ICCJ. Decizia nr. 3548/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3548/2010
Dosar nr. 2623/97/2009
Şedinţa de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanta SC C.T. SRL Valea Nandrului, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a chemat în judecată pe pârâta SC X.I.E. SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a intervenit compensarea legală, până la concurenţa celei mai mici datorii, între datoriile societăţii reclamante faţă de societatea pârâtă, care sunt de: 22.916,64 dolari S.U.A.; 30.000 dolari S.U.A. (echivalent în lei) şi 1.536,34 lei şi datoriile societăţii pârâte faţă de societatea reclamantă, în cuantum de 150.344,24 lei.
Prin sentinţa nr. 2105/CA din 9 noiembrie 2009, Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC C.T. SRL Valea Nandrului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinta comercială nr. 8179 din 7 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 628 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.T. SRL a fost obligată la plata sumei totale de 150.344,24 lei către pârâta SC X.I.E. SRL Bucureşti, cu titlu de despăgubiri.
Pe calea acţiunii introduse reclamanta a solicitat a se constata că a intervenit compensarea legală între sumele la care a fost obligată în favoarea pârâtei, prin hotărârile indicate, şi pretinsele debite pe care pârâta le-ar avea faţă de aceasta, rezultate din neonorarea facturilor emise pentru mărfurile livrate.
Instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată, nu poate fi primită în condiţiile art. 111 C. proc. civ., dat fiind faptul, pe de o parte, că reclamanta are deschisă acţiunea în realizarea dreptului, iar, pe de altă parte, pentru că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1145 C. civ.
S-a avut în vedere de instanţa de fond că, textul art. 111 C. proc. civ. stabileşte caracterul subsidiar al cererii în constatare faţă de cererea în realizarea dreptului, prevăzând expres că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
De altfel, după cum s-a statuat în doctrină şi în practica judiciară a instanţelor comerciale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 68 din 13 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova), art. 111 nu se referă numai la acţiunile propriu-zise de drept comun în realizarea dreptului, ci la toate mijloacele de realizare a dreptului, inclusiv la contestaţia la executare.
Ca urmare, instanţa de fond a apreciat că cererea în constatare este inadmisibilă în condiţiile în care partea are la îndemână o cerere în realizarea dreptului, fie pe calea dreptului comun, fie pe calea contestaţiei la executare.
În speţă, reclamanta avea deschisă calea acţiunii în realizarea dreptului prin valorificarea creanţelor pe care le pretinde faţă de pârâtă, precum şi calea contestaţiei la executare propriu-zisă, în cadrul căreia poate să invoce compensaţia legală prevăzută de art. 1444 C. civ.
Pe de altă parte, instanţa a observat că datoria pârâtei faţă de reclamantă este certă, lichidă şi exigibilă - fiind constatată prin hotărâri judecătoreşti definitive, în timp ce datoria invocată de reclamantă nu îndeplineşte condiţia de a fi certă, câta vreme aceasta nu a fost constatată printr-un titlu executoriu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C.T. SRL, solicitând în principal modificarea sentinţei, iar în urma rejudecării cauzei să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată, iar în subsidiar, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de probe noi.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 20/A din 26 februarie 2010, a admis apelul reclamantei SC C.T. SRL şi în consecinţă a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării fondului.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat, prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1143 şi urm. C. civ., să se constate că a intervenit compensarea legală, iar nu existenţa unui debit al pârâtei faţă de reclamantă.
S-a avut în vedere că acţiunea în constatarea compensării legale este o acţiune în realizare, întrucât produce o modificare a raporturilor juridice dintre părţi, calificarea acţiunii realizându-se în raport de obiectul supus judecăţii (a se vedea Decizia nr. 281/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că, susţinerea instanţei de fond, în sensul că reclamanta ar avea la îndemână o cerere în realizare pe calea contestaţiei la executare, este neîntemeiată, atât timp cât pârâta nu a formulat o cerere de executare silită pentru ca reclamanta să aibă calitate procesuală activă să formuleze contestaţie la executare.
Pe de altă parte, caracterul cert, lichid şi exigibil al unei creanţe nu implică şi existenţa unui titlu executoriu pentru a putea opera compensarea legală, această condiţie nefiind prevăzută de art. 1143-1153 C. civ., aşa cum greşit a reţinut tribunalul.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC X.I.E. SRL Bucureşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
În motivarea recursului său, recurenta pârâtă susţine că, creanţa nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 379 C. proc. civ., precum şi faptul că nu recunoaşte si nici nu acceptă debitul, având în vedere neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din contractele din 4 februarie 2006 şi din 15 martie 2006.
Recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile generale ale art. 1144 – art. 1145 C. civ. referitoare la reciprocitatea obligaţiilor, la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor reciproce, în opinia sa presupusa creanţă neavând caracter cert.
În final, recurenta arată că, o asemenea cerere nu poate fi admisă, neexistând nici o hotărâre prin care să se constatate că reclamanta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. În legătură cu acest motiv se observă că cele două ipoteze ale nelegalităţii evocate nu se regăsesc în argumentele expuse de recurentă, în sensul că nu s-a indicat legea de drept substanţial încălcată şi nici nu s-a demonstrat că Decizia nu are fundament juridic, recurenta exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţia adoptată de instanţa de apel formulând în acest sens critici cu privire la netemeinicia şi nelegalitatea acţiunii.
Din considerentele deciziei recurate şi actele de la dosar, rezultă că instanţa de apel a examinat pricina în mod corect, în sensul că a constatat că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat să se constate că a intervenit compensarea legală între părţi, ci nu existenţa unui debit al pârâtei faţă de reclamantă, având în vedere că acţiunea în constatarea compensării legale este o acţiune în realizare, întrucât produce o modificare a raporturilor juridice dintre părţi, calificarea acţiunii realizându-se în raport de obiectul supus judecăţii, instanţa de apel apreciind totodată că este neîntemeiată susţinerea instanţei de fond în sensul că reclamanta ar avea la îndemână o cerere în realizare pe calea contestaţiei la executare.
Aşadar, se reţine că acţiunea în constatarea compensării nu se confundă cu acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept în reglementarea art. 111 C. proc. civ., ea având natura unei acţiuni în realizare, cu o finalitate bine determinată, aceea a stingerii unor creanţe reciproce, deci cu efect în patrimoniul părţilor.
În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că nu recunoaşte şi nu acceptă debitul datorită neîndeplinirii obligaţiilor rezultate din cele două contracte încheiate între părţi, creanţa neîndeplinind condiţiile prevăzute de art. 379 C. proc. civ., precum şi critica referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile generale ale art. 1144 – art. 1145 C. civ. referitoare la reciprocitatea obligaţiilor, la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, Înalta Curte le va înlătura întrucât instanţa de apel, prin Decizia recurată, nu a statuat asupra fondului raportului dintre părţi, ci doar a dispus ca fondul să fie analizat de către prima instanţă. De altfel, se observă că instanţa de apel nu a procedat la analizarea condiţiilor necesare constatării compensării, ci doar a analizat admisibilitatea unei astfel de cereri.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei SC X.I.E.SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 20/A din 26 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC X.I.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 20/A din 26 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3541/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3550/2010. Comercial → |
---|