ICCJ. Decizia nr. 3362/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3362/2010
Dosar nr. 1746/1/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 13003 din 9 noiembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 23656/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul N.C. împotriva pârâtului B.C.I., cu consecinţa obligării acestuia la plata sumei de 24.160,87 lei cu titlu de penalităţi, 127.717,26 lei reprezentând dobândă şi 4.219,09 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 17 septembrie 2001 reclamantul a vândut pârâtului un număr de 2595 acţiuni emise de SC C. SA Zalău pentru preţul de 3.779.629.000 lei (rol) echivalentul a 125.000 dolari S.U.A.
Prin sentinţa nr. 1094 din 7 martie 2005, rămasă irevocabilă, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a obligat pârâtul la plata sumei de 92.144 dolari S.U.A., în lei, la data plăţii, cu titlu de preţ şi a respins ca prematură cererea reclamantului N.C., pentru plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe.
În acest context, arată tribunalul este întemeiată solicitarea reclamantei bazată pe clauza penală înserată în art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, de obligare a pârâtului la plata penalizăţilor de întârziere de 0,1% pe zi, calculate, conform contractului, la valoarea ratei neachitate, dar nu mai mult de 60 de zile.
S-a avut în vedere faptul că printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, a fost stabilită obligaţia pârâtului de plată a preţului, fiind înlăturate ca neîntemeiate apărările acestuia, astfel că este justificată solicitarea reclamantului care a dovedit cuantumul pretenţiilor formulate.
În această privinţă, prima instanţă menţionează că deşi pârâtul a contestat cuantumul sumelor, a cerut şi i s-a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, ulterior însă nu a înţeles să achite onorariul stabilit fiind, prin urmare, decăzut din dreptul de a administra proba.
Cererea de completare a hotărârii formulate de reclamantul N.C., în temeiul art. 2812 C. proc. civ., pentru obligarea pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată, a fost soluţionată prin sentinţa comercială nr. 5255 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care considerându-se investit cu acţiunea comercială având ca obiect pretenţii, a respins cererea ca nefondată.
Apelurile formulate de pârâtul B.C.I. împotriva sentinţei comerciale nr. 13003 din 9 noiembrie 2007 şi respectiv de reclamant împotriva sentinţei comerciale nr. 5255 din 11 aprilie 2008, ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au fost admise prin Decizia nr. 368 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu consecinţa desfiinţării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare, cu motivarea că în dosar au fost pronunţate două hotărâri judecătoreşti prin care s-a soluţionat în mod diferit aceeaşi cerere de chemare în judecată, creându-se confuzie în legătură cu modul de soluţionare a cauzei.
Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 823 din 11 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, îndreptată prin încheierea nr. 2158 din 23 septembrie 2009, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecarea apelurilor pe fond, în considerarea faptului că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ.
S-a stabilit prin Decizia de casare ca instanţa de apel să analizeze criticile formulate de fiecare apelant în parte, în raport de sentinţa pe care, fiecare, a înţeles să o atace, respectiv, criticile formulate de pârât pe fondul cauzei soluţionat prin sentinţa nr. 13003 din 9 noiembrie 2007 şi cele referitoare la omisiunea acordării tuturor cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, cerere soluţionată prin sentinţa nr. 5255 din 11 aprilie 2008.
Investită în acest mod, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 394 din 13 octombrie 2009, a admis apelul reclamantului N.C. împotriva sentinţei nr. 5255 din 11 aprilie 2008, pe care în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a desfiinţat-o şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare întrucât prima instanţă nu a cercetat obiectul cererii reclamantului de completare a sentinţei comerciale nr. 13003/2007.
Totodată s-a respins ca nefondat apelul pârâtului B.C.I. împotriva sentinţei nr. 13003 din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pârâtul fiind obligat şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a arătat că în mod justificat tribunalul a reţinut temeinicia pretenţiilor reclamantului având în vedere sentinţa nr. 1094/2005 a Tribunalului Bucureşti, irevocabilă, cuantumul sumelor datorate fiind corect calculate în funcţie de cursul de schimb valutar de la data scadenţei preţului, respectiv de la data la care pârâtul trebuia să efectueze plata către reclamant.
De asemenea, sentinţa este legală şi din perspectiva modului de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale, tribunalul făcând o aplicare corespunzătoare a prevederilor art. 10 pct. 4 C. proc. civ.
Cererea formulată de reclamantul N.C. pentru completarea acestei decizii a fost respinsă ca nefondată prin Decizia comercială nr. 38 din 26 ianuarie 2010, cu motivarea că nu se poate reţine omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra capătului de cerere accesoriu, în condiţiile în care s-a dispus obligarea părţii adverse să plătească onorariul avocaţial în cuantum de 7.000 lei, suportat în acea etapă procesuală de reclamant, în care faţă de soluţia pronunţată prin Decizia comercială nr. 394/2009 nu s-a putut lua în considerare întregul onorariu avocaţial.
Împotriva deciziilor pronunţate de instanţa de apel au declarat recurs ambele părţi.
Pârâtul B.C.I. critică Decizia nr. 394 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurentul invocă faptul că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, considerentele sunt lapidare şi nu răspuns în concret criticilor formulate împotriva sentinţei cu privire la momentul raportării la moneda naţională în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, respectiv data la care se efectuează plata.
De asemenea, arată recurentul, instanţa de apel nu a analizat criticile referitoare la erorile din cuprinsul calculului efectuat de reclamant, precum şi cu privire la valoarea dobânzii, care fiind pretinsă pentru o sumă exprimată în valută, nu putea depăşi valoarea de 6%.
Un alt motiv de recurs vizează lipsa de temei legal a hotărârii care s-a bazat în exclusivitate pe calculul unilateral întocmit de reclamant, dar care, deşi contestat de pârât, a fost acceptat de tribunal, prin ignorarea regulilor în materia probaţiunii şi încălcarea prevederilor art. 1169 C. civ., potrivit căruia sarcina probei încumbă reclamantului.
Sentinţa a fost criticată sub acest aspect, însă instanţa de apel nu se pronunţă cu privire la acest motiv de nelegalitate şi de netemeinicie.
Reclamantul N.C. prin recursul formulat împotriva deciziei comerciale nr. 38 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a criticat hotărârea în privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul în condiţiile în care din considerentele deciziei nu a rezultat faptul că instanţa de apel ar fi cenzurat valoarea cheltuielilor de judecată, situaţie în care pârâtul datora cu acest titlu suma de 20.000 lei şi nu 7.000 lei acordată prin Decizia recurată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi din dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea, constată că sunt fondate.
Astfel, în privinţa recursului declarat de pârâtul B.C.I. împotriva deciziei nr. 394 din 13 octombrie 2009 se va reţine că în considerentele acesteia nu se regăsesc, în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea deciziei, care cuprinde, pe scurt, un istoric al litigiului şi a soluţiilor adoptate, precum şi referirea, în termeni generali la legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
Deşi apelul pârâtului cuprinde critici referitoare la cuantumul şi modul de calcul al sumelor la plata cărora, a fost obligat, şi respectiv la sarcina probei în condiţiile în care pretenţiile reclamantului au fost contestate, instanţa de apel omite a analiza în concret aceste critici, nesocotind astfel obligaţia de a soluţiona apelul prin prisma tuturor criticilor, după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 823 din 11 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, după casare, instanţa de fond va rejudeca, din nou, ţinând seama de toate motivele invocate, precum, şi pe cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora, în scopul aflării adevărului în cauză şi pentru aplicarea corectă a legii, instanţa va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Din această perspectivă, prin Decizia recurată eronat s-a reţinut legalitatea sentinţei pronunţată de tribunal prin preluarea necenzurată a susţinerilor reclamantului cu privire la cuantumul sumelor pretins datorate de pârât, stabilind în sarcina acestuia, contrar prevederilor art. 1169 C. civ. obligaţia de a achita contravaloarea onorariului pentru efectuarea expertizei.
În acest context, soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului pârâtului potrivit art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, prilej cu care vor fi administrate, la cererea părţilor sau din oficiu toate probele necesare şi utile justei soluţionări a cauzei.
Pentru identitate de raţiune şi recursul formulat de reclamant împotriva deciziei nr. 38 din 26 ianuarie 2010 va fi admis deoarece criticile privesc modul de soluţionare a cererii accesorii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată astfel că pentru soluţionarea unitară a cauzei se va aplica art. 312 alin. (1) C. proc. civ., şi în acestă privinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul B.C.I. împotriva deciziei comerciale nr. 394 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează în parte şi dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtul B.C.I. împotriva sentinţei nr. 13003 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Admite recursul declarat de reclamantul N.C. împotriva deciziei comerciale nr. 38 din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3357/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3366/2010. Comercial → |
|---|
