ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.443/2010
Dosar nr. 822/112/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa – Năsăud, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SA Bucureşti, solicitând instanţei că prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata următoarelor sume: 71.216,46 euro, reprezentând despăgubiri datorate potrivit contractului de asigurare încheiat între părţi; 1.613,40 lei reprezentând despăgubiri, cu dobânda legală de la data de 15 noiembrie 2006, data procedurii accidentului şi până la data plăţii integrale; cheltuieli de judecată în sumă totală de 26.848 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asigurare având ca obiect, pe de o parte, utilajele/mobilierul şi echipamentul societăţii – asigurate la nivelul sumei de 4.500.000 euro şi, pe de altă parte, mărfurile – materii prime, produse finite, produse semifabricate - asigurate la nivelul sumei de 2.000.000 euro.
În ziua de 15 noiembrie 2006 a avut loc un fenomen electric, care a provocat un supracurent în instalaţia electrică, astfel că aparatura electrică, aparatura de control a utilajelor şi utilajele care erau în funcţiune, au fost afectate.
Tot cu acest prilej au fost distruse şi ţesăturile care se aflau în acel moment în procesul de fabricaţie.
S-a efectuat şi o expertiză, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, care a fost stabilit la nivelul sumei de 130.941,90 euro şi 1.613,40 lei, însă societatea pârâtă a fost de acord să plătească despăgubiri doar la nivelul sumei de 59.725,44 euro, sumă ce a fost achitată, însă cu privire la pagubele produse la materiale, pârâta a considerat că sunt daune indirecte, iar despăgubirea în cazul acestora s-a acordat doar la nivelul de 20 % din suma reprezentand daune directe.
Reclamanta a considerat că obiect al asigurarii îl constituie şi mărfurile societatii, iar riscul produs se încadrează în prevederile contractuale.
Au fost invocate părevederile art. 969 şi următoarele, art. 1088 C. civ., art. 2 din OG nr. 9/2000, Legea nr. 136/1995, art. 11 alin. (1) pct. 1, 2 şi 3 C. proc. civ.
Pârâta a depus la dosarul cauzei o întampinare, prin care a solicitat respingerea cererii.
Prin sentinţa comercială nr. 604 din 3 iulie 2008 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de chemare în judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit poliţei de asigurare din 15 decembrie 2005, (valabilă 12 luni ) şi specificatiei nr. 1 – respective art. 14 din acest din urmă act, societatea de asigurare trebuia să plătească o indemnizaţie suplimentară în limita a 20% din valoarea pagubelor directe.
Cum pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, plătind o sumă totală de 59.725,44 euro, după reţinerea franşizei, dar care include şi cota de 20% pentru pagubele indirecte, pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, aducându-i următoarele critici.
Potrivit art. 4 din specificaţia nr. 1 a poliţei de asigurare, pârâta trebuia să plătească şi contravaloarea mărfurilor distruse.
Reclamanta a arătat că daunele produse mărfurilor sunt daune directe şi nu indirecte.
A fost invocată şi clauza de universalitate, prevăzută de pct. 13 din cadrul condiţiilor speciale ale contractului de asigurare.
Prin Decizia civilă nr. 185 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul, reţinându-se următoarele:
Prima instanţă a interpretat corect clauzele contractuale, daunele provocate ţesăturilor din procesul de fabricaţie nefiind daune directe, ci indirecte.
Evenimentul care a produs pagubele a fost corect încadrat în categoria „fenomene electrice" de la pct. 8 al specificaţiei la poliţa de asigurare, mărfurile nefiind incluse în obiectul asigurării.
Nici clauza de universalitate de la art. 13 nu îndreptăţeşte pe reclamanta la plata despăgubirilor pentru mărfurile deteriorate, deoarece mărfurile sunt enumerate la poz.II din specificaţia 1, pct. 4, pe când utilajele, echipamentele şi mobilierul sunt trecute la poz. I.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.I. SA Beclean, aducându-i următoarele critici:
1. Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanţa de apel nu şi-a motivat de ce a reţinut că daunele pentru ţesăturilor din procesul de fabricaţie nu sunt daune directe.
Reclamanta susţine că aceste daune sunt daune directe, cauzate ca urmare a producerii riscului asigurat, existând raport de cauzalitate între evenimentul produs şi prejudiciu, acest lucru rezultând şi din cuprinsul raportului de expertiză.
Instanţa de apel a reţinut că daunele produse la mărfuri sunt indirecte, deşi prima instanţă reţine că acestea sunt daune directe, dar nu sunt acoperite de clauzele contractului.
De asemenea, reclamanta susţine că instanţa de apel nu a motivat de ce a reţinut că nu pot fi primite susţinerile sale cu privire la faptul că daunele aduse materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepţiilor de neacordare a daunelor.
Mai susţine reclamanta că aceste daune se încadrează în cuprinsul pct. 8 din specificaţia nr. 1.
2.Instanţa de apel a făcut o greşită interpretate a clauzelor contractuale, atunci când a apreciat că nu este inclus în obiectul de asigurare pentru daunele materiale şi directe şi partida intitulată „mărfuri".
Se susţine că trebuia făcută o interpretare după intenţia comună a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor, or, potrivit art. 4 din specificaţia nr. 1 a poliţei de asigurare, obiect al asigurării îl reprezintă şi mărfurile:
De asemenea, la art. 7 din specificaţia nr. 1, în cadrul riscurilor asigurate seenumeră şi fenomenele electrice.
Reclamanta susţine că din interpretarea acestor clauze nu poate rezulta decât faptul că părţile au convenit ca şi mărfurile să fie asigurate pentru riscul „fenomene electrice".
Se mai susţine de către reclamantă că în cazul contractelor de asigurare, în caz de îndoială, convenţia se interpretează împotriva asiguratorului, potrivit art. 1312 alin. (2) C. civ., datorită faptului că asiguratorul este cel care a edictat contractul de asigurare, reclamanta doar aderând la el, astfel că posibilele îndoieli cu privire la unele clauze trebuie interpretate împotriva asiguratorului.
3. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 7 şi art. 13 din specificaţia nr. 1 a poliţei de asigurare, deoarece în contract se stipulează faptul că, prin poliţă se asigură tot ce constituie complexul bunurilor asigurate".
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 punctele 7,8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, depunând la dosarul cauzei dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar, precum şi concluzii scrise.
Intimata pârâtă a SC A.A. SA a depus la dosarul cauzei o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, precum şi concluzii scrise.
La solicitarea instanţei, au fost depuse la dosarul cauzei copii certificate ale poliţei de asigurare, specificaţia nr. 1 la poliţă şi addendumurile încheiate.
Analizând Decizia recurată – prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a motivat de ce nu a reţinut că daunele produse ţesăturilor din procesul de fabricaţie nu sunt daune directe şi anume, pentru că nu sunt prevăzute la pct. 8 clauze speciale ale specificaţiei nr. 1 la poliţa de asigurare, la categoria daunelor provocate de fenomenul electric.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei în sensul că aceste daune sunt directe, chiar dacă între evenimentul produs şi prejudiciu există legături de cauzalitate, deoarece această legătură nu este una directă, ci una indirectă, cauzată de oprirea utilajelor, şi, în orice caz, această daună nu este prevăzută în mod expres la categoria daunelor materiale şi directe din pct. 8 clauze speciale al specificaţiei nr. 1 acolo fiind evidenţiate doar daunele produse la utilaje, echipamente şi mobilier.
Instanţa de apel a motivat implicit de ce nu a putut primi susţinerile reclamantei cu privire la faptul că daunele aduse materialelor nu sunt cuprinse în cadrul excepţiilor de neacordare a daunelor, atunci când a motivat că acestea nu sunt prevăzute în mod expres la pct. 8 clauze speciale al specificaţiei nr. 1, rezultând astfel, că ce nu este prevăzut în mod expres la acest punct, este exclus din categoria daunelor materiale şi directe.
Reclamanta nu justifică susţinerea sa cu privire la faptul că şi daunele produseţesăturilor se încadrează în categoria celor prevăzute de pct. 8 clauze speciale al specificaţiei nr. 1, însă această susţinere nu poate fi reţinută atâta timp cât pct. 8 nu se referă în mod expres şi la daunele provocate mărfurilor.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Este adevărat că interpretarea clauzelor unui contract trebuie să surprindă voinţa comună a părţilor, însă în cauza de faţă această voinţă este clară.
Astfel, la punctul 4 din specificaţia nr. 1 la poliţa de asigurare se enumeră şi categoria,,mărfuri" însă la subpunctul 2, nu la subpunctul 1, unde sunt cuprinse utilajele, echipamentul, mobilierul.
La punctul 7, clauze generale din specificaţia nr. 1 se enumeră în categoria riscurilor suplimentare şi categoria,,fenomene electrice" însă aceste prevederi, din specificaţia nr. 1, au caracter general, condiţiile concrete în care se acordă despăgubirile fiind prevăzute la pct. 8 din Clauzele speciale la specificaţia nr. 1, or, la acest pct. 8 se prevede, în mod clar, faptul că sunt considerate daune materiale şi directe doar cele care se referă la utilaje, echipamente şi mobilier, nu şi cele care se referă la mărfuri.
Semnificaţia menţionării categoriei,,mărfuri" la punctul 4 clauze generale din specificaţia nr. 1 este aceea că şi pentru daunele provocate acestei categorii se acordă despăgubiri, dar numai potrivit punctului 14 din clauzele speciale şi anume, o indemnizaţie de 20% din suma asigurată per partidă, aşa după cum a procedat şi pârâta.
Prin urmare, neavând clauze îndoielnice, nu se putea face o interpretare în contra asiguratorului, pe motiv că acesta este cel care a redactat contractul.
3.Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a clauzelor contractuale.
Reclamanta face o anumită confuzie între clauzele contractului, respectiv între clauzele specificaţiei nr. 1 la poliţa de asigurare.
Această specificaţie cuprinde 7 clauze generale dar şi 14 clauze speciale, iar recurenta reclamantă se referă la ele, fără a specifica dacă sunt clauze generale sau speciale.
Clauza nr. 13 (clauză specială) are legătură cu clauza nr. 4 din partea generală, nu cu clauza nr. 7 din partea generală.
Clauzele contractului trebuie interpretate ţinând cont şi de legătura dintre ele, or, în cauza de faţă, clauza de la punctul 4, subpunctului 2, partea generală, ce se referă la mărfuri, are corespondenţă în partea specială, cu clauza de la pct. 14, şi nu cu clauza de la punctul 7, partea generală şi cu cea de la punctul 13 din partea specială, fiind evident că pentru daunele aduse categoriei „mărfuri", părţile au convenit că acestea intră în categoria daune indirecte, pentru care se acordă doar o indemnizaţie suplimentară în limita a 20% din suma asigurată, per partidă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F.I. SA Beclean împotriva deciziei comerciale nr. 185 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 444/2010. Comercial → |
|---|
