ICCJ. Decizia nr. 3313/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3313/2010
Dosar nr. 2186/114/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău, la nr. 2184/ 114/2007, ca urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Buzău, prin sentinţa nr. 1129 din 27 februarie 2007, reclamanta SC P.B.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.N. să se dispună grăniţuirea proprietăţilor părţilor situate în satul Drâmboca, judeţul Buzău, obligarea pârâtului să mute gardul construit de acesta, cu nerespectarea aliniamentului de hotar, precum şi a stâlpilor de beton amplasaţi în imediata apropiere a fundaţiei imobilului, casă de locuit, obligarea pârâtului să desfiinţeze şi să mute la distanţa legală gardul şi coteţele edificate pe linia de hotar şi pe proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în satul Drâmboca, judeţul Buzău, format din imobil casă de locuit şi terenul în suprafaţă de 1397 m.p., fiind vecină cu pârâtul pe latura de est a proprietăţii, iar pârâtul a schimbat hotarul ce despărţea proprietăţile părţilor, în mod abuziv, acaparând o parte din terenul reclamantei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 577 şi următoarele C. civ., art. 584 şi următoarele C. civ., art. 610, 615 C. civ. şi art. 1073 şi următoarele C. civ.
Pârâtul, în temeiul art. 115 şi 118 C. proc. civ., a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii, susţinând că nu ocupă nici o suprafaţă din terenul proprietatea reclamantei şi nu a acaparat, prin mutarea gardului, de-a lungul acestuia, o suprafaţă de 3 m din terenul societăţii.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, martori, interogatorii şi expertiză tehnică de specialitate, prin sentinţa nr. 405 din 27 martie 2008, Tribunalul Buzău, a admis acţiunea comercială promovată de reclamanta SC P.B.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.N. şi a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor, conform variantei D a completării raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic V.T., a obligat pârâtul să mute gardul pe acest aliniament, să contribuie în mod egal la cheltuielile de edificare a gardului, după obiceiul locului, în caz contrar autorizând reclamanta să execute partea din gard care revine pârâtului, pe cheltuiala acestuia.
Prin aceeaşi hotărâre pârâtul a fost obligat să desfiinţeze şi să mute la distanţă legală construcţiile edificate cu încălcarea liniei de hotar şi să plătească suma de 1627,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2052 din 13 august 2002 numitul M.S. (martorul audiat în cauză la cererea reclamantei) a vândut societăţii comerciale P.B.C. SRL un imobil, casă de locuit in satul Drâmboca, în suprafaţă de 1397 m.p., cu vecinii la N – F.G. pe 21,28 m, la E – M.N. pe 65,01 m, la S - drum judeţean pe 21,64 m şi la V – M.C. pe 63,07 m.
S-a constatat că numitul M.S., fratele pârâtului M.N., a dobândit imobilele înstrăinate prin contractul menţionat anterior, în baza unui partaj succesoral, conform sentinţei civile nr. 848/2000 pronunţată in dosarul nr. 8082/1999 al Judecătoriei Buzău, iar la momentul la care reclamanta a cumpărat imobilul teren şi construcţii în 2002 (conform raportului de expertiză) nu exista gard între proprietăţi.
S-a apreciat că potrivit semnelor de hotar existente la faţa locului respectiv un salcâm, cioturile A şi B din schiţa anexă la raportul de expertiză, linia de hotar era determinată la egală distanţă între cele două case de locuit – C1 proprietatea pârâtului şi C3 proprietatea reclamantului, constatându-se că cele două case de locuit C1 şi C3 aparţinând pârâtului şi reclamantei, construcţii edificate de mult timp, se găsesc la aproximativ 2,20 m faţă de linia de hotar.
Instanţa a mai reţinut că potrivit susţinerilor reclamantei, la momentul la care a dobândit imobilele, la insistenţele pârâtului, i-a lăsat acestuia o fâşie pe toată lungimea estică, având o lăţime de aproximativ 1 m, pe această linie edificând gardul care delimita proprietăţile părţilor, însă ulterior pârâtul nu s-a mulţumit cu această suprafaţă de teren pe care reclamanta i-a cedat-o şi a mutat gardul cu aproximativ 3 m rezultând o situaţie absurdă „potrivit raportului de expertiză", de obturare a intrării în locuinţa reclamantei şi a construit 5 stâlpi lipiţi de locuinţa C 3 a reclamantului.
S-a mai stabilit că, după mutarea gardului, acesta a prelungit câteva construcţii, respectiv un coteţ şi un grajd care se află în prezent pe linia de hotar şi chiar pe proprietatea reclamantei, situaţie recunoscută de către pârât la interogatoriu, susţinând însă că este proprietatea sa şi dovedită atât de declaraţia martorului P.V. cât şi de planşele fotografice şi raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prima instanţă a concluzionat că situaţia de fapt prezentată anterior rezultă atât din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din răspunsurile la interogatoriu, din planşele fotografice depuse la dosar dar mai ales din raportul şi completarea la raportul de expertiză efectuate în cauză.
Instanţa a omologat varianta D din completarea raportului de expertiză efectuat în cauză, la alegerea acestei variante avându-se în vedere faptul că aceasta corespunde ca şi configuraţie situaţiei existente anterior mutării gardului de către pârât şi că acesta şi fratele său, iar ulterior reclamanta au folosit imobile primite de la părinţi pe acest amplasament, în drept făcându-se aplicarea dispoziţiile art. 584, 610 şi 615 C. civ., a obligat pârâtul să mute gardul pe acest aliniament, să contribuie în mod egal la cheltuielile de edificare a gardului, după obiceiul locului, în caz contrar autorizând reclamanta să execute partea din gard care revine pârâtului, pe cheltuiala acestuia.
Pârâtul a mai fost obligat să desfiinţeze şi să mute la distanţă legală construcţiile edificate cu încălcarea liniei de hotar şi să plătească reclamantei 1627,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M.N. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 52 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtul M.N., a schimbat în parte sentinţa, a dispus grăniţuirea conform variatei a IV, refacere raport expertiză Şt.F. şi schiţei anexă de la dosar apel.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind obligarea pârâtului de a muta gardul pe aliniamentul corespunzător acestei variante şi de a contribui în mod egal la cheltuielile de edificare a noului gard, după obiceiul locului.
A obligat intimata să plătească apelantului 2.510,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a dispus grăniţuirea proprietăţilor părţilor omologând varianta „D" a raportului de expertiză complet V.T., care a nemulţumit apelantul pârât, deoarece linia de hotar trece prin construcţiile auxiliare edificate de el, notate cu C2 pe schiţa raportului de expertiză de la dosar, iar suprafaţa de teren atribuită acestuia în varianta aleasă de instanţă este cu 212 m.p. mai mică decât din cea din actele de proprietate.
În această variantă, apelantului pârât îi revenea un teren de 2357 m.p. măsurat de expertul V.T., în loc de 2565 m.p., la cât era îndreptăţit, potrivit sentinţei de partaj nr. 848/2000 a Judecătoriei Buzău, în timp ce intimata a primit teren în suprafaţă de 1695 m.p., în loc de 1397 m.p., cât a cumpărat, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr. 2052/2002, respectiv cu 298 m.p. mai mult decât în actul său de proprietate.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat ca fiind justificată critica apelantului prin care s-a susţinut că prin grăniţuirea dispusă de instanţă s-a admis în fapt o acţiune în revendicare, care nu a fost formulată de către intimata reclamantă, împroprietărită cu mai mult teren decât suprafaţa cumpărată prin act autentic, astfel că în temeiul art. 295 C. proc. civ., s-a dispus completarea probatoriilor şi întocmirea altor variante de grăniţuire, care să respecte actele de proprietate ale părţilor, conform încheierii din 10 septembrie 2008.
Primul expert desemnat D.I. a repetat varianta de grăniţuire omologată de Tribunalul Buzău prin sentinţa apelată, expertul refuzând ulterior să răspundă obiecţiunilor formulate de părţi, astfel că s-a desemnat prin tragere la sorţi un alt expert care să răspundă acestor obiecţiuni, însă acesta a solicitat înlocuirea.
În final, fiind necesară prezenţa expertului la faţa locului şi noi măsurători, s-a întocmit un alt raport de expertiză de către expertul S.F. completat ulterior cu alte două variante de grăniţuire.
Ambii experţi au găsit în urma măsurătorilor din teren o suprafaţă mai mare decât cea rezultată din actele de proprietate ale părţilor, expertul de la fond V.T. măsurând un teren de 4052 m.p., corespunzător ambelor proprietăţi, iar expertul din apel S.F. o suprafaţă de 4065 m.p., în loc de 3.962 m.p., cât însumează proprietăţile părţilor, potrivit actelor de proprietate prezentate de acestea, erori explicabile deoarece la punerea în executare a sentinţei de partaj succesoral nu s-au folosit mijloace moderne de măsurare, martorul M.S. declarând că nici măcar nu s-au făcut măsurători.
Din variantele întocmite de expertul S.F. apelantul pârât M.N. a optat pentru varianta din varianta Anexa I - raport de expertiză refacere S.F., iar intimata a solicitat în principal respingerea apelului, iar în subsidiar, omologarea variantei IV - raport de expertiză refacere expert S.F.
Respectând dreptul de dispoziţie al părţilor, exprimat în opţiunile fiecăreia dintre acestea, Curtea în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul pârâtului şi a omologat această ultimă variantă solicitată de intimată deoarece :
- varianta de grăniţuire propusă de apelant nu poate fi avută în vedere, întrucât linia de hotar trece pe la jumătatea casei proprietatea intimatei, apelantului atribuindu-i-se în plus 135 m.p. teren, faţă de suprafaţa rezultată din actul de proprietate reprezentat de sentinţa nr. 848/2000 a Judecătoriei Buzău, în timp ce intimata primeşte mai puţin cu 32 m.p. teren, faţă de suprafaţa cumpărată prin contractul autentificat la nr. 2052/2002;
- varianta a IV-a, solicitată în subsidiar de intimată este cea mai judicioasă, reuşindu-se trasarea hotarului între proprietăţile părţilor, astfel încât să nu fie afectate construcţiile aflate pe terenul fiecăreia dintre ele, conform schiţei de la dosar apel.
În această variantă, deşi apelantul pârât M.N. este avantajat, deoarece primeşte în plus 237 m.p. faţă de suprafaţa la care este îndreptăţit, potrivit sentinţei de partaj nr. 848/2000 a Judecătoriei Buzău (primeşte 1634 m.p., în loc de 1397m.p.) iar intimata primeşte mai puţin cu 134 m.p. decât terenul cumpărat, respectiv 2431 m.p., în loc de 2565 m.p., intimata şi-a dat acordul pentru această variantă de grăniţuire.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC P.B.C. SRL, cât şi pârâtul M.N.
Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul M.N., menţinând sentinţa nr. 405 din 27 martie 2008 a Tribunalului Buzău, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel şi în recurs.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi a acordat ceea ce nu s-a cerut încălcând principiul disponibilităţii, dar şi prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.;
- Decizia pronunţată în cauză nu este motivată în sensul art. 261 C. proc. civ., deoarece nu conţine o motivare în drept, iar în fapt motivarea este insuficientă, conţinând elemente străine de natura pricinii, dar şi contradictorii;
- Instanţa a greşit pentru că a calificat incorect poziţia recurentei, considerând că a achiesat la apelul părţii adverse;
- În mod incorect instanţa a apreciat că nu există o cerere pentru desfiinţarea şi mutarea construcţiilor improvizate.
- Instanţa de apel trebuia să ţină cont de prevederile art. 584 C. civ., dar şi de art. 610 C. civ., precum şi de faptul că există putere de lucru judecat în stabilirea liniei de hotar, că existase o hotărâre de partaj, cu acea ocazie stabilindu-se şi linia de hotar.
Recurentul pârât a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a deciziei, respingerea cererii de grăniţuire a SC P.B.C. SRL ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În situaţia în care instanţa apreciază că se impune grăniţuirea celor două proprietăţi a solicitat omologarea variantei anexa I din completările la raportul de expertiză întocmit de expert S.F. cu menţinerea celorlalte cereri ale recurentului, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele.
- Ca răspuns la obiecţiunile celeilalte părţi, dl. expert ing. S.F. propune două variante, Anexa 4 şi Anexa 5 care de fapt sunt Planul E şi Planul D din completările la raportul de expertiză de la fond întocmite de ing. V.T., fără a explica în ce împrejurări şi ce a stat la baza propunerii acestor linii de hotar care îi încalcă dreptul de proprietate.
- Grăniţuirea trebuia să aibă în vedere sentinţa civilă nr. 848/2000 privind partajul succesoral.
Pârâtul M.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri atunci când ea este dată cu încălcarea competenţei altei instanţei.
Acţiunea promovată de reclamantă este o acţiune civilă în grăniţuire pentru stabilirea liniei de hotar între două proprietăţi învecinate întemeiată pe art. 584 şi urm. C. civ.
Acest tip de acţiune nu poate avea natură comercială, deoarece nu este generată nici de o faptă de comerţ obiectiv, nici de una subiectivă ori unilaterală sau mixtă.
Faptele de comerţ obiective sunt actele juridice şi operaţiunile prevăzute, în principal, în art. 3 C. com., considerate ca atare datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică, independent de calitatea persoanei care le săvârşeşte.
În temeiul art. 4 C. com., actele şi operaţiunile săvârşite de comerciant sunt considerate fapte de comerţ subiectiv. Astfel, inclusiv actele de natură civilă devin comerciale pentru că ele sunt făcute de un comerciant cu ocazia exercitării comerţului său, legea instituind o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Aşadar prezumţia are caracter relativ ea putând fi răsturnată, combătută, în condiţiile art. 4 C. com.
Acţiunea juridică în grăniţuire nu este generată, ea nu are la bază o faptă de comerţ subiectivă, adică un act juridic (manifestare de voinţă în scopul producerii de efecte juridice) ori o operaţiune săvârşită de comerciant (societatea reclamantă) cu ocazia exercitării comerţului său.
Nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 3, nici cele ale art. 4 C. com., ori ale art. 56 C. com., care reglementează faptele de comerţ unilaterale sau mixte, în care „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale" deoarece aşa cum s-a reţinut mai sus, nu a avut loc nici un act sau operaţiune săvârşită de reclamantă, în calitate de comerciant şi în exerciţiul comerţului său.
Aşadar, natura cererii de chemare în judecată, în raport de temeiurile de drept invocate este civilă, astfel că soluţionarea unei astfel de cauze este de competenţa exclusivă a instanţelor civile conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Cum, în speţă, instanţele au încălcat dispoziţiile legale în materia competenţei în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa ambele hotărâri şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Buzău ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC P.B.C. SRL Săgeata şi de pârâtul M.N. împotriva deciziei nr. 52 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi sentinţa nr. 405 din 27 martie 2008 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Buzău ca instanţă civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3312/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Comercial → |
|---|
