ICCJ. Decizia nr. 3551/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3551/2010
Dosar nr. 18625/3/2009
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 15238/299/2008 reclamantul Cabinet de Avocat F.M.E. a chemat în judecată pe pârâţii SC L.B. SA, H.A. şi B.N.R., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtelor SC L.B. SA şi B.N.R. să procedeze la radierea şi corectarea din evidenţa Centralei Riscurilor Bancare a menţiunilor incorecte privind pe subscrisul; obligarea pârâţilor SC L.B. SA şi H.A., în solidar, la plata sumei de 1 leu cu titlu de prejudiciu moral, obligarea pârâţilor SC L.B. SA şi H.A., în solidar, la publicarea hotărârii într-un cotidian naţional.
Prin sentinţa civilă nr. 2337 din 11 februarie 2009, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea de competenţă a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin declinarea de competenţă de la Judecătoria sectorului 1, sub nr. 18625/3/2009, iar prin sentinţa comercială nr. 13196 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, iar cererea a fost respinsă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului Cabinet de Avocat F.M.E.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 13196/2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a formulat apel reclamantul Cabinet de Avocat F.M.E., iar prin Decizia comercială nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost admis apelul formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 13196/2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost desfiinţată hotărârea apelată, cauza fiind trimisă la aceiaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut în esenţă că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclmantului având în vedere că la data de 15 ianurie 2005, ca urmare a Deciziei Baroului Bucureşti din 10 ianuarie 2005, de autorizare a exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet de Avocat F.M.E., acesta a dobândit capacitatea de folosinţă, capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii - art. 5 alin. (1) din Decretul 31/1954.
Este unanim recunoscut că un cabinet de avocat încheie contracte de asistenţă juridică pentru exercitarea activităţii specifice, ceea ce înseamnă că are folosinţa drepturilor sale, parte a pesonalităţii juridice.
De altfel, capacitatea de folosinţă nu a fost contestată de SC L.B. SA care a stabilit relaţii comerciale cu reclamantul prin încheierea contractului de credit din 9 iulie 2007 ceea ce echivalează cu recunoaşterea acestuia ca persoană juridică.
Împotriva deciziei comerciale nr. 381 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs pârâta SC L.B. SA, solicitând instanţei admiterea recursului, desfiinţarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greşit au fost analizate dispoziţiile Legii 51/1995 şi statutul profesiei de avocat, instanţa de apel motivând ilogic hotărârea pronunţată în condiţiile în care Cabinetul de Avocat F.M.E. nu avea şi nu are capacitatea procesuală de folosinţă. Hotărârea instanţei de apel este nulă absolut având în vedere că a admis apelul declarat de o instituţie lipsită de capacitate procesuală.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept arătate de recurentă, se constată că recursul este nefondat.
Recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 9 C. proc. civ., dar nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor legale evocate.
Astfel, admiterea recursului poate fi cerută pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sunt aplicabile atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (1) C. proc. civ., dar în speţa de faţă instanţa de apel nu a încălcat formele de procedură pentru a se putea reţine aplicarea dispoziţiilor legale evocate.
De altfel nici recurenta nu arată în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. arătând doar la finalul motivelor de recurs că hotărârea este lovită de nulitate absolută întrucât a fost admis apelul formulat de o entitate lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, dar această entitate a fost înfiinţată prin actul de dispoziţie al organului competent, respectiv Decizia Baroului Bucureşti din 10 ianuarie 2005 emisă în baza Legii nr. 51/1995, susţinerea recurentei pe acest aspect fiind nefondată.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurentă ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio contradicţie în considerentele acestei hotărâri, criticile formulate de recurentă pe acest aspect, fiind nefondat. Faptul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu a corespuns voinţei recurentei nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei recurate.
Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacet din perspectiva cerinţelor legale.
Instanţa de apel a dat o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente respectiv dispoziţiile Legii nr. 51/1995 – lege specială – raportat la art. 31/1954, normă generală.
Astfel, prin înfiinţarea persoanei juridice se înţelege crearea unui subiect colectiv de drept civil, în condiţiile legii. Normele generale privind înfiinţarea persoanei juridice se găsesc cuprinse în art. 28 din Decizia 31/1954.
Normele specifice privind înfiinţarea diferitelor categorii de persoane juridice se găsesc în actele normative aplicabile acestora. Legea nr. 51/1995 ca normă specială se completează în măsura compatibilităţii cu norma generală, iar prin emiterea Deciziei Baroului Bucureşti din 10 ianuarie 2005 de autorizare a exercitării profesiei de avocat în cadrul Cabinet de Avocat F.M.E. acesta a dobândit capacităţi de a avea drepturi şi obligaţii, aspect reţinut corect de instanţa de apel.
Fiind titular de drepturi şi obligaţii intimatul reclamant a stabilit raporturi contractuale şi cu recurenta pârâtă prin încheierea contractului de credit din 9 iulie 2007, calitate ce nu a fost contestată la data încheierii actului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.B. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.B. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 264 din 22 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3550/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3552/2010. Comercial → |
|---|
