ICCJ. Decizia nr. 3528/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3528/2010
Dosar nr. 1864/118/2006
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reclamanta SC O.E. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC N.O. SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 115.192,410 RON din care: 99.568,02 RON reprezentând contravaloarea ratei a III-a conform contractului de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005; 15.624,39 RON reprezentând penalităţi calculate până la data de 20 decembrie 2005, conform art. 10 din contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând acţiunea, reclamanta a învederat, în esenţă că, pârâta, în baza contractului nr. 2747 din 22 iulie 2005, a beneficiat în perioada 23 iulie - 30 septembrie 2005 de servicii turistice de cazare în Hotelul O. aparţinând reclamantei. S-a mai arătat că, pârâta a plătit primele două rate din valoarea totală a contractului, în sumă totală de 496.092 RON.
Pentru ultima rată, reclamanta a emis o factură în valoare de 145.783,84 RON, dar pârâta a achitat mai puţin, rămânând un rest de plată în sumă de 99.568,02 RON. Pentru neplata la termen a facturii, pârâta datorează penalităţi de întârziere calculate conform art. 10 din contract, penalităţi care, la data de 20 decembrie 2005, însumează 15.624,39 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1585/ COM din 04 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, obligând pe pârâtă la plata a următoarelor sume: - 28.162 lei, reprezentând preţul serviciilor turistice; - 28.162 lei, reprezentând penalităţi de întârziere; - 2.373,68 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta, în calitate de prestator, a încheiat cu pârâta, în calitate de beneficiar, contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005 al cărui obiect l-a constituit asigurarea de către prestator şi utilizarea de către beneficiar a serviciilor turistice de cazare pe durata cuprinsă între 23 iulie 2005 - 30 septembrie 2005.
Pârâta s-a obligat să preia obligaţiile asumate de reclamantă prin contractele de prestări servicii încheiate anterior datei de 23 iulie 2005.
S-a stipulat în art. 6 o valoare a contractului de 496.092 RON, inclusiv TVA, calculată în baza tarifelor de decontare aprobate de consiliul de administraţie, a numărului de locuri contractate, a perioadei contractului şi a gradului de ocupare de 40 %, ce urma a fi achitată în trei tranşe.
Reclamanta a emis factură pentru suma de 145.783,84 RON, reprezentând ultima rată ce trebuia achitată conform art. 9 din contract. Pârâta a refuzat plata unei părţi din această sumă, susţinând că tarifele avute în vedere la stabilirea valorii contractului au fost mult mai mici decât cele prevăzute în contractele pe care le-a preluat şi care au fost încheiate de reclamantă anterior datei de 23 iulie 2005, reclamanta comunicând tuturor beneficiarilor serviciilor prestate că tarifele se reduc cu 20 % pentru perioada 20 iulie 2005 - 19 august 2005 (adresa nr. 270 din 20 iulie 2005).
Expertiza contabilă efectuată, însuşită de instanţă, întrucât răspunsurile la obiectivele formulate de părţi sunt în concordanţă cu clauzele contractului, a stabilit că valoarea contractului stabilită în funcţie de tarifele aprobate de consiliul de administraţie al reclamantei este de 496.092,44 RON pentru perioada cuprinsă între 23 iulie 2005 şi 30 septembrie 2005 cu un grad de ocupare de 40 % din numărul locurilor contractate.
În aceste condiţii s-a stabilit că valoarea contractului încheiat de părţile din prezenta cauză este de 424.685,56 RON şi nu de 496.092,44 RON.
Pârâta, potrivit celor reţinute în expertiză, a plătit reclamantei din suma total datorată de 424.686 RON, suma de 396.523,98 RON, astfel că suma rămasă neachitată este de 28.162 RON.
S-a solicitat de către pârâtă a se lua în calcul şi suma de 12.022 RON reprezentând contravaloarea reparaţiilor pe care le-a efectuat la piscina aparţinând reclamantei, sumă pentru care prestatorul serviciilor de reparaţii a emis factură Expertul a compensat această sumă cu cea pe care pârâta o datorează reclamantei.
S-a constatat, însă, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1144 şi următoarele C. civ. Astfel, creanţa nu este determinată cu exactitate în valoarea sa şi nu are caracter cert.
În atare situaţie, reţine instanţa de fond, suma de 12.022 RON nu va fi dedusă din suma de 28.162 RON la plata căreia este ţinută pârâta, conform art. 969, raportat la art. 1073 C. civ.
În ce priveşte penalităţile de întârziere s-a constatat că părţile au încheiat contractul nr. 2747 din 22 iulie 2005 ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, act normativ care reglementează în art. 4 alin. (3) limitarea penalităţilor pentru întârzierea în decontare la nivelul sumei asupra cărora sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Clauza penală inserată în art. 10 din contractul părţilor nu prevede expres posibilitatea ca totalul penalităţilor să depăşească suma asupra căreia sunt calculate acestea, astfel că instanţa de fond a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 28.162 RON penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamanta, cât şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia comercială nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, apelurile au fost respinse ca nefondate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a avut în vedere că părţile au perfectat contractul de prestări servicii turistice nr. 2747 din 22 iulie 2005, al cărui obiect conform Cap. II art. 1 îl constituia „Asigurarea de către prestator şi utilizarea de beneficiar a serviciilor turistice de cazare, conform Anexei ce face parte integrală din contract”, durata contractului fiind cf. Cap. III art. 3 cuprinsă între 23 iulie 2005 – 30 septembrie 2005.
Curtea de apel a mai reţinut că, prin expertize contabile s-a stabilit că, valoarea contractului încheiat între părţi urmare a diminuării cu 20 % a tarifelor practicate în relaţiile contractuale, este de 424.685,56 RON şi nicidecum 496.092,44 RON, astfel cum susţine apelanta reclamantă.
În atare condiţii, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că, apelanta pârâtă a plătit reclamantei din suma totală datorată de 424.686 RON, suma de 396.523,98 RON, astfel dispunându-se obligarea acesteia, pentru restul rămas neachitat în cuantum total de 28.162 RON.
În ceea ce priveşte apelul promovat de pârâtă, instanţa de control a apreciat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut a nu fi întrunite, în speţă, condiţiile prevăzute de art. 1144 şi urm. C. civ. deoarece, creanţa nu este determinată cu exactitate în valoarea sa şi nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost însoţită de documente justificative (situaţie de lucrări, comandă, proces verbal de recepţie) confirmate de reclamantă.
S-a mai reţinut că reparaţia piscinei nu a făcut obiectul niciunui contract intervenit între această apelantă şi vreo firmă prestatoare a unui astfel de serviciu, şi mai mult, intimata apelantă, pârâtă nu avea autoritatea de a dispune efectuarea unei lucrări fără comandă sau accept din partea reclamantei, tocmai pentru respectarea clauzelor contractuale astfel cum au fost stipulate în conţinutul Contractului de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005.
În referire la susţinerile privind penalităţile de întârziere, Curtea de apel a reţinut că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond având în vedere data perfectării contractului 22 iulie 2005, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, a stabilit cuantumul penalităţilor pentru întârziere în decontare la nivelul sumei asupra cărora au fost calculate, uzitând de reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în contract nefiind stipulat contrariul, în conţinutul art. 10.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 1143 şi următoarele C. civ., creanţa fiind certă, lichidă, exigibilă şi sub incidenţa compensării.
Recurenta a mai susţinut că au fost greşit interpretate clauzele contractului de prestări servicii dintre părţi.
Astfel, recurenta a învederat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că valoarea contractului este de 424.686 lei, din această sumă SC N.O. SA a achitat cu ordine de plata suma de 396.523,98 lei, iar prin compensare cu c/val. lucrărilor de reparaţii efectuate de către SC N.O. SA la piscina hotelului N. s-a achitat suma de 12.022 lei, rest de plata de achitat fiind suma de 16.140,02 lei.
Recurenta a susţinut că, în mod cu totul eronat, s-a apreciat că expertul nu ar fi trebuit să ia în consideraţie c/val. facturii nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 în sumă de 12.022 lei, suma ce reprezintă aşa cum am arătat, cheltuieli reparaţii efectuate la hotelul N.
Conform cap. IV, art. 4, pct. 3 din contractul de prestări servicii nr. 2747/22 iulie 2005, prestatorul, în speţă apelanta-reclamantă SC O.E. SA, avea obligaţia „să rezolve cu operativitate eventualele sesizări ale beneficiarului (SC N.O. SA) privind calitatea serviciilor”.
Cap. II, art. 2 din contractul de prestări servicii mai sus menţionat prevede următoarele: „serviciile de masă şi serviciile suplimentare (piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie) şi orice alte servicii solicitate de beneficiar pe bază de comandă în afara celor prevăzute la art. l vor fi asigurate de către prestator contra cost, separat de valoarea serviciilor turistice prevăzute în prezentul contract”.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, găseşte că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. În mod legal Curtea de Apel Constanta, secţia comercială, a reţinut că apelanta pârâtă SC N.O. SA a plătit reclamantei din suma totală datorată de 424.686 lei, suma de 396.523,98 lei, astfel dispunându-se obligarea acesteia pentru restul rămas neachitat în cuantum total de 28.162 lei.
De asemenea, referitor la compensarea sumei de 12.022 lei cuprinsă în factura fiscala nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005, din restul de plata de 28.162,02 lei, Curtea de Apel Constanta corect a reţinut faptul că, această sumă reprezintă contravaloare reparaţii piscina pentru Hotel N., conform celor precizate in conţinutul facturii.
Cu toate acestea, apreciază instanţa de control că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut a nu fi întrunite, în speţă, condiţiile prevăzute de art. 1144 şi următoarele C. civ., deoarece, creanţa nu este determinată cu exactitate în valoarea sa şi nu are caracter cert, pentru că factura nu a fost însoţită de documente justificative (situaţie de lucrări, comandă, proces verbal de recepţie) confirmate de SC O.E. SA
Curtea de Apel Constanta, în mod legal şi corect a reţinut faptul că, reparaţia piscinei nu a făcut obiectul niciunui contract intervenit intre SC N.O. SA şi vreo firmă prestatoare a unui astfel de serviciu, şi mai mult, intimata apelantă - pârâtă, nu avea autoritatea de a dispune efectuarea unei lucrări fără comandă sau accept din partea SC O.E. SA, tocmai pentru respectarea clauzelor contractuale astfel cum au fost stipulate în conţinutul Contractului de Prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005.
2. Referitor la compensarea facturii fiscale nr. 9950958 din 10 noiembrie 2005 emisă de către SC N.O. SA în valoare de 12 022 lei, din restul de plată de 28 162,02 lei precizăm următoarele:
Această factură fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005 a fost refuzată la plată de către SC O.E. SA prin adresele înregistrate la SC N.O. SA sub nr. f 16 din 28 noiembrie 2005 si 4079 din 14 decembrie 2005 (anexe la dosarul cauzei) în care se specifică faptul că, această factură nu este însoţită de nici un document justificativ (situaţie de lucrări, comandă, proces verbal recepţie) confirmată de către SC O.E. şi de asemenea, în aceste adrese se specifică faptul că, această piscină aparţine SC O.E. SA şi nu a făcut obiectul nici unui contract încheiat cu SC N.O. SA
Referitor la art. nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005, acesta prevede următoarele: „Serviciile de masă şi serviciile suplimentare (piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie) şi orice alte servicii solicitate de beneficiar, pe bază de comandă, în afara celor prevăzute la art. 1, vor fi asigurate de către prestator contra cost, separat de valoarea serviciilor turistice prevăzute în prezentul contract.
Prin urmare, factura fiscală nr. 9985958 din 10 noiembrie 2005, reparaţii piscina, nu are nicio legătură cu art. nr. 2 din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005, această factură reprezentând reparaţii piscina pe care SC N.O. SA le-a executat din proprie iniţiativă, fără acordul SC O.E. SA
Art. nr. 2 din contract face referire doar la servicii turistice suplimentare (servicii de masă, piscina, telefon, închirieri diverse, spălătorie), servicii care se vor presta direct turiştilor şi nicidecum reparaţii întreţinere, modernizări, aşa cum în mod eronat a interpretat expertul.
De asemenea, nu există nici o comandă sau vreun alt document din care să reiasă SC O.E. SA şi-ar fi dat acordul cu privire la aceste lucrări de reparaţii. Mai mult decât atât la art. nr. 5 alin. (7) din contractul de prestări servicii nr. 2747 din 22 iulie 2005 se menţionează că beneficiarul se obliga „să nu facă modificări privind configuraţia şi structura spaţiilor închiriate”, cu atât mai mult SC N.O. SA nu avea dreptul să facă reparaţii la piscina Hotel N. fără acordul proprietarului SC O.E. SA
Curtea de Apel Constanta corect a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1144 si următoarele C. civ.:
De asemenea, instanţa corect a reţinut faptul că SC O.E. SA nu a acceptat plata sumei de 12.022,02 lei, comunicând pârâtei cu adresa nr. 4158 din 27 noiembrie 2005 motivul refuzului la plată şi anume, inexistenţa comenzii, a situaţiei de lucrări, a proceselor verbale de recepţie semnate de către reclamantă; prin urmare instanţa corect s-a pronunţat în sensul că suma de 12.022 lei nu va fi dedusă din 28.162 lei la plata căreia este ţinută SC N.O. SA, conform art. 969, raportat la art. 1073 C. civ.
De asemenea, Curtea de Apel Constanta a reţinut în mod legal că instanţa de fond, având in vedere data perfectării contractului 22 iulie 2005, ulterioara intrării în vigoare a Legii nr. 469 din 09 iulie 2002, a stabilit cuantumul penalităţilor pentru întârziere în decontare la nivelul sumei asupra cărora au fost calculate, uzitând de reglementarea cuprinsă în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, în contract nefiind stipulat contrariul, în conţinutul art. 10.
Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva deciziei comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC N.O. SA Neptun împotriva deciziei comerciale nr. 121/ COM din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3545/2010. Comercial → |
|---|
