ICCJ. Decizia nr. 3595/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3595/2010
Dosar nr. 4843/1/2010
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială 8063 din 27 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta D.K.E. prin care a solicitat instanţei să o someze pe pârâta SC OG SRL Bucureşti la plata sumei de 279.500 ron rezultată ca urmare a nerespectării contractelor de împrumut încheiate între cele două părţi.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate a fost admis de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 67 din 6 februarie 2009, potrivit căreia a fost schimbată în tot sentinţa în sensul admiterii cererii reclamantei şi obligării pârâtei la plata sumei de 279.500 lei către reclamantă, cu cheltuieli de judecată în sumă de 12.895 lei.
Pârâta SC OG SRL Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei mai sus menţionate, recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, modificată, Decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei, aşa cum rezultă din Decizia nr. 907 din 5 martie 2010.
Împotriva acestei decizii a fost formulată contestaţia în anulare de către contestatoarea D.K.E., în temeiul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea considerând că Decizia atacată este consecinţa unei greşeli materiale.
A precizat că avea aceeaşi cetăţenie, aceeaşi adresă cu soţul ei şi că instanţa a omis din eroare să analizeze art. 1 şi art. 3 din contractul prenupţial conform cărora viitorii soţi adoptă regimul separării bunurilor aşa cum este reglementat de conţinutul art. 1536 şi urm. C. civ. aceştia păstrându-şi proprietatea bunurilor mobile şi imobile care le aparţin şi a acelora care ar putea să intre în posesia lor pe viitor în orice moment iar titlurile şi valorile nominale precum şi creanţele vor fi considerate ca aparţinând aceluia dintre soţi care este titularul acestora. A mai arătat de asemenea că are domiciliul în Franţa şi că niciodată nu a avut domiciliul în România aşa cum a reţinut instanţa de recurs şi că aspectele semnalate sunt consecinţa unei greşeli materiale a instanţei de recurs constând în analiza superficială sau trecerea cu vederea a unor probe aflate la dosar dar mai ales a actelor de stare civilă şi a conţinutului convenţiei, care au condus la neaplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 805/1992, respectiv la valabilitatea actelor făcute de soţul acesteia considerat mandatar legal al ei.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează atacarea hotărârilor irevocabile ale instanţelor de recurs cu contestaţie în anulare, în situaţia când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursului sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În contestaţia sa, contestatoarea a indicat prima teză a articolului mai sus menţionat, astfel încât vor fi analizate motivele invocate raportate la conţinutul sintagmei „greşeală materială" sau „eroare materială" care nu trebuie să necesite o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor ci, trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Eroare materială nu vizează nici acele greşeli care se pot îndrepta pe calea unei cereri de îndreptare materială ci, greşeli de fapt, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauze, care ar avea drept consecinţă, pronunţarea unei hotărâri greşite.
Or, în speţă, critica contestatoarei se opreşte la o greşeală de judecată, invocând modul eronat în care instanţa de recurs a rezolvat problema cetăţeniei şi a domiciliului, precum şi eroarea de a analiza alin. (1) şi 3 din convenţia matrimonială.
În recurs instanţa a analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 195/1996 raportat la care a rezolvat problemele legate de domiciliul şi cetăţenia soţilor, iar modul de soluţionare nici pe departe nu poate constitui o greşeală materială, involuntară, realizată prin confundarea unor elemente sau date importante aflate la dosar soluţionarea acestor probleme vizează judecata fondului şi greşeli de judecată, care nu pot fi îndreptate prin contestaţie în anulare.
Cu privire la omisiunea de a analiza art. 1 şi art. 3 din Convenţie, Curtea constată că nici acestea nu pot constitui greşeli materiale întrucât vizează problema reaprecierii probelor, situaţie care nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Pentru aceste motive contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.K.E. împotriva deciziei nr. 907 din 5 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3593/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3660/2010. Comercial → |
|---|
