ICCJ. Decizia nr. 3969/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3969/2010
Dosar nr. 11937/3/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 4.990 din 26 martie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A.G.V.P.S.R. cu sediul social în Bucureşti împotriva A.D.S. cu sediul social în Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut în principal, că la data de 7 noiembrie 2000 între A.D.S. concedent şi A.G.V.P.S.R. concesionar a intervenit contractul de concesiune nr. 35 având ca obiect exploatarea terenului aflat permanent sub luciu de apă în suprafaţă de 113 ha, din care suprafaţa exploatată 81 ha şi suprafaţă neexploatată piscicol de 32 ha din perimetrul localităţii Frumuşani judeţul Călăraşi.
Durata contractului era de 49 de ani cu obligaţia concesionarului ca pentru terenul respectiv să achite o redevenţă în modalitatea convenită la art. 5.1 din contract.
Identificarea terenului şi predarea acestuia s-a realizat prin procesul verbal din 13 noiembrie 2000 în funcţie de planurile cadastrale puse la dispoziţie de reprezentanţii O.C.A.O.T.A. Călăraşi.
Susţinerea reclamantei că nu i s-a pus la dispoziţie suprafaţa de teren nu a putut fi reţinută, deoarece şi-a însuşit procesul verbal de predare primire pe care la şi semnat.
Amenajarea piscicolă în litigiu se află în folosinţa reclamantei în baza contractului nr. x/1992 încheiat cu SC P. SRL Călăraşi, anterior încheierii contractului de concesiune.
S-a mai reţinut că acest contract de concesiune este valabil încheiat între părţi şi trebuie executat, că nu a avut loc o recalculare a redevenţei prin act adiţional, pârâta contestând că dreptul de proprietate asupra întregii cantităţi de peşte supusă executării silite aparţine SC R. SRL, care avea contractul de închiriere nr. 784/1999 constatat nul absolut.
Cu privire la suma datorată cu titlu de penalităţi nu s-a precizat modalitatea de calcul, referitor la incidenţa art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în raport cu data încheierii contractului nr. 35/7 noiembrie 2000, anterior apariţiei legii acestea fiind calculate potrivit clauzei penale din contractul de concesiune valabil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 484 din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei A.G.V.P.S.R. împotriva sentinţei comerciale nr. 4990 din 26 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta A.G.V.P.S.R. care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, a schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond şi pe cale de consecinţă admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că în lipsa unei documentaţii a cărei întocmire cădea în sarcina proprietarului, predarea terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. 35/2000 s-a efectuat numai scriptic, pe baza unor înscrisuri incomplete, care în realitate a condus la neîndeplinirea obligaţiei asumate contractual, respectiv asigurarea folosinţei neîngrădite de către concedent a terenului aflat sub luciu de apă.
De asemenea s-a apreciat greşit că al doilea capăt de cerere ar fi accesoriu primului, astfel că instanţa nu s-a pronunţat asupra lui, respectiv în privinţa obligării pârâtei la restituirea sumei de 167.958,05 lei inclusiv TVA şi 57.968,45 lei penalităţi încasate pe nedrept şi care reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul declarat, în limitele şi pentru următoarele considerente.
La data de 7 aprilie 2010 pârâta A.D.S. a depus note de şedinţă prin care şi-a precizat poziţia procesuală în concordanţă cu apariţia Legii nr. 317/2009 solicitând introducerea în cauză a A.N.P.A. având în vedere că de la intrării în vigoare a acestei legi, A.N.P.A. se subrogă ADS în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care rezultă din contractele încheiate cu agenţii contractanţi care deţin în exploatare şi în administrare amenajări piscicole.
Intimata-pârâtă A.P.A. Bucureşti, introdusă în cauză, a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Potrivit cererii de chemare în judecată depusă la data de 25 martie 2008 şi înregistrată sub nr. 11937/3/2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială reclamanta A.G.V.P.S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta iniţială A.D.S. obligarea acesteia de a preda în posesie liberă de orice sarcini suprafaţa de 113 ha teren conform contractului de concesiune nr. 35/7 noiembrie 2000 precum şi obligarea aceleiaşi pârâte la restituirea sumei de 109.989,16 lei cu TVA şi 57.968,45 lei penalităţi calculate până la data de 25 iunie 2007.
La rândul ei, prin întâmpinările depuse în faza procesuală a fondului şi a apelului, pârâta A.D.S. a expus argumentat, opinia sa în legătură cu respingerea celor două capete de cerere din acţiunea introductivă.
Din verificarea întregii documentaţii, apare fără putere de tăgadă, că instanţele judecătoreşti anterioare au omis să examineze detaliat şi să se pronunţe asupra capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei ADS la restituirea sumelor de 109.989,16 lei cu TVA şi 57.968,45 lei penalităţi, sume de bani considerate a fi luate de pârâtă în mod nejustificat.
Este de necontestat că, aşa cum a evidenţiat doctrina şi jurisprudenţa, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.
În jurisprudenţa CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real şi efectiv problemele esenţiale care i-au fost suspuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pentru corecta stabilire a situaţiei de drept în prezenta speţă este imperios necesar a se ţine seama, în special, de capătul doi din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin raportare la motivele invocate în căile de atac, cu o examinare riguroasă a lor.
Pentru a fi stabilită cu rigurozitate întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc de părţile contractante, se impune ca şi acestea la rândul lor să-şi expună pretenţiile în mod clar şi explicit, fără ambiguitate şi bine structurat.
Pentru aceste raţiuni, urmează a admite recursul declarat de reclamanta A.G.V.P.S.R. şi în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa decizia nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.G.V.P. S.R. Bucureşti, casează decizia comercială nr. 484 din 24 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3970/2010. Comercial → |
|---|
