ICCJ. Decizia nr. 3530/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3530/2010
Dosar nr. 04793/278/2007
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanta SC M.P.I. SRL Petroşani, prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani, sub nr. 4793/278/2007, a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL Târgu Jiu solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de lucrări din 2 mai 2007 şi anularea biletelor la ordin emise de reclamantă în beneficiul pârâtei şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4507 din 15 octombrie 2007, Judecătoria Petroşani a admis acţiunea reclamantei SC M.P.I. SRL Petroşani, şi în consecinţă: a dispus rezoluţiunea contractului de lucrări din 2 mai 2007, a dispus anularea biletelor la ordin emise de reclamantă în beneficiul pârâtei, respectiv: B.O. emis la 31 mai 2007 pentru suma de 3.000 lei, scadent la 16 august 2007; B.O. emis la 31 mai 2007 pentru suma de 5.000 lei, scadent la 31 august 2007; B.O. emis la 31 mai 2007 pentru suma de 3.000 lei, scadent la 28 august 2007; B.O. emis la 7 iunie 2007 pentru suma de 3.000 lei, scadent la 7 septembrie 2007; BO emis la 7 iunie 2007 pentru suma de 3.000 lei, scadent la 17 septembrie 2007; B.O. emis la 7 iunie 2007 pentru suma de 5.000 lei, scadent la 28 septembrie 2007. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.012 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 152/R din 18 februarie 2008 a admis recursul pârâtei SC V.I. SRL Târgu Jiu şi în consecinţă: a casat sentinţa recurată şi a dispus reţinerea cauzei spre rejudecare în primă instanţă de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, reţinându-se în esenţă că în raport de valoarea litigiului de peste 100.000 lei raportată la dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială în primă instanţă aparţine tribunalului.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 04793/278/2007.
Prin sentinţa nr. 665/CA din 17 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei SC M.P.I. SRL Petroşani.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin contractul de lucrări din 2 mai 2007, pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă, să finalizeze şi să întreţină lucrarea „Depozite zona M.", preţul lucrării contractate fiind stabilit la suma 168.067,23 lei şi 31.932,77 lei TVA.
La încheierea contractului părţile nu au stabilit termenul până la care urma să fie finalizată lucrarea, însă reclamanta a modificat contractul, respectiv capitolul 3 în sensul că fără să aibă acordul părţilor a consemnat că lucrarea urmează să fie finalizată în termen de 3 luni, adică până la data de 2 august 2007.
La pct. 4.2 din contract reclamanta s-a obligat să pună la dispoziţia executantului lucrării toată documentaţia necesară şi să-i predea pe bază de proces verbal amplasamentul acesteia.
Prin factura fiscală din 31 mai 2007 emisă de pârâtă, reclamanta a acceptat la plată suma de 45.957,92 lei reprezentând contravaloare parţială a lucrărilor din contractul din 2 mai 2007 şi totodată reclamanta a emis către pârâtă şase bilete la ordin, toate însumând 24.000 lei.
Biletele la ordin astfel emise au fost investite cu formulă executorie prin încheieri irevocabile şi introduse în bancă de către pârâtă ca beneficiar al acestora.
Faţă de aspectele reţinute, instanţa de fond a apreciat că pârâta nu poate fi acuzată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru a se pronunţa rezoluţiunea contractului încheiat de părţi, întrucât chiar reclamanta a recunoscut că nu a pus la dispoziţia acesteia documentaţia necesară executării lucrărilor şi nici autorizaţia de construcţie absolut obligatorie în astfel de situaţii.
S-a mai avut în vedere şi raportul de expertiză întocmit în cauză, din care a reieşit că reclamanta nu a putut prezenta autorizaţia de construire dar că au fost executate lucrări de către pârâtă, iniţial executând lucrări de demolare a unei hale industriale care se afla pe amplasamentul construcţiei ce urma să fie executată şi apoi turnate betoane în stâlpi şi executate grinzi pentru construcţia ce urma.
Prin urmare, s-a reţinut că nu pârâta este cea care a abandonat lucrarea, ci reclamanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
Astfel că, acţiunea reclamantei a fost apreciată de către instanţa de fond ca fiind neîntemeiată atât sub aspectul rezoluţiunii contractului, cât şi sub aspectul anulării biletelor la ordin şi a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC M.P.I. SRL Petroşani a declarat apel.
Prin Decizia comercială nr. 102/A din 18 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, s-a respins apelul reclamantei SC M.P.I. SRL Petroşani.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că, în mod corect instanţa de fond, şi cum de altfel rezultă şi din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, a apreciat că însăşi reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, inclusiv aceea de a preda autorizaţia de construcţie şi că, în aceste condiţii, neexecutarea contractului se datorează propriei sale culpe.
Instanţa de apel a mai reţinut că, contractul de executare de lucrări este un contract cu executare succesivă, pentru care se putea cere rezilierea, şi nu rezoluţiunea acestuia, aspect faţă de care cererea apare ca inadmisibilă.
În speţă, s-a cerut desfiinţarea retroactivă a unui contract de executarea de lucrări, ceea ce este un contract tipic cu prestaţie succesivă, fără ca să poată fi aplicabil efectul rezoluţi unii de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Cu privire la cererea de anulare a biletelor la ordin şi acel capăt de cerere, instanţa de apel a apreciat că este inadmisibil, aşa cum a fost formulat.
Biletele la ordin, ca şi celelalte titluri comerciale sunt acte juridice literale, abstracte şi autonome, fără legătură cu raporturile juridice comerciale dintre participanţii la viaţa juridico-economică.
Legea nr. 58/1934 privind titlurile de credit prevede în mod expres cum poate fi executat un bilet la ordin şi cum poate fi refuzată plata şi contracarată executarea acestuia.
Astfel, pe baza biletului la ordin investit cu formulă executorie, posesorul acestuia poate adresa debitorului o somaţie de plată împotriva căreia se poate face opoziţie la executare când se pune în discuţie valabilitatea titlului în cadrul căreia se poate solicita suspendarea executării. În cazul refuzului plăţii biletului la ordin, posesorul acestuia poate porni un proces cambial prin executarea acţiunilor cambiale, în cadrul cărora pot fi invocate excepţiile cambiale, inclusiv cele referitoare la raportul juridic fundamental.
Astfel, executarea biletului la ordin poate fi contracarată prin metode specifice titlurilor de credit, o cerere în anularea acestora excedând cadrului specific de reglementare al acestor instrumente de plată prin Legea nr. 58/1934.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC M.P.I. SRL Petroşani a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii privind rezilierea contractului de lucrări din 2 mai 2007 şi anularea biletelor la ordin.
În motivarea recursului, se susţine că incidenţa dispoziţiilor legale mai sus menţionate porneşte de la faptul neobservării şi neaplicării coroborate a dispoziţiilor art. 970, art. 977 şi urm. C. civ., instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi a interpretării greşite a dispoziţiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ. şi a excepţiei de neexecutare a contractului.
Se susţine de către recurentă că, modul de motivare al cererii califică acţiunea în termeni juridici ca fiind reziliere a contractului şi nu rezoluţiune, apreciind astfel că pot exista erori în exprimare terminologică.
Recurenta consideră că în executarea contractului din 2007, intimata pârâtă a încălcat dispoziţiile art. 970 C. civ., respectiv executarea cu bună credinţă a contractului, aspect neobservat de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel.
Astfel, se susţine că între părţi nu s-a purtat nicio corespondenţă sau discuţie cu privire la punerea la dispoziţie a autorizaţiei de construire, iar dacă intimata era de bună credinţă ar fi făcut dovada convocării beneficiarului lucrării pentru recepţia parţială a lucrărilor executate şi cu ocazia acestui eveniment ar fi solicitat şi fixat un termen pentru prezentarea autorizaţiei de construcţie, lucru care nu s-a întâmplat întrucât intimata nu era în măsură să-şi execute propria prestaţie, abandonând lucrarea.
Prin urmare, datorită acestei atitudini, recurenta arată că nu a continuat demersurile necesare obţinerii autorizaţiei de construcţie.
Pe de altă parte, recurenta susţine că solicitarea subsecventă de anulare a biletelor la ordin a fost în măsură să releve modalitatea de lucru a pârâtei, care doreşte anumite sume de bani în lipsa unei prestaţii echivalente, soluţia anulării acestora fiind întemeiată pe eroarea emiterii, anexa la contract îndeplinind funcţia de plată pentru serviciile ce trebuiau prestate. Astfel că, lipsa acestor servicii a determinat refuzul de plată a acestor bilete la ordin.
Recursul este nefondat.
Recurenta a invocat ca motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără a indica în concret care sunt motivele ce se încadrează distinct în textele legale menţionate.
Este de observat că în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta vizează greşita reţinere a instanţei de apel a situaţiei de fapt ca urmare a modului de motivare a cererii de chemare în judecată care în opinia sa califică acţiunea ca fiind reziliere contract şi nu rezoluţiune, apreciind că pot exista erori în exprimare terminologică, precum şi neobservarea şi neaplicarea dispoziţiilor art. 970, art. 977 şi urm. C. civ.
Prevederile art. 132 C. proc. civ. statuează asupra posibilităţii modificării cererii, până la prima zi de înfăţişare, iar dispoziţiile art. 294 C. proc. civ. raportate la art. 316 din acelaşi cod nu permit schimbarea, în apel sau recurs, cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată.
În speţă, se constată că prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 1020 C. civ., reclamanta a solicitat instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de lucrări din 5 februarie 2007, precum şi anularea unui număr de 6 bilete la ordin emise de reclamantă în favoarea pârâtei.
Însă, în raport de cererea de chemare în judecată şi de motivele de recurs invocate, recurenta solicită instanţei de recurs să dispună rezilierea contractului din 2007 şi nu rezoluţiunea acestuia, fără a avea în vedere faptul că tinde la modificarea acţiunii, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac, potrivit regulii tantum devolutum quantum iudicatum precum şi dispoziţiilor legale evocate mai sus.
De altfel, argumentele recurentei privind stabilirea culpei în neexecutarea contractului încheiat de părţi este o chestiune de fapt, care aparţine suveran instanţei fondului sau apelului, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac. Altfel spus, reaprecierea probatoriilor administrate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii şi nici în ipoteza lipsei de temei legal sau aplicării greşite a legii reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din considerentele deciziei recurate, se constată că instanţa de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, a interpretat în mod corect termenii contractuali, apreciind că reclamanta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, inclusiv pe aceea de a preda autorizaţia de construcţie, necesară şi obligatorie pentru efectuarea construcţiei în condiţii de legalitate, şi că, în aceste condiţii, neexecutarea contractului se datorează propriei sale culpe şi nu a pârâtei.
De asemenea, se constată că instanţa de apel în mod corect a apreciat inadmisibilitatea celui de al doilea capăt de cerere, respectiv anularea biletelor la ordin, în raport de prevederile Legii nr. 58/1934 privind titlurile de credit care stabilesc în mod expres cum poate fi executat un bilet la ordin şi cum poate fi refuzată plata şi contracarată executarea acestuia.
Critica recurentei subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ., se găseşte a fi nefondată, având în vedere că instanţa de apel a analizat pricina în raport de acţiunea reclamantei şi de condiţiile de admisibilitate a rezoluţiunii contractului, reţinându-se în mod corect că, în speţă, s-a solicitat de către reclamantă desfiinţarea retroactivă a unui contract de executarea de lucrări, acesta fiind un contract tipic cu prestaţie succesivă, fără a putea fi aplicabil efectul rezoluţiunii de repunere a părţilor în situaţia anterioară.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a respinge recursul declarat de reclamanta SC M.P.I. SRL Petroşani, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC M.P.I. SRL Petroşani împotriva deciziei comerciale nr. 102/A din 18 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3527/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3531/2010. Comercial → |
|---|
