ICCJ. Decizia nr. 3443/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3443/2010

Dosar nr. 11774/3/2008

Şedinţa publică din 21 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 13913 din 16 decembrie 2008 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti prin care a solicitat obligarea pârâtei SC C.C. SA Borzeşti la plata sumei de 8.695.644,45 lei reprezentând rate din împrumut, rate din dobândă, penalităţi restante, dobândă restantă, plata în continuare a dobânzilor şi penalităţilor până la achitarea integrală a debitului principal.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pretenţia reclamantei izvorăşte din convenţia nr. 1455 din 19 martie 2003 încheiată de părţi în baza căreia reclamanta a împrumutat pârâta SC C.C. SA Borzeşti cu suma de 3.736.258,84 lei/ron pentru plata consumului de energie electrică şi gaze, sumă ce urma să fie restituită în 5 ani în 48 de rate, cu termen de graţie 1 an.

S-a reţinut că obiectul acţiunii are un capăt de cerere principal care constă în plata sumei de 8.695.644,45 lei rate din împrumut, dobândă şi penalităţi de întârziere şi cererea accesorie de plată a dobânzilor şi penalităţilor la achitarea debitului principal.

Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti prin nota din 9 octombrie 2004 a aprobat conversia în acţiuni a primelor 2 rate din împrumutul acordat pârâtei în baza OUG nr. 8/2003 precum şi scutirea în procent de 100% a celorlalte 46 de rate, ceea ce atrage stingerea datoriei şi inexistenţei creanţei cu titlu de împrumut izvorâtă din contractul menţionat.

Instanţa de fond a arătat că faţă de această situaţie, reclamanta este titulara unui număr de 480.957 acţiuni la societatea pârâtă ca efect al conversiei, astfel că, creanţa pretinsă este inexistentă, fapt atestat şi de adresa din 2007 emisă de A.V.A.S. prin care reclamanta precizează modalitatea tehnică de conversie a creanţei în acţiuni.

Pe cale de consecinţă şi capătul accesoriu este nefondat.

Prin Decizia comercială nr. 514 din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva hotărârii instanţei de fond, reţinând aceleaşi considerente în motivare.

Împotriva menţionatei decizii, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi precizată.

În criticile formulate, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă A.V.A.S. Bucureşti a susţinut în esenţă următoarele:

Că în aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din OUG nr. 26/2004 intimata a beneficiat de conversie în acţiuni a primelor 2 rate din împrumut în sumă de 155.677,46 lei cu dobânzi şi penalităţi aferente calculate până la data realizării conversiei, în sumă de 325.279,24 lei.

Totodată a susţinut că în aplicarea art. 32 alin. (1) din OUG nr. 26/2004 SC C.C. SA Borzeşti ar fi trebuit să beneficieze şi de scutirea celorlalte 46 de rate din împrumut (în sumă de 3.580.581,39 lei) şi a dobânzilor şi penalităţilor calculate până la data scutirii ratelor, în sumă de 5.922.929,21 lei.

Potrivit art. 32 alin. (1) din O.U.G nr. 26/2004 scutirea de la plată nu se putea acorda decât în limita ajutorului de stat autorizat de către Consiliul Concurenţei, fapt ce i-a fost comunicat prin adresa din 22 octombrie 2007.

Recurenta-reclamantă A.V.A.S. Bucureşti a arătat că adresa menţionată a fost interpretată greşit de instanţe şi că în baza art. 32 din OUG nr. 26/2004 cu modificările ulterioare, s-a putut acorda doar scutirea parţială a creanţei, până la concurenţa ajutorului de stat autorizat de Consiliul Concurenţei, urmând ca diferenţa nescutită să fie achitată de societate în 90 de zile de la data conversiei.

Intimata pârâtă SC C.C. SA Borzeşti prin întâmpinarea şi notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul reclamantei este nefondat.

Curtea analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că în speţă nu sunt îndeplinite, situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Astfel se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt, în sensul că obiectul acţiunii formulate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti are un capăt de cerere principal care constă în plata sumei de 8.695.644,45 lei rate din împrumut, dobândă şi penalităţi, şi cererea accesorie de plată a dobânzilor şi penalităţilor până la achitarea debitului principal; că pretenţia reclamantei A.V.A.S. Bucureşti izvorăşte din convenţia din 19 martie 2003 încheiată de părţi, în temeiul OUG nr. 8 din 27 februarie 2003 şi HG nr. 238/2003, în baza căreia reclamanta a împrumutat pârâtă cu suma de 3.736.258,84 lei/ron pentru plata consumului de energie electrică şi gaze, sumă ce urma în baza art. 3 din convenţie să fie restituită în 5 ani în 48 de rate lunare a câte 778.387.260 lei, cu termen de graţie de 1 an.

Prin convenţia nr. VP2/1455 din 19 martie 2003, în aplicarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din OUG nr. 26/2001 intimata a beneficiat de conversia în acţiuni a primelor 2 rate (în sumă de 155.677,46 lei fiecare) din împrumut devenite scadente la 19 martie 2004 şi 19 aprilie 2004, dobânzi şi penalităţi calculate până la data şedinţei A.G.A convocată în vederea aprobării majorării capitalului social cu acţiunile rezultate din conversie.

Susţinerea recurentei pârâte, în sensul că adresa din 2007 a fost interpretată greşit, nu poate fi reţinută în raport de Decizia nr. 233 din 8 decembrie 2006, a Consiliului Concurenţei în care se arată că intimata a beneficiat de măsuri de sprijin financiar în sensul că aceasta a fost scutită de plata celor 46 de rate neachitate pentru care A.V.A.S. Bucureşti era obligată să întocmească actul adiţional la ordinul comun din 14 aprilie 2004 A.P.A.P.S. şi din 13 aprilie 2004/MFP, obligaţie pe care A.V.A.S. nu a îndeplinit-o.

Faţă de această situaţie, se constată că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că intimata nu datorează reclamantei nici o sumă, în condiţiile în care aceasta a fost scutită de restituirea integrală a celor 46 de rate din împrumut, iar primele două rate au fost convertite în acţiuni de către A.V.A.S. Bucureşti, care a fost înscrisă în registrul comerţului ca acţionar la SC C.C. SA Borzeşti.

Totodată s-a reţinut că recurenta reclamantă A.V.A.S. Bucureşti, deşi a pretins sume mari de bani cu titlu de penalităţi de întârziere şi dobândă B. calculate până la 2 septembrie 2008, aceasta nu a prezentat nici un calcul în care să arate de unde provin sumele în cauză, care e debitul principal la care au fost aplicate, în lipsa unei convenţii, atâta timp cât intimata a fost scutită de plata împrumutului acordat de A.V.A.S. în baza OUG nr. 8/2003 şi HG nr. 238/2003.

În considerarea celor ce preced, cum Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 514 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3443/2010. Comercial