ICCJ. Decizia nr. 3412/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3412/2010
Dosar nr. 4770/100/2009
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată iniţial la Judecătoria Baia Mare, reclamanta SC S. SRL Baia Mare a chemat în judecată pe pârâţii SC R. SA Baia Mare şi Statul Român, prin primăria Baia Mare, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare- cumpărare asupra imobilului M. din Baia Mare, achiziţionat de la SC R. SA Baia Mare prin licitaţie publică, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului „spaţiu de locuit cu garaje la parter", situate în Baia Mare, prin construire şi un drept de folosinţă asupra terenului înscris în CF Baia Mare, în suprafaţă de 1.285 mp, aferent clădirilor pe toată durata existenţei acestora, proprietatea Statului Român, să se dispună înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor clădiri, astfel dobândite şi a dreptului de folosinţă asupra terenului în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 4062 din 11 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4770/100/2009 a Tribunalului Maramureş, urmare a stabilirii competenţei materiale prin regulator de competenţă de către Curtea de Apel Cluj, s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC S. SRL în contradictoriu cu SC R. SA, Statul Român, prin municipiul Baia Mare, S.D. şi S.F., s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare asupra construcţiei M. din Baia Mare, în baza contractului de vânzare- cumpărare din 15 decembrie 1993 încheiat cu SC R. SA, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare- cumpărare şi s-a constatat că a dobândit dreptul de proprietate prin construire asupra imobilului mansardă şi spaţiu de locuit cu garaje la parter, edificate deasupra şi în continuarea magazinului cumpărat, conform autorizaţiilor de construire din 1996 şi din 2001 pe terenul proprietatea pârâţilor S.D. şi S.F. din CF Baia Mare, dispunându-se înscrierea în CF şi întabularea dreptului de proprietate.
Prin aceeaşi hotărâre s-au respins celelalte petite referitoare la dobândirea dreptului de folosinţă pe terenul proprietatea privată a municipiului Baia Mare şi deschiderea unei coli funciare noi referitor la suprafaţa de 850 mp, pentru care nu există coală CF în prezent.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S. SRL, cale de atac recalificată, în conformitate cu prevederile art. 2821 C. proc. civ., în apel, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul de a se constata dreptul de folosinţă pe suprafaţa de 850 mp cu înscrierea dreptului de folosinţă.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 39 din 25 martie 2010, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 494 C. civ., este posibil în cazul în care proprietarul construcţiei este de bună- credinţă şi nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca proprietarul pământului să invoce accesiunea, să se constituie un drept de superficie asupra terenului de sub construcţiile edificate.
Este real că reclamanta a obţinut autorizaţii de construire pentru lucrările edificate însă aceste autorizaţii nu au respectat condiţia impusă de art. 7 din Legea nr. 50/1991 şi anume existenţa titlului de proprietate asupra terenului la data solicitării autorizării sau acceptul proprietarului terenului pentru edificarea construcţiei, doar o parte fiind situate pe terenul proprietatea persoanelor fizice S.D. şi S.F.
Pe de altă parte, este discutabil şi deţinătorul dreptului de proprietate asupra imobilului pentru că, deşi municipiul Baia Mare invocă existenţa dreptului de proprietate privată în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) al Legii nr. 18/1991, acest drept de proprietate nu a fost dovedit prin depunerea unei hotărâri de consiliu care să ateste acest teren în inventarul municipiului şi a unei hotărâri de guvern care să confirme că terenul respectiv face parte din domeniul public sau privat al municipiului Baia Mare.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din cuprinsul expertizei efectuată în cauză, terenul în discuţie este constituit ca zonă C.F.R. şi nu rezultă că ar fi îndeplinite procedurile pentru ca această zonă să treacă din evidenţa cadastrală a C.F.R. în evidenţa cadastrală a municipiului Baia Mare, astfel încât, în mod legal, prima instanţă a reţinut că nu este posibilă constituirea unui drept de superficie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând drept temei legal, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă, că, în cauză, sunt întrunite condiţiile legale pentru constituirea dreptului de superficie, instanţa de apel reţinând în considerentele hotărârii, în mod greşit, faptul că terenul asupra căruia se solicită constituirea dreptului de superficie s-ar afla în zona de siguranţă a C.F.R. cu consecinţa imposibilităţii acordării acestui drept faţă de regimul juridic al proprietăţii publice, deşi, prin adeverinţa din 2010 a Primăriei Municipiului Baia Mare se confirmă regimul de proprietate privată a terenului, ceea ce permite constituirea dreptului reclamat.
A mai arătat că, faţă de limitele în care cererea introductivă de instanţă a fost admisă, aceasta rămâne fără eficienţă juridică, raportat la faptul că instanţa de fond dispune înscrierea în Cartea Funciară a construcţiilor doar pe terenul proprietatea persoanelor fizice S.D. şi S.F., dar din expertiza tehnică rezultă că, parţial, clădirile sunt amplasate şi pe terenul Primăriei Municipiului Baia Mare, iar Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară nu poate intabula dreptul de proprietate asupra imobilelor susmenţionate, raportat la lipsa cărţii funciare şi a dreptului de folosinţă asupra terenului menţionat.
În fine, s-a susţinut şi faptul că terenul pentru care s-a solicitat constatarea dreptului de superficie şi deschiderea de CF nou a fost folosit de SC R. SA de la data edificării imobilului M. şi ulterior de către recurentă, fără nicio tulburare din partea Regionalei C.F.R., terenul fiind împrejmuit.
Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt invocate se constată, în primul rând, că acestea se încadrează, în drept, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a legii raportat la situaţia de fapt rezultată din actele dosarului şi nu la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se referă la denaturarea sau interpretarea greşită a conţinutului unui act juridic.
În aceste limite procesuale, raportat la pretinsa nelegalitate a hotărârii se constată că recursul este nefondat.
Dreptul de superficie constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană numită superficiar, asupra construcţiilor, plantaţiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafaţă de teren ce aparţine unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosinţă.
Constituirea nu poate avea loc, în afara cazurilor expres prevăzute în legi speciale, decât prin convenţie sau prin uzucapiune.
În cauză nu s-a dovedit îndeplinirea niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât, în mod legal, instanţa de apel şi-a bazat hotărârea de respingere a apelului pe împrejurarea că nu s-a dovedit în mod legal cine este titularul dreptului de proprietate şi faptul că indiferent de titular ar exista un acord cu privire la construirea imobilelor pe terenul în litigiu.
Aşa fiind, este lipsit de relevanţă juridică faptul folosirii terenului în mod netulburat, de vreme ce nu se poate dovedi nici uzucapiunea, iar admiterea în parte a acţiunii în privinţa constatării dreptului de proprietate asupra construcţiilor s-a făcut în limitele legii, nefiind însă suficientă pentru a se putea admite şi cererea în constituirea unui drept de superficie, în lipsa îndeplinirii condiţiilor susarătate.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC S. SRL Baia Mare, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 39 din 25 martie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3409/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3414/2010. Comercial → |
|---|
