ICCJ. Decizia nr. 3552/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3552/2010
Dosar nr. 495/35/2010
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petenta SC A.B.I. SRL, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a solicitat suspendarea executării sentinţei comerciale nr. 265/COM/2010 din 4 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ.
Prin încheierea nr. 56 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării sentinţei comerciale nr. 265/COM/2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, formulată de petenta SC A.B.I. SRL în contradictoriu cu intimata SC D.I. SRL Oradea.
A dispus restituirea în favoarea petentei SC A.B.I. SRL a cauţiunii în sumă de 16.200 lei, achitată prin recipisa de consemnare din 31 mai 2010 şi înregistrată în registrul de valori al secţiei la poziţia 169/2010.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 265/COM din 4 martie 2010, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea reclamantei SC A.B.I. SRL, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamantă reconvenţională SC D.I. SRL împotriva reclamantei - pârâtă reconvenţională SC A.B.I. SRL, a constatat rezilierea contractului de închiriere din 2 august 2005 dintre părţi, pe baza acordului acestora, a dispus evacuarea pârâtei-reclamantă reconvenţională SC D.I. SRL din imobilul proprietatea reclamantei - pârâtă reconvenţională situat în Oradea, str. Vasile Alecsandri, nr. 5, subsol; a admis în parte cererea precizată formulată în dosarul conexat, cu nr. 9719/271/2007 de către reclamanta SC D.I. SRL împotriva pârâtei SC A.B.I. SRL şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 161.925 lei reprezentând contravaloarea investiţiei efectuate de către reclamantă la imobilul pârâtei, după scăderea chiriei datorate de către reclamantă pârâtei. A respins solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata celorlalte sume solicitate cu acest titlu.
Instanţa a apreciat că motivele invocate de apelantă nu pot sta la baza suspendării executării sentinţei apelate, întrucât vicierea procedurii de comunicare a sentinţei a cărei suspendare se solicită nu prezintă nicio relevanţă în soluţionarea cererii de suspendare a executării. De asemenea, apelanta şi-a motivat cererea de suspendare pe netemeinicia sentinţei apelate, or în faza soluţionării cererii de suspendare a executării, instanţa de apel nu are căderea de a verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii, o asemenea analiză urmând a fi făcută doar în cadrul soluţionării apelului.
S-a mai avut în vedere că susţinerea generică a apelantei, în sensul că, dacă s-ar trece la executarea silită, i s-ar creea un „prejudiciu absolut considerabil, precum şi o mare nedreptate", nu poate determina admiterea cererii de suspendare a executării, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte paguba efectivă ce s-ar produce apelantei prin executarea silită, în funcţie de care instanţa să analizeze şi să ţină cont de consecinţele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor persoanelor implicate şi ale căror interese ar putea fi lezate, astfel încât să se asigure un echilibru între beneficiile uneia din părţi şi consecinţele negative ale celeilalte părţi.
Instanţa a mai apreciat că achitarea cauţiunii de către apelantă nu presupune în mod necesar admiterea cererii de suspendare a executării, ci aceasta poate fi privită în contextul art. 280 alin. (4) C. proc. civ., doar ca o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare, ceea ce înseamnă că, doar după îndeplinirea acestei obligaţii de către apelantă, instanţa urmează să examineze temeinicia cererii de suspendare, în funcţie de motivele invocate de aceasta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC A.B.I. SRL, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, şi în consecinţă suspendarea executării hotărârii comerciale.
În motivarea recursului său, recurenta susţine că nu a invocat ca şi motiv de suspendare a executării sentinţei apelate, vicierea procedurii de comunicare, ci doar a răspuns în apărare la excepţia de tardivitate invocată de către intimată.
Recurenta susţine că, prin blocarea conturilor sale prin poprire în condiţiile în care nu mai poate achita ratele la bancă aferente creditului de 100.000 de euro aflat în derulare reprezintă un prejudiciu imens adus societăţii.
Se mai susţine că instanţa putea lesne să-şi dea seama că hotărârea instanţei de fond este vădit netemeinică, întrucât nu a ţinut cont de contractul încheiat între părţi, care este "legea părţilor".
De altfel, recurenta consideră că la soluţionarea prezentului recurs trebuie avut în vedere faptul că judecătorul care a pronunţat sentinţa comercială nr. 265/COM/2010 este acelaşi judecător sindic care a pronunţat sentinţa nr. 2072 din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus intrarea în procedura insolvenţei a intimatei.
În final, recurenta susţine că la pronunţarea hotărârii comerciale în data de 4 martie 2010, intimata nu a fost reprezentată legal de către administratorul judiciar C.V.A. IPURL, fapt pentru care apreciază că în mod normal şi legal în cadrul apelului va fi admisă excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant, o excepţie absolută şi peremptorie.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, se constată că motivele petentei în susţinerea recursului sunt nefondate, întrucât instanţa de apel în mod corect a reţinut că motivele aduse în susţinerea cererii de suspendare nu constituie argumente temeinice care să conducă la admiterea cererii, având în vedere că motivarea acesteia a vizat netemeinicia sentinţei apelate.
Faptul că instanţa de apel a apreciat că vicierea procedurii de comunicare a sentinţei nu prezintă nicio relevanţă în soluţionarea cererii de suspendare, nu poate conduce la concluzia că atunci când s-a respins cererea petentei instanţa a avut în vedere că acesta reprezintă un motiv de suspendare.
La pronunţarea încheierii, instanţa a avut în vedere faptul că motivele invocate de petentă în susţinerea cererii nu pot fi considerate temeinice pentru a justifica suspendarea hotărârii în raport de starea de fapt reţinută şi de actele aflate la dosar.
Or, pentru ca instanţa să dispună suspendarea executării silite a unei sentinţe în cadrul căii de atac a apelului, este necesar ca partea interesată să obţină o asemenea măsură, să facă dovada unui pericol iminent care nu ar putea fi înlăturat, iar, o eventuală, întoarcere a executării silite să fie practic imposibil de realizat.
În cauză, recurenta petentă nu a făcut dovada existenţei unor motive temeinice, fapt pentru care Înalta Curte constată că în mod corect şi judicios s-a respins cererea de suspendare a executării silite a sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la faptul că judecătorul care a pronunţat sentinţa comercială nr. 265/COM/2010 este acelaşi judecător sindic care a pronunţat sentinţa nr. 2072 din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus intrarea în procedura insolvenţei a intimatei, precum şi cea referitoare la lipsa reprezentantului legal al intimatei, respectiv administratorul judiciar C.V.A. IPURL de la data pronunţării hotărârii din 4 martie 2010, Înalta Curte nu le va analiza având în vedere că prezentul recurs este formulat împotriva încheierii nr. 56 din 1 iunie 2010, prin care s-a respins cererea de suspendare, instanţa fiind îndrituită să se pronunţe doar asupra aspectelor de nelegalitate care vizează această încheiere şi nu asupra altor aspecte care vizează alte hotărârii pronunţate în alte litigii.
Pentru considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de SC A.B.I. SRL Oradea împotriva încheierii nr. 56 din 1 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC A.B.I. SRL Oradea împotriva încheierii nr. 56 din 1 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3551/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3553/2010. Comercial → |
|---|
