ICCJ. Decizia nr. 3304/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3304/2010
Dosar nr. 2424/63/2006
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 iulie 1999, reclamanta SC P.G. SA Dolj cheamă în judecată pe pârâta SC B. SA, sucursala Craiova, solicitând instanţei să fie obligată pârâta la înlăturarea poziţiei de debitoare a reclamantei pentru dubla impozitare aferentă sumelor băneşti datorate pentru cumpărarea din Italia a unor instalaţii automatizate pentru producerea a 500 – 600 kg/oră biscuiţi.
La 27 august 1999 pârâta formulează cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor şi a SC B.I.R., M., I.
Prin sentinţa nr. 580 din 10 aprilie 2000, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite acţiunea precizată, formulată de reclamantă împotriva pârâţilor B.C.R. SA Craiova, Ministerul Finanţelor, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, A.V.A.B. Bucureşti, obligă pe pârâta B.C.R. SA (absorbantă prin fuziune a SC B. SA) să înlăture pe reclamanta SC P.G. SA Craiova de la poziţia de debitoare pentru suma de 67.211,16 mărci germane şi disjunge judecarea cererii de chemare în garanţie formulată de SC B. SA, împotriva Ministerului Finanţelor şi a B.I., M., I.
Prin Decizia nr. 164 din 8 martie 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii pârâţi B.C.R. SA, sucursala Jiul Craiova, A.V.A.B. Bucureşti şi D.G.F.P.C.F.S. Dolj, Craiova în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei primei instanţe şi respinge cererile formulate de reclamanta SC P.G. SA Craiova, în apel, privind înlăturarea poziţiei de debitoare pentru suma de 23.972,61 mărci germane aferentă celorlalte bilete la ordin.
Prin Decizia nr. 1161 din 19 februarie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de D.G.F.P. Dolj şi B.C.R. SA, sucursala Jiul, împotriva deciziei instanţei de apel.
În soluţia pronunţată instanţele au reţinut că B.C.R. SA, care a garantat cu scrisoarea de garanţie bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997 plata preţului în sumă de 4.747.703,33 mărci germane de către cumpărător SC P.G. SA către vânzătorul SC P. SRL Italia, căreia cumpărătorul i-a emis 10 bilete la ordin pentru plata celor 10 rate de preţ, scontate de vânzătoare la B.I.R., nu a respectat destinaţia banilor afectaţi plăţii integrale a fiecărui bilet la ordin şi nu a ţin ut cont de prevederile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Italia.
Prin cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi B.I.R. de SC B. SA, în prezent B.C.R. SA, reclamanta a cerut ca Ministerul de Finanţe să fie obligat să restituie sau să deducă impozitul pe veniturile din dobânzi, calculat şi plătit de către SC P.G. SA, care, prin ignorarea dispoziţiilor legale, a dedus din suma de plată la extern sumele de 35.274,33 DEM şi 16.422 DEM din cele două bilete la ordin, deşi B.I.R., rezident în Italia, a încasat întreaga sumă înscrisă în menţionatele bilete la ordin executând scrisoarea de garanţie bancară emisă de reclamantă, pârâta – beneficiară a scrisorii de garanţie în cauză, neputând fi impozitată în România potrivit art. 11 din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri dintre România şi Italia, Ministerul Finanţelor aplicând greşit dispoziţiile legale referitoare la calcularea şi plata impozitului.
La data de 12 decembrie 2002, reclamanta formulează precizări, solicitând obligarea B.I.R. la plata sumei de 1.176.117.917 lei (rol), rezultată din cumularea sumelor calculate de B. SA la scadenţe, reprezentând contravaloarea cotei de 10 % impozit pe veniturile realizate din dobânzi, achitate de SC P.G. SA la bugetul de stat, şi invocă excepţia necompetenţei Tribunalului Dolj.
Prin sentinţa nr. 587 din 2 octombrie 2009, Tribunalul Dolj admite excepţia de necompetenţă şi declină cauza spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti.
La data de 12 martie 2004, reclamanta depune o nouă precizare prin care arată că valoarea pretenţiilor este în sumă de 62.428,31 euro, sumă ce reprezintă paguba suportată de BCR în urma executării scrisorii de garanţie bancară emisă.
Prin încheierea de şedinţă din 11 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a BCR şi dispune introducerea în cauză a A.V.A.S. în calitate de reclamantă faţă de dispoziţiile art. 15 din OUG nr. 18/2004.
La data de 16 iunie 2005, A.V.A.S. formulează o cerere modificatoare a cererii de chemare în garanţie solicitând, în principal, obligarea chemaţilor în garanţie B.I.R. şi Ministerul Finanţelor Publice la plata sumelor achitate din surse proprii de către fosta SC B. SA, ulterior B.C.R. SA, în cuantum de 10 % şi a dobânzilor legale, de la momentul plăţii până la zi, iar în subsidiar, obligarea Ministerului Finanţelor la plata debitului, pârâtul fiind cel care a dispus greşit reţinerea impozitului la sursă de către SC P.G. SA, deşi art. 2 din OG nr. 83/1998, coroborat cu art. 12 din Convenţia privind evitarea dublei impuneri între România şi Italia, stipula că redevenţele datorate în România de un rezident din Italia urmau să fie impozitate în Italia, în baza certificatelor de rezidenţă fiscală, care, în cauză, au fost prezentate pentru toate cele 10 bilete la ordin din litigiu.
Prin sentinţa nr. 3674 din 16 septembrie 2005, Tribunalul Bucureşti declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, iar prin Decizia nr. 5900 din 8 decembrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Dolj, reţinând că cererea de chemare în garanţie este o cerere incidentală, de competenţa instanţei investite cu cererea principală, conform dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 4124 din 1 noiembrie 2007, Tribunalul Dolj respinge cererea de chemare în garanţie formulată şi precizată.
Prin Decizia nr. 258 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, admite apelul A.V.A.S. împotriva sentinţei primei instanţe şi cererea de intervenţie formulată de B.C.R., desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare, reţinând că instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia inadmisibilităţii, fără a o pune în discuţia părţilor.
În rejudecare, la solicitarea instanţei, A.V.A.S. arată că precizarea cererii de chemare în garanţie din data de 16 iunie 2002 reprezintă o veritabilă acţiune în pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâţii.
La 6 septembrie 2009, instanţa dispune disjungerea cererii de modificare formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti la data de 16 iunie 2006 care este înregistrată separat sub nr. 6347/63/2009.
Prin sentinţa nr. 1064 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secţia comercială, respinge cererea de chemare în garanţie formulată de A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâţii B.I.R. – G.V. şi Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale active, respinge cererea formulată şi modificată de reclamanta B.C.R., cu 5.339,22 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei către pârâta B.I.R. – G.V.
Reţine instanţa, pentru a decide astfel, că titulara cererii de chemare în garanţie, îndreptăţită să participe la proces în calitate de reclamantă, este B.C.R., continuatoarea SC B. SA, parte care nu a formulat o cerere de renunţare la judecată de care instanţa să ia act, Curtea de Apel Craiova, cu prilejul soluţionării apelului declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 4124/2007 a Tribunalului Dolj, admiţând cererea de intervenţie în interes propriu a B.C.R., sentinţa apelată nefiind pronunţată şi în contradictoriu cu aceasta.
Reţine, de asemenea, instanţa că A.V.A.S. nu s-a subrogat în drepturile B.C.R., întrucât contractul de cesiune de creanţă nr. 157717 din 21 iulie 1999, încheiat între SC B. SA, actualmente B.C.R. şi A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au fost cesionate creanţele pe care SC B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv cele provenite din executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997, a fost constatat nul absolut prin sentinţa nr. 8 bis din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2519 din 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificat prin OUG nr. 85/2004, reglementează doar situaţia în care B.C.R., ca succesor al SC B. SA are calitate de debitor (pârât) A.V.A.S. subrogându-se în drepturile şi obligaţiile acesteia şi reprezentând statul în calitate de garant, ori, în speţă, B.C.R. are calitate de reclamantă. Mai reţine instanţa că prin cererea de chemare în garanţie partea nu poate solicita drepturi mai mari decât cele ce fac obiectul cererii principale, fiind astfel inadmisibilă modificarea cererii B.C.R. din data de 12 martie 2004, precum şi că, faţă de constatarea irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, a nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă nr. 157717 din 21 iulie 1999 menţionat, pe motiv că lipseşte obiectul convenţiei, creanţa B. SA pentru suma de 67.211,46 DEM, cedată, fiind una inexistentă, întrucât B.C.R. s-a obligat prin scrisoarea de garanţie bancară să achite B.I.R. integral sumele prevăzute în biletele la ordin, fără a fi supuse unor taxe sau impozite, nedovedindu-se nici o îmbogăţire fără justă cauză a pârâtei menţionate, care datora impozitul pe venitul realizat din scontarea biletelor la ordin din litigiu către autorităţile fiscale italiene, conform prevederilor Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiată de România cu Italia.
Reţine instanţa şi că cererea formulată împotriva Ministerului Finanţelor nu este motivată, reclamanta B.C.R. nefăcând dovada existenţei vreunei creanţe împotriva pârâtului conform art. 1169 C. civ.
Prin Decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, admite apelurile formulate de A.V.A.S. şi B.C.R. împotriva sentinţei primei instanţe pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, pe de o parte, că A.V.A.S. a fost introdusă în cauză în calitate de reclamantă în baza cererii B.C.R., care a arătat că A.V.A.S. s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile B.C.R. şi că, în primul ciclu procesual, în apel, B.C.R. a formulat cerere de intervenţie principală şi accesorie, iar instanţa a admis cererea de intervenţie, accesorie prin încheierea din 16 aprilie 2008 şi nu cererea de intervenţie principală, cum eronat a reţinut instanţa, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 19 din OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004, A.V.A.S. se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile SC B.C.R. SA cu privire la activitatea SC B. SA şi nu doar în situaţiile în care B.C.R. are calitatea de pârât, cum greşit a reţinut instanţa, cererea de chemare în garanţie fiind, de altfel, disjunsă din litigiul în care B. SA (B.C.R. SA) a avut calitatea chiar de pârâtă.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta B.I.R.S.I.T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru cercetarea fondului, precum şi stabilirea calităţii procesuale a B.C.R. ca intervenient accesoriu.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a actului dedus judecăţii în sensul că a ignorat că actul prin care A.V.A.S. cesionase sumele aferente celor 10 bilete la ordin, a căror plată a fost garantată prin scrisoarea de garanţie bancară, emisă de B.C.R., respectiv contractul nr. 157717 din 21 iulie 1999 (şi actele adiţionale) a fost constatat irevocabil nul absolut, astfel că A.V.A.S. a pierdut calitatea procesuală activă în cererea de chemare în garanţie.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificat prin OUG nr. 85/2004, care vizează subrogarea A.V.A.S. în poziţia B.C.R. numai în cauzele în care B. SA avea calitatea de pârâtă, şi nu în cele în care B.C.R. are calitate procesuală activă, invocând pretenţii proprii, aspect recunoscut, de altfel, şi de A.V.A.S. prin notele de şedinţă din data de 4 februarie 2005 depuse la dosarul cauzei cu prilejul solicitării de către B.C.R. a introducerii în cauză a A.V.A.S. în calitate de reclamantă, iar B.C.R. achitând de bună voie scrisoarea de garanţie bancară chiar şi după soluţionarea irevocabilă a cererii principale, formulate de SC P.G. SA, şi după constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune încheiat cu A.V.A.S., plătind din fonduri proprii sumele solicitate de recurenta pârâtă, invocând drepturi proprii şi o diminuare a propriului patrimoniu, cauză în care A.V.A.S. nu mai poate fi un garant al statului, neavând deci calitate procesuală activă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata B.C.R. SA solicită respingerea recursului recurentei pârâte ca nefondat, apreciind că A.V.A.S. are calitate procesuală activă, fiind subrogat în drepturile şi obligaţiile de orice fel ale B.C.R. preluate de la B. SA, prin dispoziţiile art. 15 din OUG nr. 85/2004, intimata B.C.R. având doar calitatea de intervenient accesoriu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar A.V.A.S. solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, ea având calitate procesuală activă potrivit art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004, subrogându-se în toate drepturile şi obligaţiile B.C.R. SA în procesele şi cererile cu care sunt sau vor fi investite instanţele judecătoreşti în legătură cu orice obligaţii, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea B. SA.
La 14 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune conexarea la dosarul de mai sus a dosarului nr. 6347/63/2009 având ca obiect acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta A.V.A.S., prin modificarea la 16 iunie 2005 a cererii de chemare în garanţie a pârâţilor B.I.R. – G.V. şi Ministerul Finanţelor Publice, cerere modificatoare disjunsă de Tribunalul Dolj la 6 mai 2009.
Prin cererea modificatoare a cererii de chemare în garanţie, anterior examinată, A.V.A.S. solicită, în principal, obligarea pârâţilor chemaţi în garanţie la plata sumelor achitate din surse proprii de către fosta B. SA, şi ulterior de B.C.R. SA, în cuantum de 10% din dobânda ulterior aferentă celor 10 bilete la ordin emise de către SC P.G. SA, precum şi la plata dobânzilor legale de la momentul plăţii până la zi, calculate pentru sumele de mai sus, iar în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata debitului, întrucât acest pârât a dispus în mod greşit reţinerea impozitului la sursă de către SC P.G. SA, cu încălcarea art. 2 din OG nr. 83/1998 şi a art. 12 din Convenţia privind evitarea dublei impuneri dintre România şi Italia, în conformitate cu care redevenţele datorate în România de un rezident din Italia urmau să fie impozitate în Italia, în baza certificatului de rezidenţă fiscală.
Prin sentinţa nr. 1065 din 11 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secţia comercială, respinge cererea formulată de A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale active invocată de pârâta B.I.R., reţinând că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă nr. 157717 din 21 iulie 1999 încheiat între SC B. SA, actualmente B.C.R. SA şi A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., prin care au fost cesionate creanţele pe care B. SA le avea împotriva SC P.G. SA, inclusiv cele provenite din executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 11/60023 din 25 septembrie 1997 emisă în acoperirea biletelor la ordin din litigiu, precum şi că potrivit art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificat prin OUG nr. 85/2004, A.V.A.S. se subrogă numai în drepturile şi obligaţiile B.C.R. SA, ca succesor al SC B. SA, când aceasta se găseşte în ipostaza de pârât, şi nu de reclamant, ca în pricina de faţă, lipsa calităţii procesuale active fiind, de altfel, susţinută şi de A.V.A.S., după citarea acesteia de către Tribunalul Bucureşti, anterior declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Prin Decizia nr. 15 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, admite apelul formulat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinţei menţionate pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în acest sens, că A.V.A.S. are calitate procesuală activă tocmai în temeiul art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004, potrivit dispoziţiilor căruia A.V.A.S. se subrogă poziţiei B.C.R. SA în toate procesele şi cererile cu care sunt sau vor fi investite instanţele judecătoreşti ori arbitrale în legătură cu orice obligaţii ori pretenţii, prezente sau viitoare, izvorâte din activitatea SC B. SA, până la data radierii acesteia din Registrul comerţului, indiferent, deci, de poziţia procesuală de reclamant sau de pârât a acesteia, astfel că toate drepturile şi obligaţiile rezultate din scrisoarea de garanţie bancară emisă de B. SA pentru plata biletelor la ordin emise de SC P.G. SA pentru achitarea preţului rezultat din raporturile comerciale derulate cu SC P. SRL şi preluate, ca urmare a fuziunii, de B.C.R. SA, s-au transmis către A.V.A.S. care s-a subrogat băncii, în pricina de faţă, în temeiul legii. Apreciază instanţa de control judiciar că, în rejudecare, cauza trebuie examinată în întregul ei, respectiv cu privire la pretenţiile referitoare la toate cele 10 bilete la ordin din litigiu, cererea de intervenţie formulată de B.C.R. SA vizând, de asemenea, întreaga cauză.
Împotriva deciziei de mai sus pârâta B.I.R.S., I., T. declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel care nu a intrat în cercetarea fondului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului său recurenta pârâtă critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii prin ignorarea faptului că acel contract de cesiune nr. 157717 din 21 iulie 1999, încheiat între cedenta B.C.R. SA şi cesionara A.V.A.S. cu privire şi la drepturile şi obligaţiile rezultate din scrisoarea de garanţie bancară emisă de B. SA pentru plata celor 10 bilete la ordin din litigiu, a fost irevocabil constatat nul absolut de instanţele judecătoreşti, astfel că suportul calităţii procesuale active a reclamantei A.V.A.S. nu mai există. Recurenta reproşează instanţei de control judiciar şi greşita aplicare a legii, respectiv a art. 15 din OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004, în lumina dispoziţiilor căruia A.V.A.S. se subrogă B.C.R. SA, succesoare a SC B. SA, numai în cauzele în care B.C.R. SA are postura de pârâtă pentru obligaţii asumate de fosta SC B. SA şi nu, cum eronat a apreciat instanţa criticată, şi în cauzele în care B.C.R. SA are calitatea procesuală de reclamantă, ca în speţa de faţă, astfel că nici în temeiul dispoziţiilor legale menţionate A.V.A.S. nu-şi poate justifica o calitate procesuală activă.
Recurenta solicită şi precizarea calităţii procesuale a B.C.R., care, pe parcursul judecării cererii de chemare în garanţie, a formulat o cerere de intervenţie accesorie, în interesul A.V.A.S., precum şi eventuala incidenţă a dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., pentru o judecare unitară a cauzei în întregul ei.
Examinând recursurile declarate de recurenta pârâtă în cauzele conexate prin prisma motivelor de nelegalitate, comune, privind cele două decizii recurate, se constată că acestea nu sunt fondate, deciziile atacate fiind legale şi temeinice.
Se constată, în acest sens, că, aşa cum întemeiat reţin şi instanţele de apel, A.V.A.S. are calitate procesuală activă rezultată din lege, respectiv din dispoziţiile art. 15 alin. (1) din OUG nr. 18/2004, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 85/2004, conform cărora „A.V.A.S. se subrogă în drepturile şi obligaţiile B.C.R. SA izvorâte din activitatea desfăşurată de B. SA până la data radierii acesteia din Registrul comerţului", putând, deci, în principiu, să aibă calitate de reclamantă sau de pârâtă, după caz. De altfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar în Decizia nr. 12 din 26 ianuarie 2010, în cererea principală B.C.R. SA a avut calitatea de pârâtă şi în această calitate procesuală a formulat, în cauza principală, cererea de chemare în garanţie a pârâţilor B.I.R. şi Ministerul Finanţelor Publice. Dacă s-ar accepta susţinerile nefondate ale recurentei, ar însemna ca în aceeaşi pricină A.V.A.S. să fie subrogată în poziţia B.C.R. SA de pârâtă şi să nu aibă calitate procesuală activă în cererea accesorie de chemare în garanţie formulată în respectiva pricină.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se că instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată şi cererea modificatoare formulată de A.V.A.S. ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, în mod judicios instanţa de control judiciar a desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecarea fondului reţinând întemeiat că în mod eronat instanţa fondului a stabilit că A.V.A.S. nu ar avea calitate procesuală activă.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de recurenta pârâtă urmează a fi respinse ca nefondate.
În rejudecare instanţa fondului va examina cauza în întregul său, faţă de conexarea dispusă la 14 octombrie 2010, respectiv atât cererea de chemare în garanţie precizată, cât şi cererea modificatoare formulată la 16 iunie 2005, luând în considerare calitatea procesuală de intervenientă în interesul A.V.A.S. a B.C.R. SA, aşa cum s-a dispus prin încheierea din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova, în dosarul nr. 2424/63/2006, nerecurată, şi stabilind corect regimul juridic al unei garanţii bancare, ţinând cont de faptul că cele 10 bilete la ordin din litigiu nu sunt purtătoare de dobânzi, că acestea au fost scontate de beneficiar SC P. SRL la pârâta B.I.R.S.T., care, beneficiară a scrisorii de garanţie bancară, a încasat dobânzi datorate pentru plata parţială de către emitent a biletelor la ordine în discuţie, conform regulilor bancare incidente în cauză. Va examina, de asemenea, instanţa de fond, în rejudecare, dacă pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a făcut sau nu o corectă aplicare a dispoziţiilor OG nr. 83/1998, ca şi a prevederilor Convenţiei din 1977 pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România şi Italia, faţă de calitatea de rezident italian a pârâtei şi faţă de conţinutul conceptului de impozit pe venit, ori pe profit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta B.I.R.S.I.T. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 12 din 26 ianuarie 2010 şi respectiv a deciziei nr. 15 din 26 ianuarie 2010 ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3303/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Comercial → |
|---|
