ICCJ. Decizia nr. 3358/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3358/2010
Dosar nr. 5702/328/2008
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda, reclamanta SC M. SA CÂMPIA TURZII a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei SC J.I.E. CRAIOVA să asigure şi să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru Câmpia Turzii, pentru a efectua lucrări de demontare, ridicare şi transport a unei conducte de captare aer, proprietatea reclamantei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în anul 1980 a construit o conductă de 1000 mm necesară aerului captării aerului pentru activităţile desfăşurate de către SC M., conductă ce este poziţionată pe stâlpi de beton la o înălţime de 4,5 m şi pe o lungime de 1250 m. În continuare, reclamanta a arătat că această conductă nu mai este utilizată, fapt pentru care doreşte desfiinţarea, ceea ce presupune accesul în incinta societăţii pârâte.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1075 – art. 1079 şi 494 C. civ.
Judecătoria Turda, prin sentinţa civilă nr. 6545 din 8 decembrie 2008, a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Turda şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, având în vedere natura comercială a pricinii şi obiectul acesteia, neevaluabil în bani, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
În faţa Tribunalului Comercial Cluj, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de neîndeplinirea cerinţelor art. 7201 C. proc. civ. Totodată, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.500 Euro reprezentând daune pentru imposibilitatea folosirii suprafeţei de 3000 m.p. teren agricol pentru realizarea obiectului său de activitate.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă de către tribunal.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut că terenul pe care se află conducta aparţine în mod evident pârâtei, dreptul de folosinţă neputând fi îngrădit nici chiar de către instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, tribunalul a constatat că aceasta nu a fost legal timbrată, urmând a fi anulată în consecinţă.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa comercială nr. 1576 din 27 aprilie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată; a anulat cererea reconvenţională ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, iar Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 5 din data de 20 ianuarie 2010, a admis apelul declarat de reclamantă, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să asigure şi să permită accesul reclamantei în incinta punctului de lucru din Câmpia Turzii, pentru a realiza lucrările de demontare, ridicare, transport a conductei de captare aer, proprietatea sa; au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că în raport de temeiul juridic al acţiunii, reprezentat de „obligaţia de face" în raport de dispoziţiile art. 1075 – art. 1079 C. civ., acţiunea este întemeiată, iar împotrivirea pârâtei la ridicarea de către reclamantă a conductei proprietatea sa este un abuz de drept, nejustificat în drept.
Împotriva acestei decizii de declarat recurs pârâta SC J.I.E. SA CRAIOVA, fără a indica motivele de nelegalitate în susţinerea recursului, conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, recurenta a susţinut că apreciază corectă soluţia de respingere a acţiunii de către tribunal, însă apreciază că acţiunea de faţă poate fi calificată ca o acţiune în revendicare. În continuare arată că numai în acţiunea în revendicare, poate fi pusă în discuţie constatarea unui drept de retenţie al pârâtului pentru plata eventualelor prejudicii aduse de bunul litigios şi a contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul de sub conductă.
Susţine că reclamanta trebuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra conductei în litigiu, iar instanţa trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să identifice traseul conductei în cauză şi valoarea de piaţă a acestuia. Tot expertiza ar fi trebuit să determine locul situării acesteia.
Recurenta mai arată că instanţa trebuia să califice categoria bunului din care face parte conducta, bun mobil sau bun imobil prin destinaţie.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente.
Prealabil examinării criticilor invocate, Înalta Curte reaminteşte că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Prin prisma acestei precizări, se constată că recurenta a invocat motive de recurs, care nu au fost încadrate în motive de nelegalitate, astfel încât Înalta Curte urmează a analiza critica privind natura juridică a acţiunii de faţă, care se poate circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a asigura şi permite accesul în incinta punctului de lucru, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 1075 – art. 1079 C. civ.
În raport de temeiul juridic al cererii, astfel cum a fost stabilit de către reclamantă, Înalta Curte constată legalitatea deciziei atacate, prin prisma circumscrierii acţiunii de faţă unei acţiuni în obligaţia de a face.
Calificarea acţiunii de faţă ca fiind o acţiune în revendicare este nejustificată, în condiţiile în care pârâta nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra conductei în litigiu, situaţie în care nu se pune problema stabilirii dreptului de proprietate.
Pentru a stabili motivele care au stat la baza admiterii în parte a acţiunii şi abuzul de drept al pârâtei, instanţa de fond a reţinut că la momentul edificării construcţiei în anul 1980, conducta aparţinea domeniului public al statului, iar după anul 1990 conducta a intrat în proprietatea reclamantei, deservind activitatea unei secţii a Fabricii de Oxigen, în prezent desfiinţată.
Deşi pârâta este proprietara terenului pe care se află situată conducta în litigiu, exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate este considerată abuzivă în situaţia în care acest drept nu este utilizat în vederea finalităţii sale.
Din acest punct de vedere, criticile recurentei privind calificarea capetelor de cerere privind demontarea, ridicarea şi transportarea conductei în litigiu, ca fiind acte de dispoziţie care intră în sfera de incidenţă a acţiunii în revendicare, nu pot fi reţinute, întrucât în acţiunea de faţă nu se pune problema analizarea existenţei dreptului de proprietate asupra bunului.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC J.I.E. SA CRAIOVA împotriva deciziei nr. 5 din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3356/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3360/2010. Comercial → |
|---|
