ICCJ. Decizia nr. 3306/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3306/2010
Dosar nr. 31986/3/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8055 din 25 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă cererea formulată de reclamanta SC R.B.D. SRL Bucureşti împotriva pârâtei A.P.S. Bucureşti şi s-a admis cererea precizată de reclamantă împotriva pârâtei P.S. Bucureşti, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.082 225,22 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de la termenul din data de 13 octombrie 2008 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P.S. Bucureşti şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a P.S. Bucureşti, reţinând că reclamanta a formulat o acţiune în pretenţii întemeiată pe o convenţie încheiată cu pârâta P.S., iar pârâta A.P. sector 1 nu are calitatea de parte în această convenţie.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin Hotărârea C.L.S. Bucureşti nr. 151 din 27 aprilie 2006 s-a decis despăgubirea reclamantei pentru investiţiile realizate în mod real şi legal în Piaţa A. cu suma de 4 779 905,32 lei, conform raportului de expertiză extrajudiciară nr. RE 001/2006 al expertului tehnic B.N. Prin ordinul de plată nr. 869 din 2 mai 2007, pârâta P.S. a plătit reclamantei suma de 4 449 277,32 lei. Întrucât raportul de expertiză a fost aprobat la data de 27 aprilie 2006, prima tranşă de maxim 30 % era scadentă la 27 iulie 2006, iar cea de a doua la data de 27 octombrie 2006. Pârâta nu a plătit la termenele scadente şi având în vedere clauza penală de la art. 4 alin. (2) din convenţia părţilor, P. datorează reclamantei penalităţi de întârziere în sumă de 4.082.225,22 lei, calculate în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi a opiniei expertului parte al pârâtei.
Instanţa a mai considerat că împrejurarea stabilirii iniţiale în sarcina A.P.S. a obligaţiei de plată a despăgubirilor, pentru ca ulterior, obligaţia să revină P. nu are nici o relevanţă din perspectiva raporturilor contractuale izvorâte din convenţia încheiată între reclamantă şi P.S. Bucureşti. Pentru reclamantă nu are importanţă cine va administra Piaţa după evacuarea sa forţată, ci faptul că P. şi-a recunoscut culpa în denunţarea unilaterală a contractului şi a fost de acord cu plata despăgubirilor. Nu a fost reţinută apărarea conform căreia plata nu a putut fi făcută deoarece nu exista buget propriu al consiliului Local, având în vedere că această împrejurare era cunoscută pârâtei şi la momentul încheierii convenţiei prin care s-a obligat să facă plata. Totodată, împrejurarea că reclamanta nu şi-a desemnat un expert parte la efectuarea expertizei pentru ca mai apoi, pe calea unei cereri de asigurare de dovezi formulată la 24 iulie 2006 să se declare nemulţumită de cuantumul despăgubirilor stabilite prin expertiză, nu are nici o relevanţă din perspectiva menţinerii obligaţiilor asumate de Primărie, aceasta fiind ţinută în continuare să achite potrivit scadenţarului stabilit .
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel P.S. Bucureşti, precum şi împotriva încheierii din data de 13 aprilie 2008. Apelanta a solicitat în principal, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a P. şi, în subsidiar, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin Decizia comercială nr. 25 din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul P.S. Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În mod corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei-pârâte P.S., având în vedere că pretenţiile reclamantei R.B. constând în penalităţi de întârziere la plata despăgubirilor se întemeiază pe convenţia încheiată cu P.S., la data de 13 septembrie 2005, convenţie care stabileşte cuantumul despăgubirilor datorate de P.S. şi modalitatea de plată a acestora pentru investiţiile realizate de reclamantă în Piaţa A.. Aşadar, există o identitate perfectă între titularul dreptului dedus judecăţii şi cel care a formulat cererea de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a P. fiind neîntemeiată.
În acord cu prima instanţă, Curtea reţine că formularea de către intimata-reclamantă a unor cereri de asigurare de dovezi referitoare la cuantumul despăgubirilor, nu poate fi asimilată cu o încălcare de către aceasta a obligaţiei din convenţie privind renunţarea la acţiunile împotriva P., pentru că în caz contrar, nici Primăria nu ar fi efectuat plata despăgubirilor.
De asemenea, instanţa de fond a interpretat corect clauzele convenite de către cele două părţi în ceea ce priveşte despăgubirile şi modalitatea de plată, precum şi sancţiunea în caz de nerespectare a termenelor stipulate de comun acord, şi anume că, întârzierea în plata despăgubirilor se datorează apelantei care, deşi la data de 27 aprilie 2006, prin Hotărârea C.L. nr. 151 a aprobat raportul de expertiză prin care se evaluau despăgubirile plata a efectuat-o abia la data de 2 mai 2007, în condiţiile în care scadenţa primei tranşe de 30 % era la 27 iulie 2006, iar pentru cea de a doua tranşă, la 27 octombrie 2007.
Curtea observă că instanţa de fond chiar a ţinut seama de opinia expertului parte al apelantei care în anexa la raportul de expertiză arată că, în conformitate cu termenul contractual de la art. 4.1 din convenţia părţilor, cuantumul penalităţilor, fără TVA este de 4.082.225,22 lei, adică exact suma la care a fost obligată apelanta prin hotărâre.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P.S. Bucureşti, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R.B.D. SRL Bucureşti ca neîntemeiată.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a P.S., neputându-se reţine că prevederile art. 3 din Hotărârea nr. 151/2006 sunt lipsite de relevanţă din perspectiva raporturilor contractuale izvorâte din convenţia încheiată între părţi,
- Instanţele au interpretat în mod eronat dispoziţiile Convenţiei nr. 12527 din 13 septembrie 2005 relativ la obligaţiile asumate de către părţi şi la modul de aducere la îndeplinire a acestora,
- Atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au reţinut în mod greşit faptul că formularea de către intimata reclamantă a unei cereri de asigurare de dovezi referitoare la cuantumul despăgubirilor nu poate fi asimilată cu o încălcare de către aceasta a obligaţiei din convenţie privind renunţarea la acţiunile împotriva P..
- Instanţa nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 3 din Convenţie care a prevăzut obligaţia aprobării raportului de expertiză de către ambele părţi, deci şi de intimată care nu şi-a respectat obligaţia promovând chiar o cerere de asigurare de dovezi,
- La data de 27 aprilie 2006, C.L.S. a aprobat expertiza efectuată şi plata către intimată a despăgubirilor ce i se cuveneau. Astfel, la data introducerii de către intimată a cererii de asigurare a dovezilor P.S. Bucureşti îşi îndeplinise toate obligaţiile şi urma să efectueze plata în conformitate cu dispoziţiile convenţiei,
- Nu se poate reţine culpa recurentei deoarece intimata a fost cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prin introducerea unei cereri de asigurare a dovezilor cu nerespectarea art. 6 din Convenţie, pentru singurul motiv că sumele încuviinţate nu îi conveneau. Acest unic motiv reiese şi din faptul că ulterior intimata a renunţat la cererea sa,
- Mai mult intimata a promovat şi o cerere de emitere a somaţiei de plată pentru o sumă pe care o apreciase ca fiind cea aprobată ca despăgubire de către C.L.S. Această cerere a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 10091/2006,
- Trebuie reţinută reaua credinţă a intimatei care a încercat prin orice mijloace eludarea dispoziţiilor contractuale, nerespectarea obligaţiilor asumate prin promovarea mai multor acţiuni, deşi P.S. Bucureşti îşi respectase toate dispoziţiile stabilite în convenţie,
- Cererea de asigurare de dovezi promovată de intimată a condus la imposibilitatea obiectivă a P. de a efectua plata despăgubirilor deoarece litigiul menţionat invoca nelegalitatea expertizei prin care acestea fuseseră stabilite. Plata nu putea fi efectuată decât în temeiul unui act valid a cărui legalitate nu era atacată în justiţie,
- Mai mult, intimata nici nu facturase suma solicitată ca despăgubiri, deci nu exista nici un document fiscal-contabil justificativ pentru efectuarea plăţii de către P. Odată cu finalizarea acestor acţiuni şi emiterea facturii corecte de intimată, P.S. Bucureşti şi-a îndeplinit fără întârzieri obligaţia de plată a despăgubirilor pentru investiţiile realizate în Piaţa Agroalimentară A.,
- Culpa intimatei în neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţie a condus în mod exclusiv la data la care s-a efectuat plata de către P.S. Bucureşti care respectase cu buna-credinţă prevederile contractuale,
- Instanţa nu a aplicat în cauză dispoziţiile art. 969 şi 970 C. civ. Astfel, a încălcat voinţa părţilor cu privire la obligaţiile asumate de intimată şi cu privire la modul de plată a despăgubirilor de către recurentă,
- În mod nelegal instanţa a înlăturat mai multe prevederi contractuale, art. 1, 6 şi 3 din convenţie. Înlăturând aceste dispoziţii contractuale, instanţa a interpretat celelalte prevederi ale convenţiei fără a ţine cont de voinţa părţilor, ci substituindu-se acesteia,
- Instanţele nu au respectat art. 1066 C. civ., înlăturând condiţia esenţială stabilită de acesta pentru atragerea răspunderii, respectiv neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către partea care a garantat.
Intimata SC R.B.D. SRL Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata A.P.S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului în ceea ce priveşte soluţiile pronunţate atât în fond cât şi în apel privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale a A.P.S. şi a P.S. Bucureşti. În ceea ce priveşte fondul cauzei lasă la apreciere soluţionarea cauzei.
La data de 1 octombrie 2010 recurenta P.S. Bucureşti a depus Decizia nr. 1552 din 5 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dovada achitării despăgubirilor.
Intimata SC R.B.D. SRL Bucureşti a depus note de concluzii, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul este fondat.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind întemeiate.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., care atrag admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului pârâtei P.S. Bucureşti prin P., schimbarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei, întrucât instanţele au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, convenţia nr. 12527 din 13 septembrie 2005 relativ la obligaţiile asumate de către părţi şi au aplicat greşit prevederile art. 969, 970 C. civ.
Potrivit convenţiei nr. 12527 din 13 septembrie 2005 încheiată între P.S. Bucureşti şi SC R.B.D. SRL Bucureşti s-au stabilit obligaţii reciproce.
Potrivit art. 1 SC R.B.D. SRL Bucureşti s-a obligat să renunţe la toate acţiunile formulate împotriva P.S. Bucureşti ce privesc în mod direct sau indirect Piaţa Agroalimentară A., precum şi să nu introducă noi acţiuni ce privesc drepturile sau interesele sale în această piaţă, exceptând situaţia prevăzută de art. 6 potrivit căruia doar în situaţia în care P. nu-şi îndeplineşte obligaţiile la termen SC R.B.D. SRL Bucureşti are dreptul de a formula o acţiune în justiţie pentru efectuarea unei expertize de evaluare a investiţiilor realizate în Piaţa Agroalimentară A. şi de stabilire a creanţei sale.
Prin art. 2, 3 şi 4 P.S. Bucureşti s-a obligat să efectueze o expertiză care să stabilească lucrările de investiţii executate de societatea reclamantă, precum şi contravaloarea acestora care, după semnarea de către părţi şi de către C.L., urma să fie achitată de către P.S. Bucureşti, respectiv 30 % în termen de 3 luni de la aprobarea de către C.L.S. şi restul în termen de 6 luni de la această dată, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere.
Instanţele au reţinut în mod greşit că intimata şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din convenţie şi că P.S. Bucureşti a fost în culpă cu privire la plata despăgubirilor, dispoziţiile art. 1 din convenţie fiind aplicate de instanţe în mod separat şi nu în strânsă legătură cu celelalte prevederi contractuale.
Din interpretarea coroborată a acestor clauze corespunzător prevederilor art. 969 şi 970 C. civ., rezultă că plata nu putea privi decât o creanţă certă, concretizată prin acordul de voinţă al părţilor convenţiei, în lipsa acesteia neputându-se vorbi, nici de o obligaţie scadentă, nici de sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere prin antrenarea clauzei penale, faţă de caracterul accesoriu al acesteia.
Acordul de voinţă al părţilor nu s-a realizat din culpa reclamantei prin refuzul aprobării raportului de expertiză şi formularea unei cereri de asigurare de dovezi în instanţă, după aprobarea acestuia în termen de către P.S. Bucureşti, care îşi îndeplinise obligaţiile, precum şi a unei cereri de emitere a unei somaţii de plată.
Dând prioritate voinţei părţilor cu privire la obligaţiile asumate prin convenţie şi cu privire la modul de plată a despăgubirilor de către P.S. Bucureşti, se reţine că nu este activată clauza penală inserată de părţi în art. 4 alin. (2) din convenţie, astfel că pârâta P.S. Bucureşti nu datorează penalităţi de întârziere.
Constatând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta P.S. Bucureşti, va modifica Decizia recurată în sensul că va admite apelul pârâtei, va schimba în parte sentinţa şi pe fond va respinge acţiunea reclamantei SC R.B.D. SRL împotriva pârâtei P.S. Bucureşti, ca neîntemeiată.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta P.S. Bucureşti prin P. împotriva deciziei comerciale nr. 25 din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul pârâtei P.S. Bucureşti prin primar declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 8055 din 25 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în parte şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanta SC R.B.D. SRL împotriva pârâtei P.S. Bucureşti prin primar, ca neîntemeiată.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3305/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3307/2010. Comercial → |
|---|
