ICCJ. Decizia nr. 3456/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3456/2010
Dosar nr. 5547/3/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 februarie 2009 reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC I.M.S.P. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârilor nr. 1, 2, 3 din 15 decembrie 2008 de A.G.E.A. a pârâtei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 noiembrie 2008, a fost publicat în Monitorul Oficial proiectul de divizare a SC I.M.S.P. SRL din 15 decembrie 2008, iar la data de 13 noiembrie 2008 a fost publicat convocatorul adunării generale extraordinare a acţionarilor pentru data de 15/16 decembrie 2008 în vederea aprobării proiectului de divizare. La data de 15 decembrie 2008 au fost adoptate hotărârile A.G.A. nr. 1, 2, 3 care au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 27 ianuarie 2009, hotărâri prin care A.G.E.A. a aprobat proiectul de divizare şi implicit divizarea societăţii, reducerea capitalului social, modificarea art. 6.1 şi 6.2 din actul constitutiv ca efect al reducerii capitalului social, a aprobat denumirea, sediul şi actele constitutive ale societăţii nou-înfiinţate, a ales administratori şi auditorul financiar ai societăţii nou înfiinţate, a mandatat două persoane pentru îndeplinirea formalităţilor necesare în vederea înregistrării şi publicării hotărârilor. A.G.E.A. s-a desfăşurat cu un cvorum de 99,44%, iar reprezentantul A.V.A.S. a votat împotrivă.
Reclamanta apreciază că hotărârile adoptate sunt nelegale, prevederile proiectului de divizare contravin prevederilor art. 134 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că se face referire la faptul că acţionarii societăţii divizate care nu doresc să participe la divizare au dreptul să se retragă înainte ca divizarea să producă efecte, iar retragerea este condiţionată de depunerea declaraţiei de exercitare a drepturilor în cadrul divizării, în termen de 10 zile, începând cu data publicării proiectului de divizare în Montorul Oficial, precum şi renunţarea explicită la drepturile conferite prin prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 134 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dreptul de retragere poate fi exercitat în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, în cazurile prevăzute de alin. (1) lit. a)-c) şi de la data adoptării hotărârii A.G.A. în cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), alineat care se referă la fuziunea sau divizarea societăţii.
Pe de altă parte, arată reclamanta că în proiectul de divizare nu sunt menţionate criteriile de alocare a acţiunilor, deşi temeiul legal din proiectul de divizare este art. 238 şi următoarele din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 7748 din 20 mai 2009 dată în Camera de Consiliu a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin hotărârea nr. 1 din data de 15 decembrie 2008, A.G.E.A. a SC I.M.S.P. SRL a decis aprobarea proiectului de divizare al SC I.M.S.P. SRL nr. 246 din data de 15 octombrie 2008, proiect publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr. 6152 din 3 noiembrie 2008, şi, implicit divizarea societăţii.
Prin hotărârea nr. 2 din 15 decembrie 2008, A.G.E.A. a SC I.M.S.P. SRL a decis aprobarea 1) înfiinţării societăţii comerciale E.P. SRL ca urmare a divizării SC I.M.S.P. SRL; 2) denumirii E.P. SRL; 3) sediul societăţii comerciale E.P. SRL; 4) actului constitutiv al societăţii comerciale E.P. SRL; 5.1) alegerea administratorului unic al E.P. SRL; 5.2) stabilirea indemnizaţiei administratorului unic al E.P. SRL.
Prin hotărârea nr. 3 din 15 decembrie 2008, A.G.E.A. a SC I.M.S.P. SRL: 1) a luat act de renunţarea la funcţia de auditor financiar a societăţii G.A.; 2) s-a ales prin vot secret noul auditor financiar; 3) a mandatat administratorul unic să stabilească remuneraţia auditorului.
În ceea ce priveşte prima critică formulată de reclamantă cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990, instanţa a reţinut, din analiza hotărârii nr. 1 din 15 decembrie 2008, faptul că dreptul de retragere acordat prin proiectul de divizare este un drept convenţional, acordat de societate acţionarilor săi, fiind practic, un drept suplimentar dreptului de retragere acordat de dispoziţiile legii anterior menţionate.
De asemenea, reclamanta pierde din vedere faptul că este vorba despre un drept al acţionarilor şi nu de o obligaţie, astfel că acesta poate fi exercitat numai la opţiunea exclusivă a acestora. Altfel spus, acţionarii pot opta fie în sensul de a se folosi de dreptul acordat prin proiect, cu respectarea procedurii, astfel cum acesta a fost aprobată prin proiectul de divizare; obţinând astfel, într-un termen scurt contravaloarea acţiunilor deţinute de societate, fie în a rămâne în societate, cu consecinţa luării parte la divizare şi a utiliza dreptul de retragere prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, după procedura stabilită în acest, text legal.
Faţă de modul de redactare a hotărârii sus menţionate, instanţa a constatat că aceasta nu contravine dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990, deoarece procedura legală prevăzută de textul legal menţionat nu poate fi modificată convenţional. Astfel, dacă un acţionar optează pentru retragerea sa din societate prin depunerea declaraţiei de retragere în temeiul art. 134 alin. (3), societatea nu poate face abstracţie de această declaraţie, fiind obligată să respecte dreptul legal de retragere al acţionarului.
Nici cea de a doua critică formulată de reclamantă cu privire la hotărârea nr. 1, anume că din aceasta lipsesc criteriile de alocare a acţiunilor nu poate fi reţinută de instanţă ca fiind pertinentă, având în vedere că la art. 10 din hotărâre se prevăd, în detaliu, aceste criterii, articolul fiind de altfel intitulat „condiţiile şi criteriile de alocare a părţilor sociale emise de societatea beneficiară, precum şi a acţiunilor acumulate de societatea divizată".
Nici ultima critică formulată de reclamanta A.V.A.S. şi anume că hotărârea nr. 15 respectă dispoziţiile art. 241 din Legea nr. 31/1990 nu poate fi reţinută de instanţă fiind pertinentă, având în vedere că proiectul de divizare din 15 octombrie 2008, proiect ce a fost publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, 1152 din 3 noiembrie 2008 este întocmit cu respectarea textului articolului anterior menţionat.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de anulare a hotărârilor nr. 2 şi 3 din 15 decembrie 2008 a A.G.E.A. a SC I.M.S.P. SRL, instanţa a reţinut faptul că aceasta nu a indicat nici un motiv de anulare a acestora, deşi potrivit art. 1169 C. civ. era obligată în acest sens.
Răspunzând criticilor formulate de reclamantă Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 174 din 10 martie 2010 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în proiectul de divizare adoptat se face referire la faptul că „acţionarii societăţii divizate care nu doresc să participe la divizare au dreptul să se retragă din societate înainte ca divizarea să producă efecte.
Retragerea acţionarilor este condiţionată de depunerea declaraţiei de exercitare a drepturilor în cadrul divizării, în termen de 10 zile, începând cu data publicării proiectului de divizare în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, precum şi renunţarea explicită la drepturile conferite prin prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Se apreciază de către apelanta reclamantă că prevederile mai sus menţionate din proiectul de divizare contravin dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Din analiza şi interpretarea logico-juridică şi gramaticală şi compararea textelor prevăzute în proiectul de divizare şi de art. 134 din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că în ambele situaţii se reglementează dreptul acţionarilor de retragere din societate în cazul în care nu au votat în favoarea hotărârii de divizare/fuziune.
Nu se instituie nici o obligaţie în sarcina acţionarilor ci li se acordă posibilitatea de a-şi exprima opţiunea privind dreptul de a se retrage din societate – respectând procedura prevăzută de actul constitutiv statut sau hotărârile adunărilor generale sau de lege dacă nu se prevede altfel în actele menţionate mai sus.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990.
În virtutea acestor dispoziţii legale, orice acţionar (care în urma convocării a participat sau nu la A.G.A.) au dreptul de a ataca o hotărâre luată în A.G.A. în cazul în care consideră că prin aceasta îi sunt lezate drepturile.
Or, în cazul în care acţionarii nu solicită retragerea, indiferent care le este votul, potrivit legii nu li se poate refuza dreptul de a rămâne acţionari la societăţile comerciale constituite în urma divizării.
Potrivit art. 9 din proiectul de divizare al SC I.M.S.P. SRL „vor dobândi calitatea de asociat doar acţionarii societăţii divizate care doresc să participe la divizare" impunându-se exprimarea unei opţiuni în acest sens şi depunerea ei în termen de 10 zile începând cu data publicării proiectului de divizare în „Monitorul Oficial al României, prima zi fiind considerată data publicării şi indiferent dacă ultima zi este lucrătoare sau nu", respectiv într-un termen care abia permite acţionarului să se documenteze şi asta numai în cazul în care societatea îi furnizează informaţii.
Recursul este nefondat.
Cazurile în care un acţionar se poate retrage din societate sunt strict şi limitativ enumerate de dispoziţiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi au în vedere decizii majore care pot duce la lipsirea acţionarului de „affecto societatis", participarea acestuia în calitate de acţionar la activitatea realizată de societatea în cauză fiind lipsită de interes.
Având în vedere caracterul limitativ al acestor cazuri, se consideră că dreptul de retragere al acţionarului nu se poate extinde şi în alte situaţii în afara celor menţionate în mod expres de textul de lege analizat, chiar dacă acesta a votat împotriva hotărârii A.G.A.
Faţă de cele arătate, în mod corect instanţa de apel a reţinut că prin proiectul de divizare „nu se instituie nicio obligaţie în sarcina acţionarilor ci li se acordă posibilitatea de a-şi exprima opţiunea privind dreptul de a se retrage din societate".
Dispoziţiile prevăzute în proiectul de divizare privind acordarea unui drept de retragere în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu aduc atingere drepturilor acţionarilor, ci, dimpotrivă, le conferă un drept suplimentar, pe care îl pot exercita sau nu, fiind lăsat la libera apreciere a fiecărui acţionar".
Dreptul de retragere acordat prin proiectul de divizare:
-este un drept convenţional, acordat de societate, acţionarilor săi;
-este un drept suplimentar de retragere acordat de dispoziţiile Legii nr. 31/1990;
-fiind un drept şi nu o obligaţie, poate fi exercitat numai la opţiunea exclusivă a acţionarului. Aşadar, acţionarii pot opta între: 1) a se folosi de dreptul acordat prin proiect, cu respectarea procedurii astfel cum a fost aprobată prin proiectul de divizare, obţinând astfel într-un termen scut contravaloarea acţiunilor deţinute în societate; şi 2) a rămâne în societate, a lua parte la divizare şi a utiliza de dreptul de retragere prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, după procedura stabilită de lege;
În aceste condiţii, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 174 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3448/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3459/2010. Comercial → |
---|