ICCJ. Decizia nr. 3369/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3369/2010
Dosar nr. 1778/118/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC R. SRL Constanţa a solicitat prin acţiunea introductivă, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC H.D. SRL Bucureşti şi SC C.S.C.T. SRL, port Constanţa Sud, ca prin hotărârea instanţei să se dispună: autorizarea societăţii de a proceda la dirijarea către autovehiculele proprii şi de a efectua transporturile pentru acele containere conţinând mărfuri proprietatea entităţilor juridice cu care societatea se află în relaţii contractuale prezente şi viitoare; obligarea pârâtei SC H.D. SRL (denumită în continuare pârâta I) să se abţină de la dirijarea către alte societăţi de transport rutier a containerelor conţinând mărfuri proprietatea entităţii lor juridice cu care reclamanta se află în relaţii contractuale prezente şi viitoare, obligarea pârâtei I la plata daunelor cominatorii de 10.000 lei pentru fiecare zi începând cu data de 18 februarie 2010 şi data la care hotărârea va căpăta caracter irevocabil.
Potrivit reclamantei, în vederea realizării obiectului său de activitate, transport rutier de mărfuri, a încheiat o serie de contracte ferme de transport cu diferiţi beneficiari importatori de bunuri, pentru întregul parcurs până la destinatarul din România al bunurilor, transportul fiind efectuat în regim containerizat, atât naval, cât şi, ulterior rutier.
Containerele ce conţin mărfurile ce fac obiectul importului de către beneficiari cu care au relaţii contractuale, sunt proprietatea Companiei H.L.A.G. Hamburg Germania, pârâta I fiind agentul autorizat exclusiv din România al companiei germane, poziţie, în virtutea căreia stabileşte ce societăţi comerciale de transport rutier încarcă, în vederea efectuării transportului, containerele ce au făcut obiectul importului şi comunică pârâtei SC C.S.C.T. SRL, port Constanţa Sud care este operator portuar al terminalului de acostare dispoziţiile luate cu privire la efectuarea transportului rutier.
Susţine reclamanta că activitatea sa de transport la destinaţie a mărfurilor partenerilor contractuali s-a desfăşurat în mod fluent până la data de 13 octombrie 2008 când pârâta I i-a impus ca pentru preluarea containerelor să prezinte o scrisoare de garanţie bancară care să acopere eventualele daune ce ar putea fi pricinuite containerelor, iar la data de 11 februarie 2009 aceeaşi pârâtă i-a comunicat Decizia sa ca transporturile rutiere ale containerelor aparţinând Companiei G. să se efectueze cu autovehiculele aflate în exploatarea directă a societăţii.
Reclamanta consideră că Decizia pârâtei I are semnificaţia instituirii unui monopol asupra activităţii de transport terestru a tuturor mărfurilor transportate în containerele proprietatea companiei germane, şi încalcă normele legale aplicabile în materie reglementate de Legea nr. 21/1996 – Legea Concurenţei.
În cauză pârâta II a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive cu motivarea că în activitatea pe care o desfăşoară are raporturi contractuale numai cu Compania de transport maritim containerizat ale către dispoziţii le execută.
Pârâta I prin întâmpinare şi-a exprimat poziţia cu privire la acţiunea reclamantei în sensul respingerii ei ca nefondată.
Susţine pârâta în acest sens ca în calitate de agent exclusiv al liniei H.L.A.G. Hamburg Germania are atribuţii de dirijare a transportului intern al containerelor aparţinând companiei şi de verificare a stării tehnice, a greutăţii lor, şi încadrarea în timpul liber de staţionare.
Astfel investit Tribunalul Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 6037 din 15 octombrie 2009 a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC C.S.C.T. SRL, port Constanţa Sud, invocată de această parte şi pe fond a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din probele cu înscrisuri şi interogatoriile părţilor administrate, că în cauză circumstanţele de fapt pe care reclamanta îşi întemeiază demersul judiciar relevă existenţa a două raporturi juridice obligaţionale, distincte, desfăşurate de subiect de drept deferite, care desfăşoară acelaşi obiect de activitate, respectiv transport containerizat de mărfuri, în condiţii de mediu concurenţial specific unei economii de piaţă.
Reţine instanţa că în acest context, reclamanta nu poate solicita protecţia dreptului său cu înfrângerea altui raport juridic obligaţional, în condiţiile în care reclamanta nu are un drept de exclusivitate a transportului containerizat, partenerii contractuali ai reclamantei rezervându-şi dreptul de a stabili dacă un anumit transport va fi efectuat de reclamantă sau alt transportator.
Totodată, instanţa constată că susţinerea reclamantei în sensul că pârâta I a aplicat condiţii inegale la prestaţii echivalente în funcţie de partenerii contractuali, nu se confirmă, întrucât între cei doi subiecţi nu există raporturi contractuale.
Împotriva sentinţei fondului reclamanta a declarat apel reiterând prin motivele formulate susţinerile şi apărările sale referitoare la poziţia dominantă pe piaţă a pârâtei I care nu permite niciunui alt transportator să transporte mărfurile ambalate în containerele liniei maritime al cărui agent este, ceea ce este de natură să afecteze dreptul de opţiune al proprietarilor mărfurilor.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal prin Decizia civilă nr. 17 din 24 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind ca legală şi temeinică, sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa ca primă instanţă.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar constată că drepturile pe care reclamanta le consideră încălcate şi a căror protecţie o solicită, nu derivă dintr-un contract opozabil pârâtei I, prin care se rezervă reclamantei o exclusivitate asupra transporturilor rutiere pe care urma să le angajeze prin terţii beneficiari.
În fapt, stabilirea transportatorului terestru, după ajungerea mărfurilor în Portul Constanţa se face cu acceptul importatorului, ca beneficiar al mărfii, care este liber să agreeze transportatorul nominat de subagentul liniei H.L.A.G. Hamburg Germania.
Reţine instanţa că dubla calitate în care pârâta I acţionează, de reprezentant al liniei de containere şi de transportator rutier de mărfuri în regim containerizat nu reprezintă un abuz de putere, deoarece cele două calităţi în care acţionează pârâta sunt reglementate prin contracte diferite, unul cu linia de containere şi celălalt cu beneficiarul mărfii importate, pentru fiecare transport beneficiarul ce este liber să aleagă cărăuşul pentru marfa sa.
Împotriva acestei decizii societatea reclamată a declarat recurs la data de 29 aprilie 2010, în termen legal, solicitând casarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut, în sinteză următoarele:
Sub un prim aspect recurenta critică argumentarea instanţei de apel axată exclusiv pe cele două contracte de transport depuse în probaţiune, deşi raţiunea administrării lor în cadrul probei cu înscrisuri a fost numai de a justifica interesul promovării cererii şi faptul că societatea nu deţine decât autovehicule special concepute pentru transport containerizat.
Susţine recurenta că obiectul cererii a vizat sancţionarea atitudinii monopoliste şi a abuzului de poziţie dominantă a pârâtei I care nu îi permite transportarea niciunui container, chiar dacă proprietarul are încheiat cu societatea un contract cadru de transport, sau comandă de transport.
Potrivit recurentei libertatea beneficiarului mărfii de a alege cărăuşul este afectată de dreptul exclusiv al pârâtei I de a transporta containerele liniei H.L.A.G., ceea ce reprezintă un monopol arogat cu de la sine putere de pârâtă şi un abuz de poziţie dominantă în considerarea calităţii sale de agent al liniei maritime.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală intimata pârâtă SC H.D. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă intimata a susţinut că modul în care operează este comun pentru toţi agenţii maritimi ai liniilor de transport maritim, calitate în care are dreptul şi obligaţia de a organiza transportul în teritoriu al containerelor liniei H.L.A.G. şi de a răspunde de integritatea acestora, ceea ce presupune contactarea importatorului şi stabilirea modalităţii de transport, data transportului, costul, răspunderea pentru integritatea containerelor, alegerea transportatorului urmând a se face împreună cu importatorul, proprietar al mărfii, iar în cauză reclamanta recurentă nu a dovedit existenţa unui prejudiciu pentru importatorii cu care au contracte.
Verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate Curtea constată că recursul este nefondat.
Preliminar Curtea aminteşte că în actuala reglementare recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, admisibilă numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi recurenta îşi întemeiază criticile pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează lipsa de temei legal a hotărârii atacate sau aplicarea greşită a legii, în dezvoltarea recursului nu precizează in terminis în ce măsură dispoziţiile legale aplicabile cauzei au fost încălcate sau greşit interpretate aşa cum impun dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul cererii de recurs.
Aşa fiind, Curtea, în raport de temeiurile de drept indicate de recurenta reclamantă în fundamentarea acţiunii introductive şi în cererea de apel respectiv art. 1073 C. civ. şi art. 6 din Legea nr. 21/1996, Legea concurenţei, va analiza în cele ce urmează argumentele recurentei prin prisma acestor dispoziţii legale invocate de recurenta reclamantă în demersul său judiciar.
În esenţă recurenta susţine că scopul promovării acţiunii a fost acela de a obţine sancţionarea atitudinii monopoliste şi a abuzului de poziţie dominantă practicat de intimata SC H.D. SRL, care în considerarea calităţii de agent al liniei maritime H.L.A.G. îi blochează accesul la containerele companiei în ipoteza în care proprietarul mărfii are încheiat un contract cadru de transport cu societatea, apreciind că această conduită a intimatei se încadrează în dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 21/1996, Legea concurenţei, potrivit cărora este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, prin aplicarea în raporturile cu partenerii contractuali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând, în acest fel, unora dintre ei un dezavantaj concurenţial.
Or, în raport de acest temei de drept invocat, Curtea constată că administrarea şi punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii concurenţei sunt încredinţate Consiliului Concurenţei, ca autoritate naţională în domeniul concurenţei (art. 3),consiliu care în virtutea atribuţiilor sale (art. 26) efectuează investigaţii privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 9, 15 şi 46 din lege şi poate decide, după caz, ordonarea încetării practicilor anticoncurenţiale constatate, măsuri interimare, aplicarea de amenzi întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi.
Prin urmare stabilirea şi reprimarea practicilor anticoncurenţiale, monopoliste care periclitează existenţa concurenţei, în sensul art. 6 lit. c) din lege intră în sfera de competenţă a Consiliului Concurenţei care dispune efectuarea de investigaţii privind comiterea unei fapte anticoncurenţiale.
Altfel spus, protecţia pe care o solicită recurenta sub aspectul reţinerii practicilor anticoncurenţiale în sarcina intimatei impunea respectarea procedurilor instituite de Legea nr. 21/1996, respectiv existenţa unei decizii a Consiliului potrivit competenţei sale exclusive în stabilirea unei poziţii dominante deţinute pe piaţă de o întreprindere sau asociaţii de întreprinderi. În absenţa unei astfel de decizii, toate susţinerile recurentei cu privire la abuzul de poziţie dominantă şi practicile abuzive, în sensul art. 6 lit. c) din Legea concurenţei sunt lipsite de fundament legal.
Distinct de aceasta, Curtea, are în vedere totodată, în analiza sa în raport de obiectul cererii şi circumstanţele cauzei şi faptul că în raporturile dintre comercianţii profesionişti, existenţa unor clauze abuzive, care să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile lor, poate fi cenzurată de instanţă, din perspectiva dreptului comun, în anumite situaţii în vederea restabilirii echilibrului contractual.
Examinând cauza din această perspectivă Curtea constată că între recurenta reclamantă şi intimata pârâtă I nu există raporturi contractuale cu privire la transportul rutier până la destinatar, pentru a vedea în ce măsură prin clauzele impuse se creează un dezechilibru semnificativ care să necesite protecţie.
Intimata pârâtă SC H.D. SRL în calitate de subagent al liniei maritime H.L.A.G. acţionează în numele şi pe contul companiei având obligaţii de control şi dirijare a containerelor proprietatea companiei maritime în terminal.
Contractele de transport rutier se încheie de societatea transportatoare cu beneficiarul mărfii, importatorul, potrivit opţiunii acestuia, iar recurenta nu a făcut dovada că nu îşi poate onora contractele astfel încheiate datorită conduitei intimatei, prin încălcarea de către aceasta a eticii procesionale a bunelor practici şi a uzanţelor cinstite, regulă pe care orice comerciant trebuie să o respecte în activitatea sa.
În sfârşit, în acest context factual cererea recurentei de a fi autorizată să dirijeze în terminal containerele proprietatea companiei maritime către autovehiculele propriu în vederea efectuării transporturilor pentru mărfurile aparţinând entităţilor juridice cu care au relaţii contractuale, apare ca inacceptabilă deoarece semnifică o substituire ilegitimă în raporturile dintre companie şi subagentul său, dispoziţiile art. 1073 şi urm.C. civ. – despre efectele obligaţiilor - invocate de recurentă, nefiind incidente în cauză.
Cu această motivare, care nuanţează şi clarifică chestiunile de legalitate pe care le implică soluţionarea cauzei, dezlegarea dată de prima instanţă şi menţinută în apel este corectă.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat, şi va obliga recurenta, în temeiul art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC H.D. SRL, ocazionate în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondatrecursul declarat de reclamanta SC R. SRL Constanţa împotriva deciziei civile nr. 17/COM din 24 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC R. SRL Constanţa la plata sumei de 2.200 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC H.D. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3366/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3371/2010. Comercial → |
|---|
