ICCJ. Decizia nr. 3576/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3576/2010
Dosar nr. 1314/108/2009
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 2 aprilie 2009 reclamanta SC C.G. SRL Arad a chemat-o în judecată pe C.E.T. Arad SA Arad pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să o oblige la semnarea contractului de cesiune de părţi sociale ale SC M.P.C. SRL Arad şi a hotărârii A.G.A. necesară pentru înregistrarea cesiunii în registrul comerţului Arad în forma prescrisă de lege, iar în caz de refuz instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de cesiune de părţi sociale ale SC M.P.C. SRL Arad, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în acţiunea sa că reclamanta şi pârâta sunt asociate ale SC M.P.C. SRL Arad şi ca urmare a discuţiilor şi negocierilor acestora referitoare la cesiunea către pârâtă a părţilor sociale, prin adresa din 28 martie 2008, a formulat o ofertă de cesiune a părţilor sociale la valoarea lor nominală. A mai arătat reclamanta că pârâta i-a acceptat oferta şi i-a transmis acordul său prin adresa din 7 iulie 2008, menţionând că din punct de vedere juridic oferta urmată de acceptare are valoarea unui contract, dar fără îndeplinirea formelor prescrise de lege privind autenticitatea, acest contract nu poate fi înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului, motiv pentru care i-a cerut pârâtei să desemneze un reprezentant care să semneze contractul, pârâta angajându-se prin adresa din 12 noiembrie 2008 că îşi va trimite reprezentantul la şedinţa Consiliului de Administraţie din 25 noiembrie 2008. Cu toate acestea până la data formulării acţiunii contractul de cesiune al părţilor nu a fost semnat de pârâtă.
Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 26 mai 2009 reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la semnarea hotărârii A.G.A. necesară pentru înregistrarea cesiunii în Registrul Comerţului Arad deoarece la 29 aprilie 2009 pârâta a consimţit în cadrul A.G.A. la cesiunea părţilor sociale conform celor solicitate prin cererea introductivă.
Tribunalul Arad, secţia comercială, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.G. SRL Arad, a obligat-o pe pârâtă să semneze contractul de cesiune părţi sociale a SC M.P.C. SRL Arad, în caz contrar hotărârea ţinând loc de contract de cesiune părţi sociale, a luat act de renunţare la judecată cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.E.T. SA să semneze hotărârea A.G.A. a SC M.P.C. Arad şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 3.481,91 lei reprezentând cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa comercială 1512 din 23 iunie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că prin adresa nr. 84 din 28 martie 2008 reclamanta i-a făcut cunoscută pârâtei intenţia sa de a se retrage din SC M.P.C. SRL Arad şi de a vinde părţile sociale la valoarea nominală, pârâta răspunzându-i prin adresa din 7 iulie 2008 că prin Decizia nr. 7/2008, art. 1, s-a aprobat achiziţionarea acestor părţi sociale la valoarea lor nominală.
De asemenea a mai reţinut că prin art. 1 alin. (2) din Decizia nr. 17 din 16 decembrie 2008 pârâta a abrogat art. 1 din Decizia nr. 7 din 19 iunie 2008 şi că în conformitate cu art. 4 al hotărârii A.G.A. a SC M.P.C. SRL Arad din 29 aprilie 2009 raportat la art. 10 din actul constitutiv al SC M.P.C. SRL Arad s-a aprobat transferul părţilor sociale deţinute de reclamantă către asociatul C.E.T. Arad SA Arad, la valoarea lor nominală, scadenţa pentru preţul cesiunii stabilindu-se în 30 de zile, împrejurare faţă de care, în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ., instanţa a admis acţiunea obligând-o pe pârâtă să semneze contractul de cesiune de părţi sociale, în caz contrar hotărârea pronunţată ţinând loc de contract de cesiune părţi sociale, admiţând şi cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 2/A din 12 ianuarie 2010, în sensul că a fost schimbată în tot sentinţa apelată şi în consecinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi obligată intimata reclamantă la plata cheltuielilor de judecată avansate de apelanta pârâtă în cuantum de 5.432 lei şi la plata sumei de 10.846 lei reprezentând diferenţă taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, pentru prima instanţă, fiind dispusă comunicarea hotărârii Administraţiei Financiare Arad în vederea executării silite conform art. 20 alin. (5) din Legea 146/1997, modificată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că lipsa consimţământului pârâtului nu priveşte refuzul încheierii contractului, ci refuzul semnării înscrisului constatator, situaţie faţă de care criticile apelantei vizând posibilitatea instanţei de suplinire a consimţământului vânzătorului sunt străine obiectului litigiului. De asemenea a mai reţinut că interpretarea consiliului de administraţie ca fiind o acceptare a ofertei impunea dovedirea de către reclamantă a faptului că administratorii pârâtei ar fi fost mandataţi pentru încheierea contractului, dovadă care nu a fost făcută, iar ceea ce se prezumă este mandatarea administratorilor pentru negocierea contractului şi nu pentru încheierea acestuia astfel că instanţa de apel a reţinut că în fapt relaţiile dintre părţi se rezumă la negocieri în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare al părţilor sociale deţinute în prezent de reclamantă la SC M.P.C. SRL Arad, negocieri purtate de reprezentanţii legali ai societăţilor implicate, neexistând nicio promisiune de vânzare-cumpărare asumată de societatea pârâtă şi cu atât mai puţin un contract de vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta este îndreptăţită cel mult a pretinde despăgubiri pentru comportamentul precontractual al pârâtei în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ., nicidecum în temeiul art. 969 – art. 970 C. civ. şi cum drepturile asupra părţilor sociale sunt de natură corporatistă, prin poziţia sa reclamanta nu a făcut cunoscute pârâtei odată cu oferta sa, şi datoriile SC M.P.C. SRL Arad despre care aceasta din urmă a luat cunoştinţă în A.G.A. din 29 aprilie 2009, soluţia de admiterea acţiunii ar însemna recunoaşterea valabilităţii unui consimţământ viciat, putându-se vorbi chiar de un dol prin reticenţă – prin ascunderea situaţiei financiare a SC M.P.C. SRL Arad.
Instanţa de apel a respins şi motivul de apel referitor la neintroducerea în cauză a SC M.P.C. SRL Arad arătând că în contractul de cesiune al părţilor sociale nu este exprimată voinţa societăţii însăşi, ci voinţa asociaţilor iar neachitarea taxei de timbru în cuantumul prevăzut de lege îndreptăţeşte instanţa de control judiciar să dea în debit partea, nicidecum să desfiinţeze sentinţa pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale de timbrare.
La data de 10 martie 2010 reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel solicitând admiterea recursului şi în principal casarea sentinţei atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 312 alin. (5) şi art. 313 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecarea Curţii de Apel Timişoara, iar în subsidiar a cerut modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului formulat de pârâtă.
A invocat în recursul său faptul că instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei în conformitate cu normele procedurale şi cu respectarea dreptului său la apărare, hotărârea fiind bazată pe chestiuni de fapt care nu au format obiectul dezbaterilor contradictorii ale părţilor, majoritatea judecătorilor hotărând că achiziţionarea de părţi sociale care vizează chiar schimbarea obiectului de activitate al societăţii cumpărătoare, excede activităţii comerciale obişnuite, fiind nevoie de aprobarea adunării generale, în condiţiile în care C.E.T. SA nu a formulat o asemene alegaţie, actele constituite ale C.E.T. nu au fost probe în acest dosar şi nu s-a purtat nicio discuţie în contradictoriu despre obiectul de activitate actual, neexistând niciun temei juridic care să impună schimbarea obiectului de activitate al unei societăţi care are o participaţie de 50% într-un SRL, pentru a dobândi şi restul de 50% de participaţie la acelaşi SRL. A arătat în continuare că valabilitatea consimţământului părţii apelante nu a fost pusă în discuţia părţilor, nu s-au administrat probe, fiindu-i încălcat dreptul la apărare iar reţinerile referitoare la lipsa informaţiilor cu privire la datoriile SC M.P.C. SRL Arad sunt nereale întrucât administratorul desemnat de apelantă nu avea cum să nu fi cunoscut situaţia patrimonială a societăţii, fiind prezumată cunoaşterea situaţiei patrimoniale a SC M.P.C. SRL Arad prin prisma existenţei unui administrator numit de C.E.T. SA.
Cu privire la existenţa contractului de cesiune recurenta a atacat Decizia instanţei de apel în sensul că în mod greşit instanţa a constatat că oferta urmată de acceptare nu a dat naştere unui contract, oferta reclamantei şi acceptarea ofertei de către pârâtă îndeplinind toate condiţiile pentru a da naştere unui contract în lumina dispoziţiile art. 942 C. civ., instanţa interpretând greşit consecinţele juridice pe care le-ar produce hotărârea A.G.A. din 29 aprilie 2009 în sensul că aceasta reprezintă o continuare a negocierilor faţă de împrejurarea că hotărârea A.G.A. conţine clauze care se referă la mai multe raporturi distincte: reafirmă consimţământul exprimat prin acceptarea ofertei iar situaţia datoriilor nu face obiectul litigiului de faţă, părţile convenind să trateze separat transferul părţilor sociale şi cea a datoriilor SC M.P.C. SRL Arad. A mai susţinut că în speţă nu s-a invocat un precontract ci, un contract valabil încheiat care trebuie înscris la O.R.C., doar pentru respectarea legii şi respectarea drepturilor terţilor, iar calificarea cererii reclamantei ca o acţiune în obligaţia de a face exclude posibilitatea admiterii celui de al doilea capăt de cerere, situaţie faţă de care nu se justifică plata unei taxe de timbru la valoarea obiectului contractului. Toate aceste motive au fost încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii atacate când Decizia pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Art. 312 pct. 5 C. proc. civ. prevede că în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad iar art. 313 C. proc. civ. prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată, ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, ale instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.
Se observă că ultimele două articole se referă la cazurile de casare, pe de-o parte la situaţia nepronunţării instanţei de fond, pe de altă parte la cele care sunt prevăzute limitativ de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. iar din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea nu poate încadra niciunul dintre acestea în dispoziţiile mai sus menţionate, astfel că pe cererea privind casarea hotărârii atacate recursul se va respinge, urmând a analiza motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la greşita aplicare a prevederilor art. 942 C. civ., celelalte motive de recurs referindu-se la situaţia de fapt incorect identificată de instanţă şi la probatoriile administrate în cauză, nefăcând obiectul analizei recursului nefiind motive de nelegalitate ci motive de netemeinicie.
Într-o formulă sintetică art. 942 C. civ. defineşte contractul ca fiind „acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic", esenţial în această definiţie fiind acordul de voinţă.
În speţă este supus analizei acordul de voinţă al părţilor în vederea constituirii unui raport juridic, reclamanta invocând realizarea acestui acord prin întâlnirea ofertei de a cesiona părţile sociale cu acceptarea acelei oferte de către pârâtă şi în final încheierea contractului de cesiune a părţilor sociale.
Prin încheierea contractului se înţelege realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, acordul fiind realizat prin întâlnirea pe deplin concordantă, sub toate aspectele, a unei oferte de a contracta cu acceptarea acelei oferte, circumstanţiată în anumite cazuri de îndeplinirea unor condiţii suplimentare, esenţiale în analiza mecanismului de încheierea contractului.
Cesiunea părţilor sociale între asociaţi presupune încheierea unui contract între asociatul cedent şi asociatul cesionar, implicând schimbarea repartizărilor părţilor sociale faţă de cea iniţială a contractului de societate astfel că cesiunea trebuie să îmbrace forma unei convenţii sub semnătură privată, şi cum în speţă nu s-a dovedit că între părţi a fost încheiată o astfel de convenţie, este lesne de înţeles că în speţă în mecanismul de încheiere a contractului de cesiune nu a fost îndeplinită această condiţie suplimentară, nefiind realizat acordul de voinţă.
Chiar reclamanta în acţiunea introductivă a afirmat că acordul nu s-a realizat în „forma prescrisă de lege" cunoscând dispoziţiile legale în acest sens, încercând însă să acopere această lipsă prin hotărârea instanţei.
Instanţa de judecată nu se poate substitui în niciun caz acordului de voinţă al părţilor.
Respectarea condiţiilor privind încheierea contractului de cesiune este esenţială cu atât mai mult cu cât un contract de cesiune modifică actul constitutiv al societăţii şi obligatoriu este supus înregistrării în Registrul Comerţului, toate aceste operaţiuni neputându-se realiza pur şi simplu prin întâlnirea ofertei cu acceptarea acesteia, fără îndeplinirea condiţiilor suplimentare prevăzute de legea specială a societăţilor comerciale.
De aceea Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a calificat relaţiile dintre părţi ca rezumându-se la negocierea contractului de vânzare-cumpărare părţi sociale, neexistând un contract de vânzare-cumpărare părţi sociale, instanţa neputând suplini acordul de voinţă al părţilor în îndeplinirea formei legale cerute de lege pentru încheierea contractului de cesiune, iar în argumentarea soluţiei corect a reţinut implicaţiile cesiunii în viaţa societară ca urmare a modificării actelor constitutive.
Faţă de aceste considerente se constată că prevederile art. 942 C. civ. au fost aplicate corect de către instanţa de apel situaţie faţă de care Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.G. SRL Arad împotriva deciziei nr. 2/A din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3573/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3585/2010. Comercial → |
|---|
