ICCJ. Decizia nr. 3803/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3803/2010
Dosar nr. 1152/1371/2007
Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL Tg. Mureş, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş a chemat în judecată pe pârâtele SC P.L. SRL Tg. Mureş şi SC I. SRL, solicitând instanţei să dispună constatarea nulităţii compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, cu Ordinele de compensare nr. 2891882 şi 3224477.
La data de 7 aprilie 2006, prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională, pârâta SC P.L. SRL, prin administrator judiciar T.S.I. a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora, la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat, în măsura în care instanţa va constata nulitatea compensării, să dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului de compensare, sens în care reclamanta să fie obligată la restituirea către pârâta SC P.L. SRL a sumei de 57.518,74 lei RON.
La termenul din 08 mai 2006, reclamanta SC A. SRL prin întâmpinare a achiesat în parte la cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P.L. SRL, cu precizarea că în urma constatării nulităţii actului de compensare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară reclamanta are de achitat faţă de pârâta SC I. SRL suma de 575.187.482 Rol (existând însă excepţia de neexecutare, urmând a fi stornată şi diferenţa de 575.187.482 Rol din factura nr. 8939383 din 12 septembrie 2003 (emisă eronat, fără a avea suport), iar pârâta SC P.L. SRL să primească de la SC I. SRL suma pe care o avea de primit, anume 575.187.482 lei, în baza raportului juridic cu aceasta.
Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate să însemne că reclamanta reconvenţională SC P.L. SRL trebuie să primească suma de 575.187.482 de lei de la reclamantă, cum a solicitat prin cererea reconvenţională, această sumă fiind datorată de către pârâta SC I. SRL în baza unui raport juridic distinct, recunoscut de aceasta. Reclamanta trebuie doar să storneze diferenţa de 575.187.482 lei, diferenţa din factura iniţială lucru necesar pentru stingerea tuturor obligaţiilor (TVA, impozit pe profit) generate de înregistrarea contabilă iniţială.
Prin încheierea din data de 12 iunie 2006 instanţa a dispus suspendarea judecăţii, în temeiul art. 42 din Legea nr. 65/1995, pe considerentul că pârâtele se află sub incidenţa procedurii de insolvenţă.
Curtea de apel Tg. Mureş, prin decizia nr. 507 din 24 aprilie 2007, a admis recursul declarat de pârâta SC P.L. SRL împotriva încheierii din data de 12 iunie 2006 şi a dispus continuarea judecăţii.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureş sub nr. 1152/1371/2007.
Prin sentinţa nr. 325 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii invocată de pârâta SC P.L. SRL. A admis acţiunea reclamantei SC A. SRL formulată în contradictoriu cu pârâtele SC P.L. SRL - prin lichidator judiciar SC R.V.A.M. SRL şi SC I. SRL Tg. Mureş - prin lichidator judiciar S.A.T., şi în consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată cu ordinele de compensare nr. 2891882 şi 3224477.
S-a admis în parte şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC P.L. SRL şi în consecinţă:
S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului de compensare, fiind respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei reconvenţionale la restituirea către reclamanta reconvenţională a sumei de 57,518,74 lei.
Prin încheierea de şedinţă din 5 martie 2009, Tribunalul Comercial Mureş a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa nr. 325 din 27 ianuarie 2009 în sensul că se va scrie: ”Constată nulitatea compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată prin Ordinele de compensare nr. 2891881, 2891882 şi 3224477” în loc de „Constată nulitatea absolută a compensării succesive tripartite din data de 31 octombrie 2003, efectuată cu ordinele de compensare nr. 2891882 şi 3224477.”
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâta SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL.
Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 75/ A din 9 noiembrie 2009, cu majoritate de voturi a admis apelul declarat de SC P.L. SRL Tg. Mureş şi în consecinţă: A schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL pentru anularea ordinelor de compensare nr. 2891882 şi nr. 3224477 din 31 octombrie 2003, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală; a respins acţiunea reconvenţională formulată de SC P.L. SRL Tg. Mureş. A menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.
Cu opinie parţial divergentă, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu SC P.L. SRL Tg. Mureş pentru constatarea nulităţii absolute a ordinului de compensare nr. 2891882 din 31 octombrie 2003.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât pârâta SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL cât şi reclamanta SC A. SRL Tg. Mureş.
1. Recursul pârâtei SC P.L. SRL – prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL.
Recurenta pârâtă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi schimbarea sentinţei de fond cu consecinţa respingerii acţiunii.
În motivarea recursului său, recurenta susţine că rezultă fără dubiu că procedura de compensare prevăzută de regulamentul de compensare are legătură directă cu O.U.G. nr. 77/1999 şi în contextul în care ordonanţa de urgenţă, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 prevede o sancţiunea contravenţională potrivit art. 5 alin. (1) lit. b), fiind evident că neparcurgerea procedurii de compensare potrivit art. 3 din H.G. nr. 685/1999 nu poate fi sancţionată, cu atât mai mult cu cât, sancţiunea nulităţii nu este prevăzută.
Se mai susţine că, art. 3 din H.G. nr. 685/1999 doar interzice utilizarea altor documente în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare şi nicidecum nu sancţionează cu nulitatea absolută actul compensării în sine. Prin urmare, singura acţiune ce s-ar aplica conduitei părţilor în privinţa realizării compensării ar fi cea prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 77/1999.
În completarea motivelor de recurs depuse în termenul legal, pârâta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor H.G. nr. 685/1999, O.U.G. nr. 77/1999 în legătură cu sancţiunea aplicabilă actului juridic vizat, precum şi art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în ceea ce priveşte depăşirea limitelor învestirii de către instanţa de judecată, prin cercetarea în fond a raporturilor juridice obligaţionale comerciale dintre părţi, în cadrul unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actului juridic de referinţă.
Referitor la cererea reconvenţională, recurenta pârâtă apreciază că instanţa de apel a soluţionat-o într-un mod eronat, întrucât repunerea părţilor în situaţia anterioară este imperios necesară în măsura constatării nulităţii absolute a actului juridic.
2. Recursul reclamantei SC A. SRL Tg. Mureş.
Recurenta reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În dezvoltarea recursului său, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. proc. civ., termenul de 5 zile fiind unul imperativ pentru completul de divergenţă, iar dezbaterile trebuiau purtate exclusiv asupra punctelor rămase în divergenţă şi nu pe fondul litigiului.
Recurenta apreciază că opinia divergentă trebuia motivată până la judecarea divergenţei şi nu după redactarea părerii majoritare, în considerarea art. 257 şi art. 298 C. proc. civ.
Totodată, recurenta susţine că dispoziţiile art. 293 C. proc. civ., au fost încălcate, întrucât în raport de soluţia de respingere a cererii reconvenţionale a SC P.L. SRL apelul pârâtei trebuia respins şi nu admis, instanţa de apel având obligaţia să arate în dispozitivul deciziei care anume dispoziţii din sentinţă au fost păstrate, lucru pe care nu l-a făcut în mod expres.
Criticile subsumate art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât prin decizia nr. 507/2007 s-a statuat în mod echivoc că reclamanta a invocat nulitatea absolută a convenţiei şi compensării, nu pentru a pune în discuţie propria creanţă asupra pârâtelor, ci pentru a contesta pretinsele creanţe ale acestora, creanţe ce nu erau certe, lichide şi exigibile.
Recursul reclamantei este fondat, dar pentru că interesele bunei administrări a justiţiei o cer, conform art. 312 şi 313 C. proc. civ., se vor admite ambele recursuri, pentru considerentul comun ce se va prezenta în cele ce urmează:
Din desfăşurarea cursului procesual al prezentului litigiu în faţa instanţei de apel rezultă că normele procedurale privind judecarea cauzei în complet de divergenţă au fost încălcate.
Astfel, din încheierea şedinţei de judecată din data de 15 iunie 2009 rezultă că la acel termen părţilor li s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea consecutiv pentru 19 iunie 2009, respectiv 22 iunie 2009.
La termenul din 22 iunie 2009, cei doi judecători au apreciat faptul că după sfârşitul dezbaterilor, nu se poate întruni majoritatea legală, astfel că în raport de dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. proc. civ., pricina va fi judecată din nou, în complet de divergenţă, fiind stabilit în acest sens un nou termen la data de 14 septembrie 2009, întrucât datorită perioadei de vacanţă judecătorească nu este posibilă judecarea cauzei potrivit cerinţelor legale, respectiv în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile.
Prin urmare, la termenul din 14 septembrie 2009, s-a constituit completul de divergenţă prin includerea în complet a unui judecător, respectiv cel de al doilea membru aflat în planificarea de permanenţă, motivat de faptul că primul judecător aflat în această planificarea lipseşte motivat din instanţă, fiind încheiat în acest sens un proces-verbal în conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
Ulterior, cauza a fost amânată pentru data de 12 octombrie 2009, când completul format din doi judecători, şi nu din trei judecători, astfel cum prevăd normele legale privind compunerea completului de divergenţă, a amânat judecarea cauzei la data de 9 noiembrie 2009, întrucât cel de al treilea membru al completului lipseşte motivat din instanţă, fiind încheiat în acest sens procesul verbal aflat la dosar apel.
La termenul din data de 9 noiembrie 2009, când s-a pronunţat decizia recurată prin care s-a hotărât cu majoritate de voturi admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, componenţa completului de divergenţă a fost diferită de cea din 14 septembrie 2009, fiind încălcate astfel normele procedurale cât şi dispoziţiile art. 257 C. proc. civ.
Potrivit art. 99 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti „completul de divergenţă se va constitui potrivit art. 54 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin includerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei, a preşedintelui de secţie ori a judecătorului din planificarea de permanenţă aferentă datei la care se vor relua dezbaterile”.
Cauzele, odată repartizate pe complete de judecată, nu pot fi transferate la alte complete de judecată şi nici nu se mai pot schimba membrii completelor decât în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară. Ori în speţă, din lucrările dosarului nu rezultă care au fost criteriile care au condus la modificarea membrilor completului de divergenţă din data de 9 noiembrie 2009 când s-a pronunţat decizia recurată.
Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., urmează să admită recursurile, să caseze decizia recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Ca urmare a admiterii recursurilor şi casării deciziei recurate, nu se mai impune a fi analizate şi celelalte critici invocate de către reclamantă şi pârâtă, ele urmând a fi cercetate de către instanţa de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL Tg. Mureş şi de pârâta SC P.L. SRL Tg. Mureş prin lichidator judiciar R.V.A. M.I.S. SPRL Tg. Mureş împotriva deciziei nr. 75/ A din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 3656/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3807/2010. Comercial → |
|---|
