ICCJ. Decizia nr. 3541/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3541/2010
Dosar nr. 2453/1/2009
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Prin sentinţa nr. 511 din 20 mai 2008, pronunţată în dosarul nr. 28805/1/2005 al Tribunalului Comercial Mureş, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia tardivităţii cererii de chemare in judecată formulate de pârâţii S.V. si S.N., s-a admis acţiunea reclamantei D.G.F.P. Mureş – A.F.P. Reghin, în contradictoriu cu pârâţii S.V., S.N., SC O. SRL Beica de Jos si SC A.I.E. SRL Reghin, s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „act de dare în plată şi contract de vânzare - cumpărare" autentificat din 28 ianuarie 2004 de BN. M.A.B. SANC, s-a dispus rectificarea situaţiei anterioare încheierii actului menţionat mai sus în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al SC A.I.E. SRL asupra imobilului hotel cu restaurant M. situat în Reghin, fără număr administrativ, judeţul Mureş, înscris în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii S.V. şi S.N., instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată întrucât Decizia civilă nr. 369/A din 26 mai 2004 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul nr. 755/2004/C (dosarul nr. 454/2004 al Judecătoriei Reghin), invocată de pârâţi, a făcut obiectul apelului declarat de executorul judecătoresc R.S. împotriva încheierilor din 29 ianuarie 2004 date de judecătorul delegat la Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Reghin, astfel că nu este identitate nici de cauză, nici de obiect şi nici de persoane faţă de cauza care face obiectul prezentei judecăţi.
Referitor la excepţia tardivităţii invocată de pârâţii S.V. şi S.N., instanţa de fond a respins-o reţinând că acţiunea este una în anularea unui act bilateral şi nu o contestaţie la executare.
S-a avut în vedere, faptul că aşa cum s-a reţinut şi în încheierea din data de 11 martie 2008, obiectul prezentei acţiuni este constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus şi nu un titlu de adjudecare emis în cadrul unei proceduri execuţional silite bugetare.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin publicaţia de vânzare emisă la data de 3 decembrie 2003 în dosarul execuţional nr. 106/E/2003 al executorului judecătoresc R.S., înregistrată la A.F.P. Reghin din 18 decembrie 2003 s-a adus la cunoştinţă acestei instituţii că la data de 5 ianuarie 2004 se va vinde prin licitaţie publică în localitatea Reghin, complexul hotelier şi turistic M., compus din parter şi 3 etaje, plus terenul aferent aflat în proprietatea SC A.I.E. SRL.
În calitate de creditor bugetar, reclamanta a depus la data de 23 decembrie 2003 cererea de participare la distribuirea sumelor rezultate din această executare silită, în această cerere arătând că SC A.I.E. SRL datorează bugetului de stat suma de 2.528.582.889 lei rol, reprezentând impozite şi taxe neplătite.
Întrucât la termenul fixat pentru valorificarea bunurilor acestei pârâte nu s-a prezentat nici un ofertant, executorul judecătoresc a stabilit un nou termen de vânzare, pentru data de 27 februarie 2004.
La data de 28 ianuarie 2004 se încheie la BNP A.B. SANC actul de dare în plată şi contractul de vânzare-cumpărare între pârâta SC A.I.E. SRL şi pârâtul S.V., prin care i se transmite în deplină proprietate şi posesie acestuia din urmă cota indiviză de 1/2 din imobilul care face obiectul prezentei cauze, prin această tranzacţie stingându-se datoria pe care pârâta SC A.I.E. SRL o avea faţă de pârâtul S.V.
Prin acelaşi înscris a fost vândută cealaltă cotă de 1/2 a imobilului societăţii SC O. SRL.
Faţă de această împrejurare, reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – A.F.P. Reghin, în calitate de creditoare a pârâtei de rând unu nu şi-a putut valorifica dreptul de creanţă deţinut împotriva debitoarei, ca urmare a încheierii actului de dare în plată şi a contractului de vânzare-cumpărare menţionate mai sus, prin care a fost împiedicată finalizarea în condiţii normale a executării silite iniţiate, această creditoare promovând prezenta acţiune pauliană în vederea anulării respectivelor operaţiuni juridice efectuate în frauda creditorilor debitoarei SC A.I.E. SRL.
În continuare s-a analizat de instanţa de fond dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei acţiuni pauliene astfel cum acestea sunt stabilite de art. 975 C. civ. raportate şi la prevederile Codului comercial, dată fiind natura comercială a raporturilor juridice dintre cele două părţi contractante.
În ceea ce priveşte prima condiţie, respectiv existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a creditoarei care solicită revocarea unui act juridic, drept de creanţă care să fie anterior actului a cărei revocare se solicită, instanţa a reţinut că aceasta este îndeplinită, întrucât, reclamanta, în calitate de creditoare, a înregistrat la dosarul de executare silită nr. l06/E/2003, în baza unui titlu executoriu, la data de 23 decembrie 2003, anterior datei perfectării celor două acte a căror anulare se solicită, o cerere de participare la distribuirea sumelor rezultate din această executare, arătând ca deţine faţă de pârâta de rând unu o creanţă în sumă de 2.528.582.889 rol, reprezentând impozite şi taxe neplătite.
Referitor la cerinţa ca actele a căror anulare se solicită să fi fost încheiate în frauda drepturilor creditorilor, s-a stabilit că prin vânzarea unicului bun aflat în patrimoniul debitoarei, pârâta de rând unu în mod voit şi-a generat sau chiar agravat starea de insolvabilitate, prin această înstrăinare debitoarea golindu-şi patrimoniul de bunuri, reclamanta fiind astfel în imposibilitatea de a-şi realiza dreptul de creanţă, fapt care îi cauzează un prejudiciu, care nu se poate repara decât prin anularea celor două acte.
Cu privire la frauda debitorului, s-a reţinut faptul că pentru existenţa fraudei debitorului este suficient ca acesta să fi cunoscut că prin încheierea actului de vânzare îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate, cauzând un prejudiciu creditorilor săi.
Referitor la complicitatea terţilor dobânditori la frauda debitoarei, instanţa a constatat că şi această condiţie este îndeplinită din următoarele considerente:
Complicitatea terţului dobânditor la frauda debitorului constă în dovada faptului că acesta şi-a dat seama că prin acel act creditorii debitorului sunt prejudiciaţi, datorită insolvabilităţii acestuia.
În condiţiile în care în cuprinsul actelor care fac obiectul prezentei cauze se face referire la dosarul execuţional menţionat anterior, întocmit la cererea pârâtului S.V., la care s-a înregistrat şi cererea de participare la distribuirea sumelor a creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş – A.F.P. Reghin, este evident ca atât acest pârât cât şi reprezentantul legal al pârâtei SC O. SRL, C.O., fiul reprezentantului legal al pârâtei SC A.I.E. SRL, C.M., părţi contractante aveau cunoştinţă despre faptul că vânzarea prejudiciază interesele creditorilor.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii S.V., S.N., SC O. SRL Reghin şi SC I.A. SRL Reghin, solicitând anularea hotărârii apelate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 100/A din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelurile declarate de pârâţii S.V., S.N., SC O. SRL Reghin şi SC I.A. SRL Reghin; a desfiinţat sentinţa nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial Mureş şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, la data de 27 februarie 2004, sub nr. 454/2004, reclamanta D.G.F.P. Mureş – A.F.P. Reghin a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC A.I.E. SRL, S.V. şi SC O. SRL constatarea nulităţii absolute a actului de dare în plată şi a contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 29 ianuarie 2004 la BNP A.B. SANC din Bucureşti, restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului conform înscrierilor din CF Reghin. Temeiul legal al acţiunii fiind art. 948, 949, 950 şi 966 C. civ.
S-a avut în vedere că, în cursul cercetării judecătoreşti, în primul ciclu procesual, s-a pus în discuţie obiectul acţiunii, reclamanta precizând că este o acţiune în nulitate şi nu contestaţie la executare, iar instanţa în raport de această precizare a stabilit că a fost sesizată cu o acţiune în nulitate absolută bazată pe o cauză ilicită, temeiul juridic fiind art. 968 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1520 din 25 octombrie 2004 acţiunea reclamantei s-a respins pe motiv că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se constata nulitatea actelor juridice încheiate de către pârâţi şi s-a sugerat că reclamanta are deschisă posibilitatea promovării unei acţiuni pauliene.
Apelul declarat de reclamanta D.G.F.P. Mureş – A.F.P. Reghin împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 170/A din 8 aprilie 2005, s-a schimbat în tot hotărârea constatându-se nulitatea absolută a celor două acte juridice, respectiv actul de dare în plată şi actul de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC I.A. SRL Reghin, SC O. SRL Beica de Jos, S.V. şi S.N., recursul fiind admis prin Decizia nr. 1333/R din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, fiind casate atât hotărârea primei instanţe cât şi Decizia pronunţată în apel, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Comercial Mureş, după ce s-a calificat acţiunea ca fiind de natură comercială.
Cu ocazia rejudecării cauzei, fără a se pune în discuţia părţilor obiectul acţiuni deduse judecăţii, instanţa, odată cu soluţionarea fondului cauzei, a calificat acţiunea ca fiind una revocatorie şi a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 975 C. civ.
Faţă de această împrejurare, instanţa de apel a reţinut că prin această calificare făcută de instanţa de fond a fost încălcat principiul disponibilităţii părţilor, cât şi cel al contradictorialităţii, precum şi dispoziţiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
S-a mai avut în vedere că, această modalitate de soluţionare a cauzei echivalează cu o necercetare a fondului, instanţa de control apreciind că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ., motiv pentru care a admis apelurile, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare.
S-a stabilit că, cu ocazia rejudecării se va pune în discuţie obiectul acţiunii deduse judecăţii, iar în situaţia în care se stabileşte că în raport de motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată temeiul juridic al acţiunii este art. 975 C. civ. şi nu cel indicat de reclamantă art. 955 – art. 968 C. civ. se vor administra probe din care să rezulte că în cauză sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a unei acţiuni revocatorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii S.V. şi S.N. şi SC I.A. SRL Reghin.
Prin recursul declarat de pârâţii S.V. şi S.N. întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7-9 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi desfiinţarea sentinţei de fond, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
Recurenţii pârâţi critică Decizia pronunţată în apel sub aspectul omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra motivelor de apel formulate, pe care le enumără, punând în vedere instanţei de recurs să le aibă în vedere astfel cum au fost invocate şi motivate la instanţa de apel.
Totodată, recurenţii pârâţi consideră că prin Decizia recurată instanţa de apel s-a limitat, în sensul că s-a pronunţat numai asupra calificării cauzei deduse judecăţii ca fiind acţiune revocatorie (pauliană), deşi era necesar ca motivele de apel să figureze în îndrumările obligatorii date instanţei de rejudecare.
Recurenta pârâtă SC I.A. SRL Reghin prin recursul său întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7-9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi desfiinţarea sentinţei instanţei de fond cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
Recurenta critică soluţia pronunţată în apel din perspectiva nepronunţării asupra motivelor de apel, pe care le enumără după cum urmează: calificarea corectă a acţiunii reclamantei ca fiind o contestaţie la executare şi nu o acţiune a anulării unui act juridic civil; neprezentarea vreunui titlu executoriu, tabelul cu sumele pretinse nu poate constitui un titlu executoriu; autoritatea de lucru judecat constatată prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, în sensul că reclamanta nu a prezentat un titlu executoriu în dosarul de executare nr. 106/E/2003; menţiunea nereală a sentinţei nr. 511 din 20 mai 2008 a Tribunalului Comercial Târgu Mureş referitoare la activul vândut şi inadmisibilitatea acţiunii pauliene.
Se susţine de recurentă, că în mod greşit instanţa de fond a calificat acţiunea reclamantei ca fiind pauliană, fără a se pune în discuţia părţilor şi fără a se fi administrat probele necesare în această ipoteză.
La data de 21 octombrie 2009, pârâţii S.V. şi S.N. au invocat motivul de recurs de ordine publică vizând natura litigiului de faţă, în argumentarea căruia se susţine, în esenţă, că obiectul cauzei dedus judecăţii îl constituie nulitatea absolută a unui act de vânzare – cumpărare, raporturile juridice existente între părţile din litigiu de faţă nu izvorăsc din obligaţii comerciale, prezumţia de comercialitate nefiind incidentă în cauză, iar raporturile juridice statornicite de părţi sunt de natură civilă ceea ce atrage competenţa de soluţionare a judecătoriei în primă instanţă, având în vedere şi criteriul valoric al litigiului; în susţinerea motivului de recurs de ordine publică vizând necompetenţa materială a tribunalului ca primă instanţă, recurenţii au depus jurisprudenţă la dosarul cauzei.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată va admite recursurile pentru următoarele argumente:
Din considerentele sentinţei, rezultă că instanţa de fond a examinat pricina numai în ceea ce priveşte acţiunea reclamantei pe care a calificat-o ca fiind o acţiune pauliană, în argumentarea căreia a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 975 C. proc. civ., fără ca schimbarea calificării juridice a acţiunii reclamantei să fie pusă în discuţia părţilor, în concordanţă cu principiul disponibilităţii şi cel al contradictorialităţii.
Se observă că instanţa de apel, analizând considerentele hotărârii atacate, a apreciat că prin calificarea acţiunii reclamantei s-a încălcat principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil şi potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părţi este stabilit de acestea, instanţele fiind obligate să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat, nefiindu-le permis să procedeze la schimbarea calificării date de reclamant fără a pune în discuţia părţilor această problemă pentru a da posibilitate acestora să-şi formuleze apărările.
Aprecierea recalificării acţiunii reclamantei ca fiind o soluţie greşită a primei instanţe, nu dă posibilitatea instanţei de apel să desfiinţeze hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât apelul este o cale de atac ce duce la rejudecarea pricinii în fond, problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe urmând a fi repuse în discuţia instanţei de apel, care va statua atât în fapt, cât şi în drept.
Norma cuprinsă în art. 297 alin. (1) C. proc. civ., este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă prin analogie şi altor situaţii decât cele expres stabilite de legiuitor, normă ce se aplică în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, situaţie în care instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii în apel litigiul dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă. Mai mult, art. 295 C. proc. civ., permite instanţei să încuviinţeze refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi să administreze alte probe, dacă le consideră necesare pentru soluţionarea cauzei. Această soluţie decurge din caracterul devolutiv al apelului, care repune pricina în starea iniţială, în sensul că are loc o nouă judecată ce a fost supusă judecăţii.
Este adevărat că art. 297 C. proc. civ. prevede că în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii ce nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Or, în speţă, instanţa de apel, fără a fi incidente dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., şi fără a cerceta toate motivele de apel, în mod greşit a dispus desfiinţarea hotărârii primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, deşi avea obligaţia să judece pe fond acţiunea reclamantei şi să verifice dacă prima instanţă a procedat la aplicarea corectă a legii şi la stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt, având totodată posibilitatea legală de a administra probatoriul pe care l-ar fi considerat pertinent, util şi concludent cauzei.
Referitor la motivul de recurs de ordine publică privind natura litigiului cât şi excepţia necompetenţei materiale a tribunalului în soluţionarea prezentei cauze invocată de recurenţii pârâţi S.V. şi S.N., Înalta Curte urmează să-l înlăture, întrucât această problemă de drept a fost tranşată irevocabil prin Decizia nr. 1333/R din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie prin care s-a statuat că prezentul litigiu este de natură comercială, precum şi faptul că competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine Tribunalului Comercial Mureş, în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere că instanţa de apel a depăşit limitele art. 297 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 pct. 5 C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze Decizia recurată şi să trimită cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea pe fond a apelurilor declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii S.V., S.N. şi SC I.A. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 100/A din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea pe fond a apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3540/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3548/2010. Comercial → |
|---|
