ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 388/2010

Dosar nr. 10850/1/2007

Şedinţa de la 3 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 15 iunie 2004 la Judecătoria Buzău, cu modificările din 29 iulie 2004 reclamanta, A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA Buzău, solicitând să fie obligată să-i predea, pe bază de protocol, suprafaţa de 11,08 ha, din care 8,7 ha arabil iar 2,38 ha neagricol, conform tabelului centralizat din 19 iunie 2004 şi schiţei cadastrale.

Judecătoria Buzău, prin sentinţa 6474 din 2 decembrie 2004, a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.

Pârâta a declarat apel invocând în principal excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile, întrucât imobilele cerute de reclamantă fac parte din fondul său de comerţ, astfel că pricina are natură comercială.

Tribunalul Buzău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia 484 din 21 noiembrie 2005 a admis apelul pârâtei a anulat sentinţa Judecătoriei şi a dispus trimiterea dosarului în primă instanţă spre soluţionare secţiei comerciale şi contencios administrativ a Tribunalului Buzău.

S-a reţinut, în esenţă, că obiectul litigiului – terenuri arabile şi neagricole – priveşte fondul de comerţ al pârâtei, societate comercială. Ca urmare prin aplicarea art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 şi art. 59 C. com., s-a reţinut că litigiul are natură comercială competenţa soluţionării revenind conform art. 2 pct. 1 lit. a), Tribunalului comercial.

Decizia sus menţionată a fost atacată de reclamanta A.D.S. cu recurs, pe motiv că litigiul este de natură civilă.

Prin Decizia nr. 1047 din 28 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins recursul ca nefondat, reţinând că litigiul are ca obiect predarea unui teren, care face parte din fondul de comerţ al pârâtei, societate comercială si că, potrivit art. 56 C. com. – care prevede că dacă un act este comercial pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi legii comerciale – natura pricinii este comercială, astfel că soluţionarea în primă instanţă revine secţiei comerciale a Tribunalului Buzău.

Judecând în fond, Tribunalul Buzău, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa 653 din 25 mai 2006 a admis acţiunea reclamantei A.D.S. şi a obligat pârâta SC T. SA Buzău să predea reclamantei pe bază de protocol suprafaţa de 11,08 ha teren din care 8,7 ha arabil şi 2,38 ha neagricol, proprietate de stat, identificat în tabelul centralizator din 19 iunie 2002 şi schiţa anexă, aflat pe teritoriul administrativ al oraşului Buzău, exploatat de SC T. SA Buzău.

Prin aceiaşi hotărâre instanţa a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei.

În pronunţarea acestei hotărâri, s-a reţinut, referitor la excepţiile invocate, că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 268/2001, A.D.S. este instituţia creată pentru a exercita în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor aflate sub luciu de apă, pentru gestionarea şi administrarea eficientă a patrimoniului de stat.

Pe fond, s-a reţinut că pârâta nu a dobândit proprietatea asupra terenurilor, că acestea nu fac parte din capitalul social al societăţii comerciale constituită din A.D.S., în temeiul Legii nr. 15/1990, întrucât situaţia juridică a acestora, respectiv reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate urma să fie reglementată prin acte normative speciale ulterioare (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 254/1998, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 1/2000).

S-a mai reţinut că, potrivit Legii nr. 268/2001, art. 6 şi art. 7 alin. (5), fostele întreprinderi agricole de stat aveau obligaţia legală de a preda către A.D.S. terenurile deţinute fără titlu, urmând să se încheie contracte de concesiune si, că pârâta nu putea înstrăina terenurile aflate în administrarea sa, întrucât nu era titulara dreptului de proprietate, astfel că nu a fost primită apărarea privind înstrăinarea terenurilor către terţi.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat apel care a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 236 din 8 noiembrie 2006, hotărârea atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că potrivit art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 268/2001, A.D.S. are ca misiune privatizarea societăţilor comerciale constituite în temeiul Legii nr. 15/1990, care provin din fostele I.A.S.-uri.

Or, aceste dispoziţii legale nu i se pot aplica pârâtei SC „T." SA Buzău care este deja o societate privatizată în parte, în care A.D.S. este acţionar minoritar, iar G.D. deţine 65,29% din acţiuni, astfel că pârâta nu mai poate fi obligată să predea terenurile agricole, întrucât parte din acestea au fost înstrăinate.

Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta A.D.S. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

După analiza criticilor aduse deciziei, Înalta Curte a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite cerinţele pentru modificarea hotărârii anterior pronunţată în cauză întrucât instanţa de apel a reţinut nelegal că terenurile agricole în suprafaţă de 16,55 ha aparţin pârâtei SC T. SA, că acestea corespund valorii acţiunilor celor doi acţionari A.D.S. cu 34,70% şi G.D. cu 65,29%. A mai reţinut că nelegalitatea cuprinderii terenurilor în capitalul social s-a produs chiar de la constituirea societăţii pârâte în temeiul Legii nr. 15/1990 şi că nu au fost respectate dispoziţiile art. 20 din aceeaşi lege şi Legea nr. 268/2001.

De asemenea, a mai reţinut că, nelegal S.C. T. S.A. prin administratorul său a procedat la înstrăinarea prin licitaţie a terenurilor a căror proprietate nu le deţinea, fiind criticabilă reţinerea instanţei de apel în sensul că pârâta nu mai poate fi obligată să predea terenul, fiind societate privatizată în procent de 65,29%, întrucât terenul a fost ilegal trecut în proprietatea societăţii, iar acţiunile nu puteau să includă şi valoarea terenurilor. Astfel că, întemeiat instanţa de fond a reţinut că nefiind proprietară asupra terenurilor, înstrăinarea acestora este nelegală, pârâta având obligaţia predării către A.D.S., instituţie de interes public ce exercită în numele statului prerogativele privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole.

În consecinţă, Înalta Curte a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond a admis recursul, a modificat Decizia recurată şi a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC T. SA.

Cererea de revizuire formulată de SC T. SA.

Împotriva deciziei nr. 3169 din 13 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comerciala, a formulat cerere de revizuire pârâta SC T. SA, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, casarea decizie atacate, cu consecinţa rejudecării recursului.

În argumentarea cererii de revizuire, revizuenta a susţinut că înscrisurile ce însoţesc cererea de revizuire nu au fost depuse în nici un cadrul procesual, instanţele de judecată neavând posibilitatea de a le studia şi de a-şi forma o părere în spiritul legii, acestea fiind de natură a justifica cererea de revizuire pentru a se reţine o altă situaţie de fapt decât cea stabilită iniţial. Aceste înscrisuri nu au fost găsite în arhiva Oficiului de cadastru Buzău, fiind găsite ulterior la instanţele organelor de cercetare penală care nu puteau soluţiona acţiunile cu care au fost învestite în lipsa acestor documente anexate cererii de revizuire.

Astfel, în paralel cu acţiunile comerciale intentate de A.D.S. Bucureşti au fost formulate plângeri penale împotriva administratorului societăţii SC T. SA, plângeri ce au fost soluţionate, strângându-se probe din înscrisuri, efectuându-se expertize de specialitate şi în final ajungându-se la soluţia de neînceperea urmării penale.

Printre aceste înscrisuri, s-a aflat şi tabelul nominal cu suprafeţele de teren administrate de SC T. SA, înscris în baza căruia se întemeiază cererea de revizuire, tabel în care se regăsesc numerele reale cu denumirile de origine, societatea fiind la origine fostă fermă de solarii şi nu „tabelul centralizator din 19 iunie 2004" cu parcelele 1-19 şi 40, aceste parcele reprezentând terenurile arabile ale fermelor vegetale, neamenajate cu solarii, tabel ce a reprezentat proba forte anexată la dosar de fiecare dată şi potrivit căruia SC T. SA a fost obligată să restituie terenul.

Mai mult decât atât, în raportul de expertiză tehnică efectuată în dosarul de cercetări penale se regăsesc numerele reale cu terenurile care cuprind suprafaţa menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru SC T. SA.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate de revizuentă se constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs, dar numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute în respectivul text.

În art. 322 pct. 4 C. proc. civ. se prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză".

Pentru admiterea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., este necesar ca actul să fi fost declarat fals de către o altă instanţă decât cea care judecă revizuirea, indiferent dacă este vorba de o instanţă penală sau civilă.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât tabelul centralizator din 19 iunie 2002 la care face referire revizuenta a fi fals, în concluziile scrise depuse la data de 26 ianuarie 2009 nu a fost declarat fals de către o altă instanţă, neexistând în acest sens vreo hotărâre judecătorească penală sau civilă, astfel cum cere menţionata dispoziţie legală.

Totodată, se constată că din conţinutul motivelor de revizuire, plângerile penale la care face referire revizuenta privesc pe administratorul societăţii SC T. SA şi nu vreun judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată la care se referă textul de lege evocat.

Referitor la cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, art. 322 pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere",se constată că şi acesta este nefondat.

Sintetizând elementele de admisibilitate a cererii de revizuire, pentru motivul arătat, rezultă că înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecării procesului terminat prin hotărârea atacată; înscrisul să fi fost necunoscut pentru instanţă şi revizuent; partea să fi fost împiedicată a-l prezenta din motive ce se pot asimila cu forţa majoră; înscrisul să fie doveditor, adică determinant pentru soluţia în litigiu; înscrisul trebuie prezentat instanţei, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea lui.

În speţă, revizuenta, a anexat cererii de revizuire mai multe înscrisuri, printre care şi tabelul nominal cu suprafeţele de teren administrate de SC T. SA pe care şi-a întemeiat cererea de revizuire, considerându-l un înscris nou, apt să conducă la anularea deciziei atacate.

Înscrisul referitor la suprafeţele de teren administrate de SC T. SA prin faptul că nu a fost găsit în arhiva Oficiului de Cadastru Buzău şi găsit ulterior la instanţele organelor de cercetare penală şi nici faptul că sediul societăţii SC T. SA a suferit un incediu, nu reprezintă, în sensul textului citat, o împrejurare mai presus de voinţa sa, asimilabilă forţei majore, de natură a face admisibilă cererea de revizuire.

De altfel, respectivul tabel nominal cu suprafeţele de teren administrate de SC T. SA nu întruneşte condiţia de „înscris doveditor" pentru a fi considerat determinant, hotărâtor şi de natură a fi condus la o altă soluţie decât aceea pronunţată de instanţă în obligaţia de a face.

În consecinţă, cererea de revizuire este apreciată ca neîntemeiată şi sub acest aspect va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC T. SA Buzău împotriva deciziei nr. 3619 din 13 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 388/2010. Comercial