ICCJ. Decizia nr. 3414/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3414/2010
Dosar nr. 4237/1/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Harghita, înregistrată sub nr. 990/2004, reclamanta SC C. SA Topliţa a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul C.M., ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtului să-i plătească suma de 1.335.830.000 lei, reprezentând pagube create societăţii prin executarea defectuoasă a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv i le impunea, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Adunării generale a asociaţilor SC C. SA
Tribunalul Harghita, prin sentinţa nr. 958/2005, a respins acţiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, din probele administrate, nu reiese că pârâtul, în calitate de administrator al reclamantei SC C. SA, ar fi prejudiciat această societate.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 46/R/2006, a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a A.G.A. SC C. SA Topliţa.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 1496/2006, iar, în baza încheierii secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 17 din 28 iunie 2007, aceasta a fost strămutată la Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la nr. 2722/107 din 13 iulie 2007, care prin sentinţa civilă nr. 220/COM, pronunţată la data 27 ianuarie 2009, a constatat, ca rămasă fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale active a adunării generale a asociaţilor SC C. SRL; a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al SC C. SRL a numitului S.M.G.; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru operaţiunile precizate în hotărârea A.G.E.A. SC C. SRL din 22 aprilie 2004, cu consecinţa respingerii acestei cereri, ca inadmisibilă, şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, pe care a obligat-o să plătească pârâtului suma de 6.548 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa a reţinut, cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată prin întâmpinare, că prin precizarea acţiunii s-a indicat denumirea reclamantei ca fiind SC C. SA, în loc de A.G.A. SC C. SA; cu referire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant al societăţii reclamante a numitului S.M.G., invocată de pârât la data de 23 noiembrie 2006, conform încheierii de la acea dată, a reţinut că acesta a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie la data de 26 martie 2005, fiind, atât la data formulării acţiunii, cât şi în prezent, reprezentantul legal al societăţii, iar, cu referire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în ce priveşte antrenarea răspunderii patrimoniale pentru motivele indicate în hotărârea A.G.E.A. din data de 24 aprilie 2004, a reţinut că, potrivit art. 150 din Legea nr. 31/1990, acţiunea în răspundere contra administraţiei are căderea să o valorifice numai A.G.A., stabilind atât persoana împuternicită să o exercite în justiţie cât şi limitele în care aceasta se exercită, or prin Decizia civilă nr. 55/A din 30 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, rămasă irevocabilă prin Decizia secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, a fost anulată hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2002, nefiind adoptată altă hotărâre prin care să se decidă formularea acţiunii în răspundere pentru motivele prevăzute în hotărârea anulată. Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că din probele administrate nu rezultă că, prin încheierea de către pârât a contractelor de subantrepriză din 9 mai 2003 şi din 12 mai 2003, s-a cauzat societăţii reclamante prejudicii pentru care să se dispună atragerea răspunderii acestuia.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 33 A, pronunţată la data de 10 aprilie 2009, cu motivarea că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu suferit de reclamantă în legătură cu faptele imputate pârâtului pentru perioada în care a deţinut funcţia de administrator al societăţii, de natură a atrage răspunderea sa în temeiul art. 150 din Legea nr. 31/1990, astfel că, în mod corect, prima instanţă a respins acţiunea reclamantei.
Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2960, pronunţată la data de 3 noiembrie 2009, a admis recursul formulat de apelanta reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru ca, în raport de motivele invocate de apelanta reclamantă, să reexamineze excepţia inadmisibilităţii acţiunii în răspundere pentru repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat prin operaţiile comerciale menţionate în hotărârea A.G.A. din 22 aprilie 2004, invocată de pârât, cu motivarea că această hotărâre a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă - excepţie pe care instanţa de fond a admis-o, iar instanţa de apel, în argumentarea soluţiei de respingere a apelului, se raportează şi la această hotărâre A.G.A.
În rejudecare, secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia, prin Decizia comercială nr. 24/A, pronunţată la data de 26 februarie 2010, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 220/COM/2009, pronunţată de Tribunalul Alba, pe care a desfiinţat-o, în parte, în sensul că a respins excepţia inadmisibilităţii şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, sub aspectul operaţiunilor menţionate în informarea prezentată în Adunarea generală ordinară a acţionarilor SC C. SA Topliţa din data de 22 aprilie 2004.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ce priveşte faptele directorului general C.M. prezentate în informarea A.G.A. din data de 22 aprilie 2004, care nu au fost „desfiinţate" prin anularea acestei hotărâri, întrucât hotărârea privind formularea acţiunii în răspundere a fost luată anterior organizării adunării generale ordinare din 22 aprilie 2004, prin hotărâre valabilă, adoptată la data de 29 martie 2004, iar instanţa de judecată are dreptul să decidă dacă administratorul pârât trebuie să răspundă pentru faptele de care adunarea generală îl acuză, neanalizate de prima instanţă în fond.
În ce priveşte celelalte fapte care au făcut obiectul acţiunii în angajarea răspunderii pârâtului, fost director general al societăţii reclamante, instanţa de control judiciar a apreciat că, în mod corect, prima instanţă sesizată cu acţiunea în atragerea răspunderii acestuia a reţinut că nu s-a dovedit un prejudiciu legat de contractul încheiat cu SC G. SA Miercurea Ciuc şi contractul de subantrepriză încheiat cu SC S.R.S. SRL pentru închiderea şi ecologizarea Minei J., lucrări efectuate conform contractului; că datoriile reclamantei către subcontractanta SC S.R.S. SRL, în valoare de 200.485,24 lei fac obiectul procesului- verbal din 12 februarie 2007, care stabileşte modalitatea de plată, nefăcându-se dovada unui comision de 18% în favoarea acesteia - contractul de subantrepriză din 2003 fiind încheiat în baza unui deviz acceptat de părţi; că, din procesul - verbal de şedinţă al adunării generale a societăţii reclamante, rezultă Decizia organului de deliberare de a modifica obiectul de activitate al societăţii pentru a putea desfăşura acţiuni de natura celor contractate; că soluţia de respingere a acţiunii pentru aceste contracte este corectă şi legală - asemeni soluţiei înlăturării raportului de expertiză întocmit de expertul S.M., faţă de împrejurarea că pârâtul s-a opus desemnării acestui expert – neprejudicierea societăţii reclamante prin încheierea contractului de subantrepriză şi prin subcontractarea lucrărilor rezultând din coroborarea probelor dosarului, în care s-au efectuat lucrări de expertiză asupra cărora părţile au avut posibilitatea să facă obiecţiuni.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs atât apelanta reclamantă cât şi intimatul pârât.
Recurenta reclamantă a invocat în drept dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, în dezvoltarea acestora, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de apelantă împotriva modului în care prima instanţă, printr-o defectuoasă interpretare a probelor, a stabilit situaţia de fapt, cu referire concretă la expertiza întocmită de expertul S.M., iar motivarea deciziei cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi că Decizia este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare pe care le-a invocat – neprecizând relevanţa reiterării aspectelor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului.
Recurentul pârât invocă în susţinerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în principal, în dezvoltarea acestuia că instanţa de apel a nesocotit hotărârea instanţei de control ierarhic superior prin ordonarea cercetării faptelor discutate şi aprobate în A.G.A. din 22 aprilie 2004, anulată, în totalitate, prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 55 din 30 septembrie 2002, menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3458 din 8 noiembrie 2006, iar, prin soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, a nesocotit dispoziţiile art. 149 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care „orice acţionar are dreptul să reclame cenzorilor faptele ce credea că trebuie cenzurate iar aceştia sunt obligaţi să le verifice şi, dacă le consideră reale, să le aibă în vedere la întocmirea raportului către adunarea generală" în vigoare la acea dată, întrucât nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de acest text legal.
Prin întâmpinările formulate în cauză, ambele părţi au detaliat considerente pentru care, în opinia lor, se impune respingerea criticilor pe care s-a întemeiat recursul declarat de partea adversă.
Recursurile sunt nefondate.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Este de observat că instanţa de apel a răspuns tuturor criticilor apelantei, inclusiv celei referitoare la raportul de expertiză întocmit de expertul S.M.; că Decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.; că nu există nicio contrarietate între considerentele acestei hotărâri sau între acestea şi dispozitiv şi că recurenta reclamantă nu a arătat nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei la care se referă şi nici dispoziţiile legale sau statutare, pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel spre a permite examinarea acestor susţineri.
În ce priveşte recursul pârâtului, se constată că instanţa de trimitere, în rejudecarea apelului, s-a conformat, întocmai, dispoziţiilor instanţei de casare, pronunţându-se, expres, asupra excepţiei inadmisibilităţii, invocată în cauză de către pârât, pe care a respins-o şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că prima instanţă, admiţând această excepţie, nu a cercetat fondul cauzei sub aspectul operaţiunilor menţionate în informarea prezentată în A.G.O.A. SC C. SA din data de 22 aprilie 2004, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, doar pe acest aspect, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei, iar simpla afirmaţie a nerespectării procedurii prevăzută de art. 149 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, anterior adoptării hotărârii privind formularea acţiunii în răspundere şi, prin aceasta, nesocotirea acestor prevederi de către instanţa de apel, nu constituie motiv de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa a avut în vedere valabilitatea hotărârii astfel adoptate.
Pentru aceste considerente, constatând că dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găsesc incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursurile formulate împotriva deciziei nr. 24/A din 26 februarie 2010, pronunţată de secţia comercială a Curţii de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta SC C. SA Topliţa şi de pârâtul C.M., împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 24 din 26 februarie 2010, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3412/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3437/2010. Comercial → |
|---|
