ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3933/2010
Dosar nr. 4668/111/2007
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta debitoare SC Z. SRL Oradea prin N.L., asociat unic în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Bucureşti (fostă A.V.A.B.), care în calitate de cesionară a preluat de la SC B.A. SA Bucureşti - cedentă, creanţa deţinută faţă de debitoare, în temeiul contractului de cesiune din 16 decembrie 1999, a formulat în cadrul dosarului de faliment nr. 436/2005 aparţinând Tribunalului Mureş o cerere în anularea contractului de cesiune din 16 decembrie 1999 cu motivarea că la data întocmirii acestuia debitoarea falită SC Z. SRL nu avea nicio obligaţie de plată către SC B.A. SA, întrucât la data de 11 februarie 1997 obligaţia debitoarei faţă de bancă s-a stins, aşa cum rezultă din adresa nr. 2279 emisă de către bancă în favoarea Judecătoriei Beiuş.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 961, art. 966, art. 970, art. 948, art. 1900 şi următoarele C. civ. şi dispoziţiile Legii nr. 64/1995, modificată.
Prin decizia nr. 648/ R din 4 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, s-au admis recursurile formulate de reclamantă şi de creditoare împotriva sentinţei nr. 3163 din 13 decembrie 2006 şi s-a casat în parte hotărârea atacată, s-a trimis spre rejudecare primei instanţe contestaţia reclamantei împotriva soldului definitiv de creanţă al debitoarei şi s-a disjuns acţiunea reclamantei având ca obiect anularea contractului de cesiune de creanţă, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.
După declinare, Tribunalul Bihor a pronunţat sentinţa comercială nr. 47/ COM din 30 ianuarie 2008 în Dosarul nr. 4668/111/2007 prin care a admis acţiunea de anulare a contractului de cesiune de creanţă din 16 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA şi fosta A.V.A.B.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel creditoarea A.V.A.S. şi creditoarea SC R.B. SA (fostă SC B.A. SA), iar prin Decizia nr. 75/2008 - A/C din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în Dosarul nr. 4688/111/C/2007, s-au admis apelurile, s-a anulat hotărârea atacată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, pentru o nouă judecare.
După declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat sentinţa comercială nr. 105 din 9 septembrie 2008 în Dosarul nr. 4668/111/2007, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, la judecătorul - sindic.
Faţă de această decizie a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Mureş, a înţeles la rândul său să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei, prin sentinţa comercială nr. 1092 din 22 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2038/1371/2008, generându-se un conflict negativ de competenţă între tribunal prin judecătorul - sindic şi Curtea de Apel Bucureşti astfel încât s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Prin decizia nr. 2263 din 2 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2037/1371/2008 a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, în considerarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998.
Acţiunea reclamantei a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 4668/111/2007.
În şedinţa publică din 26 ianuarie 2010, pârâta SC R.B. SA a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a societăţii reclamante a numitei N.L.
Prin sentinţa comercială nr. 9 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis excepţia formulată de pârâta SC R.B. SA şi a anulat acţiunea formulată pentru lipsa calităţii de reprezentant al debitoarei SC Z. SRL Târgu Mureş a numitei N.L.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că faţă de calificarea dată cererii şi regimul juridic aplicabil acesteia, ca urmare a stabilirii competenţei materiale a acestei instanţe cu raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1990, debitoarea nu putea formula acţiune în anulare decât prin reprezentantul legal, respectiv lichidatorul judiciar, şi nu prin asociatul unic, debitoarei fiindu-i ridicat dreptul de administrator, conform art. 50 din Legea nr. 64/1995 (art. 47 din Legea nr. 85/2006).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta şi a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ. admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A susţinut că instanţa a ignorat dispoziţiile art. 89 din Legea nr. 64/1995 care îşi găsesc aplicabilitate în cauză, faţă de data formulării cererii, iar potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. (4) C. proc. civ., actul îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi, rămâne supus dispoziţiilor legii vechi.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată sub imperiul Legii nr. 64/1995, act prin care a fost sesizată instanţa, rămâne valabil, de vreme ce s-au respectat dispoziţiile legii sub imperiul căruia a fost îndeplinit.
Orice altă interpretare aduce atingere principiului neretroactivităţii legii consacrat de Constituţie şi Codul civil.
Pe de altă parte, a lipsi de efecte viitoare o situaţie juridică născută înainte de abrogarea legii, care a cârmuit-o înseamnă a aduce atingere principiului drepturilor câştigate.
Intimata - pârâtă SC R. SA Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, la data formulării cererii de chemare în judecată - 7 mai 2004, societatea comercială, aflată în procedura falimentului sub incidenţa Legii nr. 64/1994, în forma în vigoare de la acea dată nu putea fi reprezentată în judecată ca titular al cererii decât de lichidatorul judiciar şi nu de administratorul social, căruia prin hotărârea de trecere la faliment i s-a ridicat dreptul de administrare, conform art. 77 alin. (2) din lege.
Sub acest aspect, însuşirea de către lichidatorul judiciar a cererii introductive şi a cererii de recurs (fila 31) nu mai poate produce efecte juridice sub aspectul valabilităţii reprezentării decât cel mult în privinţa exercitării căii de atac, fiind făcută abia în recurs.
În ceea ce priveşte, invocarea dispoziţiilor art. 89 din Legea nr. 64/1995, modificată, acestea nu au incidenţă în cauză asupra soluţiei dată excepţiei, recurenta făcând confuzie între excepţia lipsei calităţii procesuale active şi aceea a lipsei calităţii de reprezentant legal, astfel că nu se poate reţine nelegalitatea hotărârii din această perspectivă.
În cauză, prin urmare, nu se poate reţine nici încălcarea normelor tranzitorii, la care face trimitere recurenta privind conflictul în timp al normelor şi a drepturilor câştigate, fiind vorba de aplicarea chiar a normelor legale sub incidenţa cărora s-a născut actul de procedură.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta SC Z. SRL prin N.L., împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 9 din 26 ianuarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3869/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3969/2010. Comercial → |
|---|
