ICCJ. Decizia nr. 3776/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3776/2010
Dosar nr. 1755/1/2010
Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 27 ianuarie 2006, sub nr. 4314/3/2006 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P.T. SA pentru a fi obligată la plata echivalentului în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii a sumei de 147.000 dolari S.U.A., reprezentând minimul garantat de 7000 dolari S.U.A. lunar stabilit prin art. 10 din 11 din contractul de asociere în participaţiune nr. X/1995, calculat pe perioada 01 ianuarie 2004 - 31 septembrie 2005, cu cheltuieli de judecată.
Î n motivarea cererii reclamata a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participaţiune nr. 42/1995, modificat şi completat prin actele adiţionale nr. 11 noiembrie 1997 şi 01 august 1997 prin care au stabilit realizarea în comun a unor activităţi de producţie şi emisie TV, prilej cu care a pus la dispoziţia pârâtei spaţiul situat în Bucureşti, str. Avrig, spaţiu care până la încheierea contractului de asociere în participaţiune a funcţionat B. Obor, singura activitate ce îi aducea profit, pârâta obligându-se să asigure şi să administreze spaţiul pus la dispoziţie pentru realizarea activităţilor de producţie şi emisie TV potrivit art. 1 din contractul nr. x/1995.
Prin sentinţa comercială nr. 624 din 17 ianuarie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a admis cererea de intervenţie formulată de SC V.V.I. SRL şi s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinându-se în esenţă, că este nulă clauza contractuală care se întemeiază pe cauza ilicită, cum ar fi aceea prin care unul sau mai mulţi asociaţi sunt scutiţi de participare la pierderi.
Prin decizia comercială nr. 1059 din 16 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, a fost admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA, a fost modificată în parte sentinţa recurată în sensul că, pe fond, SC P.T. SA a fost obligată la plata sumei de 182.000 dolari S.U.A.; şi s-a respins ca nefondată cererea recurentei privind plata T.V.A. celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate fiind, menţinute.
Împotriva acestei decizii comerciale SC P.T. SA şi intervenienta au formulat cerere de revizuire astfel că prin decizia comercială nr. 1914/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost admisă cererea de revizuire şi anulată în tot decizia comercială nr. 1059 din 16 iunie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, în sensul că recursul a fost respins ca nefondat.
Pârâta a mai arătat că decizia nr. 3432 din 22 iunie 200 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie nu are aplicabilitate în ce priveşte nulitatea clauzei leonine, în, celelalte pricini nulitatea clauzei leonine nefiind invocată, instanţele nepronunţându-se supra acestei apărări.
Prin întâmpinare pârâta a invocat în apărare prevederile art. 1523 arătând că prin sentinţa comercială nr. 157 din 28 ianuarie 2003 s-a deschis procedura de faliment a debitoarei SC V.V.I. SRL, dispunând dizolvarea acesteia, astfel că a încetat de drept contractul de asociere în participaţiune.
Prin sentinţa comercială nr. 10564 din 2 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că în lipsa unor dovezi privind caracterul profitabil al asocierii, clauza cuprinsă în art. 10 din contractul de asociere nr. X/1995, referitor la acordarea unui minim garantat chiar şi în cazul nerealizării de profituri are caracterul unei clauze leonice.
Aşa fiind şi cum reclamanta nu a făcut dovada că asocierea a obţinut profit în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 septembrie 2005 instanţa de fond a respins cererea ca nefondat, întrucât pretenţiile acesteia se sancţionează de art. 1513 alin. (2) C. civ. cu nulitatea clauzei nr. 10 din contract ca fiind o clauză leonină.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta SC A. SA Bucureşti considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea articolelor 969, 970, 973, 977, 978 şi 979 C. civ. şi a prevederilor contractului de asociere în participaţiune nr. X/1995 cu modificările intervenite ulterior.
Prin contractul de asociere în participare nr. 42 din 1 octombrie 1995 şi 266 din 11 februarie 1997, părţile, la art. 1 au stabilit că asocierea în participaţiune nu are posibilitatea juridică şi că părţile îşi păstrează în totalitate independenţa şi patrimoniul şi sunt supuse prevederile articolelor 251-256 C. civ., constituindu-se în vederea realizării în comun a unor activităţi de producţie şi emise TV în spaţiul comercial al SC A. SRL din str. Avrig.
Contractul de asociere în participaţiune nr. 42/1995 a fost încheiat pe un termen de 10 ani, iar în afara celor două acte adiţionale nu a intervenit nici o altă modificare în acest contract.
La articolul 8 din contractul de asociere în participaţiune părţile au stabilit ca administrarea va fi făcută de SC P.T. SRL, care va ţine evidenţele contabile şi va distribui, conform convenţiei părţilor, profitul obţinut.
La articolul 10 din contractul de asociere în participaţiune nr. 42/1995, părţile au prevăzut modul de repartizare a profitului obţinut din asociere, iar la punctul 3 al acestui articol, pentru SC A. SA Bucureşti s-a prevăzut 15% dar nu mai puţin de 6.500 dolari S.U.A./ lună, prin echivalent în lei la cursul zilei în care se efectuează plata.
Art. 11 din contractul nr. x/1995 a fost modificat prin actul adiţional din 11 februarie 1997, astfel, „Plata minimului garantat către SC A. SA Bucureşti se va face lunar de către SC P.T. SRL până la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă, pentru întârzieri la plata minimului garantat de până la 30 de zile, se vor plăti de către SC P.T. SRL penalizări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Pentru întârzieri la plata minimului garantat de 30 de zile, SC P.T. SRL pierde garanţia depusă la SC A. SA Bucureşti. Pentru întârzieri la plata minimului garantat de peste 30 de zile, SC P.T. SRL va plăti penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Din redactarea art. 11 din contractul de asociere în participaţiune modificat, plata minimului garantat nu a fost condiţionată de obţinerea vreunui profit, având în vedere că această plată se făcea lunar, la fiecare 5 ale lunii pentru luna precedentă, fără îndeplinirea vreunei condiţii, situaţie neanalizată de instanţa de judecată. Instanţa de fond a asimilat art. 10 din contract ca având caracterul unei clauze leonine, pe considerentul că SC A. SA BUCUREŞTI şi-a asigurat întregul profit al asocierii, fără ca în acest sens să aibă vreo dovadă la dosar.
În conformitate cu prevederile articolului 969 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante ” .
Din principiul exprimat în textul citat s-a desprins două idei:
- obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părţile nu se pot sustrage;
- obligativitatea priveşte în primul rând părţile contractante, cu alte cuvine relativitatea efectelor contractului.
Din redactarea textului art. 11 din contractul de asociere în participaţiune aşa cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 266/1997, rezultă că prin voinţa exprimată în textul acestuia, SC P.T. SRL s-a obligat a plăti minimul garantat iar în caz de neîndeplinire a obligaţiei, părţile au convenit plata de penalităţi de întârziere de 0,1% pe fiecare zi, în situaţia în care plata minimului garantat nu se face la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă şi de 0,2% pentru întârziere ce depăşeşte 30 de zile de întârziere.
Instanţa de fond, nu a analizat textul art. 11 citat şi a concluzionat că prevederile art. 10 din contractul de asociere în participaţiune se caracterizează ca fiind o clauză leonină, fără a ţine seama de ansamblul obligaţiilor asumate de părţi prin contractul de asociere în participaţiune aşa cum a fost modificat prin cele două acte adiţionale, în care textul art. 11 impunea obligaţia plăţii minimului garantat până la 5 ale lunii pentru luna precedentă, şi în caz de neexecutare a obligaţiei, penalităţi în sarcina SC P.T. SA.
Prin decizia nr. 570 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
Aşa cum s-a arătat în faţa instanţei, litigiul născut între părţi cu privire la contractul de asociere în participaţiune nr. 45/1995, are ca moment de plecare a stării litigioase anul 1998, moment în care pârâta SC P.T. SA a notificat reclamantei intenţia de a rezilia unilateral contractul sus-menţionat începând cu 15 septembrie 1998, ca urmare a imposibilităţii realizării obiectului asocierii.
Reclamanta s-a opus soluţiei propuse de desfiinţare a contractului sesizând instanţa cu obligarea pârâtei la plata cotei minime prevăzute pentru perioada aprilie - iunie 1998.
Cu această ocazie, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 3432 din 22 iunie 2000 a statuat că, contractul de asociere a fost încheiat în temeiul art. 251-256 C. com., şi că în cauză nu-şi găsesc aplicaţiunea prevederile art. 1523 pct. 5 C. civ. raportat la dispoziţiile art. 1527 C. civ., deoarece contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, motiv pentru care nu poate fi realizat decât cu acordul părţilor.
Aşa fiind, instanţa supremă a statuat că dispoziţiile art. 1523 pct. 5 C. civ. şi art. 1527 C. civ., nu şi-au găsit aplicabilitatea în cauză, întrucât contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 10.088/2002, SC A. SA a chemat în judecată pe SC P.T. SA solicitând obligarea sa la plata sumei de 286.200 dolari S.U.A. plus T.V.A., reprezentând cota minima garantata rezultând din Contractul de asociere nr. X/1995, corespunzătoare perioadei 01 iulie 1998 - 30 iunie 2001.
În apărare, SC P.T. SA a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea clauzei leonine(clauza nr. 10) cuprinsa in contractul de asociere, potrivit căreia, repartizarea profitului urma a se face astfel: SC P.T. SA - 70%, V.V. - 15%, SC A. SA - 15%, dar nu mai puţin de 6.500 dolari S.U.A./ luna, iar de la data de 01 august 1998, nu mai puţin de 7.000 dolari S.U.A./ luna, este in contradicţie cu prevederile art. 1511 si 1513 C. civ.
Potrivit art. 1511 C. civ. „Când prin contractul de societate nu se determina partea de câştig sau pierdere a fiecărui asociat, atunci acea parte va fi proporţionala cu suma pusa in comun de fiecare”.
În privinţa acelui ce n-a pus in comun de cat industria sa, partea de câştig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus in comun valoarea cea mai mica.
Art. 1513 prevede ca „Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea câştigurilor ” .
Asemenea, nula este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi sa fie scutiţi de a participa la pierdere".
În acest sens, a arătat instanţei faptul ca, deşi contractul de asociere prevede modul de repartizare a profitului, acesta nu face nicio menţiune despre participarea părţilor la pierderile asocierii. Având in vedere cele doua dispoziţii legale sus menţionate, se desprinde concluzia ca singura modalitate de interpretare este aceea că, aceasta cota minima garantata, se datorează numai in cazul obţinerii de profit.
Dacă înţelesul acestei clauze ar fi in sensul ca suma minima se datorează şi în situaţia in care operaţiunile desfăşurate potrivit obiectului de activitate al asocierii produc pierderi, atunci prevederea contractuala este lovita de nulitate, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 1513 C. civ.
Faţă de aceste împrejurări în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată considerând că pretenţiile reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2004-30 septembrie 2005, cu privire la acordarea unei cote minime, chiar şi în cazul nerealizării de profit, echivalează cu înlăturarea de la pierderile asocierii, situaţia sancţionată de art. 1513 alin. (2) C. civ., respectiv cu nulitatea clauzei nr. 10 din contract ca fiind clauză leonină.
Împotriva deciziei pronunţate în apel reclamanta prin administrator a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., vizând clauzele înserate în contractul de asociere în participaţiune nr. 42/1995, pe care înalta Curte nu le poate examina în raport de excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului ales al recurentei având în vedere că societatea recurentă este în procedura insolvenţei iar administratorul judiciar al acesteia a refuzat să-şi însuşească recursul, fapt pentru care rămâne în pronunţare pe această excepţie.
Intimata SC P.T. SA Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al recurentei-reclamante atât al administratorului societăţii cât şi al apărătorului acesteia, doamna T.M.
Conform art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administraţie al debitorului, ipoteză în care administratorul special sau lichidatorul desemnat reprezintă interesele societăţii, iar debitorului i se ridică dreptul de administrare.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri şi dacă aceste lipsuri nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
În cauză, cererea de recurs a fost formulată de avocat T.M. cu mandat de reprezentare numai pentru redactare, mandat semnat de administratorul statutar al societăţii recurente.
La termenele de judecată anterioare soluţionării prezentului recurs, în raport de excepţia invocată de partea adversă, Înalta Curte a pus în vedere apărătorului recurentei să facă dovada calităţii de reprezentant respectiv ca lichidatorul recurentei să precizeze dacă îşi însuşeşte prezentul recurs, respectiv să complinească neregularitatea procedurală vizând atât cererea de recurs, cât şi mandatul de reprezentare al acesteia.
Cum lichidatorul societăţii recurente a refuzat să semneze cererea de recurs, conform susţinerilor orale făcute la termenul de astăzi de doamna avocat T.M., semnatara cererii de recurs în baza împuternicirii avocaţiale aflată la fila 40 dosar recurs, din conţinutul căruia rezultă că aceasta a fost mandatată de administratorul statutar al societăţii recurente pentru tehnoredactarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului ales al societăţii recurente este întemeiată, motiv pentru care admite excepţia şi anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SA formulat de avocat T.M., pentru lipsa calităţii de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia invocată de intimata pârâtă SC P.T. SA.
Anulează cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă SC A. SRL Bucureşti prin lichidator judiciar B.I.S.P.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 570 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3775/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3784/2010. Comercial → |
|---|
