ICCJ. Decizia nr. 437/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.437/2010
Dosar nr. 3169/1285/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3457 pronunţată la data de 11 septembrie 2007 de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanta SC U.G. SA împotriva pârâtei SC I.C.P.T.T.C.U.G. SA şi în consecinţă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă construită de 1.758 mp – hală de producţie pulberi metalice, imobil înscris în Cluj Napoca pe numele reclamantei şi a fost obligată pârâta şi la plata către reclamantă a sumei de 109.318,5 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a spaţiului pentru perioada până la 16 mai 2003 – 16 mai 2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat din probatoriile administrate că reclamanta este proprietara imobilelor în suprafaţă de 1.758 mp compus din teren şi construcţii înscris în C.F. Cluj – Napoca, spaţiu ocupat de mijloace de producţie ce aparţin pârâtei, respectiv echipamente industriale cu destinaţia de staţie de pulberi montate şi folosite de pârâtă începând cu anul 1993.
Apărarea pârâtei în sensul că este îndreptăţită să deţină spaţiul în litigiu în baza protocolului de divizare nr. 948 din 19 august 1991 încheiat cu reclamanta precum şi în temeiul HG nr. 1296/1998 şi al statutului său de societate cu obiect unic de activitate constând în cercetare-dezvoltare şi microproducţie de pulberi metalice, a fost apreciată de instanţă ca nefondată faţă de dovezile administrate de reclamanta, respectiv certificatul de atestare al dreptului său de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 20 ianuarie 1994 şi extrasul de CF privind intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra spaţiului în litigiu.
Calificând conduita pârâtei de a ocupa imobilul proprietatea reclamantei fără acordul acesteia şi fără a-i putea opune un titlu, ca o faptă ilicită în sensul art. 998 – art. 999 C. civ., tribunalul a admis şi cererea de despăgubiri formulată de reclamantă pentru lipsa de folosinţă a imobilului pentru perioada 16 mai 2003 – 16 mai 2006.
Împotriva acestei sentinţe precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2007 prin care s-a dispus conexarea la prezentul dosar a cauzei ce a făcut obiectul dosarului Tribunalului Comercial Cluj prin care reclamanta solicită evacuarea pârâtei din spaţiului în litigiu, a declarat apel societatea pârâtă invocând atât neregularităţi de procedură cât şi critici de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.
Prin Decizia civilă nr. 57 din data de 18 martie 2008 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Răspunzând criticilor formulate instanţa de apel constată că dosarul conex având ca obiect cererea reclamantei de evacuare a pârâtei din spaţiu a fost suspendat în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 11 februarie 2004, iar prin încheierea din data de 24 noiembrie 2006 Tribunalul Cluj, secţia mixtă, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, hotărârea rămasă irevocabilă, prin nerecurare.
Reţine Curtea de Apel totodată că ,deşi formal nu există o dispoziţie expresă de repunere pe rol, din cuprinsul încheierii din 24 noiembrie 2006 rezultă cu puterea evidenţei că dosarul a fost repus pe rol şi judecata a continuat în condiţii de contradictorialitate, hotărârea de declinare a competenţei nefiind atacată de pârâtă, căreia în acest context nu i s-a produs nicio vătămare de natură să atragă anularea actelor de procedură.
Instanţa de apel constată sub acest prim motiv analizat că după conexarea celor două cauze de către Tribunalul Comercial Cluj, pârâta şi-a exercitat toate drepturile procesuale prin excepţiile şi apărările formulate, iar prin cererea de apel nu formulează nicio critică de netemeinicie cu privire la fondul cererii de evacuare.
Referitor la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosinţă a imobilului de către reclamantă, instanţa apreciază că probatoriu administrat a relevat faptul că reclamanta este îndreptăţită la reparaţia solicitată, conform criteriului propus, respectiv chiriile practicate în zonă, atestate de raportul de expertiză, efectuat în cauză şi necontestat de către pârâtă.
Prin cererea înregistrată la data de 24 aprilie 2008, pârâta a formulat recurs împotriva deciziei curţii de apel solicitând modificarea hotărârii atacate admiterea apelului său împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj precum şi împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2007 şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Criticile recurentei întemeiate în drept pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. au vizat următoarele aspecte:
- Pe cale de excepţie recurenta a invocat lipsa calităţii sale procesual pasive susţinând că la data punerii în executare silită a sentinţei pronunţate de Tribunalul Comercial Cluj ca primă instanţă s-a constatat că spaţiul în litigiu este în mod efectiv ocupat de un terţ respectiv SC T.C.U.G. SA ceea ce în opinia recurentei dovedeşte lipsa de identitate între persoana chemată în judecată şi persoana care are calitate procesual pasivă.
Sub aspectul soluţiei adoptate pe fondul cauzei recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel este nemotivată în condiţiile în care instanţa a primit în bloc apărările intimatei şi a ratificat hotărârea primei instanţe.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta arată că evacuarea sa din imobil este rezultatul încălcării dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. şi ale art. 105 C. proc. civ. deoarece dosarul conex având ca obiect evacuarea sa din spaţiu, a fost suspendat la data de 16 noiembrie 2003, iar la termenul din 24 noiembrie 2006 instanţa investită cu soluţionarea cauzei şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Comercial Cluj fără să se dispună repunerea pe rol a cauzei.
Ulterior, declinării de competenţă dosarul a fost conexat de Tribunalul Comercial Cluj potrivit încheierii de şedinţă din data de 16 ianuarie 2007 la prezenta cauză, deşi, potrivit recurentei, s-a opus la conexare.
Apreciază recurenta că vătămarea sa procesuală rezistă în faptul că s-a aflat în imposibilitate de a-şi fundamenta apărarea pe soluţia care urma să se dea asupra chestiunii proprietăţii ce a determinat suspendarea dosarului conex.
Sub un ultim aspect de nelegalitate recurenta susţine că obligarea sa la plata daunelor interese pretinse, este nelegală faţă de inexistenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu cert condiţii cerute de dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ.
Potrivit recurentei intimata nu avea posibilitatea legală să obţină venituri din închirierea spaţiului deoarece această activitate nu era inclusă în obiectul său, iar intimata nici nu avea posesia spaţiului deoarece printr-o sentinţă judecătorească rămasă irevocabilă (nr. 338/2004) intimata a fost obligată să permită accesul salariaţilor institutului de cercetare în spaţiul în litigiu, până la soluţionarea irevocabilă a chestiunii proprietăţii. În acest context, susţine recurenta, intimata nu putea obţine vreun beneficiu de pe urma folosirii spaţiului cât timp nu avea posesia sa.
Prin întâmpinarea formulată la data de 15 februarie 2009 intimata reclamantă SC U.C.U.G. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacată pentru argumentele de fapt şi de drept reţinute în considerentele hotărârii.
La data de 5 iunie 2007 Înalta Curte a suspendat judecata prezentului recurs în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. constând că soluţionarea cauzei are legătură cu litigiul aflate pe rolul secţiei de contencios administrativ al Înaltei Curţi având ca obiect excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei intimate din 20 ianuarie 1994.
Cauza a fost repusă pe rol la cererea intimatei din data de 18 noiembrie 2009 urmare soluţionării irevocabile a dosarului prin Decizia nr. 4768 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia prin care au fost respinsă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 20 ianuarie 1994.
Înalta Curte verificând Decizia atacată în raport de motivele invocate şi având în vedere şi înscrisurile noi depuse în această fază procesuală, constată că recursul este nefundat pentru considerentele ce urmează.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de recurentă pentru prima dată în această fază procesuale, susţinerile sale sunt vădit nefondate.
Curtea observă sub acest aspect că deşi calitatea procesuală este o condiţie de admisibilitate a acţiunii, pârâta recurentă, ca parte interesată să clarifice legitimarea sa pasivă de la debutul acţiunii, nu a susţinut nici un moment, în raport de obiectul litigiului că nu ocupa spaţiul din care se solicită evacuarea sa şi pe cale de consecinţă nu datorează nici despăgubirile pretinse de reclamant.
Potrivit întâmpinărilor depuse în cele două dosare conexe recurenta a susţinut că deţine un titlu legal pentru spaţiul pe care îl ocupă cererea sa de evacuare fiind nefondată, ceea ce constituie o recunoaştere şi o confirmare explicită a legitimării sale pasive în cauză.
Chiar dacă această excepţie dirimantă şi absolută poate fi invocată în tot cursul procesului până la finalizarea sa, exerciţiul acestui drept trebuie să se înscrie în limitele bunei credinţe şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
Or, recurenta îşi întemeiază această excepţie pe o împrejurare care a intervenit în faza executării silite a sentinţei fondului cu ocazia prezentării executorului judecătoresc în vederea evacuării sale, împrejurare pe care o prezintă denaturat, alterând în mod evident realitatea, distinct de faptul că nu depune nici un înscris în fundamentarea susţinerilor sale.
Din actele depuse de intimata cu privire la această chestiune, respectiv procesul verbal încheiat de executorii judecătoreşti la data de 20 decembrie 2007 rezultă indubitabil că spaţiul era ocupat de recurentă, declaraţiile sale prin directorul general prezent, fiind consemnate în cuprinsul procesului verbal al executorilor judecătoreşti.
Susţinerea recurentei în sensul că spaţiul era ocupat de o altă societate comercială SC T.C.U.G. SA este contrazisă de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 5153/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca în cadrul contestaţiei la executare formulate de SC T.C.U.G. SA, contestaţie soluţionată în contradictoriu şi cu recurenta şi care a fost respinsă ca nefondată.
Potrivit acestei sentinţe procesul verbal încheiat la 20 decembrie 2007 este legal, evacuarea realizată la acea dată vizând pe debitoarea I.C.P.T.T.T.C.U.G. SA şi nu pe contestatorul SC T.C.U.G. SA, care susţinea că bunurile mobile existente în spaţiu sunt proprietatea sa, respectiv aportul său la asocierea convenită cu debitoarea iar prin lăsarea bunurilor în custodia unei terţe persoane juridice s-a realizat practic evacuarea sa din spaţiu.
Or, repunerea în discuţie de către recurentă în prezentul dosar, a unor susţineri cenzurate de o instanţă judecătorească şi neconfirmate, reprezintăun exerciţiu incorect al drepturilor sale procesuale pe acest aspect.
Cu privire la nulitatea hotărârilor pronunţate în cauză urmare încălcării dispoziţiilor legale care reglementează repunere pe rol a cauzelor suspendate în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. susţinerile recurentei sunt de asemeni nefondate.
Repunerea pe rol a dosarului suspendat la data de 16 octombrie 2003 în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendare menţinute şi prin încheierea din data de 11 februarie 2004 în baza aceluiaşi temei, s-a făcut din oficiu în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor perimării, aşa cum, de altfel arată şi recurenta în cuprinsul criticilor sale.
Inexistenţa unei rezoluţii de repunere pe rol sau a unui referat al grefei, nu relevă nicio vătămare a recurentei în sensul celor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care la termenul din 24 noiembrie 2006 stabilit în vederea acestor verificări, recurenta pârâta a fost legal citată, iar hotărârea de declinare a competenţei pronunţată de instanţă la acea dată era supusă recursului, recurs neexercitat de recurentă.
După conexarea cauzei, astfel declinată, la prezentul dosar, recurenta a fost legal citată formulându-se toate apărările în legătură şi cu cererea conexă, aşa încât neregularitatea invocată nu se susţine sub aspectul consecinţelor prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Critica de nemotivare întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este dezvoltată în cuprinsul recursului, rămânând o simplă afirmaţie a recurentei.
Distinct de această decizie instanţa de apel este argumentată în fapt şi în drept în limitele motivelor de apel formulate cu respectarea întru totul a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. precum şi a celor prevăzute în art. 295 C. proc. civ. referitoare la judecarea apelului.
Cu privire la critica vizând inexistenţa unei fapte ilicite şi a unui prejudiciu cert Curtea subliniază în primul rând că tot ceea ce ţine de constatarea existenţei elementelor răspunderii civile delictuale reprezintă o chestiune de fapt, de atributul suveran al instanţei fondului sau apelului din perspectiva caracterului său devolutiv, care scapă controlului casaţiei.
Potrivit principiului înscris în art. 998 – 999 C. civ. cel care este lezat printr-un fapt prejudiciabil poate exercita acţiunea în daune.
Or, în cauză probele relevă incontestabil că reclamanta intimată este titulara dreptului de proprietate asupra spaţiului în litigiu, de care pârâta recurentă a uzat fără niciun drept, ceea ce justifică obligarea sa la plata despăgubirii solicitate conform celor consacrate în textele susmenţionate.
Susţinerea recurentei potrivit căreia intimata nu putea să închirieze spaţiul deoarece nu avea acest obiect de activitate este fără relevanţă juridică deoarece temeiul răspunderii sale civile delictuale rezidă în faptul ocupării fără drept a spaţiului intimatei, independent de destinaţia pe care aceasta înţelege să o dea bunului său, iar criteriul utilizat pentru cuantificarea prejudiciului este o chestiune lăsată la latitudinea instanţei de fond cu condiţia să îşi argumenteze punctul de vedere, condiţie îndeplinită în cauză, prin utilizarea unui criteriu obiectiv şi echitabil respectiv chiriile practicate în zonă pentru spaţii similare.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinse ca nefondat prezentul recurs şi va obliga pe recurentă în temeiul art. 2274 C. proc. civ. ca parte căzută în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 9.000 lei potrivit dovezilor depuse în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.C.P.T.T.C.U.G. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 57 din 18 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 9.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 44/2010. Comercial → |
|---|
