ICCJ. Decizia nr. 3534/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3534/2010
Dosar nr. 2744/114/2008
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC T.C.I. SRL BUZĂU a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele RA D.E.F.R.F. Bucureşti şi Ministerul Culturii şi cultelor Bucureşti, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare având ca obiect Cinematograful şi Grădina de vară T. din Buzău.
Prin sentinţa nr. 1348 din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Buzău a respins acţiunea în constatare promovată de reclamanta SC T.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele RA D.E.F.R.F. şi Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 2900 din 4 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul cu numărul 1258/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1207 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, cele două pârâte RA D.E.F.R.F. şi Ministerul Culturii şi Cultelor au fost obligate la încheierea contractului de vânzare cumpărare a activului denumit Cinematograful şi Grădina de Vară T. din Buzău, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Reclamanta a solicitat celor două pârâte executarea de bună voie a obligaţiei cuprinsă în titlu său executoriu, respectiv de a încheia în formă autentică contractulde vânzare cumpărare a imobilului în referinţă şi faţă de refuzul celor două pârâte de a executa de bună voie respectiva obligaţie s-a adresat BEJ R.I.C. care a emis somaţia din 27 noiembrie 2007.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a aflat dosarul nr. 111/299/2008 având ca obiect obligarea în solidar a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a RA D.E.F.R.F. la plata unei amenzi civile în favoarea starului de la 200.000 lei vechi la 500.000 lei vechi, în temeiul art. 5803 C. proc. civ., începând cu data de 4 ianuarie 2008 şi până la executarea titlului reclamantei, dosar soluţionat în mod irevocabil de aceeaşi instanţă prin încheierea din 14 martie 2008 prin care s-a respins cererea formulată de creditoarea SC T.C.I. SRL privind obligarea pârâtelor la plata unei amenzi civile în favoarea statului.
După soluţionarea dosarului nr. 111/299/2008 Ministerul Culturii şi Cultelor a procedat la iniţierea formalităţilor legale privind punerea în executare a titlului executoriu deţinut de către reclamanta SC T.C.I. SRL având în vedere că activul Grădina de Vară T. şi Cinematograful T. situate în municipiul Buzău, judeţ Buzău, înscrise în anexa care face parte integrantă din OG nr. 39/2005 cu modificările şi completările ulterioare se află în proprietatea privată a starului şi în administrarea RA D.E.F.R.F., nefiind înscrise pe lista activelor disponibile întocmită în temeiul art. 13 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004.
Prin HG nr. 1874/2006 a fost aprobată strategia privind vânzarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic ce constituie norma specială în materia vânzării acestor active, strategie de vânzare care a fost însă anulată pe calea instanţei judecătoreşti, ca efect al admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2363 din 3 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1620/2/2007. Astfel, până la emiterea unui nou act normativ special în materie, nu există cadrul juridic necesar pentru a se putea vinde activele aflate în proprietatea privată a Statului Român şi în administrarea RA D.E.F.R.F.
De altfel, reclamanta nu a plătit nici un preţ pârâtelor, pentru ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare având ca obiect Cinematograful şi Grădina de Vară T. din Buzău.
Prin Decizia nr. 39 din 13 martie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Ministerul Culturii şi Cultelor.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că:
În astfel de cauze, în baza codului de procedură civilă, litigiu fiind comercial, calea de atac este apelul şi nu recursul cum din eroare a denumit calea de atac reclamanta SC T.C.I. SRL, şi în atare situaţie, excepţia nulităţii recursului ridicată de intimata-pârâtă Ministerul Culturii şi Cultelor a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În privinţa soluţiei pronunţate, instanţa de fond a apreciat în mod just şi legal cauza dedusă judecăţii, în sensul că cererea formulată de apelantă nu poate fi admisă în condiţiile legislaţiei aplicabile în materie şi în vigoare la momentul actual.
Aceasta deoarece s-a apreciat în mod corect de către prima instanţă că nu există cadru juridic necesar pentru a se putea vinde activele aflate în proprietatea privată a Statului Român şi în administrarea RA D.E.F.R.F., iar preţul vânzării trebuie calculat la valoarea în ansamblu a imobilelor şi nu la diferenţa de preţ pe care consideră apelanta pe care ar trebui să o plătească după ce şi-a scăzut în mod subiectiv investiţiile făcute la respectivele imobile.
Ca atare, competenţa de soluţionare a cauzei după valoare aparţine tribunalului ca instanţă de fond comercial, obiectul cererii fiind peste 100.000 lei, valoarea de inventar a activului fiind de 145.000 lei.
Ulterior, pentru a se evita devalizarea patrimoniului naţional cinematografic legiuitorul a trecut prin lege, în domeniu public, facându-le inalienabile, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, în baza dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia. Se poate observa ca Cinematograful T. şi grădina de vară T. sunt înscrise în anexa OG nr. 39/2005.
În atare situţie, a constatat că sentinţa atacată, este legală şi temeinică şi a respins apelul, păstrând sentinţa în baza art. 296 C. proc. civ.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs reclamanta SC T.C.I. SRL, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei competente. În cazul în care va fi respins recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, iar hotărârea pronunţată să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, având ca obiect activul Cinematograful şi Grădina de Vară T. din Buzău.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susţine că a precizat în cererea de chemare în judecată că valoarea cererii este de 92.967 lei, valoare care a fost stabilită conform normelor legale speciale în materia vânzării activelor disponibile şi această valoare trebuie luată în considerare la stabilirea competenţei şi nu valoarea de inventar a activului, de 145.000 lei aşa cum eronat a considerat instanţa de apel, aşa încât se impune anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare la instanţa competentă, respectiv Judecătoria Buzău.
În ce priveşte fondul cauzei, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că, în mod greşit, prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că preţul nu a fost plătit, iar instanţa de apel a respins apelul pe motiv că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activele aflate în proprietatea privată a statului român şi în administrarea RA D.E.F.R.F., instanţa de apel pronunţându-se netemeinic şi cu privire la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008, precizând că pentru evitarea „devalizării" patromoniului naţional, legiuitorul a trecut activele cinematografiei din domeniul privat al statului în cel public, acestea devenind inalienabile, dând astfel o interpretare greşită textului de lege corespunzător situaţiei de fapt, acesta trebuind interpretat dimpotrivă, în sensul instituirii lui pentru a se accelera procedura de privatizare în favoarea contractului.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că motivarea soluţiei instanţei de apel este superficială, cuprinzând considerente care nu au legătură cu pricina.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs, în raport de actele dosarului, de hotărârile pronunţate în cauză şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, se constată următoarele:
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., prin care se invocă necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea cauzei, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă aparţinând în accepţiunea recurentei judecătoriei, nu este întemeiată.
S-a reţinut astfel corect că la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei trebuie avută în vedere valoarea în ansamblu a imobilelor şi nu diferenţa de preţ pe care consideră reclamanta că ar trebui s-o plătească, după ce şi-a scăzut în mod subiectiv investiţiile efectuate la imobilele respective, aşa încât valoarea de inventar a activului în cauză fiind de 145.000 lei, iar litigiul fiind în mod cert de natură comercială, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă legal a revenit tribunalului, ca instanţă de fond, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a).
Criticile fundamentate de recurentă pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt nici ele întemeiate, întrucât, luând în considerare valoarea activului ce trebuia să fie avută în vedere la stabilirea preţului vânzării, conform dispoziţiilor legale, rezultă în mod indiscutabil că reclamanta nu a plătit preţul, - aşa cum judicios a reţinut şi prima instanţă care s-a pronunţat în cauză.
Pe de altă parte, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu există cadrul juridic necesar pentru a vinde activul în speţă, atâta timp cât în baza dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 303 din 30 decembrie 2008 privind aprobarea OUG nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea OG nr. 39/2005 privind cinematografia, legiuitorul a trecut prin lege, în domeniul public, sălile şi grădinile de spectacol cinematografic inclusiv terenurile aferente, făcându-le inalienabile.
Concluzionând, se reţine că de vreme ce pe parcursul soluţionării litigiului nu s-a dovedit că bunul imobil este disponibil, nu s-a depus situaţia juridică actuală a acestuia, aşa cum i s-a cerut recurentei-reclamante, iar potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate bunurile de natura celui în speţă au fost scoase din circuitul civil, - acţiunea reclamantei nu poate fi admisă şi a primit o soluţionare corectă din partea instanţelor care s-au pronunţat în cauză.
În fine, critica recurentei formulată prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată, întrucât contrar susţinerilor recurentei, hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi nu există niciun temei legal pentru modificarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, - doar sub acest aspect.
În consecinţă, constatându-se că recurenta-reclamantă nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei SC T.C.I. SRL Buzău, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.C.I. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 39 din 13 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3536/2010. Comercial → |
|---|
