ICCJ. Decizia nr. 3720/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3720/2010
Dosar nr. 58/1/2010
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2008 reclamanta SC C. SA Timişoara, în contradictoriu cu pârâtele A.N.S.V.S.A. Bucureşti şi D.S.V.S.A. Timiş, a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 2.574.732 lei debit rezultat din factura din 10 septembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că a realizat o serie de lucrări în baza contractului de lucrări din 6 iunie 2007, precum şi o serie de lucrări suplimentare conform dispoziţiilor de şantier cu antemăsurătorile aferente, lucrări ce au primit avizul favorabil în Consiliul Tehnico - Economic al A.N.S.V.S.A. Bucureşti din data de 31 iulie 2008.
Societatea reclamantă a executat toate lucrările suplimentare, emiţându-se situaţia de lucrări însoţită de factura fiscală din 10 septembrie 2008, în valoare de 2.574.732 lei.
Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. învederând faptul că reclamanta este parte semnatară a contractului de lucrări din 6 iunie 2007 în calitate de contractant alături de D.S.V.S.A. Timiş în calitate de Autoritate contractantă, iar actele adiţionale nr. 1 din 16 mai 2008 şi nr. 2 din 22 mai 2008 la contractul de lucrări cu fost încheiate cu D.S.V.S.A. Timiş şi nu cu A.N.S.V.S.A., organul ierarhic superior.
Conform dispoziţiilor H.G. nr. 130/2006 şi O.G. nr. 42/2004 unităţile centrale stau în proces prin unităţile din subordine, unităţi care, în conformitate cu dispoziţiile aceloraşi acte normative, au personalitate juridică.
Prin întâmpinarea depusă la dosar D.S.V.S.A. Timiş a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei, arătând că, în cuprinsul art. 35 din Condiţiile speciale la contractul de lucrări, intitulat „Variaţii şi modificări” s-a prevăzut faptul că „Dacă nu se prevede altfel în Condiţiile speciale, în eventualitatea unei creşteri/ descreşteri a volumului total al lucrărilor cerute de către Autoritatea Contractantă sau rezultând din situaţii care nu sunt cauzate nici de neglijenţa Contractantului şi nici de vreo acţiune din partea sa, Contractantul poate să nu pretindă nici o compensaţie pe baza compensării din cauza pagubelor dacă acea creştere/descreştere calculată pe baza preţurilor iniţiale şi fără a modifica obiectul contractului, depăşeşte un anumit procent din valoarea contractului iniţial, care va fi stabilit în Condiţiile speciale şi care nu trebuie să fie mai mare de 15% şi nici mai mică de 8%.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 331 din 31 martie 2009 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că deşi contestă dreptul reclamantei de a primi plata în temeiul acestei facturi apreciind că aceasta, de vreme ce vizează lucrări ce sunt în calificarea părţilor „suplimentare”, ar fi condiţionată de emiterea unui act adiţional la contractul încheiat (din 6 iunie 2007), din dispoziţiile de şantier depuse la dosarul cauzei rezultă că lucrările în litigiu au fost solicitate de către pârâtă şi mai mult, prin adresele cu numerele 65217 din 10 aprilie 2008 şi 12255 din 7 iulie 2008 aceasta comunică reclamantei că justificarea executării lucrărilor suplimentare se găseşte în aceea că la primirea ordinului administrativ materializat în dispoziţiile de şantier, contractantul (reclamanta) va începe să realizeze modificarea lucrării, fiind chiar obligată în acest sens de clauza contractuală inserată la art. 35.5 din „Condiţiile generale” din contract.
Între părţi s-a încheiat astfel valabil o convenţie în temeiul căreia reclamanta a prestat lucrări în beneficiul pârâtei, cuantificate prin factura cu numărul mai sus identificată prin număr şi acceptată de către pârâtă.
Răspunzând criticilor formulate de pârâta D.S.V.S.A. Timiş, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia nr. 163 din 29 octombrie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În argumentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că factura menţionată a fost acceptată de către pârâtă, care a acceptat astfel şi faptul că lucrările suplimentare solicitate au fost executate. Semnătura reprezentantului pârâtei, la fel ca şi ştampila pârâtei, aplicate pe factură nu au numai semnificaţia receptării materiale a facturii, ci chiar acceptarea sa la plată, cu toate consecinţele juridice ce decurg din această acceptare. Acceptarea la plată este confirmată de toată corespondenţa intensă desfăşurată între cele două părţi şi între pârâtă şi ordonatorul său principal de credite (A.N.S.V.S.A. Bucureşti), corespondenţă din care rezultă că lucrările au fost solicitate de către beneficiarul D.S.V.S.A. Timiş şi executate de către constructorul reclamant.
Nu are nicio relevanţă că, de fapt, contrar asigurărilor date de către beneficiarul lucrării constructorului, nu a existat avizul CTE al ordonatorului principal de credite, întrucât raporturile contractuale de drept privat între beneficiar şi constructor s-au legat, în ceea ce priveşte lucrările suplimentare, prin dispoziţiile de şantier emise de către beneficiar, în baza art. 35.5 din Condiţiile generale ale contractului de lucrări. Lipsa avizului CTE nu poate fi opusă constructorului, întrucât acest aviz ţine de relaţiile interne, de drept financiar public dintre ordonatorii de credite, de construcţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi de execuţia lui. Contractul de lucrări de construcţie are o existenţă autonomă, executarea lui nu poate fi influenţată de relaţiile bugetare între cele două autorităţi publice şi această executare trebuie făcută cu bună credinţă, astfel cum părţile s-au angajat iniţial.
Pârâta nu se poate prevala de neprimirea avizului CTE al ordonatorului principal de credite pentru neplata lucrărilor suplimentare solicitate constructorului, pentru că şi-ar invoca propria culpă, mai ales că l-a asigurat în permanenţă pe constructor că avizul există şi lucrările suplimentare vor fi finanţate. Comportamentul pârâtei, care refuză plata lucrărilor solicitate cu motivarea inexistenţei avizului, după ce anterior i-a afirmat existenţa vine în vădită contradicţie cu principiul executării cu bună credinţă a convenţiilor, prevăzut de art. 970, alin. (1) C. civ.
Din această perspectivă trebuie văzută şi încheierea actului adiţional la contractul iniţial: din moment ce lucrările suplimentare au fost angajate în baza contractului iniţial şi lucrările suplimentare au fost executate prin acordul părţilor, nu se mai impunea încheierea unui act adiţional, decât, cel mult, ca un element suplimentar de probaţiune, pe lângă factura fiscală şi dispoziţiile de şantier.
În consecinţă, pârâta este obligată să-şi execute cu bună credinţă obligaţia sa de plată, din moment ce a solicitat efectuarea unor lucrări suplimentare şi a acceptat plata lor, întrucât, conform art. 969, alin. (1) C. civ., convenţiile legal încheiate au putere de lege între părţile contractante .
Împotriva soluţiei instanţei de apel a declarat recurs, în termen şi legal timbrat pârâta D.S.V.S.A. Timiş criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că deşi instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de suspendare în baza art. 2441alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel contrar dispoziţiilor legale în materie a considerat acest incident procedural rezolvat implicit.
Consideră că nu au fost respectate întocmai dispoziţiile privind concilierea prealabilă întrucât nu au fost anexate copii certificate de pe toate înscrisurile pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile.
De asemenea recurenta susţine că în mod greşit au considerat instanţele anterioare că a acceptat la plată factura din 10 septembrie 2008, atâta timp cât cu adresa nr. 1778 din 1 martie 2008 a returnat reclamantei factura ce nu poartă viza directorului executiv.
Nu se pot analiza şi plăti aceste lucrări suplimentare atâta timp cât nu există avizul favorabil din partea Consiliului tehnico-economic al A.N.S.V.S.A. Bucureşti şi implicit actul adiţional recurenta considerând clar şi fără echivoc că acest înscris nu este însuşit, deci neacceptat şi implicit nu poate fi acceptat la plată.
Consideră recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal întrucât nu s-a făcut dovada că lucrările suplimentare au fost executate, atâta timp cât nu există devize ofertă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Din perspectiva acestei norme imperative nu se pot examina decât criticile care fac referire la aspecte de nelegalitate, modul de interpretare a probatoriilor fiind atribuţia exclusivă a instanţelor anterioare apelul având caracter devolutiv.
În privinţa criticii vizând modul cum a fost soluţionată cererea de suspendare, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, chiar dacă la fond nu s-a pronunţat expres asupra acestei chestiuni incidentale, din modul în care a fost motivată soluţia dată, se poate concluziona că s-a considerat că de acel proces nu depinde soluţionarea prezentei cauze.
Aceasta motivat şi de faptul că executarea şi plata lucrărilor suplimentare şi-a găsit justificarea în contractul iniţial încheiat (art. 35.5 - la primirea ordinului administrativ, contractantul va începe să realizeze modificarea lucrării).
Cu privire la critica vizând nerespectarea de către reclamantă a procedurii prevăzută de art. 7201C. proc. civ. prin neanexarea întregii documentaţii la invitaţia la conciliere, aceasta urmează a fi înlăturată atâta timp cât procedura concilierii a fost realizată făcându-se referire la factura în litigiu, fiind realizat scopul propus, acela de a încerca soluţionarea pe cale amiabilă.
Pe fondul cauzei, de asemenea criticile nu pot fi avute în vedere, că factura a fost prezentată în original (fila nr. 128 dosar apel) şi aceasta nu reprezintă singurul înscris în dovedirea pretenţiilor fiind emisă în baza unor situaţii de lucrări acceptate la plată prin semnare şi ştampilare, fiind întocmite în baza unor dispoziţii de şantier.
Având în vedere că prin contract reclamanta era obligată la efectuarea lucrărilor suplimentare;
- lucrările suplimentare sunt solicitate de către beneficiar;
- există dispoziţii de şantier ale beneficiarului = ordine de execuţie;
- există situaţii de lucrări pentru lucrările suplimentare executate;
- se recunoaşte prin semnare şi ştampilarea Centralizatorului de lucrări suplimentare, faptul că au fost executate aceste lucrări suplimentare;
- se recunoaşte de către pârâtă că au fost executate lucrări suplimentare nu se pot reţine aspectele de nelegalitate invocate astfel că,
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.S.V.S.A. Timiş împotriva deciziei nr. 163 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3715/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3722/2010. Comercial → |
|---|
