ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 338/2010
Dosar nr. 221/l 20/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2008 la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Petreşti la plata sumei de 129.850 lei datorată în baza Convenţiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993, şi 89 din 9 decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994, 299 din 16 iunie 1995 şi 907 din 18 octombrie 1996 prin care s-a pus la dispoziţia societăţii, în baza art. 26 lit. b) din Legea nr. 58/1991, mai multe sume de bani destinate restructurării financiare în vederea reabilitării şi creării condiţiilor pentru trecerea la privatizare, sume care trebuiau restituite eşalonat.
Pe cale reconvenţională, pârâta a invocat nulitatea clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2000, conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează exerciţiul liber al dreptului la vot, impunând A.G.A. să voteze în sensul distribuirii la dividende şi nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinaţii potrivite interesului societăţii.
Prin sentinţa nr. 831 din 3 iulie 2008 Tribunalul Dâmboviţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii introdusă de A.V.A.S., a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă a respins ca tardivă acţiunea pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 660.250.000 rol.
De asemenea, a admis cererea reconvenţională, în sensul constatării nulităţii absolute a clauzei 8.6 din contractul de vânzare cumpărare şi a respins acţiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata diferenţei de 638.250 lei.
În ceea ce priveşte excepţia prescrierii în parte a dreptului la acţiune al reclamantei, tribunalul a admis-o avându-se în vedere data de 28 decembrie 2007 a expedierii prin poştă a acţiunii şi în raport de prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1959.
Tribunalul a reţinut că nici restul sumei de bani neprescrisă nu se datorează de către pârâtă, în raport de nulitatea clauzei 8.6 din contract care a fost reţinută, pe considerentul că stabileşte cu anticipaţie un anume mod de a vota în adunarea generală, în considerarea convenţiilor în litigiu, care au stabilit pentru pârâtă obligaţii de diligenţă şi nu de rezultat.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, cu consecinţa schimbării acesteia în parte, în sensul respingerii ca prescrisă a acţiunii de obligarea pârâtei la plata ratelor devenite scadente în perioada 1 ianuarie 2002 – 30 iunie 2004, în sumă de 64.925 lei; admiterii acţiunii pentru ratele devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2006 în sumă de 64.925 lei; respingerii cererii reconvenţionale, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerentele deciziei din apel s-au reţinut următoarele:
Contrar celor reţinute de prima instanţă, clauza 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare stabileşte obligaţia cumpărătoarei SC C.P.M. SRL de a asigura plata drepturilor cuvenite reprezentantului F.P.S. în A.G.A., în perioada până la data privatizării societăţii, obligaţie prevăzută de lege în sarcina societăţii care se privatizează.
Astfel, în mod greşit prima instanţă a considerat că această clauză e contrară art. 127 din Legea nr. 31/1990.
Nici celelalte obligaţii stabilite în sarcina cumpărătoarei prin dispoziţiile art. 8.6 nu pot fi considerate ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că acestea se referă la plata unor datorii ale societăţii pârâte către F.P.S. şi reprezentantul acesteia.
Din aceste motive, Curtea a reţinut că cererea reconvenţională este neîntemeiată.
S-a mai arătat că, în mod legal a fost respinsă acţiunea ca prescrisă, pentru ratele scadente până la 30 iunie 2004, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 3 lit. c) şi art. 2 lit. c) din Convenţia nr. 907 din 18 octombrie 2006.
De asemenea, s-a reţinut că acţiunea este întemeiată pentru ratele devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2006, respectiv pentru 5 rate semestriale de 12.985 lei fiecare, în valoare totală de 64.925 lei.
Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acţiunii, modificarea în parte a hotărârii, admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 64.925 lei reprezentând sume datorate conform convenţiilor încheiate cu pârâta pentru ratele scadente până la 30 iunie 2004.
În motivarea recursului se invocă incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se următoarele:
Instanţa de apel a interpretat greşit atât dispoziţiile art. 3 lit. c), cât şi cele ale art. 2 lit. c) din Convenţia nr. 907/1996.
Astfel, deoarece societatea nu a realizat dividende suplimentare necesare recuperării fondurilor de restructurare, iar, pe de altă parte, valoarea convenţiilor nu a fost recuperată din preţul acţiunilor, reclamanta a înţeles să recupereze aceste sume conform art. 3 lit. c), în rate semestriale egale.
De aceea, apreciază că nu poate fi vorba de incidenţa prescripţiei dreptului material la acţiune, acest drept începând să curgă de la data scadentă ultimei rate stabilită prin convenţie în art. 3 lit. c), respectiv data de 31 decembrie 2006.
Împotriva deciziei a declarat recurs şi pârâta SC P. SA, care a solicitat casarea acesteia conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe motivul de instanţa s-a pronunţat cu încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Astfel, invocă necitarea în apel la sediul ales, respectiv la Cabinetul de avocatură al reprezentantului ales.
De asemenea, recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea deciziei, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe considerentul că s-a pronunţat cu încălcarea art. 127 din Legea nr. 31/1990, a art. 969 C. civ. art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Sub acest aspect, recurenta susţine că soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale, de respingere, este greşită.
Astfel, potrivit clauzelor celor şapte convenţii încheiate cu reclamanta, sumele de bani reclamate urmau să fie restituite în două ipoteze: una cu titlu de sancţiune, atunci când în urma inspecţiilor creditorului se constată nereguli, iar cealaltă, la scadenţă, însă din rezultatele financiare sau din dividende.
Ori, de vreme ce stabilirea profitului net de repartizat sub forma dividendului aparţine votului A.G.A. este cert că această clauză le dictează acţionarilor cum să voteze, fiind nulă absolut.
Recurenta mai susţine faptul că, deşi în considerente instanţa reţine că s-a prescris dreptul material la acţiune pentru ratele scadente până la data de 30 iunie 2004 inclusiv, admite acţiunea pentru creanţe legitimate de convenţii cu privire la creanţe a căror scadenţă se plasează anterior aceste date.
Astfel, susţine că, Convenţiile nr. 53/1993, nr. 89/1993, nr. 40/1994, nr. 237/1994, nr. 528/1994 şi nr. 299/1995 legitimează creanţe a căror scadenţă este anterioară datei de referinţă a considerentelor, astfel că singura convenţie rămasă în discuţie este cea din 1996, încheiată în 18 octombrie 1996.
Deoarece nu s-au înregistrat dividende, pentru a fi preluate, cu titlu de „dividente suplimentare cuvenite F.P.S.", conform graficului anexa 3, acesta rămâne fără eficienţă şi se aplică clauza de rambursare de la art. 3 lit. c).
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 decembrie 2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC P. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 129.850 lei (ron) reprezentând sume datorate conform Convenţiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993, 89 din 9 decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994, 299 din 16 iunie 1995 şi 907 din 18 octombrie 1996.
Reclamanta a susţinut că în baza acestor convenţii, pârâta a primit de la F.P.S. suma totală de 129.850 lei, iar prin art. 3 lit. c) din ultima convenţie s-a stabilit că restituirea sumelor acordate pentru fiecare din convenţie să se facă eşalonat, în perioada 2002-2006, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie şi 31 decembrie ale fiecărui an, pârâta neîndeplinindu-şi această obligaţie.
Prin cerere reconvenţională, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 16 iunie 2000 conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează exerciţiul liber al dreptului de vot, impunând A.G.A. să voteze în sensul distribuirii de dividende şi nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinaţii, potrivit interesului societăţii.
În primă instanţă, s-a respins ca prescrisă acţiunea pentru suma de 66.025 lei, s-a admis cererea reconvenţională şi în consecinţă s-a respins acţiunea şi pentru diferenţa de 63.825 lei.
Împotriva sentinţei reclamantei A.V.A.S. a declarat apel.
În această fază procesuală, pârâta a fost citată la sediul indicat prin acţiune, în comuna Petreşti, Judeţul Dâmboviţa, adresă la care i-a fost comunicată şi Decizia pronunţată în apel.
Pentru primul termen de judecată, intimata SC P. SA a formulat prin reprezentantul ales în prima instanţă, avocat V.F., o cerere de amânare a judecăţii pentru comunicarea motivelor de apel, depuse ulterior declaraţiei de apel.
Întrucât intimata nu şi-a ales domiciliul procedural în altă parte decât sediul social, cererea i-a fost încuviinţată prin încheierea din 14 noiembrie 2008 şi s-a dispus citarea pentru noul termen din 5 decembrie 2008, la aceeaşi adresă, de unde procedura de citare s-a întors neîndeplinită, cu menţiunea agentului procedural „societate necunoscută la adresă".
Intimata a reiterat prima cerere, prin acelaşi mandatar, la data de 4 decembrie 2008 şi pentru pregătirea apărării.
Constatând lipsa de procedură la termenul din 5 decembrie 2008, instanţa de apel a dispus prin încheierea de şedinţă citarea intimatei la uşa instanţei, cât şi la sediu.
Pentru termenul nou fixat la 16 ianuarie 2009, procedura de citare cu intimata s-a îndeplinit conform art. 95 alin. (2) C. proc. civ. prin publicitate la uşa instanţei, fiind neîndeplinită la sediu, cu aceleaşi menţiuni ale agentului procedural.
Reţinând procedura ca fiind legal îndeplinită, instanţa de apel a rămas în pronunţare şi a pronunţat Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009, criticată în recurs, deşi la aceeaşi dată şi anterior pronunţării, intimata a expediat prin fax o nouă cerere pentru comunicarea motivelor de apel societatea solicitând expres ca acestea să-i fie comunicate prin fax ori prin serviciile poştale, la cabinetul avocatului ales, acelaşi din judecata în primă instanţă, în Târgovişte.
Potrivit art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Art. 86 alin. (1) prevede: „Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia…", iar conform art. 89 „Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată".
La art. 90 alin. (1) se prevede că „înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat", iar conform art. 93 C. proc. civ., „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană…".
Totodată, conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar.
Pentru a evita aplicarea sancţiunii este suficientă comunicarea noii adrese instanţei, doar aceasta putând lua măsuri cu privire la citare.
Soluţionând apelul cu încălcarea art. 93 C. proc. civ. şi aplicarea greşită a art. 95 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel i-a pricinuit intimatei o vătămare, lipsind partea de posibilitatea apărării şi încălcând principiul contradictorialităţii procesului civil, motiv de casare a deciziei, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În consecinţă, fiind fondat, recursul pârâtei se va admite, iar pentru o judecată unitară, pentru considerentele expuse şi pentru a nu priva părţile de gradele de jurisdicţie pe care legea le conferă în speţă, se va admite şi recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S., aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi de pârâta SC P. SA Comuna Petreşti împotriva deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului reclamantei A.V.A.S. Bucureşti declarat împotriva sentinţei nr. 831 din 3 iulie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3378/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3403/2010. Comercial → |
|---|
