prin sentinţa comercială nr. 563/C/2009 pronunţată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca împotriva pârâtului D.V.M., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cazurile de concurenţă neloială, termenul în care poate fi exercitată acţiunea pentru repararea prejudiciului este de un an de la data cunoaşterii săvârşirii faptei şi autorului ei. Prima instanţă a reţinut că termenul de prescriere extinctivă a dreptului la acţiune a început să curgă din data de 31 iunie 2005, s-a împlinit în data de 31 iunie 2006, când s-au cunoscut faptele pârâtului şi existenţa prejudiciului societăţii reclamante, iar acţiunea a fost introdusă abia în data de 30 mai 2008. Prin urmare, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a formulat apel.
Prin decizia civilă nr. 153/2009 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 563/ C din 16 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj în vederea analizării temeiniciei cererii de chemare în judecată cu privire la prejudiciul produs prin acte de concurenţă neloială ulterioare datei de 30 mai 2007. A menţinut soluţia de admitere a excepţiei de prescripţie cu privire la actele de concurenţă neloială anterioare datei de 30 mai 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 11/1991, trebuie interpretate în sensul că dreptul la acţiune şi implicit începutul termenului de prescripţie se naşte în momentul în care persoana prejudiciată conştientizează producerea unei daune (sau ar trebui să cunoască producerea acesteia) şi în niciun caz în momentul în care prejudiciul este cuantificat cu exactitate.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că actele de concurenţă neloială au un caracter de continuitate, deoarece se produc atâta timp cât societatea concurentă îşi desfăşoară activitatea şi pentru fiecare act de concurenţă neloială curge un termen de prescripţie, distinct.
Raportat la data cererii de chemare în judecată, respectiv 30 mai 2008, reclamanta-apelantă este în termen să solicite despăgubiri pentru faptele de concurenţă neloială produse ulterior datei de 30 mai 2007.
Împotriva deciziei menţionate, în termen legal, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului reclamantei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică decizia atacată sub aspectul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, susţinând, în esenţă, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi eroarea instanţei de apel cu privire la data cunoaşterii pagubei.
Recurenta consideră că instanţa de apel prin soluţia pronunţată nu a respectat principiul contradictorialităţii, pronunţând o soluţie diferită de cererile şi susţinerile părţilor, fără a pune în discuţie aspectul legat de curgerea unui termen de prescripţie distinct în raport de fiecare act de concurenţă neloială, astfel încât părţile să-şi poată exprima punctul de vedere.
În ceea ce priveşte eroarea instanţei de apel cu privire la data cunoaşterii pagubei, recurenta arată, în esenţă, că în anul 2005 a cunoscut doar eventualitatea producerii unei pagube, neexistând certitudinea că se va produce un prejudiciu prin pierderea clientului D.T.L.T.D., or practica în materie de concurenţă neloială impune ca producerea pagubei să fie certă, chiar dacă nu este cunoscut cuantumul exact al prejudiciului. În opinia recurentei doar situaţiile contabile ale unor ani întregi ulteriori înfiinţării de către pârât a societăţii concurente şi deturnării clientului menţionat ar putea oferi indicii semnificative privind prejudiciul suferit ca urmare a acestui fapt.
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.
Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate şi temeiul de drept arătat, se constată că recursul este fondat.
Dispoziţii art. 304 pct. 9 teza a doua C. proc. civ., invocate de recurentă vizează ipoteza în care hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Actele şi faptele pe care legea le consideră concurenţiale sunt prevăzute de art. 4 şi 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, iar încălcarea obligaţiei de către comerciant de a-şi desfăşura activitatea cu bună credinţă şi potrivit uzanţelor cinstite atrage răspunderea civilă, contravenţională ori penală în condiţiile legii.
În conformitate cu prevederile art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, acţiunea în răspundere civilă corespunzătoare faptelor prevăzute de art. 4 sau 5 din lege se introduce într-un termen de un an de la data când păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.
Problema în litigiu este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru daunele produse prin concurenţă neloială săvârşite de administrator prin faptă directă sau prin altă persoană fizică sau juridică, respectiv dacă prescripţia începe să curgă de la data înfiinţării comerciantului concurent.
Nu se poate aprecia asupra intervenirii termenului de prescripţie decât după administrarea unor probe suplimentare cu privire la existenţa daunei şi a momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască acest aspect.
Potrivit dipoziţiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., „excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”.
Prin urmare, în cazul în care pentru soluţionarea excepţiei sunt necesare aceleaşi dovezi ca şi pentru judecarea fondului cauzei, instanţa va uni excepţia cu fondul.
Având în vedere că prin probatoriul necesar soluţionării excepţiei se antamează fondul prezentei cauze atât prima instanţă, cât şi cea de control judiciar ar fi trebuit să dispună unirea excepţiei cu fondul şi administrarea de probatorii în vederea clarificării momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa şi întinderea prejudiciului astfel cum statuează dispoziţiile art. 9 raportat la art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Totodată, reglementarea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „în cazul în care se constată că în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului (..) instanţa de apel va desfiinţa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe” constituie o garanţie a aplicării principiilor care guvernează procesul civil, cât şi principiul prevăzut de art. 6 din C.E.D.O. privind judecarea cauzei în mod echitabil.
Raportat la textul de lege menţionat, pentru a asigura o judecată unitară, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, se impunea admiterea în tot a apelului şi trimiterea spre rejudecare urmând ca instanţa de fond să dispună unirea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu fondul şi administrarea de probatorii în vederea clarificării momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa şi întinderea prejudiciului.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va admite în tot apelul, va desfiinţa în tot sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 153 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, modifică decizia atacată, admite în tot apelul formulat reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei nr. 563/ C din 16 februarie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj, desfiinţează în tot sentinţa apelată şi trimite cauza la Tribunalului Comercial Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3266/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3270/2010. Comercial → |
|---|
