ICCJ. Decizia nr. 3905/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3905/2010
Dosar nr. 4719/30/2009
Şedinţa publica din 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8l/ CC din 27 noiembrie 2009, Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamanta S.I.F. O. SA Craiova, în contradictoriu cu pârâta SC U.M.T. SA Timişoara, având ca obiect acţiune în anulare a hotărârii A.G.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 27 mai 2009, având mai multe aspecte de dezbătut, respectiv aprobarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pentru anul 2008, precum şi la pct. 5 care viza descărcarea de gestiune a administratorilor pentru exerciţiul financiar al anului 2008, S.I.F. OLTENIA în calitate de acţionar al SC U.M.T. SA cu un procent de 0,764 % din capitalul social, a votat împotrivă, tară a se cuprinde în procesul verbal cele susţinute prin cererea pendinte, a lipsei de informare asupra celor supuse dezbaterii.
Prin prisma dispoziţiilor art. l 169 C. civ., coroborat cu art. 132 din Legea societăţilor comerciale, s-a motivat că reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive de nulitate absolută sau relativă a hotărârii adunării A.G.O.A. din cadrul SC U.M.T. SA, iar faptul că aceasta nu a fost de acord cu aprobarea pct. 3 şi 5 din ordinea de zi, pentru motive care ţin de fondul aspectelor economico-financiare, ea fiind acţionar minoritar cu o pondere foarte mică la structura capitalului social, îi dă dreptul să promoveze o acţiune în anulare, dar aceasta nu este suficient pentru ca o hotărâre a acţionarilor să fie anulată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta S.I.F. O. SA Craiova, iar prin decizia nr. 85/ A din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefundat, apelul şi în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. , a dispus obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12.311 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Examinând apelul reclamantei, instanţa de control judiciar a constatat că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probatoriului administrat în cauză şi a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente speţei. S-a mai reţinut că prima instanţă a respins acţiunea reclamantei întrucât aceasta nu a făcut dovada unor motive de nulitate absolută sau relativă a hotărârii, iar potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, reclamanta trebuia să facă dovada că hotărârea adoptată este contrară legii sau actului constitutiv.
S-a mai constatat că din cuprinsul procesului-verbal al şedinţei A.G.O.A. din 27 mai 2009, rezultă faptul că reclamanta acţionar, prin reprezentantul său, nu a invocat că nu poate vota întrucât i-ar fi fost încălcat dreptul la informare prin lipsa unui raport concludent al auditorului independent, iar potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pârâta a comunicat toate documentele necesare, în vederea unei corecte informări a acţionarilor.
Împotriva deciziei sus menţionate, a declarat recurs reclamanta S.I.F. O. SA CRAIOVA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în apel.
În argumentarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut în esenţă că, instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.311 lei reprezentând onorariu de avocat, susţinând că valoarea onorariului este nejustificat de mare în raport de natura litigiului şi complexitatea muncii efectiv prestate de avocat. A mai susţinut recurenta că, deşi avocaţii îşi negociază în mod liber onorariile cu clienţii lor, nu înseamnă că onorariul poate fi opus fără limită faţă de terţi, el fiind recuperat numai în măsura în care este real şi potrivit cu munca îndeplinită de avocat, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
S-a mai susţinut de către recurentă că onorariul nu este real, deoarece la dosarul cauzei nu s-a depus contractul de asistenţă juridică, că are caracter voluntar şi voluptoriu, astfel că se impune diminuarea acestuia la un cuantum rezonabil.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la lipsa de temei legal a hotărârii recurate, încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de control judiciar.
Din perspectiva acestui motiv şi în raport de critici le formulate, se va analiza legalitatea soluţiei pronunţate, respectiv interpretarea şi aplicarea de către instanţa de control judiciar a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea căzută în pretenţii, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, temeiul acordării acestora fiind culpa procesuală.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul de a mări sau micşora onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Este de observat însă că, faţă de dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, Înalta Curte nu poate face ea însăşi o apreciere a proporţionalităţii onorariului avocaţial în raport de munca avocatului şi complexitatea cauzei, această apreciere fiind atributul exclusiv al instanţei inferioare, în faţa căreia recurenta ar fi putut formula o asemenea cerere. Ceea ce poate constata însă Înalta Curte este că, dezlegarea dată de instanţa de apel este legala, fundamentată pe aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluţia pronunţată în cauză, precum şi culpa procesuală a reclamantei.
În ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele aduse în dezvoltarea motivului de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând mai degrabă o reapreciere a criteriilor avute în vedere de instanţa anterioară ceea ce nu-i este îngăduit instanţei de recurs.
Faţă de considerentele ce preced, întrucât se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să conducă la modificarea deciziei recurate, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei S.I.F. O. SA CRAIOVA va fi respins ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., ca parte căzută în pretenţii, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 428 lei, reprezentând contravaloare transport, către intimata SC U.M.T. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. O. SA CRAIOVA, împotriva deciziei nr. 85/A/2010 din 27 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta la 428 lei cheltuieli de judecată către intimata SC U.M.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3807/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 392/2010. Comercial → |
|---|
