ICCJ. Decizia nr. 3733/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3733/2010
Dosar nr. 34655/3/2009
Şedinţa publică de la 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 august 2009 reclamantul M.A. a chemat în judecată pârâta SC S.C.S. SRL, solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună evacuarea acesteia din spaţiul comercial situat în Bucureşti, B-dul George Coşbuc.
În susţinerea cererii reclamantul a arătat că i s-a recunoscut, împreună cu mama sa, M.I., în baza dispoziţiei nr. 4352 din 1 iulie 2005 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti şi actul de dezmembrare şi partaj voluntar autentificat din 29 noiembrie 2005, dreptul de proprietate asupra unei părţi din imobilul situat în Bucureşti, Bd. George Coşbuc, în care este inclus şi spaţiul comercial ocupat de pârâtă în baza unui contract încheiat cu primăria a cărui durată a expirat.
Reclamantul a susţinut că pârâta nu a dat curs solicitărilor sale repetate de a părăsi spaţiul folosit abuziv.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 480 C. civ., iar, în dovedirea cererii, a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta SC S.C.S. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că spaţiul comercial din care se solicită evacuarea este proprietatea Statului Român prin P.M.B. şi nu există identitate între imobilul proprietatea reclamantului şi spaţiul comercial pe care îl ocupă, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În apărare, pârâta a arătat că, la parterul imobilului de la adresa indicată în acţiune, există două spaţii comerciale distincte, folosite de persoane diferite, aspect ce a generat erori încă de la redactarea dispoziţiei de restituire care a reţinut denumirea generică de spaţii comerciale, pentru ca, în anexă, să se reţină expres doar nr. cadastral x.
Pârâta a precizat că utilizează spaţiul comercial cu nr. cadastral y, proprietatea Statului Român, în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000, prelungit prin tacită relocaţiune, şi antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat proces-verbal privind negocierea directă a preţului de vânzare din 27 aprilie 2006, notat şi în Cartea Funciară, şi depune diligenţe pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 11287 din 15 octombrie 2009 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pasive şi a respins totodată acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că obiectul prezentei acţiuni îl constituie o cerere de evacuare, ce nu poate antrena discuţii privind dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial sau legitimitatea titlurilor deţinute de părţi.
Din înscrisurile depuse de reclamant, instanţa a reţinut că, în urma emiterii dispoziţiei nr. 4352 din 1 iulie 2005 de către Primăria Municipiului Bucureşti şi întocmirea actului de dezmembrare şi partaj voluntar autentificat din 29 noiembrie 2005, reclamantului şi d-nei M.I. li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unui lot cu suprafaţa totală de 39,96 mp şi destinaţia de spaţiu comercial situat în Bucureşti, B-dul George Coşbuc, dreptul fiind înscris în Cartea Funciară, conform încheierii nr. 19820 din 6 decembrie 2005.
Potrivit înscrisurilor prezentate de pârâtă, aceasta ocupă, în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000, un spaţiu comercial în suprafaţă de 39,73 mp, la aceiaşi adresă, Bucureşti, Bd. George Coşbuc, înscris în CF, proprietatea Statului Român, demarând procedura de vânzare prin negociere directă a spaţiului cu Primăria Municipiului Bucureşti, în baza Legii nr. 550/2002, aspect notat în CF.
Comparând poziţia demonstrată prin înscrisuri a fiecărei părţi, s-a reţinut că reclamantul nu a dovedit că pârâta foloseşte în fapt spaţiul comercial aflat în proprietatea sa, deşi sarcina probei îi revenea, potrivit art. 1169 C. civ.
Răspunzând criticilor formulate de reclamant, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 187 din 7 aprilie 2010 a respins apelul, ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că în adevăr nu s-a dovedit că intimata foloseşte în fapt spaţiul comercial aflat în proprietatea apelantului-reclamant, întrucât potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că intimata ocupă în baza contractului de închiriere nr. 113 din 18 august 2000 un spaţiu comercial în suprafaţă de 39,73 mp situat la aceeaşi adresă din Bucureşti, Bd. George Coşbuc, înscris în CF - proprietatea Statului Român, cu privire la care intimata a demarat procedura de vânzare prin negociere directă a spaţiului cu Primăria Municipiului Bucureşti în baza Legii nr. 550/2002, acest fapt fiind notat în CF.
Cu privire la cererea de suspendare a judecăţii s-a apreciat ca neîntemeiată, întrucât apelantul-reclamant nu a probat că la data prezentului apel s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea în prezenta cauză. În măsura în care în urma cercetărilor penale care se efectuează în Dosarul penal nr. 1743/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti se va constata săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu modul de obţinere a dreptului de proprietate asupra spaţiului în cauză, astfel cum susţine apelantul-reclamant, după soluţionarea eventualului proces penal acesta poate reitera cererea de evacuare.
Referitor la obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reţine că şi această critică este nefondată, întrucât potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Or, apelantul-reclamant a pierdut procesul, astfel că justificat s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, Curtea apreciază că este nefondată. Pe de o parte, trebuie menţionat faptul că prezenta acţiune a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care prin sentinţa civilă nr. 5587 din 8 aprilie 2009 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti. Cum împotriva acestei hotărâri de declinare apelantul-reclamant nu a formulat recurs, chestiunea competenţei a intrat în autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că subiectul pasiv al acţiunii civile de evacuare este o societate comercială, în lipsa consimţământului, în lipsa raportului juridic, orice acţiune, faptă sau act juridic realizat nu poate fi încadrat juridic drept act comercial.
Pe de altă parte identitatea între spaţiul solicitat a fi evacuat şi spaţiul deţinut de către pârâtă conform adreselor emise de SC C. SA privind situaţia juridică a spaţiului comercial, înscrisuri din care rezultă că spaţiul comercial a fost deţinut până la data retrocedării de către pârâtă, ultim beneficiar, iar ulterior acesta a fost restituit în proprietatea familiei recurentului.
De asemenea recurentul susţine că simpla cerere de cumpărare a spaţiului şi notarea acesteia în Cartea Funciară nu reprezintă un titlu locativ valabil.
Recursul este fondat.
Obiectul cauzei dedus judecăţii l-a constituit evacuarea unei societăţi comerciale dintr-un spaţiu cu destinaţie comercială, situaţie în care potrivit art. 2 C. proc. civ. competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.
De altfel prezenta acţiune a fost înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, care prin sentinţa nr. 5587 din 8 aprilie 2009 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cum împotriva acestei hotărâri de declinare recurentul nu a declarat recurs, chestiunea competenţei intrând în puterea lucrului judecat.
În acest context criticile privind judecata cauzei de către o instanţă necompetentă nu poate fi reţinută.
În ce priveşte aspectul fondului pricinii, rezultă că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1169 C. civ., respectiv că reclamantul nu a produs dovezi din care să rezulte că este proprietarul spaţiului ocupat de pârâta-intimată.
Astfel din înscrisurile anexate recursului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că spaţiul cu altă destinaţie situat la parterul imobilului din B-dul George Coşbuc, a fost în administrarea statului de la naţionalizare până la restituirea în natură în proprietatea familiei M., în baza Legii nr. 10/2001 a Dispoziţiei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 4352 din 1 iulie 2005.
Potrivit adresei emisă de SC C. SA rezultă fără echivoc că ultimul beneficiar al spaţiului cu altă destinaţie a fost intimata SC S.C.S. SRL conform contractului de închiriere nr. x/2000.
S-a mai precizat că relaţiile contractuale cu această societate au încetat odată cu restituirea imobilului, iar sistarea chiriei s-a făcut de la data de 26 septembrie 2005.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.A. împotriva deciziei nr. 187 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică decizia recurată, admite apelul, schimbă în tot sentinţa nr. 11287 de la 15 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi, pe fond, admite acţiunea şi dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în Bucureşti, B-dul George Coşbuc pentru lipsa titlului locativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3731/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3865/2010. Comercial → |
|---|
