ICCJ. Decizia nr. 3403/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3403/2010
Dosar nr. 47464/3/2007
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 31 decembrie 2007 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâtul D.E.A. solicitând să se dispună: rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare de acţiuni din 22 martie 2002, reţinerea de către A.V.A.S. a tuturor sumelor achitate în contul acestuia şi obligarea pârâtului la restituirea acţiunilor ce au făcut obiectul contractului, obligarea pârâtului la plata daunelor datorate A.V.A.S. în conformitate cu OG nr. 25/2002, estimate provizoriu la suma de 2.625.000 lei, reprezentând penalităţi calculate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei investiţionale prevăzută la clauza 8 decembrie alin. (1) din contract, desfiinţarea actelor subsecvente ca urmare a desfiinţării contractului din 22 martie 2002, respectiv hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 prin care a fost aprobată majorarea capitalului social al SC T.C. SA în favoarea SC U.P. SA, conform încheierii judecătorului delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi actul adiţional din 2004 la statutul societăţii.
Prin sentinţa comercială nr. 14228, pronunţată la 18 decembrie 2008, în dosarul nr. 47464/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare de acţiuni din 22 martie 2002, reţinerea de către A.V.A.S. a sumelor achitate în contul acestuia şi obligarea pârâtului să restituie acţiunile ce au format obiectul contractului, precum şi desfiinţarea actelor subsecvente, respectiv, hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 şi actul adiţional din 2004 la statutul societăţii şi, totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.342.500 lei, daune reprezentând penalităţi aferente anilor 2005 şi 2006 pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 8 din contract, respingând celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această sentinţă comercială, tribunalul a reţinut că una dintre obligaţiile asumate de cumpărătorul- pârât prin contractul din 22 martie 2002 este aceea prevăzută la art. 8, de a efectua investiţii de o anumită valoare din surse proprii sau atrase pe numele său pe o durată de 5 ani, iar această obligaţie nu a fost îndeplinită decât parţial, conform concluziilor expertizei efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe comerciale au declarat apel reclamanta A.V.A.S. şi pârâtul D.E.A.
Prin Decizia comercială nr. 365 din 15 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. şi a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins cererea reclamantei de desfiinţare a Hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 şi a actului adiţional din 2004 la statutul societăţii SC T.C. SA, menţinând restul dispoziţiilor, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut referitor la apelul reclamantei că instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiză contabilă cu obiectivele solicitate de reclamantă, astfel cum au fost indicate de aceasta din urmă la termenul respectiv, cu menţiunea ca din acestea să rezulte modul în care pârâta şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract cu privire la obligaţia investiţională, care este cuantumul prejudiciului suportat de reclamantă, conform art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002 şi cuantumul penalităţilor referitoare la clauza 8 din contract. Menţiunile în sensul arătat constituiau o precizare necesară în raport cu obiectul acţiunii şi, de altfel, înglobau obiectivele individualizate de reclamantă. În raportul întocmit expertul a răspuns în mod corespunzător obiectivelor expertizei în legătură cu obiectul acţiunii.
De asemenea, în mod corespunzător valorii aportului în discuţie, astfel cum rezultă şi din expertiza întocmită în primă instanţă, obligaţia investiţională în sarcina pârâtului a fost acoperită integral pentru anii 2002 – 2004 inclusiv, astfel că pentru această perioadă s-a reţinut corect că A.V.A.S. nu este îndreptăţită să pretindă penalităţi, ci potrivit aceleiaşi expertize, penalităţile sunt datorate numai în raport cu perioada 2005 – 2006, pentru care nu s-a probat de către pârât îndeplinirea obligaţiei investiţionale, cuantumul acestora fiind de 1.342.500 lei, la care prima instanţă a şi obligat, de altfel, pârâtul la plată. Totodată, apelanta A.V.A.S. a recunoscut că eventuala solicitare a restituirii dividendelor nu ar fi justificată, în condiţiile în care nu s-a dovedit o distribuire a profitului în acest mod.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul D.E.A., s-a reţinut că obligaţia investiţională asumată de pârâtul-cumpărător are caracter cumulativ pentru întreaga perioadă de 5 ani vizată, astfel că termenele de scadenţă anuale privind îndeplinirea acesteia nu sunt de natură, ca şi termenele de plată a tranşelor din preţul acţiunilor, să confere contractului părţilor caracterul unei executări succesive, iar nu al unei executări instantanee. Prin urmare, neîndeplinirea fie şi doar în parte a obligaţiei investiţionale justifică rezoluţiunea contractului, iar nu rezilierea acestuia cu efecte doar pentru viitor, sentinţa apelată fiind temeinică şi legală şi în ceea ce priveşte rezoluţiunea contractului.
Or, majorarea de capital vizată de pârât în anul 2006 în scopul acoperirii obligaţiei investiţionale rămasă restantă pentru anii 2005 – 2006 nu a ajuns să fie înregistrată în registrul comerţului pentru a fi opozabilă reclamantei în condiţiile legii.
Apelul pârâtului a fost însă apreciat ca fondat în ceea ce priveşte dispoziţia din hotărârea atacată referitoare la desfiinţarea actelor subsecvente, respectiv hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 şi actul adiţional din 2004 la statutul societăţii.
Din moment ce majorarea de capital vizată prin hotărârea şi actul adiţional menţionate trebuie recunoscută a fi intervenit în mod valabil, cu consecinţa acoperirii obligaţiei investiţionale pentru scadenţele aferente perioadei 2002 – 2004, astfel cum s-a menţionat în considerentele anterioare, nu se justifică, ci ar fi chiar contradictorie, desfiinţarea actelor respective, care de altfel nici nu au caracter subsecvent contractului din 22 martie 2002, iar alte motive pentru desfiinţarea lor nu au fost probate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termenul legal ambele părţi.
Reclamanta a invocat nelegalitatea hotărârii prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 969 C. civ. şi ale art. 11 şi art. 271 din OG nr. 25/2002, deoarece investiţia realizată de SC U.P. SA Constanţa nu poate fi considerată realizată în numele şi pe seama cumpărătorului pârât D.E.A. faţă de conţinutul obligaţiei cuprinsă în dispoziţiile art. 8.12 din contract, din care rezultă că acesta s-a angajat să realizeze investiţia, din surse proprii sau atrase pe numele său, iar potrivit art. 27 şi art. 271 din OG nr. 25/2002 sumele investite de SC U.P. SA nu au fost înregistrate în contul curent al societăţii privatizate şi nu s-a încheiat niciun act adiţional, în acest sens.
În consecinţă, conform clauzei 8.13.2. din contract, faţă de cele arătate, sunt datorate penalităţi pentru scadenţele 2004 – 2006, prin aplicarea procentului de 30% asupra sumei rămase neinvestite, la sfârşitul fiecărui termen scadent şi cumulat, rezultând o sumă totală de 2.625.000 lei, faţă de suma de 1.342.500 lei acordată de instanţă.
Cât priveşte efectele juridice ale rezoluţiunii contractului, părţile trebuie repuse integral în situaţia anterioară A.V.A.S. trebuind să îi revină o cotă de 57,90% din valoarea capitalului social, în condiţiile în care majorarea capitalului social a fost efectuată necorespunzător în numele SC U.P. SA şi nu în numele cumpărătorului, acesta fiind şi motivul pentru care s-a solicitat desfiinţarea actelor subsecvente.
Pârâtul a invocat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, neindicând temeiul legal în baza căruia a decis că, în cauză, operează rezoluţiunea contractului, deşi faţă de obiectul contractului care vizează vânzarea – cumpărarea de acţiuni la preţul stabilit per acţiune şi care a fost plătit, acesta este cu executare instantanee şi a fost executat.
Cât priveşte obligaţia de a realiza o investiţie/aport de capital, prevăzută în anexa 6 la contract, aceasta s-a născut faţă de societate şi nu faţă de A.V.A.S., iar potrivit dispoziţiei contractuale din art. 8.13.2 din contract, sancţiunea neîndeplinirii este plata unor penalităţi de întârziere şi nu rezoluţiunea sau rezilierea, această sancţiune nefiind inserată în contract.
Pe de altă parte, menţinerea măsurii rezoluţiunii contractului fără a se dispune restituirea preţului vânzării şi restituirea aportului la capitalul social ar însemna o îmbogăţire fără justă cauză.
Pe fond, trebuiau avute în vedere efectele deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a reţinut îndeplinirea obligaţiei investiţionale chiar dacă s-a realizat după scadenţă, în baza actelor juridice menţinute şi de instanţa de apel şi opozabile reclamantei.
În privinţa obligării la plata penalităţilor aferente perioadei 2005 – 2006, trebuia ca instanţa de apel să dea eficienţă dispoziţiilor art. 1082 C. civ. şi să verifice dacă neîndeplinirea obligaţiei investiţionale nu s-a realizat din cauza străine, care nu-i pot fi imputate, iar dovada în acest sens a bunei sale credinţe este hotărârea nr. 14 din 12 iunie 2006 a A.G.E.A. prin care s-a încercat majorarea capitalului social dar hotărârea a fost atacată de către acţionarii S.I.F. Transilvania şi s-a obţinut pe cale judecătorească suspendarea efectelor hotărârii ceea ce a condus la depăşirea termenului contractual pentru realizarea obligaţiei.
Recurentul- pârât a formulat întâmpinare la recursul părţii adverse solicitând respingerea acestuia.
Referitor la recursul formulat de reclamantă în legătură cu încălcarea art. 11, art. 27 şi art. 271 din OG nr. 25/2002, respectiv a art. 969 C. civ., în privinţa realizării obligaţiei investiţionale prevăzută la art. 8.12 din contract, aferentă perioadei 2002 – 2004, se constată că, în această privinţă, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat, într-o altă cauză-, prin Decizia nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că obligaţia a fost îndeplinită prin depunerea certificatului de menţiuni privind modificarea actului constitutiv al SC T.C. SA Constanţa, prin actul adiţional din 2004 şi certificatul emis de cenzorii societăţii.
Referitor la solicitarea recurentei de a i se acorda penalităţi de întârziere în valoare totală de 2.625.000 lei, faţă de suma de 1.342.500 lei, şi în această privinţă operează autoritatea de lucru judecat, atât timp cât s-a stabilit că recurentul- pârât şi-a îndeplinit obligaţia investiţională aferentă anilor 2002 – 2004, astfel încât penalităţile de întârziere nu pot fi acordate decât pentru obligaţiile aferente anilor 2005 – 2006, iar potrivit expertizei, calculul fiind efectuat cu respectarea legii şi a contractului, rezultă că suma datorată este cea avută în vedere de către instanţa de apel şi nu cea pretinsă prin recurs.
S-a mai invocat faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară ca efect al rezoluţiunii contractului, dar aşa cum a motivat şi instanţa de apel rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni nu poate fi pusă în legătură decât cu obligaţiile neîndeplinite ca şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, astfel că, în mod legal, s-a stabilit că desfiinţarea actelor încheiate ulterior contractului de vânzare - cumpărare acţiuni, constând în Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 din 28 iunie 2004 şi a actului adiţional din 2004 la statutul societăţii de majorare a capitalului social nu poate avea loc ca efect al rezoluţiunii contractului.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
Referitor la recursul formulat de pârât, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că prin prima critică se susţine lipsa temeiului legal în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, aceea a rezoluţiunii şi nu a rezilierii contractului.
Regula generală prevăzută în art. 1020 C. civ. este aceea potrivit căreia „condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul când una dintre părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul său", nefiind necesară înscrierea acestei sancţiuni în contract aşa cum rezultă chiar din textul de lege.
Prevederea unor mijloace distincte de sancţionare a executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale precum este plata unor penalităţi de întârziere în executare nu exclude rezoluţiunea contractului.
Cât priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară, recurentul – pârât nu a formulat o astfel de cerere în cauză, iar instanţele au avut în vedere dispoziţiile speciale în materie, respectiv OG nr. 25/2002 şi nu se poate pune problema unei nelegalităţi a hotărârii din această perspectivă.
Pe fondul cererii, rezoluţiunea contractului s-a solicitat pentru neîndeplinirea unor obligaţii din contractul încheiat cu statul, reprezentat în cauză de A.V.A.S., aferente unei perioade mai mari de timp decât cea avută în vedere la judecata ce a făcut obiectul deciziei nr. 2075 din 11 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că nu se poate reţine decât parţial autoritatea de lucru judecat, iar reaprecierea probelor şi a culpei în neexecutare nu mai poate face obiectul recursului faţă de caracterul nondevolutiv al acestei căi de atac.
Sub acest aspect, deşi recurentul – pârât invocă art. 1082 C. civ., în fapt, se referă la aprecierea probelor legate de răsturnarea prezumţiei de vinovăţie şi vina unei terţe persoane, or această situaţie nu presupune nelegalitatea hotărârii, ci aprecieri de fapt şi constituie motive de netemeinicie a hotărârii, care exced limitelor recursului.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, menţinându-se în totalitate hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 365 din 15 iunie 2009, ca nefondat.
Respinge recursul formulat de pârâtul D.E.A., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3409/2010. Comercial → |
|---|
