ICCJ. Decizia nr. 3668/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3668/2010
Dosar nr. 3176/1/2010
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3832 din 9 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Oraşului Buftea, în contradictoriu cu pârâţii SC M.S. SRL, prin lichidator judiciar SC A.A.C. IPURL şi SC C. SRL
Prin acţiune, reclamanta a solicitat să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al SC M.S. SRL, născut în baza contractului de lucrări din 2003 şi a ultimei facturi fiscale din 1 iulie 2004.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că, prin sentinţa nr. 6037 din 18 iulie 2006 emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în baza dispoziţiilor OG nr. 5/2001 privind somaţia de plată, reclamanta a fost somată să plătească suma de 455.265,49 ron către pârâtă şi că, cererea în anulare formulată împotriva ordonanţei a fost respinsă prin sentinţa comercială nr. 8871 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Bucureşti.
S-a constatat că motivele exprese de reclamantă în prezenta acţiune coincid cu apărările din cererea în anulare, apărări pe care instanţa le-a respins ca nefondate astfel că, instanţa a apreciat că acestea nu mai pot fi reiterate pe calea contestaţiei la executare, iar cum reclamanta a epuizat mijloacele juridice pentru constatarea creanţei nu înseamnă că are deschisă calea acţiunii în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 118 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Pentru a se pronunţa în acest mod, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea unei situaţii de fapt, respectiv că a efectuat o plată valabilă datorată intimatei- pârâte în temeiul unui titlu executor, însă către o terţă persoană, stingând astfel dreptul de creanţă.
S-a considerat că prima instanţă a reţinut corect că, reclamanta a încercat pe calea unei acţiuni în constatare să obţină un rezultat specific contestaţiei la executare şi că, în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. acţiunea apare ca inadmisibilă întrucât reclamanta are la îndemână acţiunea în realizare.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
Decizia atacată conţine considerente străine de natura pricinii, întrucât obiectul cauzei deduse judecăţii nu îl reprezintă contestaţia la executare.
- Instanţa a reţinut în mod greşit că prin acţiune s-a solicitat a se constata că reclamanta nu ar mai avea niciun fel de datorie faţă de intimată.
Se susţine că prin simplul fapt al indicării izvorului concret al obligaţiei (contractul din 2003 şi factura din 1 iulie 2004) nu se poate trage concluzia că s-ar fi făcut de fapt referire la un drept determinat, respectiv la o creanţă care să rezulte din actele menţionate.
- De asemenea, recurenta consideră că reţinerile instanţei de apel sunt eronate întrucât, fiind vorba despre o acţiune în constatare negativă, reclamantul debitor nu poate invoca un drept al său, ci doar un izvor de drepturi care sunt în favoarea părţii în contradictoriu cu care înţelege să se judece, iar pe de altă parte, plata efectuată nu este datorată pârâtei în temeiul titlului, ci în temeiul contractului şi facturii, care reprezintă numai izvorul concret al obligaţiilor.
Pe acest aspect, se apreciază că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
- Instanţa de apel a sesizat eroarea în care s-a aflat prima instanţă care a analizat cauza dedusă judecăţii prin prisma unei contestaţii la executare dar a conferit o interpretare proprie considerentelor instanţei de fond, când ar fi trebuit să constate că de fapt, hotărârea primei instanţe nu este motivată.
- Greşit s-a reţinut că faza executării silite a unei hotărâri judecătoreşti face parte din cadrul judecăţii şi nu se poate susţine că promovarea unei acţiuni în constatare negativă este echivalentă unei contestaţii la executare sau că o contestaţie la executare suplineşte o hotărâre judecătorească şi înlătură dreptul persoanei de a promova o acţiune de drept comun, iar interpretarea instanţei de apel nu poate conduce decât la anihilarea drepturilor procedurale pe care le apără art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.
Prin întâmpinarea depusă de intimata SC M.S. SRL se solicită – în principal – respingerea recursului întrucât acţiunea reclamantei a rămas fără obiect prin recuperarea întregului debit în cuantum de 461.365,49 lei, prin executare silită, conform extrasului de cont din 21 iulie 2009, iar în subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata SC C. SRL a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Aşa cum s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. prin care a solicitat să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei SC M.S. SRL împotriva sa (dreptul de creanţă născut în baza contractului din 2003 şi a facturii din 1 iulie 2004) prin plata valabilă efectuată către pârâta SC C. SRL
Din modul de redactare a acţiunii deduse judecăţii rezultă cu evidenţă că scopul urmărit de reclamant este acela de a obţine un titlu din care să rezulte că nu mai are vreo datorie faţă de pârâta SC M.S. SRL, situaţie inadmisibilă în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ. care se referă la posibilitatea constatării existenţei ori inexistenţei unui drept al titularului unei astfel de cereri, iar nu a unui fapt.
În raport de această situaţie nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sub aspectul considerentelor străine pricinii, conţinute de Decizia atacată.
De asemenea, instanţa nu poate reţine nici motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii ce ar fi atras schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pe de o parte, recurentul nu indică actul aflat în această situaţie, iar pe de altă parte argumentele folosite în susţinerea acestui motiv de recurs prin care se face trimitere la contractul părţilor şi factura menţionată care ar sta la baza dreptului de creanţă al pârâtei, nu sunt de natură a fundamenta nelegalitatea deciziei atacate pe aspectul invocat.
Ambele instanţe au reţinut în mod corect că recurentul, prin demersul său judiciar încearcă să invoce o plată valabilă efectuată către o terţă persoană astfel încât să anihileze o eventuală executare silită ce s-ar porni împotriva sa pentru realizarea creanţei pe care societatea pârâtă o deţine ceea ce este inadmisibil pe calea unei acţiuni în constatare, iar prin soluţia dată reclamantei nu i s-a îngrădit niciunul din drepturile procesuale prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.
Mai mult, având în vedere şi faptul că pârâta SC M.S. SRL a făcut cunoscut instanţei că şi-a recuperat întreaga creanţă deţinută împotriva reclamantei, în cadrul executării silite, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Oraşul Buftea, prin primar, împotriva deciziei comerciale nr. 118 din 22 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3669/2010. Comercial → |
|---|
