ICCJ. Decizia nr. 376/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 376/2010
Dosar nr. 5332/1/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1239 din 9 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 4230/59/2006 s-a respins recursul declarat de către pârâta SC F.I.R.P.I.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 162/A din 22 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 4230/59/2006, în contradictoriu cu reclamanta SC M. SA Lugoj.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că, recurenta a formulat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi analizând criticile a concluzionat că recursul acestei părţi este nefondat, cu motivarea, de esenţă, că, în cauză, cursul prescripţiei a fost întrerupt în condiţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prin încheierea convenţiilor între părţi, prin care pârâta îşi recunoştea debitul iniţial (înainte de restituirea mărfurilor) şi se conveneau noi termene şi modalităţi de plată. Noile termene de prescripţie nu începeau să curgă de la data încheierii acestor convenţii, ci de la noua scadenţă convenită între părţi (anexa la convenţia din 6 decembrie 2002 şi pct. 4 din convenţia din 4 februarie 2003), iar instanţa de apel a concluzionat corect şi în legătură cu răspunderea contractuală a părţii pentru sumele facturate, prin raportare atât la facturile indicate cât şi la situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de prima instanţă, referitoare la deduceri – stornări – returnări de marfă.
Pârâta a formulat, în termenul legal, contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, invocând motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de recurs a omis să analizeze motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, în privinţa motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că prin cererea de recurs s-a invocat că o parte importantă dintre facturile solicitate la plată prin cererea de chemare în judecată în număr de 24 însumând 217.852,37 ron nu se regăsesc în convenţiile încheiate între părţi, potrivit dovezilor făcute astfel că nu este incidentă o eventuală întrerupere a cursului prescripţiei, iar instanţa de apel numai prin schimbarea înţelesului neîndoielnic al convenţiilor a reţinut faptul că a intervenit recunoaşterea pentru toate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În privinţa motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că în dezvoltarea acestui motiv de recurs a invocat faptul că o parte din marfa facturată nu a fost livrată, facturile în discuţie însumând 194.067,01 ron, potrivit expertizei contabile nefigurând în anexa la convenţia din 6 decembrie 2002.
Cât priveşte restul criticilor din recurs, a arătat că, scurtele referiri ale instanţei nu pot echivala cu o veritabilă analiză a acestora.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată.
Analizând contestaţia în anulare se găseşte nefondată.
Contestaţia în anulare fiind o cale de retractare, iar nu de cenzură judiciară, poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute de art. 317, art. 318 C. proc. civ.
Astfel cum rezultă din susţinerile contestatoarei, aceasta invocă neanalizarea de către instanţa de recurs a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu raportare la soluţia dată excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune din perspectiva obiectului convenţiilor deduse judecăţii, ori instanţa de recurs a analizat criticile legate de aceste aspecte atunci când a reţinut existenţa recunoaşterii debitului pretins de reclamantă, în totalitate, deci, implicit, şi a facturilor pe care le-a considerat, astfel, ca făcând parte din înţelegerile părţilor, nefiind posibilă reanalizarea acestor înţelegeri sub acest aspect, în această cale de atac, deoarece ar echivala de fapt cu o rejudecare a recursului, ceea ce excede textului de lege.
În acelaşi sens şi pretinsa neanalizare a motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la aceleaşi facturi despre care se afirmă că nu au temei contractual pentru a atrage răspunderea, este nefondată atât timp cât instanţa de recurs a dat eficienţă juridică recunoaşterii facturilor în sensul existenţei convenţiilor ceea ce textul de lege prevede fiind ipoteza nepronunţării efective asupra motivului de recurs care nu se confundă cu argumentele juridice invocate de parte în susţinerea cererii sale.
Aşa fiind, în baza art. 320 şi urm. C. proc. civ. contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC F.I.R.P.I.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 1239 din 9 aprilie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 4230/59/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Comercial → |
|---|
