ICCJ. Decizia nr. 3635/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3635/2010
Dosar nr. 8569/3/2009
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, reclamanta SC D. U. SRL BUCUREŞTI, în contradictoriu cu pârâta SC I.W.C. SRL BUCUREŞTI a solicitat constatarea nulităţii actelor ce au stat la baza înregistrării sediului pârâtei, întrucât stabilirea sediului pârâtei în această locaţie fiind de natură să o prejudicieze, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007 şi art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Reclamanta şi-a precizat şi completat acţiunea, arătând că solicită constatarea nulităţii acceptului pentru stabilirea sediului pârâtei la adresa din Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, pentru lipsa totală a consimţământului reclamantei, constatarea nulităţii încheierii nr. 67472 din 15 septembrie 2008 a judecătorului delegat la O.R.C. - T.B. pentru lipsa acordului cerut de Legea nr. 230/2007 şi constatarea nulităţii Hotărârii nr. 1 din 07 august 2008 a A.G.A. a SC I.W.C. SRL, care, la art. 3 prevede schimbarea sediului societăţii în Bucureşti, B-dul Regina Elisabeta, sector 5.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11345 din data de 15 octombrie 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere, a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat la O.R.C. – T.B. nr. 67472 din 15 septembrie 2008, ca inadmisibil şi a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului doi de cerere că aceasta este întemeiată, deoarece nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât de instanţa de control judiciar, urmare a exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe calea unei acţiuni în constatarea nulităţii.
A mai reţinut instanţa de fond că, reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate a Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 07 august 2008 a SC I.W.C. SRL, lipsa consimţământului reclamantei cu privire la schimbarea destinaţiei spaţiului în discuţie nefiind în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC D.U. SRL BUCUREŞTI, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin decizia nr. 156 din 22 martie 2010, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei SC D.U. SRL BUCUREŞTI, reţinând că, instanţa de fond a constatat în mod corect că nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât în calea de atac prevăzută de lege, iar cu privire la hotărârile adunării generale a apreciat că acestea pot fi supuse controlului de legalitate, în condiţiile Legii nr. 31/1990 şi de asemenea, a reţinut că reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate a Hotărârii A.G.A. nr. 1 din 07 august 2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC D.U. SRL BUCUREŞTI, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei atacate vizează greşita soluţionare privind constatarea nulităţii acceptului pentru lipsa consimţământului reclamantei considerându-se, în mod greşit, că dispoziţiile Legii nr. 230/2007 prin art. 42, ocrotesc un interes particular şi în consecinţă, ar fi vorba de o nulitate relativă.
Mai susţine recurenta, referitor la celelalte două capete de cerere privind nulitatea hotărârii A.G.A. şi a încheierii judecătorului delegat, că sunt lovite de nulitate atâta timp cât se întemeiază pe un act nul, iar cu privire la radierea înregistrării sediului se apreciază că aceasta nu putea fi solicitată înainte de anularea actelor ce au stat la baza înregistrării cererii de schimbare a sediului social.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Critica vizând greşita soluţionare privind constatarea nulităţii acceptului pentru stabilirea sediului pârâtei pentru lipsa consimţământului reclamantei, se constată că nu poate fi primită, deoarece instanţele, în mod corect, au apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 230/2007, reţinând că la dosarul cauzei s-au ataşat acordul asociaţiei de proprietari, acordul proprietarilor apartamentelor nr. 64 si 73, nu însă şi acordul reclamantei, care este proprietara apartamentului cu care spaţiul închiriat de pârâtă se învecinează în plan vertical, precum şi dovezi în sensul că pârâta a încercat să obţină acordul reclamantei, iar aceasta din urmă nu a făcut dovada vătămării suferite prin actul a cărui nulitate se solicită, sens în care s-a considerat ca actul încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale care ocrotesc un interes particular, este lovit de nulitate relativă.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, potrivit căreia cele două capete de cerere privind nulitatea hotărârii A.G.A. şi a încheierii judecătorului delegat sunt lovite de nulitate, atâta timp cât se întemeiază pe un act nul, se constată că este nefondată, întrucât nulitatea unei încheieri a judecătorului delegat nu poate fi constatată decât de instanţa de control judiciar, urmare a exercitării căii de atac a recursului, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe calea unei acţiuni în constatarea nulităţii. Iar cu privire la cererea de constatarea nulităţii hotărârii A.G.A., se constată că, reclamanta nu a indicat nici un motiv de nulitate al acesteia şi că lipsa consimţământului reclamantei cu privire la schimbarea destinaţiei spaţiului în litigiu nu este în măsură să atragă nulitatea acestei hotărâri.
De asemenea, se constată în mod corect că, cele două instanţe au apreciat că o persoană prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau printr-o menţiune la registrul comerţului poate să ceară radierea înregistrării păgubitoare în condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990 şi nu constatarea nulităţii încheierii judecătorului delegat prin care s-a admis cererea de înregistrare a unei menţiuni.
Aşa fiind, în considerarea dispoziţiilor legale mai sus-evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.U. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 156 din 22 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3634/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3639/2010. Comercial → |
|---|
