ICCJ. Decizia nr. 3512/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3512/2010
Dosar nr. 1197/1259/2008
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Argeş la data de 7 octombrie 2008, reclamanţii P.J.N., P.A., M.V., P.R. şi P.I.D. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA, solicitând instanţei si dispună obligarea acesteia la plata sumei de 110.000 lei, reprezentând lipsa de folosinţă în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2008 a terenului pe care se află clădirea ocupată de pârâtă, imobile aflate în proprietatea reclamanţilor, situate în Câmpulung, judeţul Argeş.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că au în proprietate suprafaţa de 836 m.p. teren pe care se află o clădire pentru care pârâta a dobândit - prin hotărâre judecătorească - drept de retenţie până la plata de către reclamanţi a contravalorii îmbunătăţirilor aduse clădirii.
Pârâta a folosit în scopuri comerciale atât clădirea, cât şi terenul, motiv pentru care a fost obligată prin hotărâre judecătorească să plătească reclamanţilor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru perioada mai 2003 - decembrie 2006, respectiv a clădirii pentru perioada mai 2003 - octombrie 2004.
În ciuda acestei hotărâri judecătoreşti, pârâta a continuat să folosească terenul şi clădirea fără acordul reclamanţilor. Acţiunea pârâtei este ilicită şi creează patrimoniul reclamanţilor un prejudiciu pe care, în temeiul art. 998 şi art. 483 C. civ., trebuie să-1 acopere.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamanţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra clădirii şi, în subsidiar să-i plătească preţul imobilului.
La termenul din data de 5 februarie 2009, reclamanţii şi-au modificat cererea de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtei şi să înceteze deîndată orice acte de folosinţă asupra terenului şi a clădirii, respectiv şi-a majorat pretenţiile iniţiale până la 160.000 lei.
La termenul din data de 25 iunie 2009 pârâta a arătat că îşi majorează câtimea pretenţiilor arătate în cererea reconvenţională cu suma de 19.751 lei, rezultând astfel un total al pretenţiilor de 194.419 lei.
Prin cererea depusă la dosar la data de 29 octombrie 2009 reclamanţii şi-au majorat pretenţiile la suma totală de 436.773 lei, reprezentând despăgubiri calculate de expert până în luna martie 2009, inclusiv reactualizarea acestora cu rata inflaţiei. Prin Nota de calcul depusă la dosar, reclamanţii au arătat că solicită valoarea lipsei de folosinţă pentru teren până în luna octombrie 2009.
Prin sentinţa nr. 1099/C din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Comercial Argeş a admis în parte atât cererea reclamanţilor, cât şi cererea reconvenţională, aşa cum au fost precizate şi respectiv modificată. A dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 436.773 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pentru teren şi construcţie, aferentă perioadei ianuarie 2007 - octombrie 2009, precum şi să înceteze orice act de folosinţă asupra imobilelor până la limita întreţinerii şi conservării clădirii, corespunzător dreptului de retenţie.
Totodată, instanţa i-a obligat pe reclamanţi să plătească în solidar pârâtei suma de 68.443 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare şi utile efectuate asupra construcţiei, neavute în vedere în procesul anterior purtat între părţi şi înexpertiza expertului T.P.
A compensat cheltuielile de judecată, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamanţilor 6.000 lei diferenţă de cheltuieli.
În pronunţarea acestei sentinţe instanţa de fond a reţinut următoarele:
- prin Decizia nr. 2647 din 27 octombrie 2000 pronunţată în dosarul 6869/1996 al Tribunalului Argeş, pârâta SC S. SA a fost obligată să respecte reclamanţilor dreptul de proprietate asupra terenului de 836 m.p. situat în judeţul Argeş, precum şi asupra construcţiei - casă din cărămidă acoperită cu tablă - edificată pe acest teren.
- prin sentinţa civilă nr. 1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă irevocabilă, reclamanţii au fost obligaţi să plătească pârâtei suma de 4.231.926,127 lei vechi, reprezentând îmbunătăţirile aduse clădirii reclamanţilor, instituindu-se în favoarea societăţii comerciale un drept de retenţie asupra clădirii până la achitarea sumei.
- societatea pârâtă a folosit clădirea în scop comercial, atât pentru sine, cât şi prin închiriere către alte societăţi comerciale;
- prin desfăşurarea de activităţi comerciale în imobil şi prin închirierea acestuia în scop comercial, pârâta a săvârşit o faptă ilicită şi a prejudiciat interesul reclamanţilor. Pârâta nu putea încasa fructele bunului, deoarece nu-l deţinea în temeiul unui titlu translativ de proprietate, astfel că trebuie să plătească proprietarilor reclamanţi cu titlu de despăgubiri, folosinţa calculată corespunzător chiriei. Dreptul de proprietate al reclamanţilor, consacrat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, este garantat de art. 244 alin. (2) din Constituţia României şi prin Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., iar în această calitate reclamanţii au dreptul să beneficieze de toate prerogativele pe care legea le recunoaşte proprietarului.
În privinţa cererii reconvenţionale ce viza contravaloarea îmbunătăţiri efectuate la imobil începând cu anul 1969, s-a reţinut că autorizaţia de construcţie din 1969, invocată de pârâta SC S. SA, a fost emisă pentru Trustul Construcţii - deţinătoarea imobilelor la acea dată - pârâta intrând în posesia terenului şi a construcţiei în anul 1996 şi executând lucrări în perioada 1997-2001 fără legătură cu autorizaţia respectivă.
Împotriva sentinţei a formulat apel pârâta care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 16 A/C din 25 februarie 2010, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 103737,97 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul de 421,13 m.p. pentru perioada ianuarie 2007 – martie 2009, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei de 1.441,35 lei, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă următoarele:
- între părţi s-a mai purtat un litigiu referitor contravaloarea lipsei de folosinţă pe care pârâta ar datora-o reclamanţilor pentru folosirea imobilelor în perioada mai 2003 - decembrie 2006;
- prin Decizia de apel 52/A-C/2007, pronunţată în dosar 1080/1259/2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul formulat de pârâta SC S. SRL şi schimbat sentinţa nr. 112/G din 29 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş în sensul că a admis în parte acţiunea reclamanţilor P.J.N., P.J.N., P.R., P.A., M.V. şi P.I.D., obligând-o pe pârâtă să plătească acestora suma totală de 340.107,65 lei (ron) despăgubiri civile pentru teren în perioada mai 2003 - decembrie 2006 şi pentru clădire în perioada mai 2003 - octombrie 2004, sumă reactualizată şi a respins cererea reclamanţilor privind despăgubiri pentru clădire, aferente perioadei noiembrie 2004 - decembrie 2006, precum şi cererea de despăgubiri pentru teren şi clădire pentru viitor. Instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt ca şi în cauza de faţă şi, având în vedere dispoziţiile deciziei de casare nr. 651/R/C din 6 octombrie 2006 -pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, într-un prim ciclu procesual în respectiva cauză - a constatat că fapta pârâtei este un delict căruia i se aplica dispoziţiile art. 998 C. civ. neproducând un prejudiciu material în patrimoniul reclamanţilor, de vreme ce nici reclamanţii nu aveau posibilitatea să o folosească ori să o închirieze şi, astfel, să îi culeagă fructele;
- în privinţa folosirii clădirii înainte de instituirea dreptului de retenţie şi în privinţa folosirii terenului, s-a reţinut că, în baza art. 480 si art. 998 C.civ, pârâta trebuie să plătească lipsa de folosinţă, pentru că i-a lipsit pe reclamanţi - ca proprietari - de prerogativa de a folosi imobilele;
- Decizia a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 890 din 4 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a respins ca nefondate recursurile tuturor părţilor, reţinând în considerente atât caracterul delictual al faptei pârâtei, cât şi faptul că, indiferent de acţiunile ilicite ale pârâtei, reclamanţii nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a clădirii asupra căreia nu puteau exercita în realitate folosinţa;
- suprafaţa de teren afectată construcţiei este de 407.87 mp, iar suprafaţa „liberă" de construcţie este de 428.13 mp., doar pentru acesta din urmă suprafaţă se cuvine ca pârâta să plătească despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţă, având în vedere că dreptul de retenţie ce afectează clădirea reclamanţilor afectează în aceeaşi măsură, prin natura lucrurilor, şi terenul de sub clădire;
- de vreme ce reclamanţii nu au acces la clădire spre a o folosi, nu pot avea acces nici la terenul de sub clădire şi, neîncercând un prejudiciu material în patrimoniul lor, nu pot pretinde reparaţii sub forma „lipsei de folosinţă" pentru acesta.
- ca atare pârâta va fi obligată să plătească „lipsa de folosinţă" doar pentru 28.13 mp, despăgubire calculată corect de către expertul N.P. în acord cu obiectivele trasate de instanţă şi prin raportare la acte administrative ale autoritarilor publice locale - Hotărârile Consiliului Local Câmpulung nr. 177/2006, nr. 174/2007 şi nr. 23/2008 privind închirierea spaţiilor din administrarea sa în perioada 2007-2009, criterii avute în vedere şi în procesul anterior părţilor;
- în ceea ce priveşte cheltuielile de întreţinere şi conservare a clădirii efectuate după instituirea dreptului de retenţie în anul 2004, Curtea a constatat că niciuna dintre lucrările la care se referă expertizele nu sunt lucrări de întreţinere şi conservare care să presupună calificarea cheltuielilor ca „necesare şi utile", pârâta nedovedind că a realizat pretinsele respective cheltuieli;
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenţii îşi subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
I. Instanţa de apel a încălcat flagrant dreptul de proprietate al reclamanţilor cu ocazia stabilirii despăgubirilor pentru teren, limitându-le în mod nelegal numai la suprafaţa de teren liberă de construcţii;
II. Instanţa de apel a înlăturat obligaţia pârâtei de plată a despăgubirilor datorate pentru închirierea abuzivă, fără a motiva o atare dispoziţie;
III. În cadrul punctului III din cerere recurenţii precizează că recursul a fost restrâns numai la perioadele pentru care expertul P.N. a calculat despăgubirile, astfel încât despăgubirile aferente perioadei aprilie – octombrie 2009 urmează a fi solicitate pe alte căi.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta.
Ambele critici vizează, în esenţă, modul defectuos în care instanţa de control judiciar a determinat cuantumul despăgubirilor – atât din perspectiva consecinţelor asupra dreptului de proprietate al reclamanţilor, cât şi al justificării în drept a raţionamentului juridic care a justificat soluţia pronunţată.
Astfel cum a fost formulată, acţiunea se întemeiază pe faptul ilicit al pârâtei care folosea terenul şi clădirea fără acordul proprietarului, aspect faţă de care reclamanta a apreciat că este îndreptăţită să primească despăgubiri.
Obiectul expertizei dispusă în cauză a constat în stabilirea valorii despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă cu privire la terenul de 836,05 m.p, şi la clădirea aflată pe teren.
Soluţia pronunţată prin Decizia atacată este fundamentată pe concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză şi anume expertiza P.N. completată prin expertiza P.G.
Ambele expertize au în vedere, în stabilirea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului, suprafaţa totală a terenului de 836,05 lei, fără a face distincţia între suprafaţa afectată de construcţia proprietatea reclamanţilor de 500 m.p. şi suprafaţa liberă de construcţie de 336,05 m.p.
Distincţia este esenţială în stabilirea valorii despăgubirii întrucât se pune problema modului în care poate fi folosit un teren afectat de o construcţie aflată tocmai în proprietatea titularilor acţiunii în despăgubire.
Sub aspectul evocat, instanţa de apel în pronunţarea soluţiei atacate, a preluat concluziile rapoartelor de expertiză, fără a argumenta criteriile pe care le-a avut în vedere în determinarea cuantumului despăgubirilor, împrejurare faţă de care Înalta Curte nu îşi poate exercita controlul de legalitate.
Această inadvertenţă a fost sesizată de pârâtă în cadrul motivelor de apel, fără însă a primi însă o rezolvare prin Decizia atacată.
Din acest motiv, Decizia instanţei de control judiciar este cenzurabilă împrejurare faţă de care Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenţii - reclamanţi P.J.N., M.V., P.R., P.I.D., P.M.V., P.Ş. - moştenitor al lui P.A. şi P.I. - moştenitoare a lui P.A. împotriva deciziei nr. 16/A-C din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3511/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3525/2010. Comercial → |
|---|
