ICCJ. Decizia nr. 3441/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3441/2010
Dosar nr. 2956/104/2008
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Slatina prin sentinţa civilă nr. 3113 din 7 mai 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului dintre reclamantul I.F.C. şi pârâta SC A.Ţ.A. SA Slatina în favoarea Tribunalului Olt, secţia comercială, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., având în vedere că tribunalele judecă în primă instanţă cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei precum şi cererile având un obiect neevaluabil în bani.
Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 468 din 27 martie 2009 a admis în parte acţiunea reclamantului I.F.C. împotriva pârâtei SC A.Ţ.A. SA, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 112.280 lei plus dobânda legală de la data de 24 ianuarie 2008 până la data plăţii efective.
A mai fost obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.792,80 lei.
În final s-a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind daunele interese.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că la data de 28 ianuarie 2006 s-a încheiat între părţi contractul de asigurare prin care s-a asigurat pe o perioadă de 1 an autoturismul de teren marca V. aparţinând reclamantului, prima de asigurare fiind plătită pe toată durata contractului.
La data de 27 ianuarie 2007 autoturismul asigurat a luat foc, iar la plângerea pârâtei s-au efectuat cercetări penale, iar prin Ordonanţa nr. 2301/P/2007 din 24 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina s-a dispus clasarea cauzei pentru că fapta a fost rezultatul unui incendiu accidental.
În această situaţie nu s-a mai impus efectuarea unei expertize pirogene în vederea stabilirii cauzei producerii incendiului, existând potrivit art. 22 C. proc. pen. autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei şi modului de producere a acesteia.
Pârâta este aceea care trebuie să suporte prejudiciul iar cuantumul lui a fost stabilit de expertiza efectuată, la suma de 112.280 lei, în condiţiile în care reclamantul, la termenul din 20 martie 2009 şi-a redus pretenţiile la această sumă şi a renunţat la capătul de cerere vizând daunele interese.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 182 din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A.Ţ.A. SA împotriva sentinţei nr. 468 din 27 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate în esenţă argumentele primei instanţe.
Împotriva deciziei nr. 182 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, a promovat recurs pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar admiterea recursului şi modificarea aceleiaşi decizii în sensul admiterii apelului, a modificării în parte a sentinţei fondului, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii şi obligarea pârâtei fie la plata sumei de 18.995 lei, fie la plata sumei de 72.982 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că deşi instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza pirogenă, s-a revenit, constatându-se inutilă administrarea acesteia, astfel fiind încălcat dreptul la apărare al societăţii pârâte.
De asemenea hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, prin aceea că prepusul reclamantului a dat dovadă de o conduită neglijentă la momentul izbucnirii incendiului, cât şi ulterior când nu a luat în timp util toate măsurile pentru limitarea întinderii pagubelor produse. Modul de acţiune al asiguratului a fost în evidentă contradicţie atât cu obligaţiile stabilite prin contractul încheiat (pct. 26 lit. e) şi f), dar şi cu grija pe care orice ar fi fost dator să o poarte bunurilor proprii.
În final, greşit a fost dispusă obligarea pârâtei şi la plata sumei de 39.298 lei, deoarece prin plata despăgubirii bunul nu devine proprietatea asigurătorului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de pârâtă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că între părţi, la data de 28 ianuarie 2006 a intervenit contractul de asigurare, prin care SC A.Ţ.A. SA Bucureşti prin Sucursala Slatina s-a obligat să despăgubească pe reclamantul asigurat I.F.C. pentru pagubele produse ca urmare a intervenirii riscurilor prevăzute la cap. II pct. 2, autovehiculului marca V. cu numărul de înmatriculare x.
Aşa cum a expus în întâmpinare pârâta, s-a stipulat la cap. III intitulat „E.” că nu sunt cuprinse în asigurare şi nu se despăgubesc cazurile în care persoana cuprinsă în asigurare a favorizat producerea riscurilor asigurate sau a diminuat posibilitatea de reducere a urmărilor acestora.
Tot prin acelaşi contract a mai fost menţionată şi clauza potrivit căreia asiguratul „este obligat să ia pe seama asigurătorului măsuri pentru limitarea pagubei în cazul producerii riscului asigurat” (cap. XII pct. 26 lit. e)) şi „să înştiinţeze imediat unităţile de pompieri cele mai apropiate de locul producerii riscului asigurat” (cap. XII pct. 26 lit. f)).
Nu poate fi primită critica recurentei pârâte că hotărârile atacate sunt lovite de nulitate, fiindu-i încălcat flagrant dreptul la apărare, prin revenirea asupra administrării probei cu expertiză pirogenă.
De remarcat, că pe tot parcursul soluţionării litigiului, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au respectat cu rigurozitate, în egală măsură ambelor părţi litigante, exercitarea deplină a drepturilor la apărare.
Astfel, pârâta a depus întâmpinare, a solicitat probe, a invocat excepţii, a depus înscrisuri şi note scrise.
Este adevărat că la termenul din 5 septembrie 2008 reprezentantul pârâtei a solicitat admiterea probei cu o expertiză tehnică pirogenă, respinsă de instanţă.
Chiar dacă s-a dispus prin încheierea din 12 septembrie 2008 repunerea cauzei pe rol, totuşi la termenul din 26 septembrie apărătorul pârâtei, dar şi al reclamantului, au precizat că sunt de acord cu menţinerea raportului de expertiză pirogenă, instanţa omologând la cererea părţilor acest raport de expertiză.
Din această perspectivă nu apare nici o încălcare a dreptului la apărare, mai ales că raportul de expertiză tehnică pirogenă a fost întocmit de ing. P.D., expert tehnic judiciar în specialitate „Procese pirogene incendii” a fost dispus prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în Dosarul nr. 2301/P/2007 având ca obiect stabilirea împrejurărilor în care a fost incendiat autoturismul reclamantului.
Aprecierea instanţei de fond, la termenul din 28 noiembrie 2008, că se impune efectuarea unei noi expertize tehnice pirogene, cu revenirea asupra măsurii la termenul din 20 martie 2009, este fundamentată de argumentele expuse anterior.
Relevanţă sub acest aspect o reprezintă şi ordonanţa din 24 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, dată în Dosarul nr. 2301/P/2007 prin care s-a dispus clasarea cauzei penale întrucât fapta în contextul în care s-a produs nu este prevăzută de legea penală.
Prin rezoluţia din 18 februarie 2008 a Prim Procurorului de pe lângă Judecătoria Slatina a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de SC A.Ţ.A. SA referitoare la temeinicia şi legalitatea soluţiei adoptată în Dosarul penal nr. 2301/P/2007, menţionat mai sus.
Aceiaşi soluţie a fost menţinută şi de Judecătoria Slatina prin sentinţa penală nr. 343 din 10 aprilie 2008 şi Tribunalul Olt, secţia penală, prin decizia nr. 205 din 23 mai 2008, fiind desprinsă cu maximă certitudine concluzia că distrugerea autoturismului nu a fost rezultatul unei incendierii intenţionate.
Nici celelalte critici nu sunt susţinute de probatoriul existent, deoarece prepusul asiguratului a intervenit imediat ce a luat cunoştinţă de incendiu, a întreprins primele măsuri de stingerea focului prin folosirea extinctorului şi în termen rezonabil a anunţat personal pompierii.
Corect s-a procedat şi prin obligarea pârâtei la plata sumei de 112.280 lei către reclamant, fiind valorificate sub acest aspect concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmit de ing. D.C. şi anume că valoarea autoturismului în litigiu este la momentul producerii evenimentului de 112.280 lei.
Amplu documentat, s-a reţinut şi faptul că nu se impune diminuarea despăgubirii cu suma de 39.298 lei reprezentând contravaloarea pieselor şi subansamblelor recuperabile, ele fiind preluate de pârâtă, cu posibilităţi de a le valorifica în cadrul activităţilor de asigurare.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 182 din 1 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.Ţ.A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 182 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3444/2010. Comercial → |
|---|
