ICCJ. Decizia nr. 3357/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3357/2010
Dosar nr. 5306/62/2008
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 381 din 31 martie 2009 pronunţată în dosarul nr. 5306/62/2008 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei SC N. SRL prin administrator judiciar C. SPRL şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul B.P.A. împotriva acestei pârâte ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă. S-a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtului T.R.C., reclamantul fiind obligat şi la plata sumei de 2,15 lei cheltuieli de judecată faţă de acest pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul şi pârâtul sunt asociaţi ai SC N. SRL, societate împotriva căreia la data de 21 septembrie 2006 s-a deschis procedura insolvenţei, urmată de intrarea în faliment şi numirea lichidatorului la data de 15 decembrie 2008. Ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, dar înainte de intrarea în faliment, pârâtul l-a notificat pe reclamant în legătură cu modul în care acesta, în calitate de administrator, a gestionat activitatea societăţii şi a încheiat acte păgubitoare inclusiv pentru pârât.
În acest context, arată tribunalul, între reclamant şi pârât s-a încheiat la data de 3 august 2007, tranzacţia autentificată prin care s-a convenit că reclamantul va acoperi prejudiciile cauzate asociatului pârât şi societăţii prin modul de reprezentare şi administrare a acesteia, în vederea evitării şi stingerii anticipate a iminentelor litigii în legătură cu aceste despăgubiri.
În acest scop, reclamantul s-a obligat să achite pârâtului pentru prejudiciul cauzat acestuia suma de 260.000 lei, conform pct. 1 din contract. Sub condiţia îndeplinirii de către reclamant la termenele stabilite a tuturor obligaţiilor asumate, pârâtul s-a obligat să renunţe la toate acţiunile pe care le-ar putea întreprinde, în orice ramură a dreptului pentru acoperirea prejudiciilor.
Faţă de conţinutul tranzacţiei şi în considerarea faptului că înţelegerea nu are niciun efect asupra patrimoniului societăţii, pe care, de altfel, nu a semnat-o, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii comerciale.
În privinţa fondului, tribunalul a arătat că solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absolută a tranzacţiei pentru lipsa cauzei, respectiv pentru eroare asupra realităţii cauzei conform art. 953, art. 954 C. civ., potrivit precizării ulterioare a acţiunii, este neîntemeiată cu motivarea că existenţa cauzei este prezumată în conformitate cu prevederile art. 967 C. civ.
Prin urmare, susţinerea reclamantului că ar fi încheiat, din eroare, tranzacţia menţionată crezând că există o datorie rezultând dintr-un prejudiciu inexistent, reprezintă o chestiune de fapt ce trebuie dovedită, însă probele administrate nu au confirmat o atare ipoteză. În plus, calitatea de administrator al societăţii, îl obliga pe reclamant să cunoască starea acesteia, pentru că în caz contrar, culpa îi aparţine.
Pe de altă parte, actul a cărui nulitate absolută se solicită a se constata cuprinde şi cesiunea părţilor sociale deţinute de pârât către reclamant. Această contraprestaţie a pârâtului exclude, de asemenea, posibilitatea existenţei erorii şi atestă faptul că încheierea tranzacţiei a fost determinată de ideea de valorificare a părţilor sociale, convenţie posibilă chiar şi din perspectiva dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Au fost înlăturate ca nedovedite şi motivele de nulitate absolută a tranzacţiei justificate de reclamant prin pretinsa fraudare a intereselor creditorilor societăţii, precum şi cele referitoare la calificarea convenţiei ca fiind afectată de o condiţie potestativă. În această privinţă s-a menţionat că îndeplinirea condiţiei din tranzacţie nu este legată de voinţa pură şi simplă a pârâtului ci de îndeplinirea obligaţiilor asumate de reclamant la termenele convenite, astfel că o atare clauză nu conduce la nulitatea tranzacţiei.
Referitor la eventuala încălcare a art. 10 alin. (2) din Statutul societăţii pârâte, care prevede că cesiunea părţilor între asociaţi se poate face numai pe baza Hotărârii A.G.A., prima instanţă a arătat că actul de cesiune poate produce efecte între părţi însă nu va fi opozabil societăţii, în lipsa unei astfel de hotărâri.
Apelul formulat de reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 109 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa de apel în argumentarea soluţiei a arătat că susţinerea reclamantului privind prezumţia de nevinovăţie nu este întemeiată în condiţiile în care considerentele sentinţei relevă examinarea tuturor motivelor de nulitate sau anulabilitate invocate prin acţiunea formulată, cu respectarea principiului disponibilităţii.
De asemenea, a fost înlăturată ca nefondată şi susţinerea apelantului referitoare la încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., cu motivarea că prima instanţă a admis în totalitate probele solicitate de părţi şi a interpretat corect conţinutul acestora, pronunţându-se asupra tuturor motivelor de nulitate inclusiv din perspectiva caracterului simulat al tranzacţiei şi a respectării dispoziţiilor art. 46, art. 49 şi art. 103 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.P.A. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ.
În mod concret recurentul invocă faptul că Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea competenţei instanţei investite cu soluţionarea falimentului SC N. SRL, deoarece s-a reţinut în esenţă că probele administrate în cauză au răsturnat prezumţia de nevinovăţie invocată în apel şi pot antrena răspunderea administratorului până la închiderea procedurii. .Procedând astfel, susţine recurentul, instanţa de apel s-a pronunţat pe fondul cauzei de faliment asigurând prin aceste considerente dovada vinovăţiei sale pentru insolvenţa SC N. SRL şi totodată au fost încălcate şi prevederile art. 139 din Legea nr. 85/2006 pentru că prorogă până la închiderea procedurii termenele de decădere prevăzute de legea insolvenţei pentru acţiunea în răspundere.
Un alt motiv de recurs vizează nelegalitate deciziei instanţei de apel care interpretând greşit actele juridice deduse judecăţii a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
Sub acest aspect recurentul arată că au fost interpretate eronat conţinutul notificării, al plângerii penale formulate de pârât, declaraţia autentică a acestuia aflată la dosar precum şi interogatorul luat într-o altă cauză, acte al căror conţinut reflectă caracterul ilicit al tranzacţiei, iar instanţa de apel, fără a motiva corespunzător Decizia recurată, a pronunţat o soluţie nelegală.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curtea constată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că dezvoltarea criticilor face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 3 şi 7 C. proc. civ., cu precizarea că pct. 8, deşi enunţat nu este incident speţei deoarece argumentele prezentate vizează interpretarea probelor, aspect exclus a fi cenzurat din perspectiva reglementării acestei căi de atac.
În consecinţă, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., respectiv încălcarea competenţei altei instanţe, adică a celei investită cu soluţionarea procedurii insolvenţei SC N. SRL, este nefondat deoarece reclamantul recurent a investit tribunalul cu o acţiunea prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a tranzacţiei extrajudiciare pentru cauză falsă şi fraudă la lege. Actul a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata s-a încheiat între reclamant şi pârât, însă societatea supusă procedurii insolvenţei nu a fost parte în tranzacţie, motiv pentru care s-a şi admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia. Împotriva soluţiei de admitere a excepţiei nu au fost exercitate căile de atac astfel că şi sub acest aspect rezultă că competenţa materială a soluţionării cauzei între persoanele fizice revenea tribunalului, ca instanţă comercială de drept comun şi nu judecătorului sindic investit cu soluţionarea procedurii insolvenţei.
În acest context, este nefondată şi susţinerea recurentului în sensul că prin Decizia recurată instanţa s-ar fi pronunţat cu privire la modul de administrare a SC N. SRL.
Astfel, considerentele hotărârii relevă faptul că s-au analizat criticile referitoare la modul de soluţionare a motivelor de nulitate absolută a tranzacţiei extrajudiciare încheiate între părţi inclusiv din perspectiva analizării probelor şi a verificat în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Prin urmare, este nefondat şi motivul de recurs derivat din lipsa motivelor pe care se sprijină Decizia recurată care este legală şi în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată.
În concluzie, recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală, recurentul va fi obligat potrivit art. 274 C. proc. civ. şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.A. împotriva deciziei nr. 109/Ap din 29 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Obligă recurentul B.P.A. la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatului T.R.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3314/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3362/2010. Comercial → |
|---|
