ICCJ. Decizia nr. 3378/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3378/2010
Dosar nr. 6427/1/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Petenta SC I.D.C. SA a formulat cerere privind suspendarea provizorie a executării sentinţei comerciale nr. 5061 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, în dosarul 323/3/2010, cerere înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În faţa acestei instanţe, intimata SC R.C. SA Voluntari a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. (2) şi (3) şi art. 403 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că aceste prevederi intră în contradicţie cu cererea de suspendare provizorie. De asemenea, a solicitat suspendarea cauzei şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea din data de 21 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin considerentele încheierii, Curtea a constatat că părţile se găsesc într-un litigiu având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenţei admisă de judecătorul sindic. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea, prin care a solicitat suspendarea executării până la soluţionarea recursului. În prezenta cauză se solicită suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, care reprezintă o procedură specială, urgentă. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale sunt în vigoare şi nu au mai fost declarate neconstituţionale. De asemenea, a apreciat de asemenea că textele de lege nu sunt incidente asupra soluţionării fondului cauzei, iar soluţia pronunţată în suspendarea provizorie nu este de natură a influenţa soluţia litigiului de faţă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intimata SC R.C. SA Ploieşti, în temeiul motivului de nelegalitate reprezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a făcut confuzie între situaţia reglementată de Legea nr. 85/2006 şi cea a dreptului comun. Totodată, a susţinut că potrivit legii insolvenţei, respectiv conform art. 8 alin. (7), judecătorul sindic poate aprecia asupra cazului de suspendare legală prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992. În art. 5 alin. (1) din capitolul II se face distincţie între instanţele judecătoreşti şi judecătorul sindic. Astfel, în fata instanţei de recurs care soluţionează cererea de suspendare provizorie poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate, cazul de suspendare nefiind facultativ. Practic instanţa nu a analizat admisibilitatea cererii deşi avea obligaţia de a o face.
În concluzie, recurenta apreciază că în mod greşit cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, deşi instanţa trebuia să o analizeze ca admisibilă sau nu.
În ceea ce priveşte fondul cererii, recurenta a susţinut că excepţia are legătură cu normele de drept fundamental pe care se întemeiază cererea de suspendare, şi anume : textele invocate ca fiind neconstituţionale sunt cuprinse într-o lege, textele nu au fost declarate neconstituţionale, acestea sunt incidente soluţionării cererii, constituţionalitatea textelor invocate nu a fost constatată de către Curtea Constituţională cu ocazia legiferării, iar dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale intră în contradicţie cu prevederile din Constituţia României.
Prin art. 16 din Constituţie şi prin art. 21 se creează posibilitatea unei judecăţi fără ca părţile să fie citate şi fără ca acestea să îşi facă apărare. De asemenea, este încălcat dreptul la un proces efectiv şi în faţa unei instanţe parţiale.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica recurentei privind faptul că instanţa de fond nu a cercetat admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că îndeplinirea acestei condiţii a fost analizată. Astfel, Curtea a arătat că textele legale invocate ca fiind neconstituţionale sunt în vigoare şi nu au mai fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată. De asemenea, Curtea a reţinut că din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a rezultat că toate deciziile pronunţate de către aceasta au fost în sensul respingerii acestor excepţii şi statuării ca fiind constituţionale a textelor de lege menţionate.
În ceea ce priveşte critica recurentei privind soluţia pronunţată de către instanţă, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată, deşi instanţa trebuia să analizeze admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia, Înalta Curte reţine că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
În raport de aceste dispoziţii legale, rezultă că instanţa analizând incidenţa textelor invocate asupra soluţionării fondului cauzei, a apreciat că acestea nu sunt incidente. Susţinerile recurentei privind pronunţarea instanţei asupra temeiniciei cererii de sesizare, în raport de verificarea condiţiilor de admisibilitate cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu pot fi reţinute, întrucât soluţia de respingere a cererii ca neîntemeiată nu împietează asupra soluţiei pronunţată. Dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 nu prevăd, în mod expres, că soluţia ce urmează a fi pronunţată este de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Cu referire la motivele invocate în sprijinul temeiniciei cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că acestea nu se impun a fi analizate, având în vedere lipsa de interes, în condiţiile în care recurenta a renunţat la judecarea cererii de suspendare provizorie a sentinţei recurată.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta SC R.C. SA Ploieşti împotriva încheierii din data de 21 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3371/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Comercial → |
|---|
