ICCJ. Decizia nr. 3724/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3724/2010
Dosar nr. 24499/3/2008
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12.652 din 9 noiembrie 2009 a respins acţiunea principală formulată de reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC A.V.C.I. SRL Bucureşti ca neîntemeiată.
De asemenea a respins cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
A mai fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată şi s-a luat act că pârâta-reclamantă va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că reclamanta-pârâtă SC B.I. SRL este proprietara imobilului situat în Bucureşti, B-dul Bucureştii Noi, sector 1, în baza contractelor de vânzare-cumpărare din 11 octombrie 1993 şi din 25 noiembrie 1994 şi a sentinţei din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pârâta-reclamantă SC A.V.C.I. SRL este proprietara terenului alăturat, situat în B-dul Bucureştii Noi, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 2005.
La cererea pârâtei-reclamante a fost emisă autorizaţia de construcţie din 29 februarie 2008 pentru ridicarea unui imobil de locuinţe şi birouri, au fost demarate lucrările de demolare a construcţiilor existente iar Inspectoratul de Stat în Construcţii, la un control efectuat, a constatat că terenul prezintă o serie de şanţuri, inclusiv la limita de proprietate.
În baza sesizării reclamantei-pârâte din 7 aprilie 2008, Inspectoratul de Stat în Construcţii efectuează un nou control la lucrările întreprinse de pârâta-reclamantă, finalizat prin încheierea procesului verbal de control din 11 aprilie 2008 şi procesul-verbal de sancţionare contravenţională, stabilind în sarcina administratorului societăţii pârâte să întocmească o expertiză tehnică privind cauzele şi modalităţile de remediere a defecţiunilor produse.
La data de 28 octombrie 2008 expertul R.S. a întocmit un Raport de Expertiză Tehnică, concluzionând că în acest moment lucrările nu afectează rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor vecine.
Examinând temeiurile de drept invocate de către reclamanta-pârâtă în susţinerea cererii sale s-a apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei SC A.V.I.C. SRL.
Nu s-a putut reţine că acţiunea pârâtei care a avut ca efect deteriorarea parţială a căii de acces către B-dul Bucureştii Noi a determinat lipsa de folosinţă a spaţiilor de depozitare ale reclamantei pe o perioadă de 6 luni şi în cuantumul evaluat de către aceasta.
Pretenţiile reclamantei-pârâte SC B.I. SRL s-au întemeiat pe raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii, expertiză care nu este datată şi nu menţionează la ce dată au avut loc verificările în teren.
Martorii audiaţi au dat declaraţii contradictorii.
Din verificarea raportului de cauzalitate între fapta pârâtei şi prejudiciul cauzat, precum şi vinovăţia pârâtei ca şi condiţie a angajării răspunderii civile delictuale, s-a reţinut că nu poate fi constatată culpa exclusivă a SC A.V.I.C. SRL în producerea prejudiciului evaluat de reclamantă.
Analiza cererii reconvenţionale formulată de către pârâta-reclamantă SC A.V.I.C. SRL a condus la concluzia că aceasta nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 111 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 320 din 19 mai 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC B.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 12.652 din 9 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 320 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC B.I. SRL care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi casarea deciziei atacate, constatarea că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, cu consecinţa admiterii acţiunii principale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că nu corespund realităţii considerentele deciziei şi acestea nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.
Urmare a executării necorespunzătoare a lucrărilor de construcţii demarate de pârâtă, aleea betonată din imediata vecinătate a suferit multiple înclinări, prăbuşindu-se, devenind impracticabilă, iar raportul de expertiză efectuat în cauză a evidenţiat un prejudiciu de 677.400 euro pentru o perioadă de 6 luni.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.I. SRL a vizat un singur aspect şi anume obligarea pârâtei SC A.V.I.C. SRL la plata sumei de 677.400 euro reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a spaţiilor de depozitare, urmare a imposibilităţii de utilizare a căilor de acces către acestea, imposibilitate cauzată de faptele ilicite comise de pârâtă, fiind precizat ca temei de drept dispoziţiile art. 620-643, 998-1000 şi 1084-1086 C. civ.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt şi de drept, prin stabilirea cu rigurozitate a adevăratelor raporturi juridice dintre părţi, constatând, în esenţă, că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a societăţii pârâte, în condiţiile inexistenţei culpei exclusive a intimatei.
Este de necontestat că potrivit art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, să-l repare, iar art. 999 C. civ., la rândul său reglementează că omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
Relevanţă în cauză o are şi raportul de expertiză tehnică din 28 octombrie 2008 întocmit de expertul tehnic atestat MLPAT ing. R.S., care, amplu documentat şi bine argumentat, a considerat că, examinând studiul fizic al lucrărilor pe şantier, lucrările executate de beneficiar în vederea asigurării stabilităţii pereţilor de incintă, precum şi rezultatele măsurătorilor topografice asupra zonelor de tasare, nu este afectată rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor vecine. În final, s-a menţionat că nu a fost posibil accesul expertului pe proprietatea vecină dinspre nord, aparţinând SC B.I. SRL.
Chiar pârâta, prin adresa nr. 14 din 4 aprilie 2008, a avut iniţiativa de a înlătura degradările la calea de acces către spaţiile de depozitare ale reclamantei, luându-şi angajamentul, prin reprezentantul său legal, să repare gardul care delimitează cele două proprietăţi, să înlocuiască asfaltul care s-a rupt pe linia proprietăţii şi să umple cu pământ golurile care s-au produs în urma săpăturilor, suportând toate costurile lucrărilor.
Tot la cererea pârâtei, a fost întocmit un proiect tehnic cu detalii de execuţie şi caiete de sarcini în scopul remedierii degradărilor aleii carosabile din incinta SC B.I. SRL.
Atitudinea reclamantei, la demersurile pârâtei expuse anterior, a fost aceea de a nu permite şi a nu dori ca efectuarea lucrărilor de reparaţii să fie executate de SC A.V.I.C. SRL.
Aşa cum a evidenţiat doctrina şi jurisprudenţa, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.
În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga reclamanta la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL împotriva deciziei nr. 320 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 320 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă reclamanta la plata sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3722/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Comercial → |
|---|
