ICCJ. Decizia nr. 3714/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3714/2010

Dosar nr. 6241/120/2008

Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 301 de la 30 aprilie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia netimbrării cererilor şi a anulat ca insuficient timbrate acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC E. SA şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SC D.C.G. SRL, cu motivarea că reclamanta şi pârâta nu au timbrat la valoarea iniţială a pretenţiilor formulate prin acţiune şi prin cererea reconvenţională, iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit are drept consecinţă anularea cererilor ca insuficient timbrate.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 125 de la data de 20 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC E. SA, reţinând, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, situaţie în care instanţa de fond, în mod corect, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC E. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea dosarului spre rejudecare pe fond în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta arată că instanţa de fond a făcut în mod eronat aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, deoarece instanţele nu au dispus citarea cu menţiunea completării timbrajului.

Înalta Curte, examinând cu prioritate cererea de renunţare la judecata recursului, constată următoarele:

Potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate oricând să renunţe la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă (...).

Aşadar, renunţarea poate interveni inclusiv în recurs, situaţie în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte ia act de renunţarea reclamantei la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC E. SA Titu împotriva deciziei nr. 125 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3714/2010. Comercial