ICCJ. Decizia nr. 3437/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3437/2010
Dosar nr. 87/98/2005
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iunie 2005 reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC A. SA Slobozia solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa solicitând obligarea acesteia la restituirea unor bunuri mobile proprietatea reclamantei, ce provin din activul SC A.C. SA Arad sau a contravalorii acestora în cuantum de 45.685.958.324 lei şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a cumpărat la data de 10 februarie 2000 de la SC S.P. SRL, prin contractele, activul SC A.C. SA Arad, intrând în posesia de fapt şi de drept asupra bunurilor aflate pe platforma SC A.C. SA încă de la data semnării contractelor.
Societatea vânzătoare a început să nege dreptul de proprietate al reclamantei începând cu luna septembrie 2000, astfel că reclamanta a fost nevoită să solicite în instanţă recunoaşterea dreptului ei de proprietate, situaţie în care a notificat partenerilor de afaceri existenţa litigiilor dintre ea şi fostul proprietar.
Reclamanta a menţionat că deşi a notificat şi pârâtei faptul că este adevăratul proprietar al bunurilor ce au făcut parte din platforma SC A.C. SA Arad, aceasta a achiziţionat, de conivenţă cu conducerea SC S.P. SRL bunurile revendicate de la SC O. SRL în perioada aprilie 2003 – februarie 2004.
În atare situaţie, consideră reclamanta, pârâta nu este un dobânditor de bună – credinţă şi nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1909 alin. (1) C. civ., urmând a fi obligată la restituirea bunurilor enunţate în petitul acţiunii sau a contravalorii acestora.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a arătat că înţelege să se folosească de toate probele prevăzute de lege.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, invocând şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune al acesteia, în raport de prevederile art. 1909 alin. (2) C. civ., întrucât reclamata a formulat cererea prin care solicită restituirea bunurilor de la terţul ce le-a cumpărat de la „hoţ", după împlinirea termenului de trei ani, calculat de la data la care a fost deposedată prin furt.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii întrucât reclamanta nu probează faptul că este proprietara bunurilor cumpărate de pârâtă de la SC O. SRL, respectiv că bunurile pretinse a fi restituite fac parte din cele ce au aparţinut SC A.C. SA.
De asemenea pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a SC O. SRL solicitând ca în situaţia în care se va admite cererea reclamantei şi societatea va cădea în pretenţii să fie obligată chemata în garanţie la plata despăgubirilor în cuantum de 45.685.958.324 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa nr. 939 din 26 noiembrie 2007, a respins excepţia invocată de pârâtă privind prescripţia extinctivă.
A admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei următoarele bunuri mobile sau contravaloarea lor: rotor IP 102 J (val. 270.630 lei), rotor 102 J (val. 252.588 lei), rotor 101 J (val. 357.231,60 lei, rotor 105 J (val. 313.930,80 lei), rotor turbină (val. 245.371,20 lei), relee RI cu soclu (41. buc – val. 5.178,05 lei), casete semnalizare (53 buc. – val. 6.693,58 lei), detector sursă radioactivă (3 buc. – val. 18.402,84 lei), amplificator electric (val. 3.969,24 lei), regulator nivel (3 buc. – val. 6.495,12 lei), traductoare (5 buc. – 9.021 lei), regulator (2 buc. – val. 2.165,04 lei), presostat (val. 1.804,20 lei), presostat (15 buc. – val. 8.389,53 lei), traductoare (2 buc. – val. 3.969,24 lei), traductoare (6 buc. – 5.629,10 lei), traductoare (2 buc. – 5.953,86 lei), rotametru (2 buc. – 2.814,55 lei), traductoare (2 buc. – 4.330,08 lei), alarme (2 buc. – 1.515,53 lei), reductor presiune ( val. 559,30 lei), reductor presiune ( 2. buc. – 1.118,60 lei), gazanalizor (val. 559,30 lei), pompă cu membrană (4 buc. – 4.474,42 lei), înregistrator analizor (2 buc. – 3.608,40 lei), bariere de protecţie ( 10 buc. – 2.886,72 lei), interfon Braun (14 buc. – 1.262,94 lei), analizor ( val. 9.381,84 lei), manometru de panou (11 buc. – 1.984,62 lei), indicatoare pneumatice (11 buc. – 5.160,01 lei), logometru ( val. 144,34 lei), electrovane pe ulei (2 buc. – 1.587,70 lei), ţevi inox W 14306 (8.422 m.l. – val. 252.392,18 lei), piston pompă P. (8 buc. – 43.953,36 lei), ventil cu acţionare electrică V 1(val. 278.407,50 lei), P 102 (val. 928.025 lei), reductor tip 1 CV 1150 (2 buc. – 119.452,80 lei), reductor tip 1 HB 400 (2 buc. – 89.589,60 lei), furtun flexibil (12 buc. – 291.166,20 lei), politub 7/6 X 1 (1.061 buc. – 133.997,93 lei), pompă P. (val. 710.040,50 lei), pompă P. ( val. 162.760 lei), valoare totală 4.568.595,82 lei (fără TVA).
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune în raport de art. 1909 alin. (2) C. civ., că pentru aplicarea prescripţiei achizitive ar trebui ca terţul dobânditor să fi exercitat posesia timp de 3 ani. Acesta însă se calculează din momentul furtului ori pierderii, deci nu din momentul intrării în posesie.
A mai considerat instanţa că nu este nici termen de prescripţie extinctivă, deoarece este posibil ca dobândirea de către terţ să aibă loc după 3 ani de la pierdere sau sustragere.
Fiind considerat termen de decădere, dacă acţiunea în revendicare nu se produce înăuntrul acestui termen, se pierde însuşi dreptul de proprietate al revendicantului, termenul operând o suspendare a aplicării regulii înscrise în alineatul prim al art. 1909, conform căreia posesia de bună credinţă a bunurilor mobile valorează titlu de proprietate.
A mai menţionat instanţa de fond că textul se aplică în cazul în care terţul dobânditor a fost de bună credinţă, iar nu de rea credinţă, întrucât în cazul în care se revendică bunurile de la un astfel de dobânditor acţiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Pe fond s-a reţinut că potrivit facturilor fiscale pârâta SC A. SA a achiziţionat de la vânzătoarea SC O. SRL bunuri mobile de natura celor enumerate de reclamantă în cererea formulată.
Răspunzând criticilor formulate de pârâta apelantă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercialăM prin Decizia nr. 85 din 10 februarie 2010, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive, ca nefondate, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa criticată şi a respins acţiunea ca nefondată.
A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiei dreptului la acţiune.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că acţiunea promovată de reclamanta SC R.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Slobozia este o acţiune în revendicare mobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 1909 raportat la art. 972 C. civ.
Acţiunea în revendicare mobiliară are în vedere situaţia în care proprietarul neposesor se îndreaptă cu acţiune împotriva posesorului neproprietar – între cele două categorii de persoane neexistând un raport juridic direct (ca în cazul acţiunii bazate pe un raport contractual) între cele două categorii de persoane există şi un detentor precar.
Dispoziţiile art. 1909 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că are în vedere anumite categorii de persoane - un proprietar, un detentor precar şi nu un terţ dobândit (de bună credinţă - prezumţie absolută ce trebuie răsturnată.
Ca urmare în cauză reclamanta SC R.T.I. SRL are calitate de proprietar neposesor (fiind dovedită calitatea sa de proprietar - conform actelor depuse şi despre care vor face referire la analiză pe fond a cererii de apel) iar pârâta SC A. SA de terţ dobânditor (de bună sau rea-credinţă - analiză pe care de asemenea o vom face pe fondul cererii), şi în consecinţă părţile au atât calitate procesuală activă cât şi calitate procesuală pasivă fiind justificate legitimare procesuală şi interesul; motiv pentru care excepţiile invocate vor fi respinse ca nefondate.
Dispoziţiile art. 1901 alin. (1) C. civ. dispune că "lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiei lor, fără să fie trebuinţă de vrei scurgere de timp" însă pentru a se putea invoca dispoziţiile art. 1909 alin. (1) C. civ. există condiţia (referitoare la persoane) ca proprietarul să se fi desesizat de bună voie de bunul său mobil în favoarea unui detentor precar.
Din susţinerile reclamantei ar rezulta că nu s-a desesizat de bună - voie de bunurile sale mobile şi atunci sunt aplicabile dispoziţiile art. 1909 alin. (2) C. civ. care prevăd că „cel care a pierdut sau cel căruia i s-a furat un lucru, poate să-l revendice în curs de 3 ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel care-l găseşte".
Ca urmare considerentele instanţei de fond cu privire la natura juridică a termenului de 3 ani au fost reţinute ca întemeiate.
Cu privire la persoane:
- intimata-reclamantă SC R.T.I. SRL are calitate de proprietar – asupra bunurilor dobândite de pe platforma SC A.C. SA prin contractele de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2000 de la SC S.P. SRL dreptul de proprietate recunoscută şi prin Decizia nr. 7378/2002 a C.S.J. pronunţată în dosarul nr. 7505/2001 prin care s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea bunurilor prevăzute în convenţia din 18 februarie 2000 conform contractelor sus – amintite.
- calitatea de detentor precar o are SC O. SRL în calitate de înstrăinător.
Calitatea de terţ dobânditor o are apelanta pârâtă SC A. SA care a intrat în posesia bunurilor – cu privire la posesia terţului dobânditor.
Ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 1909 alin. (2) C. civ. este faptul că suntem în prezenţa unei desesizări involuntare din partea proprietarului.
Condiţiile cu privire la bunuri:
Suntem în prezenţa unor bunuri mobile care au ajuns la terţul dobânditor (în urma desesizării involuntare a proprietarului) – fiind bunuri furate ori pierdute de aceasta din urmă.
Bunurile mobile revendicate trebuie privite în mod individual (dispoziţiile nu se aplică în materia universalităţii de bunuri) astfel încât trebuie verificat dacă toate componentele instalaţiilor şi utilajelor ce formează obiectul cererii de chemare în judecată se regăsesc la terţul dobânditor (conform facturilor emise).
Posesia terţului dobânditor – în ipoteza prevăzută de art. 1909 alin. (2) C. civ. – trebuie să fie reală, utilă şi de bună credinţă (aceste condiţii se regăsesc şi în dispoziţiile art. 972 C. civ.).
Prin posesia de bună –credinţă se înţelege posesia exercitată de o persoană care are convingerea că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar.
Cu privire la bunurile revendicate s-au depus înscrisuri de către reclamanta SC R.T.I. SRL – contracte de vânzare-cumpărare şi procese-verbale de predare primire încheiate între SC A.C. SA şi SC S.P.SRL.
De asemenea pentru apelanta – pârâtă SC A. SA s-au depus facturi încheiate cu SC O SRL (şi situaţia vânzărilor SC O. SRL către SC A. SA).
Analizând facturile fiscale – emise de SC O. SRL - (aflate la dosar Tribunalul Ialomiţa) bunurile precizate şi solicitate conform opusului explicativ s-a constatat că nu se regăsesc aceleaşi bunuri astfel încât nu rezultă identitatea dintre bunurile solicitate şi cele dobândite.
Mai mult între bunurile enumerate de SC R.T.I. SRL se menţionează că unele dintre ele au fost cuprinse în „oferta preţ adresa din 27 iulie 2000".
Această adresă – „ ofertă preţ" nu reprezintă un titlu - o dovadă că bunurile ce au făcut obiectul ofertei (nefinalizate) sunt aceleaşi dobândite de SC A. SA de la SC O. SRL.
Cum nu se poate stabili cu certitudine identitatea între bunuri – aspect pe care chiar instanţa de fond l-a reţinut ca fiind „bunuri de natura" celor enumerate de reclamanta - acordând chiar mai mult decât s-a cerut (42 din piese) Curtea nu poate reţine susţinerea intimatei – reclamante în sensul existenţei unei „identităţi" între bunuri; conform principiului „in dubio pro reo"- dubiul profită debitorului.
Dubiul care există asupra identităţii bunurilor se reflectă şi asupra modalităţii în care intimata-reclamantă susţine că a pierdut posesia (desesizare involuntară) cu atât mai mult cu cât în cererea de chemare în judecată afirmă că a „intrat în posesia de fapt şi de drept" a platformei SC A.C. SA încă de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, exercitându-şi toate prerogativele dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte modul în care apelanta-pârâtă SC A. SA a intrat în posesia bunurilor - prin vânzare-cumpărare (a se vedea facturile enunţate) de la SC O. SRL este apărată de dispoziţiile art. 1909 C. civ. cu privire la condiţia de a fi de bună credinţă – prezumţie absolută ce trebuie răsturnată de la intimata-reclamantă.
Temeiul în drept pe care-l indică reclamanta [art. 1909 alin. (1)] nu se aplică în cauza de faţă, a susţinut pe toată durata procesului că nu s-a desesizat de bună – voie de bunuri.; ceea ce este comun dispoziţiilor prevăzute de articolul 1909 alin. (1) C. civ. şi art. 1909 alin. (2) C. civ. este condiţia ca terţul dobânditor să fie de bună credinţă.
Cum bunurile au fost achiziţionate de la SC O. SRL - detentor precar – în opinia reclamantei – dar avându-le în posesie la data vânzării către SC A. SA – rezultă că pentru pârâtă la data achiziţionării bunurilor, SC O. SRL era recunoscut ca proprietar posesor bunurilor (avea o posesie utilă, continuă, paşnică publică şi sub nume de proprietar – neexistând nici un litigiu între SC R.T.I. SRL şi SC O. SRL).
Instanţa apreciază că nu s-a răsturnat prezumţia absolută de bună credinţă a apelantei-pârâte SC A. SA, cu privire la bunurile revendicate; nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă că sunt identice astfel încât pentru considerentele expuse şi faţă de dispoziţiile art. 1909 alin. (2) C. civ., cererea reclamantei este neîntemeiată.
Împotriva soluţiei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că motivarea fiind o replică fidelă a argumentaţiilor dezvoltate de apelantă.
Se consideră că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 1909 alin. (2) C. civ. din moment ce s-a afirmat că SC R.T.I. SRL a fost posesorul lucrului şi că bunul revendicat este identic cu cel furat şi deţinut de către terţul dobânditor, în speţă intimata pentru că apoi să se precizeze că din examinarea facturilor emise de SC O. SRL bunurile precizate şi solicitate nu se regăsesc în patrimoniul intimatei şi nu rezultă identitate între acestea.
Recursul este fondat.
Reţinând explicit legitimarea procesuală activă a SC R.T.I. SRL în susţinerea cererii principale instanţa de apel a subscris şi asupra condiţiilor de admisibilitate ce se cer a fi întrunite simultan pentru promovarea unei cereri de revendicare mobiliară întemeiată pe dispoziţiile art. 1909 alin. (2) C. civ. respectiv, reclamantul a fost posesorul lucrului, lucrul ce se cere a fi restituit a ieşit din patrimoniul creditorului fără voia sa, bunul revendicat este identic cu cel furat şi deţinut de către terţul dobânditor în speţă intimata SC A. SA.
În mod contradictoriu cu cele enunţate instanţa de apel, după ce a respins în prealabil excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi active a celor două părţi în litigiu revine şi constată că nu se regăsesc aceleaşi bunuri nerezultând identitatea dintre bunurile solicitate şi cele dobândite.
Respingând şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de apel a apreciat indirect şi asupra relei credinţe a intimatei SC A. SA, întrucât numai în cazul în care terţul dobânditor este de rea credinţă cererea de revendicare mobiliară nu se circumscrie termenului de decădere de 3 ani instituit de dispoziţiile art. 1909 alin. (2) C. civ.
S-a ignorat şi faptul că recurenta a obţinut două hotărâri irevocabile prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei asupra SC A.C. SA şi o sentinţă ce ţine loc de vânzare în formă autentică.
În aceste condiţii se impunea examinarea atentă a caracteristicilor bunurilor revendicate revenirea asupra măsurii efectuării unei expertize de specialitate fiind inexplicabilă.
Faţă de cele arătate având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, soluţia instanţei de apel casată şi cauza trimisă spre rejudecare, urmând ca în baza unei expertize de specialitate să clarifice şi identifice bunurile revendicate şi cele deţinute de intimată în patrimoniul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 85 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3414/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3439/2010. Comercial → |
|---|
