ICCJ. Decizia nr. 3531/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3531/2010
Dosar nr. 5758/100/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2324 pronunţată la data de 29 iunie 2009 de Tribunalul Maramureş a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâta SC V.T. SRL şi respinsă acţiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâta SC V.T. SRL.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că anterior promovării acţiunii care este indiscutabil un litigiu comercial evaluabil în bani, a îndeplinit procedura concilierii prevăzute de art. 720 C. proc. civ., înscrisurile depuse nereprezentând cerinţele prevăzute de art. 7201 alin. (1)-(5) C. proc. civ.
Tot astfel, a reţinut instanţa, reclamantul nu a reuşit să-şi cuantifice pretenţiile şi să le argumenteze, respectiv să le dovedească, deşi i-au fost acordate aproximativ douăsprezece termene în acest sens, astfel că acţiunea nu este nici timbrată corespunzător, cerinţă ce nu a fost îndeplinită datorită nedepunerii în instanţă a înscrisurilor care să dea această posibilitate.
Prin Decizia civilă nr. 173 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamantul C.E. împotriva sentinţei tribunalului, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că intimatei i s-a expediat o scrisoare recomandată, conform recipisei depuse la dosar, dar demersul său a rămas fără rezultat, întrucât nu a primit nici un răspuns, recomandata nefiind ridicată de la Oficiul poştal, astfel încât reclamantului nu i s-ar putea imputa lipsa depunerii înscrisului referitor la realizarea procedurii de conciliere şi chiar dacă ar fi existat un înscris în urma recomandatei adresate, situaţia nu s-ar fi schimbat în sensul concilierii diferendului şi, drept urmare, nu se poate reţine că nu s-a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului şi că nu s-a urmat procedura prevăzută de norma enunţată, respectiv art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC V.T. SRL întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
Recurenta-pârâtă arată astfel că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că ar fi îndeplinite exigenţele prevederilor art. 7201 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamantul-intimat este cel care avea obligaţia convocării părţii adverse, comunicarea în scris a pretenţiilor, a temeiului legal şi a actelor doveditoare, obligaţie pe care recunoaşte că nu a îndeplinit-o.
Consideră că nu poate fi culpabilizată societatea că nu a ridicat corespondenţa, în condiţiile în care administratorul acesteia este singurul angajat, iar acesta călătoreşte perioade îndelungate în interes de serviciu, aspect cunoscut de către reclamant.
Susţine că instanţa de apel a analizat în mod singular existenţa înscrisului referitor la rezultatul procedurii concilierii, omiţând faptul că acesta reprezintă materializarea derulării unei proceduri obligatorii instituită de legiuitor, procedură care în speţă nu s-a derulat, chiar dacă a existat o încercare nereuşită în acest sens.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată că, într-adevăr, în cauză, nu au fost îndeplinite toate condiţiile ce ţin de convocarea în vederea concilierii, însă nerespectarea întocmai a acestora nu este de natură a atrage sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii, atât timp cât pârâta nu a invocat şi nu a dovedit o vătămare şi nu a contracarat, sub acest aspect, acţiunea reclamantului.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciază că, în speţă, scopul şi finalitatea avute în vedere de dispoziţiile art. 7201 alin. (1) C. proc. civ. au fost atinse, în sensul că a existat o convocare, prin recomandata expediată la care nu s-a răspuns, nefiind ridicată de la Oficiul poştal, împrejurare în care, neputându-se realiza concilierea propriu-zisă, cel ce se consideră îndreptăţit la executarea unei obligaţii sau prestaţii băneşti poate sesiza instanţa, fără a-i putea fi imputată neîndeplinirea întocmai a cerinţelor conţinute de norma enunţată,- aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
De altfel, faptul că intimata-pârâtă nu doreşte o conciliere efectivă a rezultat şi din atitudinea adoptată de aceasta pe parcursul judecăţii, cu ocazia multelor termene acordate, concretizată prin neridicarea recomandatelor cu adresele instanţelor şi depunerea la dosar de note şi întâmpinări.
În consecinţă, reţinându-se că nu sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă pentru modificarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.T. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 173 din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3530/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3532/2010. Comercial → |
|---|
